Undeva la mijloc, așteptând să „te închizi“, ori la un capăt sau la celălalt, pentru că ai astfel mai multe șanse de câștig.
E o strategie specifică jocurilor de cărți și este una bună. La cărți. Uneori și în viață, chiar dacă se bate cap în cap cu un vechi (și dovedit adevărat) proverb românesc: cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciunul! Spun că strategia la două capete e bună pentru că îți lasă o portiță de ieșire, o (altă) cale de rezolvare a problemei. Spun că e bună „de cele mai multe ori“, adică nu întotdeauna, pentru că se mai întâmplă să fii prinsă asupra faptului și ieșirea devine fundătură.
În amor
Bărbaților li se întâmplă destul de des să joace la unu sau chiar la mai multe capete. Pentru că așa sunt ei programați genetic. Chiar și când sunt îndrăgostiți. Femeile (mai) rar fac asta, dar se mai întâmplă, mai ales înainte de a se așeza la casa lor. Te amorezezi de ăl pe care-l crezi făt-frumosul vieții tale, doar că nu poți, îți spui, să recunoști din prima. Ar fi ca și cum te-ai preda fără luptă. Așa că, pentru siguranță, îl ții cald și pe Georgel, pe care nu-l consideri nici măcar ajutorul lui făt-frumos, dar care e băiat bun și are răbdare. Nu zic că-i rău. Dacă făt-frumosul nu se lasă cucerit, rămâi cu georgelul. N-o să fie dragostea pătimașă la care visai, dar poate fi o căsnicie fericită. Mare atenție: când jocul ăsta ține prea mult, riști. În primul rând, să rămâi cu buza umflată după primul,iar în al doilea, să se sature al doilea de locul doi și să pună piciorul în prag. Iar ultimatumurile băieților buni sunt scurte, serioase și fără ieșire.
La serviciu
Nu vreau să discut despre eventualitatea în care ai un job onorabil, dar pe ascuns (nu strică un ban în plus!) faci același lucru pentru concurență. Ăsta e un alt subiect! Aș vrea să vorbim despre relațiile de la slujbă. Când apar conflicte între colegi și, în numele medierii, „lucrezi“ pe ambele fronturi, le dai dreptate tuturor, compătimești cu ambele tabere, așteptând să vezi de unde bate vântul câștigului. Ca să te afli, evident, de partea câștigătorului. Aparent, e o strategie bună. Pentru tine și numai pentru tine însă. Analizând în profunzime, se poate întoarce împotriva ta. Dacă, întâmplător, membrii celor două tabere se confruntă, aducându-te de martor imparțial? În cel mai fericit caz, te taxează ca oportunistă. În cel mai nefericit caz, de persoană lipsită de caracter. Și jocul la două capete e, clar de data asta, cea mai proastă strategie.
În familie
E complicat să joci la două capete, dar, dacă stăpânești strategia, aici s-ar putea să-ți prindă bine. În familiile lărgite, greu se poate înțelege toată lumea: diferențe de educație, de gusturi, de păreri care nu se pot șterge cu una, cu două. Motiv pentru care la întâlnirile obligatorii se pot isca adevărate incidente. Ei bine, aici intervine strategia. Numai că pe dos decât mai sus: îi faci un compliment unuia, ca din partea adversarului, ceri scuze adversarului în numele primului. Un fel de carte a compromisului, pe care însă trebuie s-o joci cu mare artă, întrucât altfel se prind persoanele în cauză și aplanarea conflictului se transformă în aprinderea fitilului.
Destinul conduce jumătate din viața unui om. Pe cealaltă o conduce caracterul. Alfred de Vigny
O familie trebuie să fie unită și solidară, căci altfel nenorocul bate la ușă. Thomas Mann
Bărbatul dac și femeile lui
Poligamia, adică jocul oficial la mai multe capete, este încă legală în multe locuri din lume. În urmă cu peste două mii de ani, era legal și pe meleagurile noastre. Menandru, poet dramatic grec, a scris, pe lângă cele o sută de comedii, despre geții trăitori pe malul Mării Negre și despre obiceiurile lor: „… nici unul din ei nu ia o singură femeie, ci zece, 11 sau 12 şi unii chiar mai multe. Când se întâmplă să moară cineva care n-a avut decât patru sau cinci neveste, cei din partea locului spun despre el: bietul de el n-a fost însurat, n-a cunoscut iubirea“.
Citește și:
- Importanța prieteniei în viața noastră
- Jocurile: punct și de la capăt
- TEST: Ești cu adevărat fericită?
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.25/23.06.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: 123RF