Esti aici
Femeia.ro > Din viață > O dorință numită succes. Dar este succesul singurul țel din viață?

O dorință numită succes. Dar este succesul singurul țel din viață?

O dorință numită succes – Suntem înconjurați de reclame și imagini ale oamenilor de succes: zâmbitori, cu posturi drepte, bine îmbrăcați și, mai ales, cu multe posesiuni. Succesul se definește diferit în fiecare epocă, dar oamenii din toate timpurile au încercat să-l atingă, indiferent care a fost prețul plătit.

Citius, altius, fortius – mai rapid, mai sus, mai puternic. Aceasta era deviza romanilor și a jocurilor lor sportive. Performanța în sport și în orice alt domeniu al vieții devenea un ideal dezirabil încă de la cele mai fragede vârste, chiar din zorii umanității.

De altfel, poate nici nu am mai fi existat ca specie dacă nu ne-am fi perfecționat mereu, dacă nu ne-am fi adaptat la mediu și dacă nu am fi reușit să găsim soluții din ce în ce mai ingenioase și mai performante la problemele cu care ne-am confruntat în anii zbuciumați în care ne-am civilizat. În epoca pietrei, mobilitatea, viteza și capacitatea de a lua decizii rapide au salvat viața triburilor nomade. Agricultura a adus cu ea alte provocări și am învățat să construim așezări mai mari numite orașe, unde infrastructura funcțională este esențială pentru optima funcționare a treburilor profesionale și domestice.

Localitățile mici au devenit orașe mai mari, apoi grupări de orașe și țări, iar organizarea socială din ce în ce mai complexă a dus la dezvoltarea abilităților de a rezolva probleme. Munca fizică a devenit mai puțin importantă decât cea intelectuală, dar asta s-a produs abia în ultimi 100 de ani. Astăzi putem spune că majoritatea oamenilor folosesc pentru a-și câștiga traiul mintea, nu corpul.

♥ Succesul înseamnă azi nu să alergi rapid, nici să ai un trup armonios, ci să câștigi suficienți bani pentru a avea o casă mai mare și o mașină mai nouă.

Epoca materialismului creată prin puterea minții ne face, paradoxal, să nu mai punem atât preț pe capacitățile intelectuale, ci pe cea de a câștiga bani.

O viață mai ușoară, timp liber… pentru ce?

Odată cu transformările sociale, s-au modificat și valorile care le structurează. Probabil că fără accentul pus pe material nu am fi avut azi apă curentă la robinet și nici mașini de spălat, care preiau din munca fizică și ne permit să avem timp pentru altceva. Dar ce altceva? După ce am obținut, ca societate, un nivel de bunăstare care ne permite să nu muncim de dimineață până seara, ne-am trezit în fața unei noi provocări: timpul liber.

În vremea exploziei economice de după cel de-al Doilea Război Mondial, timpul liber era o caracteristică a clasei medii și de sus, era apanajul celor care aveau suficienți bani să-și permită nu facă nimic mai multe ore pe zi și mai multe zile pe an. Timpul liber a devenit o valoare în sine și toți se străduiau să obțină așa ceva. Admirabil, mai ales că pe lume există multe lucruri de descoperit și de admirat. Însă nici asta nu a durat prea mult. Nu doar că s-a instalat plictisul, dar cu timpul s-a schimbat și optica.

♥Astăzi, cine lenevește nu este văzut deloc bine. Bogații de azi sunt mereu ocupați, umblă cu smartphone-ul în mână și căștile în urechi și răspund la telefoane chiar dacă sunt în concediu.

Ambiția ca valoare esențială

Cine are timp liber înseamnă nu are ambiție, cam asta e ceea ce trăim azi. Succesul înseamnă acum să fii ocupat de dimineața până seara, într-o goană perpetuă nu neapărat după bani cât după realizări, orice ar însemna asta. Ambiția se învață acum de la vârste fragede, iar competitivitatea este la cote amețitoare. Părinții își învață copiii încă de la vârsta grădiniței cum să fie cei mai buni, cei mai bine îmbrăcați sau cei mai mult umblați prin străinătate.

Nu există limite când vine vorba de a fi pe primul loc, indiferent de domeniu: badminton sau înot, limbi străine sau matematică, ne lovim azi de o goană după „genializarea“ copiilor, dacă mi se permite acest barbarism. Nimic nu este destul de bun, doar nivelul de geniu este acceptabil. Copiii crescuți astfel ajung adulți stresați, care deseori clachează înainte de a începe propriu-zis viața matură. Sau se transformă în roboți impersonali, care urmăresc reușita și succesul cu orice preț.

Există, desigur, și fenomenul invers, de downshifting (o viață simplă, trăită cu puțini bani), dar el încă nu echilibrează această goană în cerc, această fugă de hamsteri în roata din cușcă, pentru a avea mai mult, pentru a fi primii. În plus, fenomenul exacerbat al competiției duce la dispariția empatiei și compasiunii, la diminuarea colaborării și colegialității.

O societate roasă de ambiție riscă involueze, să se întoarcă la forme de organizare arhaice și lipsite de sens. Lupta pentru supraviețuire nu are sens dacă nu mai există dușmani naturali. Și atunci devenim propriii noștri dușmani, într-o fugă continuă care ne risipește energia și vitalitatea pentru o casă mai mare și o mașină mai nouă.

♥ Ce putem face? Simplu: să ne întoarcem la timpul liber, să apreciem ce avem și să conștientizăm că ne trebuie foarte puține lucruri pentru a fi fericiți. Iar a fi fericit, spun marii înțelepți ai lumii, este mult mai important decât a avea succes.

Citește și:

Articol preluat din ediția de octombrie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Dana Verescu
Foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns