E cât se poate de firesc să vrei să fii cel mai bun într-o sferă a vieţii sau alta. Când însă eşti obsedat de ideea de a fi perfect în toate, şi ca părinte, şi în relaţia cu partenerul, şi la serviciu, te expui unui stres puternic şi continuu ce-ţi poate afecta nu doar relaţia cu ceilalţi, ci şi starea de bine.
În vremurile moderne, perfecţionismul, tendinţa de a stabili standarde foarte înalte şi de a încerca să le atingi, este privit adesea ca o calitate. S-ar părea însă că nu e întotdeauna astfel, susţin psihologii. Studii recente sugerează că este mai degrabă o „latură întunecată“ a personalităţii ce poate genera frustrări. Mai mult, el poate afecta sănătatea.
Perfecţionismul poate fi „bun“, atunci când constă în dorinţa firească de a face lucrurile ca la carte, dar şi „rău“, când se doreşte ca totul să fie perfect. Și tocmai această goană după atingerea perfecţiunii în orice ai face are efecte negative asupra sănătăţii! Te acaparează cu totul, devenind o obsesie ce poate favoriza afecţiuni grave: depresie, sindromul intestinului iritabil, afecţiuni cardiace. Unii cercetători sunt de părere că perfecţionismul ar trebui încadrat printre factorii de risc în ce priveşte sănătatea, precum obezitatea şi fumatul.
Aşadar, se pune în mod firesc întrebarea: oare chiar merită să fii cel mai bun în toate cele? Ia în calcul părţile bune şi pe cele mai puţin bune ale perfecţionismului şi, cine ştie, poate îţi vei schimba convingerile. Şi ţelurile spre care tinzi.
De bun augur
Cu alte cuvinte, când perfecţionismul are avantaje. Care sunt acestea?
# Antrenarea voinţei. Dorinţa de a repurta succese şi de a fi cel mai bun într-un domeniu anume nu-ţi dă pic de răgaz. Eşti tot timpul ca băgată în priză. „Nu pot“ sau „nu vreau“ nu-şi găsesc loc în mintea ta, oricât ţi-ar da târcoale din când în când. Faci totul pentru a obţine ceea ce vrei. Aşadar, nimic rău în asta.
# Bun exemplu pentru cei din jur. Ce-i drept, nu ne prea place să avem prin preajmă persoane care se tot plâng că nu le iese nimic cum doresc din ceea ce fac. Cu totul altfel, cu admiraţie, îi privim pe cei care depun eforturi pentru a-şi atinge scopurile şi, în cele din urmă, reuşesc.
De rău augur
E vorba, se subînțelege, de dezavantajele perfecţionismului. Iată câteva dintre ele.
# Îţi întunecă viaţa. Nimic nu e mai înfricoşător pentru un idealist decât ideea de a eşua, fie şi doar în propriii ochi. Motiv pentru care ori nu face nimic, adică lasă baltă orice proiect, ori îl amână la nesfârşit. Te recunoşti? Asta înseamnă că-ţi aminteşti o multitudine de ocazii ratate, fie din cauză că nu erai tocmai în formă în momentul respectiv, fie că nu aveai o ţinută potrivită cu locul unde ai fost invitată, că nu aveai suficiente cunoştinţe pentru a te prezenta la un interviu.
Ai ratat întâlniri, petreceri, participarea la diverse acţiuni. „Am timp, îţi spuneai, doar n-au intrat zilele în sac, întâi să arăt bine, să-mi aranjez o ţinută la modă, să mai citesc câte ceva pentru a şti cât mai multe.“ Te consolai de fiecare dată cu „va veni şi vremea mea!“ Tot năzuind spre atingerea idealului, analizezi şi reanalizezi toate detaliile, ceea ce te face să amâni totul pe mai târziu. Ce-i rău în asta? Baţi pasul pe loc şi, proiectându-te mereu în viitor, ratezi prezentul.
# Comunicarea cu cei din jur, deficitară. S-a constatat că aceia care amână mereu ce au de făcut de teamă că nu va fi „perfect“ sunt foarte critici. Şi nu doar cu ei, ci şi cu cei din jur, cu greşelile şi nerealizările acestora, neavând nicio reţinere în a le-o spune în faţă. De aici, frecventele conflicte, probleme de comunicare, iritarea celor din jur şi, drept consecință, singurătatea – emoţională, dar şi socială – a idealistului. Cui îi place să aibă de-a face cu cineva căruia, oricum ai proceda, nu reuşeşti să-i fii pe plac?
# Te autoamăgeşti. Se întâmplă adesea, după cum susţin psihologii, ca dorinţa maladivă de a atinge idealul într-un anumit domeniu să mascheze problemele reale dintr-o altă sferă a vieţii. De exemplu, eşti nemulţumită de viaţa intimă, te cufunzi în muncă, nu-ţi place cum arăţi, depui eforturi pentru a repurta succese în plan intelectual, te mâhneşte că n-ai reuşit să faci carieră, îţi ţii casa într-o curăţenie lucie. Aşa se face că eşti tot timpul nemulţumită, stresată, sufocată de sentimentul de vină şi irascibilitate, la un pas de nevroze. Sau poate preferi să te cufunzi în fantezii, visând cu ochii deschişi, imaginându-ţi că, odată şi odată, totul va fi aşa cum ţi-ai dorit. Cu alte cuvinte, să trăieşti într-o altă lume, inexistentă.
# Te epuizezi nervos. Ţi se pare de nesuportat să accepţi ajutorul cuiva în ceea ce faci, cu atât mai mult să-l soliciţi. Asta, întrucât eşti convinsă că totul depinde doar de tine, inclusiv nereuşitele. De aceea, goana după perfecţiune te solicită așa de tare, încât eşti mai mereu în pragul depresiei, apatiei, crizelor de nervi, insomniei. Chiar ai nevoie de toate acestea?
În loc de concluzie
Cu toţii ne dorim să dobândim succese în acele sfere de activitate pe care le considerăm o prioritate pentru noi. Şi-atunci, merită să renunţi la tendinţa spre perfecţiune? Într-o asemenea situaţie, cu siguranţă NU. Dar asta, doar cu condiţia să-ţi stabileşti scopuri realiste, fără a te concentra obsesiv asupra rezultatului final, permiţându-ţi ca pe parcurs să faci ajustările ce se vor impune, fără a analiza iar şi iar totul până la epuizare. Fixează-ţi termene limită pentru atingerea lor şi respectă-le.
Renunţă la critică şi autocritică. Merită, fiindcă vei mai reduce din anxietate. La ce bun să te autoflagelezi?
Eşti o mamă perfecţionistă? Învăţând să renunţi la perfecţionism, admiţând micile defecte şi lipsa de control total, depăşeşti frica de eşec cu care îţi sufoci copilul. Doar eliberându-te de iluzia perfecţiunii şi acceptând dreptul lui la individualitate poţi creşte un copil fericit!
Citește și:
Cum iti dezvolti inteligenta emotionala
TEST: Ești o persoană sociabilă?
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.18/07.05.2015
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay.com