Esti aici
Femeia.ro > Din viață > Psiho > Părinții din interior. Ne purtăm în suflet părinții

Părinții din interior. Ne purtăm în suflet părinții

Părinții din interior – Fiecare dintre noi își poartă în suflet părinții. Uneori însă ar fi bine să ne desprindem de ei, spun psihologii, să ne așezăm mai bine pe picioarele noastre.

Părinții sunt cei care ne amprentează cel mai puternic copilăria. Pentru că în acea perioadă învățăm cum merge viața și cum să ne formăm identitatea. Pentru dezvoltarea noastră ulterioară, felul în care se comportă părinții cu noi este hotărâtor. Ne-au susținut constant ori am auzit de la ei foarte des vorbe precum „nu ești bun de nimic“. Chiar dacă părinții își iubesc copiii, ei nu le oferă întotdeauna doar experiențe bune. De-a lungul timpului, în copilărie, învățăm să internalizăm sfaturile și modul de a fi ale părinților, astfel încât la un moment dat ajungem să-i purtăm în permanență cu noi.

Ce sunt părinții din interior

Psihologii folosesc expresia „părinții din interior“ pentru a se referi la felul în care modul de comportament și de vorbire al acestora ne influențează de-a lungul întregii vieți, în gândire și în acțiune.

Experiențele negative ne pot împovăra ani la rând. Psihologii fac deosebirea între traumele mari și mici. Cele mari se referă la abuzuri și violență, în timp ce traumele mici fac referire la „micile răniri“, cum sunt cuvintele grele pe care le auzim deseori. Faptul că sunt repetate atât de des face ca ele să ne influențeze multă vreme. În plus, unii copii dezvoltă o traumă de abandon atunci când mama sau tatăl au prea puțin timp pentru ei.

Interiorul este ca în copilărie

Ai auzit vreodată de copilul interior? El păstrează de-a lungul timpului toate sentimentele și experiențele trecute. El se află permanent în legătură cu părinții interiori, exact ca în copilărie.

Chiar dacă astăzi se înțeleg bine cu părinții, dacă în trecut au existat frecvent certuri în familie, copilul interior și părinții interiori au o legătură dificilă. Pentru a ne echilibra viața sufletească, personalitățile interioare trebuie să se împace.

Ce-i de făcut acum

Psihologii accentuează faptul că este esențial să recunoști sau să-ți dai seama ce fel de persoane erau ori sunt părinții tăi. Chiar și numai acest simplu fapt, de a-i privi pe părinți nu din perspectiva copilului, ci din cea a adultului de azi, ne ajută să ne desprindem de ei și să scăpăm de influența lor uneori atotputernică. Doar acceptând că ei sunt oameni ca noi, cu griji, dorințe, frici și angoase umane, doar privindu-i ca pe niște egali în fața vieții ne putem desprinde din fascinația pe care o exercită asupra noastră. Drumul spre maturizare include și această etapă importantă. În fond, după o anumită vârstă, devine jenant, ridicol sau inutil să le atribuim părinților toate eșecurile sau nefericirile noastre. Doar asumându-ne rolul activ în propria viață putem depăși condiționările din copilărie și putem trăi viața pe care o dorim. Sigur că bagajul de experiențe este același, dar se schimbă complet felul în care ne raportăm la el.

Dacă-ți vei privi pe părinți nu din perspectiva copilului, ci din cea a adultului de azi, vei reuși să te desprinzi, să scapi de influența lor.

”Recunoştinţa este o datorie pe care copiii nu o acceptă întotdeauna laolaltă cu ceea ce moştenesc de la părinţi” – Balzac

Cum ne împăcăm cu părinții din interior

Psihologii recomandă următorul exercițiu: observă personalitatea părintelui interior așa cum ai văzut-o în copilărie și…

  1. … scrie-i o scrisoare în care să-i spui pe larg și foarte onest: ce te deranjează, ce te supără, ce lucruri neplăcute porți cu tine din copilărie. În timp ce scrii această scrisoare, observă ce sentimente se declanșează în tine.
  2. … privește părintele interior din perspectiva adultului care ai devenit. Cum ai vedea părintele interior cu ochii de adult de acum? În ce situație se afla pe atunci tatăl sau mama ta? Ce experiențe au avut ei înșiși în copilărie? Ce griji sau frici i-au chinuit?
  3. … observă în ce privință te deosebești de părintele interior. Ați avut griji și frici asemănătoare. Scrie o a doua scrisoare părintelui interior și începe cu cuvintele: „Dragă mamă/dragă tată, de la ultima scrisoare mi-am dat seama că…“ Scrisorile sunt numai pentru tine. Le poți păstra într-un sertar pentru a le citi oricând dorești sau le poți da foc, asta depinde doar de tine. Important este să obții sentimentul de eliberare. În timp ce efectuezi acest exercițiu, ține minte că nu trebuie să evaluezi valoarea experiențelor și sentimentelor și nici să-i ierți pe mama sau pe tatăl tău.

Citește și:

 

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.04/2018
Sursa foto: pexel

Comments

comments

Leave a Reply