
Ce-i face pe bărbați să-și întoarcă privirea după o femeie: fusta mini, părul bogat, machiajul intens? De fapt, secretul e cu totul altul. Cele mai importante sunt prezența, atitudinea.
Pe stradă trece o tânără a cărei înfățișare pare să nu aibă nimic aparte, dar toți bărbații întorc capul după ea. O situație destul de frecventă, nu-i așa? Iar tu, care te-ai străduit atât de mult, ți-ai ales cu grijă ținuta, te-ai aranjat, ai rămas practic invizibilă pentru potențialii admiratori. Care e problema? Explicația constă în acele vibrații, numite siguranță și sex-appeal, pe care le emite corpul. Psihologii susțin că 90% din informațiile pe care le percepem despre o persoană le „scanăm“ din felul cum arată și din comportament.
Hainele, coafura și aspectul general ne spun, desigur, multe. Mai sunt însă mersul, ținuta, mimica, gesturile, care le pot sugera celor din jur mult mai multe lucruri despre tine. Din fericire, limbajul trupului poate fi deprins și perfecționat și poți deveni din ce în ce mai atrăgătoare în ochii celor din jur. Chiar dacă pentru asta va trebui să înveți din nou să mergi, să stai în picioare, să șezi pe scaun.
Ținută princiară
Urmărește-te puțin: cum stai pe scaun, cum mergi? Evaluează-ți postura! Umerii lăsați indică o persoană ghinionistă, iar spatele cocoșat vorbește despre o povară a vieții pe care o porți. Cine și-ar dori să aibă de-a face cu o persoană abătută, căreia îi este așa de greu să trăiască pe lume?! Oamenii de succes țin capul sus și spatele drept. Tendința de a încovoia spatele apare când vrem să ne ascundem de lume, de parcă ne-am simți vinovați de ceva. Iar ca rezultat, pierzi șansele de a fi remarcată, de a fi apreciată cum se cuvine. Opreliștile lăuntrice și părerea proastă despre propria persoană își au lăcașul în trup, dar se întâmplă și invers: lucrând cu propriul corp, ai posibilitatea să te schimbi și în interior, să devii mai deschisă și sigură pe tine.
Exerciții:
* umblă prin cameră cu o carte pe cap
* imaginează-ți că porți corset, lipește-te de perete cu fesele, omoplații și capul, iar apoi, îndepărtându-te de perete, încearcă să menții poziția. Noile deprinderi se formează în aproximativ trei săptămâni. De-a lungul a 21 de zile, fă exerciții și controlează-ți în permanență postura. În clipele de oboseală, imaginează-ți că te susține un fir nevăzut și rezistent care se întinde de la capul tău spre cer și nu-ți permite să-ți îndoi spatele.
Mâini grațioase
Prima regulă pentru elaborarea unui mers ușor, suplu și grațios e să ții spatele drept, cu umerii trași puțin spre spate.
Controlează-ți mâinile – ele vorbesc despre tine:
* dacă un om își pendulează mereu mâinile înseamnă că se comportă la fel de neîndemânatic cu cei din jur;
* mâinile ținute la spate, în buzunare sau încrucișate la piept denotă introvertire, lipsa dorinței de comunicare;
* mâinile care, în timpul mersului, atârnă moi pe lângă corp par a spune: „Faceți voi totul în locul meu!“, denotă o personalitate neajutorată, lipsită de responsabilitate;
* pumnii strânși trădează faptul că nu-ți permiți să faci ceva, îți îngrădești pornirile.
Jocul mâinilor este o artă, iar pentru a o învăța, gândește-te la rolul lor feminin: ele nu sunt făcute să bată cu barosul, ci să mângâie și să poarte de grijă. Disponibilitatea lăuntrică de a-l mângâia pe cel drag îi imprimă unei femei mișcările line și armonioase ale dansului etern al iubirii, făcând-o, fără îndoială, mai atrăgătoare, enigmatică.
Mers suplu
Mersul este „caligrafia“ personalității tale și un indicator al stării sufletești:
* pașii ca de marș denotă tendința de a comanda;
* pașii mărunți sunt semn al timidității și neîncrederii;
* mișcările bruște demonstrează caracterul dual al personalității: pe de o parte, un om care se apără în permanență și care, pe de alta, poate avea un comportament agresiv.
Pentru a-ți elabora un mers seducător, nu e cazul să imiți modelele de pe podium – în viața de zi cu zi, ar arăta hilar. Mersul „din șold“ nu înseamnă să-ți legeni bazinul stânga-dreapta, ci presupune ca, atunci când pășești, să folosești toată talpa, de la călcâi la vârf, vârfurile fiind ușor orientate spre exterior. Și lucrul cel mai important: dispoziția sufletească. Cu siguranță, ai avut măcar o dată în viață un moment când ai plutit de fericire. Păstrează în memorie acel episod neprețuit, retrăiește-l mai des și încearcă să te acordezi pe acea lungime de undă!
Gesturi care atrag
Trupul nu minte niciodată. De aceea, intuitiv, oamenii se bizuie uneori nu pe vorbe, ci pe poziția corpului, pe mimică și gesturi.
Dacă la o petrecere ai vrea să cunoști pe cineva, dar stai cu mâinile încrucișate, nu ai șanse prea mari de reușită. Această poziție vorbește despre caracterul introvertit și de nondorința de a realiza contacte.
Fii precaută când îți atingi fața cu mâinile. Dacă îți freci mereu nasul sau îți sprijini obrazul în palmă, să știi un lucru: aceste gesturi indică tendința spre susceptibilitate și gândire complicată, ceea ce bărbaților, desigur, nu le este pe plac.
Iată câteva metodele clasice de a atrage:
- îți atingi părul sau lobul urechii;
- îți etalezi „din întâmplare“ gâtul, încheietura mâinii ori a piciorului sau faci acele gesturi care subliniază linia bustului;
- o variantă fără greș, dar puțin mai îndrăzneață, sunt mișcările de mângâiere a propriului corp – atingerile ușoare ale șoldurilor, feselor, gâtului îl invită în mod deschis pe partener să ți se alăture.
Citește și:
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr 15/20.04.2017
Autor: Burda Romania
Sursa foto: 123RF