Esti aici
Femeia.ro > Familie > Diferența de vârstă și armonia în cuplu

Diferența de vârstă și armonia în cuplu

S-ar putea ca doi parteneri să nu reușească să se înțeleagă, deși par a fi perfect compatibili și după zodiacul european, și după cel chinezesc. Într-un asemenea caz, vina s-ar putea s-o poarte diferența de vârstă dintre cei doi.

În astrologie, Saturn răspunde de viața personală și de trecerea timpului. Perioada lui de revoluție în jurul Soarelui, 32 de ani tereștri, stă la baza calendarului zoroastrian, pe principiul căruia se poate prognoza cum vor evolua relațiile într-o căsnicie. Pentru aceasta, se calculează diferența de vârstă dintre soți. Nu are prea mare importanță cine este mai în vârstă. Din experiență, s-a constatat că partenerul mai mare are un comportament mai înțelept atunci când apar certuri în familie și suportă mai ușor conflictele. Trebuie remarcat că, în cazul celor de aceeași vârstă, părerile, comportamentul și înclinațiile sunt identice. Ei nu trebuie să-și demonstreze reciproc lucruri evidente. Astfel că, dacă din copilărie ai visat la o familie puternică și la o mulțime de copii, leagă-ți viața de un partener născut în același an cu tine. Este bine totuși să ai în vedere un lucru: te poți „pierde“ în treburile cotidiene, intrând în cercul vicios al micilor tabieturi, al rutinei. În plus, e necesar să ții cont și de faptul că evoluția spirituală trebuie să aibă un rol important în viața ta. Află de aici care este destinul cuplului tău dacă diferența de vârstă este de…

1 an

Legătură durabilă. Prima dragoste romantică are deseori drept rezultat o căsătorie fericită. De obicei, soția este liderul familiei în acest caz.

Riscuri. Există pericolul să cădeți în patima acumulării de valori materiale. Unul din soți poate trăi sentimentul că nu e înțeles.

2 ani

Între parteneri există o puternică atracție sexuală. Deseori se căsătoresc foarte repede, pentru a-și aparține total unul altuia și a-și petrece tot timpul împreună.

Riscuri. După ce perioada de pasiune aprinsă se consumă, cei doi s-ar putea să constat nu au nimic altceva în comun. Și oricât s-ar strădui, în casă nu sunt niciodată bani.

3 ani

Familie „tipic italiană“, cu scandaluri și împăcări pasionale. Căsnicia va rezista dacă sunteți dispuși să vă suportați reciproc ieșirile excentrice.

Riscuri. Mai devreme sau mai târziu, răbdarea poate ajunge la limită și nimic nu va mai putea opri despărțirea.

4 ani

Legătură armonioasă, atât din punct de vedere spiritual, cât și sexual. Chiar și după divorț, foștii soți rămân buni prieteni.

Riscuri. Ambii parteneri nu sunt prea dornici să rezolve problemele casnice. Senzația de dezordine, de lipsă de organizare ar putea destrăma acest tandem.

5 ani

Legătura este deosebit de armonioasă dacă cei doi soți lucrează împreună. Nici el, nici ea nu au obiceiul să-și controleze partenerul în fiecare clipă. Probabil că de aceea țin atât de mult unul la altul.

Riscuri. Unul din ei poate da de gustul vieții „libere“ și nu-i va rămâne fidel partenerului.

6 ani

Cei doi parteneri obișnuiesc să-i pună la curent pe cei din jur cu toate conflictele ce apar în familie, să-i implice pe vecini, pe toate neamurile. Deseori sunt influențați de părerile altora.

Riscuri. Fiecare din cei doi parteneri dorește să-și demonstreze întâietatea și nu cedează. Copiii devin mijloace de ma­nipulare, în special după divorț.

7 ani

La început, se creează impresia că acești doi oa­meni nu au absolut nimic în comun, însă, după fiecare despărțire, un fel de forță mistică îi aduce din nou unul lângă altul.

Riscuri. Chiar și atunci când este clar că relația s-a consumat, soții nu găsesc forța să se despartă. Continuă să locuiască împreună, exasperându-se reciproc.

8 ani

Combinație reușită. Cel mai în vârstă din soți preia obligațiile de cap de familie. Cel „mic“ nu are nimic împotrivă să rămână în umbră. Astfel de cupluri au de­seori trei sau chiar mai mulți copii.

Riscuri. Nici cele mai slabe încercări ale celui „subordonat“ de a ieși în evidență nu sunt tolerate, ba chiar pot întâmpina o notă de agresivitate.

9 ani

Inventivitatea acestor îndrăgostiți nu cunoaște limite. Ei aleg locuri exotice pentru întâlniri, născocesc un scenariu de nuntă amețitor, iar casa lor este și ea ieșită foarte originală.

Riscuri. Mai devreme sau mai târziu, sărbătoarea ia sfârșit. Iar apoi constată cu uimire că niciunul nu pare a fi pregătit pentru rutina vieții.

10 ani

Un exemplu clar de căsătorie din interes reușită. Pentru fiecare din parteneri cel mai important este „capitalul“ cu care pășește în viața de familie.

Riscuri. Dacă unul din soți începe să aibă mai mult succes în afaceri decât celălalt, relația devenită deodată inegală începe să i se pară împovărătoare, inechitabilă. De cele mai multe ori, cei doi se despart civilizat, de comun acord.

11 ani

Acești oameni se pot cunoaște de foarte mulți ani, fără a fi interesați unul de altul. Până la un moment dat…

Riscuri. Brusca revelație se poate repeta, dar cu o altă persoană, la fel de merituoasă. Și faptul nu va fi tăinuit.

12 ani

Legătură complicată. Fiecare are o viață „paralelă“, ceea ce nu îi împiedică să se bucure unul de celălalt.

Riscuri. Cel tânăr se transformă într-o „anexă“ decorativă a partenerului mai puternic. Iar dacă își manifestă nemulțumirea, s-ar putea să fie pur și simplu… alungat.

13 ani

La început, îndrăgostiții au ceva de hippy. Însă, odată cu nașterea copiilor, ei se potolesc și îi uimesc pe toți cu simțul lor practic.

Riscuri. Uneori, amintirile tinereții „furtunoase“ încep să-i bântuie și unul din ei ar putea lăsa baltă totul ca să devină din nou liber.

14 ani

Nici ei nu înțeleg cum s-a întâmplat de sunt împreună. Toată viața continuă să descopere cu uimire în partener noi și noi însușiri.

Riscuri. Contradicțiile pot deveni la un moment dat intolerabile. Supărările acumulate ani întregi ies la suprafață și orice fleac poate deveni motiv de ceartă.

15 ani

Cel mai în vârstă nu are încredere în capacitatea partenerului de viață de a rezolva probleme serioase, considerându-l me­reu insuficient de matur.

Riscuri. Cel tânăr poate avea accese de infantilism. În secret față de partener, caută anturajul persoanelor apropiate ca vârstă și interese. Și, în mod cert, găsește.

16 ani

Căsătorindu-se, partenerii iau cea mai responsabilă decizie din viață. Dorința fiecăruia este să nu repete greșelile din trecut.

Riscuri. Cele mai mici neînțelegeri sunt interpretate drept incompatibilitate totală de păreri. La supărare, soții își pot spune unul altuia tot felul de vorbe grele.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.49/14.12.2017
Autor: Burda Romania
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Leave a Reply