
Mamele sunt convinse că ştiu foarte bine de ce anume are nevoie copilul lor. De cele mai multe ori, au dreptate, dar, când trebuie să ia măsuri pentru însănătoşirea micuțului bolnav, deseori sunt departe de cel mai bun medicament, pe care doar ele îl deţin: iubirea.
Pentru un copil bolnav, iubirea mamei este un remediu mai puternic decât orice medicament, ce-l poate ajuta să scape de orice boală, de la o simplă răceală până la cele grave. Este convingerea renumitului psihiatru rus Boris Drapkin, fondatorul unei metode psihoterapeutice de vindecare a copiilor. În ce constă această metodă? Se ia în considerare profunda comuniune dintre mamă şi copil, ce-şi are începuturile în perioada sarcinii şi în cea a alăptării, un izvor miraculos din care micuțul îşi poate împrospăta oricând forţa vitală.
Când „rezervorul“ e gol
„Toţi ne iubim copiii. Din păcate, uneori nu o facem în aşa fel încât să le fie de folos“, susţine profesorul Boris Drapkin. El îndeamnă mamele să-şi imagineze că în interiorul corpului copilului lor există un rezervor care trebuie mereu umplut cu iubire maternă. Când e gol, rezervorul rugineşte, copilul se îmbolnăveşte, iar corpul lui îşi manifestă neajunsurile.
Copilul simte în permanenţă nivelul la care se situează comuniunea dintre el şi mamă şi reacţionează la cele mai mici modificări ale acesteia. Nu rareori, când se îmbolnăvește, copilul pare a spune: acordaţi-mi mai multă atenţie, îndreptaţi-vă greşelile şi mă fac bine!
E cât se poate de simplu să umpli acest rezervor. Mângâie copilul, îmbrăţişează-l, laudă-l, plimbă-l în braţe! Sigur, totul cu măsură. În principiu, orice mamă atentă va observa când aceste contacte fizice sunt suficiente pentru copil.
Glasul mamei, medicament miraculos
O altă cale, una dintre cele mai eficiente, la care se recurge prin această metodă o constituie comunicarea verbală. Glasul mamei este un medicament miraculos. El devine un fel de voce interioară a copilului, dispoziţiile pozitive transmise de mamă i se fixează la nivelul subconştientului, acţionând apoi asupra întregului organism și influenţându-l mai mult decât orice terapeut sau medicament. Asta pentru că, prin vocea sa, mama îi transmite exact ce are el mai multă nevoie: iubirea maternă şi sentimentul de securitate, care se transformă într-o adevărată placentă psihologică, fiind cel mai grozav protector.
Fluidul iubirii
Programul de bază, util oricărui copil, inclusiv celui sănătos, constă în patru grupaje de fraze şi expresii minuţios alese, pe care trebuie să le înveţi şi să i le spui în fiecare seară imediat ce a adormit.
Apropie-te de copil și convinge-te că doarme. Atinge-i mâna sau capul şi adresează-i – la început în gând, apoi cu voce tare – frază după frază. Cu glas şoptit, fără grabă, transmite-i din toată fiinţa ta fluidul iubirii. Spune-i că-l iubeşti, că pentru tine este fiinţa cea mai dragă, că fără el n-ai putea trăi, că mama şi tata îl adoră.
În ce priveşte problemele fizice, imaginează-ţi copilul într-o stare ideală, sănătos şi puternic. Spune-i tot ce-ţi trece prin minte legat de acest aspect. La fel în ceea ce priveşte starea lui neuropsihică: e un copil liniştit, cu un sistem nervos puternic, inteligent, o stare sufletească grozavă și se dezvoltă armonios.
De reţinut. Întregul program se bazează pe idei pozitive. Elimină orice urmă de negativism și neîncredere. Doar astfel îi vei trezi copilului dorinţa de a fi bun, fericit, sănătos şi îi întăreşti convingerea că toate acestea sunt posibile.
Beneficiar, nu doar copilul
Cu cât îi arăţi copilului mai multă înţelegere şi iubire și îl asiguri că este puiul tău drag, cu atât mica fiinţă este mai liniştită, mărturisesc mamele care au recurs la metoda doctorului Drapkin. În cazul unor copii, îmbunătăţirea stării fizice şi psihice se observă mai devreme, iar la alții se vede mai târziu; unii se debarasează de toate problemele, alţii numai de o parte din ele. Iar toate mamele mărturisesc că au un sentiment de comuniune miraculoasă cu copilul lor, datorită căruia se schimbă atmosfera din familie, relaţiile dintre membrii acesteia devenind mai afectuoase şi pline de încredere reciprocă.
Este esenţial să acţionezi cu hotărâre, recurgând la resursele interioare cu care orice mamă este înzestrată de natură. Reuşita este sigură!
Atitudinea contează
S-a constatat că, imediat ce copilul dă semne că s-a îmbolnăvit, în casă se instalează o atmosferă tensionată, de panică. Iar micuțul, protejat excesiv, nu mai are voie să se joace și trebuie să respecte o mulţime de reguli. Aparent, s-a procedat corect, dar însănătoşirea întârzie.
De ce se întâmplă asta? Copiii sunt foarte sensibili la starea de spirit a celor care-i înconjoară, în special a părinţilor. De aceea, câtă vreme micuțul este bolnav, e foarte important ca în casă să se menţină o atmosferă calmă, să nu se dea impresia că tocmai s-a întâmplat o tragedie. Altfel, copilului s-ar putea nu doar să-i fie teamă, ci şi să se simtă vinovat de întorsătura de lucruri, să considere că tratamentul ce i se administrează este o pedeapsă pentru faptul că el a provocat-o sau pentru comportamentul lui anterior, de care adulţii n-au fost mulţumiţi. Pur şi simplu ai grijă ca toţi să-i vorbească blând despre ce i se întâmplă, s-i spună calm ce anume îi ameninţă starea de sănătate şi ce-l ajută să se vindece. Copilul trebuie să vadă, să simtă bunăvoinţa părinţilor, să aibă încredere în faptul că tot ce fac aceștia este spre binele lui.
Citește și:
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.44/05.11.2015
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay.com