Esti aici
Femeia.ro > Familie > Relații și sex > Sex de împăcare. Este sau nu o soluție reala

Sex de împăcare. Este sau nu o soluție reala

Sex de împăcare – Se spune că o ceartă sănătoasă face mai bine cuplului decât trei vacanțe luxoase. Ar trebui să vedem acum și care sunt avantajele celebrului… sex de împăcare.

Psihologii susțin că în timpul unui scandal, partenerii își simt amenințat viitorul relaţiei. Apare deci sentimentul de nesinguranţă. Creierul vine atunci să rezolve problema și  activează sistemul de control al ataşamentului, care va duce implicit la nevoia de apropiere fizică. Așa, partenerii se vor simți în primul rând în siguranță, iar în al doilea rând relaxați. Dar nu la atât se rezumă sexul de împăcare. Avem și avantaje, dar și dezavantaje.

♥ De obicei, sexul şi sentimentele sunt contolate de sisteme separate, dar în urma unei certe, acestea lucrează împreună.

AVANTAJE

Adică ce aduce bun o partide de amor după o partidă de ceartă cu scântei:

  1. Mai… sălbatic

Probabil din pricina sentimentului de nesiguranță pomenit mai sus, sexul de împăcare este mult mai pătimaș. Când vrei să salvezi o situație critică păui tot sufletul, nu? Și toată imaginația! Bașca, uiți de inhibiții și te dezlănțui. Se spune că sexul de împăcare are parte de cele mai nebunatice poziții. Și ce-l poate face pe un bărbat mai fericit decât o femeie dezlănțuită în amor? Mai nimic, crede-mă!

  1. Mai îndrăgostit

O ceartă, o dispută mai intensă, clarifică de cele mai multe ori neînțelegeri, frustrări mai vechi. Amorul de după nu face decât să te facă să te simți mai îndrăgostit de partenerul pe care, în sfârșit, l-a înțeles mai bine. Căruia, în sfârșit, nu mai ai nimic (deocamdată) de reproșat. Poate numai faptul că nu e la fel de bine și când nu vă certați.

  1. Numitor comun

Sexul de împăcare vă aduce la un numitor comun, tocmai pentru că vă place atât de mult ce se întâmplă. Tocmai pentru că orgasmul vă ajută să fiți un întreg și, prin urmare, să înțelegeți mai bine nevoile și temerile celuilalt. Pentru că în timpul sexului, chiar și cel de toată ziua, te gândești mai degrabă la plăcerea partenerului decât loa plăcerea ta.

♥ Odată cu orgasmul, și bărbatul , și femeia eliberează la nivel cerebral doi hormoni, prolactina și dopamina, care le declanșeză emoții pozitive și sentimente de atașament și recunoștință unul față de celalalt.

DEZAVANTAJE

De ce n-ar trebui să abuzezi totuși de soluția sexuală în rezolvarea problemelor de cuplu.

  1. Cearta poate ajunge în pat

Există, da, acest risc. Vă certați, dar lăsați conflictul în suspensie, fără să rezolvați problema, pentru că, asta e!, a intervenit dorința aprigă și sexul salvator. Dar dacă după aia, chiar acolo, în pat, reîncepe conflictul? Pentru că vă dați seama că vorbele au și ele un rost. Problema nu poate fi rezolvată numai prin satifacerea dorințelor trupești.

  1. Doar o amânare

Sexul nebun poate fi doar o amânare a rezolvării conflictului dintre voi. Dacă nu ai reușit să clarifici totul înainte de a ajunge în pat, n-o să fie prea bine. Conflictul va mocni acolo, undeva, într-un sertăraș al creierului.

  1. Numai atunci

Ai putea ajunge să faci sex numai după ceartă. Pentru că e așa bun. Să nu mai ai chef și în perioadele de calm și bună-înțelegere. Fără să o faci special. Pur și simplu pentru că nu te mai gândești la amor decât după o răfuială strașnică. Ca și cum ar fi un program bine stabilit.

Ca un dependent

Există și o parte rea în afacerea asta. Cel puțin așa susține o parte a psihologilor. De ce ar fi rău? Argumentul este relativ plauzibil: dacă sexul de după ceartă e atât de bun, de ce nu ne-am certa mai des ca să avem sex bun mai des? Dacă te tot cerți cu partenerul și sexul de împăcare ajută, vei încerca tot mai des să ajungi acolo. Ca un dependent de droguri care nu se mai gândește la altceva decât la doza următoare. Care-i face atât de bine…

♥ Sexualitatea este motivaţia principală pentru o mare parte a comportamentului uman. Sigmund Freud.

Citeste si:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.03/2018
Sursa foto: pexel

Comments

comments

Leave a Reply