Esti aici
Femeia.ro > Familie > Psihologie > Fata lu’ tata

Fata lu’ tata

Te-ai întrebat vreodată de ce eşti aşa cum eşti? De ce eşti dezinvoltă sau prea suspicioasă, de ce-ţi faci repede prieteni sau, dimpotrivă, eşti o singuratică?

Nu, nu-i vorba doar despre educaţie, nici numai despre dascălii pe care i-ai avut, buni sau răi, ci și (mă refer acum la tine, femeia în puterea vârstei care citeşte acest articol) despre relaţia pe care ai avut-o cu tatăl tău. Un psihanalist francez, Alain Braconnier, spunea: „Destinul de femeie al fiecărei fete depinde de relaţia pe care o are cu tatăl ei. Această relaţie îi va consolida întreaga existenţă atunci când din fetiţă ea va deveni adolescentă, apoi femeie, iubită sau soţie“.

Globul de cristal

Cam asta reprezintă părintele de sex opus. Un fel de sferă magică în care copilul îşi poate „vedea“ viitorul. Şi, pentru că vorbim despre relaţia tată-fiică, tatăl înseamnă primul bărbat cu care fata are o relaţie adevărată. Este cel care o ajută, prin simpla prezenţă în viaţa ei, să înţeleagă diferenţele dintre sexe, de la cele fizice până la preferinţe şi aptitudini. Chiar dacă percepţia generală este că sunt mai apropiate de mame, fetele se formează cu adevărat în relaţie cu tatăl, o relaţie profundă, în care tatăl validează identitatea feminină a fetei și devine modelul de bărbat pe care fata devenită femeie îl va căuta (nu chiar toate femeile fac asta, dar marea majoritate așa procedează).

Aproape sau departe

Un tată afectuos, mereu acolo pentru fiica lui, un tată care s-o ajute şi s-o consilieze ca pe o viitoare femeie este tot ce-şi poate dori o fată. Cu siguranţă, o femeie dezinvoltă, sigură pe ea, relaxată a avut un tată cu care a discutat tot, pe care l-a putut întreba orice, sigură că va primi răspunsul potrivit. Altminteri, lipsa acestei legături va induce fetei sentimentul că pe lumea asta nu există bărbatul potrivit pentru ea. Sunt sigură că în adolescenţă, cu atât mai puţin la pubertate, nu ţi-ai pus problema dacă tatăl tău este prea aspru sau prea indiferent, dar gândeşte-te acum dacă femeia care eşti a fost influenţată de el.

Şi tatăl, la rândul lui, este influenţat de anumiţi factori: relaţia cu mama copilului, relaţia pe care el însuşi a avut-o cu tatăl său, dorinţa de a avea un copil.

Cum e rău când e rău

Am văzut că, atunci când relaţia tată-fiică este atât cât trebuie de bună, fata se va transforma într-o femeie puternică, conştientă de feminitatea ei. Iar dacă nu-i așa? Există mai multe tipuri parentale ce influenţează negativ devenirea unei femei, unele din ele părând în regulă la o primă vedere.

Puritanul: este dominator, rece, nu concepe ca acela numit „capul familiei“ să aibă slăbiciuni de genul afecţiunii pentru copil. Odată cu intrarea în adolescenţă, fata va deveni duplicitară: într-un anumit fel se va arăta tatălui și altfel lumii. Mai târziu, se va transforma fie într-o „rebelă“, fie într-o femeie care mereu îşi va controla/cenzura sentimentele.

Prietenosul: pare tatăl pe care şi l-ar dori orice fată, dar, când tatăl nu mai e părintele, ci colegul de bancă, lucrurile se complică. Fata nu găseşte sprijinul matur pe care-l aşteaptă, ci răsfăţ şi îndemn la „joacă“. Un exemplu de neseriozitate. Rezultatul? O femeie frivolă, care îşi va da seama doar prea târziu că pe lumea asta trebuie să-ţi asumi răspunderea pentru propriile fapte.

Absentul: cariera este mai importantă, de familie se ocupă nevasta, ăsta-i rolul ei, nu? Ce să vorbeşti tu, bărbat cu atâtea pe cap, cu o fată?! Se ocupă maică-sa! Din nefericire, fetele cu astfel de taţi trăiesc din plin sentimentul de abandon. Are toate şansele să nu-şi găsească niciodată bărbatul potrivit, pentru simplul fapt că nu va avea încredere în niciunul.

Colericul: mereu furios pe el şi pe cei din jur, mereu gata să ţipe și chiar să lovească. Fata va avea oroare de conflicte toată viaţa. Va încerca să le evite. Va deveni o femeie supusă, care se va strădui din răsputeri să nu atragă atenţia nimănui în mod special.

Depresivul: un om care trebuie ajutat, un bărbat pentru care fiica se va transforma pe nesimţite în părinte. Femeia care va deveni va căuta, chiar fără să vrea, un partener care are nevoie de îngrijire specială, de sprijin permanent. Practic, va căuta un pacient, nu un iubit.

O fată cu un tată implicat este mai ambiţioasă, îşi sumă riscuri, este mai orientată spre succes şi, cu siguranţă, nu riscă să intre într-o relaţie cu un bărbat abuziv.

Citește și:

12 greșeli care îți fac viața grea

10 „inamici” ai creierului

Prejudecățile îți afectează viața

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.04/28.01.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns