Esti aici
Femeia.ro > Din viață > Psiho > De ce se tem bărbaţii

De ce se tem bărbaţii

Se spune despre femei că sunt mai emotive, că se îngrijorează pentru orice fleac, că se confruntă cu tot felul de temeri, pe care le consideră normale, vorbind oricând despre ele. Dar şi bărbaţii, cei viteji şi puternici, au temerile lor, bine ascunse însă.

Duri, hotărâţi şi protectori, s-ar zice că bărbaților nu le e frică de nimic. Nu e chiar aşa, dar, spre deosebire de femei, n-ar recunoaşte nici în ruptul capului că le e frică de ceva, orice. Bineînțeles că au și ei temeri. Iată câteva dintre ele. Sigur, nu-l podidesc toate pe unul şi acelaşi reprezentant al sexului tare, ci doar câte una poate.

Teama de implicare

La loc de frunte ar fi teama de a nu mai fi liber, pentru cei mai mulţi asta însemnând implicarea într-o relaţie serioasă. Încă din adolescenţă se feresc cât pot de dragostea pe termen lung. Dacă micile domnişoare visează să-şi întemeieze o familie şi de multe ori forţează evenimentele în acest sens, trecând cu uşurinţă de la un flirt nevinovat la un plan serios de măritiș, tinerii cavaleri, imediat ce vor simţi asta, vor rupe relaţia, chiar dacă le place fata. Teama rămâne  peste ani şi, chiar dacă un asemenea bărbat se implică într-o relaţie, nu o prea ia în serios, îşi păstrează vechiul stil de viaţă, îşi critică des partenera, este excesiv de gelos, evită să vorbească despre căsătorie, cuvinte precum implicare, noi, căsnicie, mai ales dacă sunt folosite des, îl scot din sărite.

Teama de eşec financiar

Orice bărbat este preocupat aproape obsesiv de câţi bani câştigă, ţinând cu tot dinadinsul ca aceştia să fie mai mulţi decât ai prietenilor, cu care se compară mereu, dar mai ales decât ai partenerei. Nimic neobişnuit în asta. Calculele de la miezul nopţii, preocuparea excesivă pentru economii cât mai substanțiale pentru anul următor, încercând să prevadă cât profit şi câtă pierdere va avea, devenite obsesie, indică însă o frică puternică, aceea de un eşec financiar. De obicei, cu o asemenea temere se confruntă bărbaţii care au obţinut tot ce au prin propriile forţe. Cum drumul nu a fost uşor, le e teamă ca, pierzând tot ce au dobândit, să fie nevoiţi să-l mai parcurgă vreodată.

Teama de trădare

Se întâmplă ca unii bărbaţi să ţină morţiş să-i dea de înţeles partenerei de cuplu că nimeni nu e de neînlocuit. De unde o asemenea grijă, mai ales că la ei înşişi se referă? Din teama de a nu fi trădaţi şi dezamăgiţi. Pentru un asemenea bărbat, neîncrederea în partener ar fi o grea încercare, iar dorinţa de a respinge o asemenea posibilitate nu este decât încercarea de a-şi ascunde şi alunga frica.

Teama de femeile independente

Chiar dacă o femeie independentă şi puternică este fascinantă şi atractivă pentru orice bărbat, îl şi sperie. În primul rând pentru că este greu de cucerit. Apoi, şi pentru că ţi-e greu s-o faci pe-a cavalerul faţă de o reprezentantă a sexului frumos care îşi schimbă singură roata de la maşină, de pildă. Într-o primă fază, bărbaţilor le plac asemenea femei şi le admiră, dar în cele din urmă aleg să aibă alături una mai puţin pricepută. Asta, din simplul motiv că au nevoie de o parteneră, nicidecum de un concurent în toate cele.

Teama de femeile frumoase

E lesne de înţeles că femeile frumoase încântă privirile bărbaţilor. Da, dar îi şi dezarmează, făcându-i să aibă reacţii prosteşti, ceea ce face să-şi cam piardă din independenţă. În plus, în jurul unei femei frumoase întotdeauna roiesc bărbaţi, ceea ce pentru cel care deja a câştigat un oareşce loc în viaţa ei este nu doar enervant, ci chiar amenințător, întrucât îl face să nu mai fie sigur pe sine şi să fie mereu în alertă.

Teama de a nu fi ridicol

O asemenea temere acţionează ca o frână, de unde refuzul de a face ceva nou sau altfel față de cum se obişnuieşte, să cumperi, ca bărbat, o maşină de culoare roşie, de exemplu, să vorbeşti despre propriile preferinţe, să mergi la sala de forţă. Până aici nimic deosebit, devine însă când teama de a nu fi ridicol te împiedică să-ţi exprimi sentimentele, pentru a nu părea slab, chiar şi faţă de cei apropiaţi, împiedicându-te să fii tandru cu soţia şi copiii. Şi asta doar din teama de a nu fi ridicol.

Teama de supărările femeilor

O temere, printre puţinele, pe care bărbaţii o recunosc. Asta întrucât, după cum mărturisesc mulţi dintre ei, îi nedumiresc şi-i fac să se piardă, să nu ştie cum să reacţioneze. Sigur, asta când ei sunt cei care le provoacă. Cele mai năucitoare sunt lacrimile vărsate din cauza lor, situaţie pe care foarte puţini bărbaţi ştiu cum s-o gestioneze.

Teama de eşec în relaţiile intime

Temeri au bărbaţii şi când vine vorba de sex, oricât ar părea de siguri pe ei în această privinţă. Da, ca şi femeile, le e teamă de abandon, că nu vor fi la înălţimea aşteptărilor, că va fi doar unul dintre cei mulţi. Dacă o asemenea temere persistă, nefiind întemeiată, înseamnă că are la bază o experienţă traumatizantă din trecut care a transformat temerea în nevroză şi necesită ajutorul unui psiholog.

Nu recunosc!

Temerile care ne dau târcoale sunt cât se poate de diverse. Deosebirea dintre cele ale bărbaţilor și cele ale femeilor constă în aceea că primii nu vor vorbi niciodată despre ele, nici celui mai bun prieten. Iar cea mai puternică dintre toate este că vreuna din fricile lor ar putea deveni cunoscută. Aşadar, atenţie, e un subiect tabu!

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.47/30.11.2017
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Leave a Reply