Esti aici
Femeia.ro > Din viață > Sexul fără limite, eliberarea și iluminarea

Sexul fără limite, eliberarea și iluminarea

Sexul fără limite, eliberarea și iluminarea – Freud spune că tabuurile sexuale construiesc nu numai societatea, ci și psihismul celor ce viețuiesc în ea. Recentele revoluții sexuale i-au lăsat pe emancipații supraviețuitori ai lor să viseze la plăcerile polivalente pe care le-ar putea aduce îndepărtarea tabuurilor din practicile sexuale curente, din discursul social și, într-un final, chiar din structura noastră psihică. Totuși, aici vorbește mai mult fantasma decât realitatea.

Este adevărat că oamenii au privit dintotdeauna practicile sexuale ca pe o posibilă sursă de libertate; condusă de impulsul ei puternic, irezistibil, sexualitatea putea dezrădăcina multe constrângeri. Mai peste tot în lume, practicile sexuale ținteau spre eliberarea de constrângerile exterioare, interioare și, la limită, de constrângerile vieții înseși. Paradoxul este că, deși vizau nemurirea fizică sau numai eliberarea spiritului din constrângerile cărnii, aceste practici ajungeau la libertate numai prin „înjugarea“ la exigențe foarte riguroase. La o examinare mai atentă, putem vedea ce limite are „sexul fără limite“.

Yoghinii tantrici

Tantra yoga a dobândit renumele de „sectă“ și mulți visează încă la plăcerile fără număr și fără prejudecăți de care s-ar putea bucura adepții. Zvonurile despre abolirea tabuului virginității, castității și fidelității înflăcărează și azi fantezii! Totuși, tantra este o practică spirituală, face parte din corpusul yoga, care înseamnă literal „jug“, deci este un canon care vizează un alt scop decât simpla satisfacție. Stingerea impulsului prin satisfacerea lui nu are cum să furnizeze un răspuns pentru acei căutători în spinoasa problemă a iadului dorințelor care sunt yoghinii. Scopul lor nu are de-a face cu performanțele sexuale, iar cei care vorbesc despre performanțe în acest sens nu practică tantra. Tantra înseamnă transformarea energiei orgasmatice în sursă de iluminare, iar în acest scop, în timpul activității sexuale propriu-zise se adaugă anumite tehnici avansate de respirație și concentrare a atenției. Este un exercițiu complex de venerație care nu vizează nici atașament și nici plăcere, în sensul curent.

Nemurirea taoistă prin sex se obține

Străvechiul taoism al chinezilor este poate ideea cel mai puțin cunoscută și răstălmăcită dintre toate exotismele care ne populează fantasmatica filosofică. Sigur că nu aveau cum să scape de răstălmăcire tocmai curiozitățile sexualității! Veștile despre practicile taoiste străvechi ce implicau un număr nelimitat de partenere cât mai tinere au aprins imaginația masculină a europenilor, așa că la noi au devenit cunoscute exact acele practici taoiste degradate care au forțat la vremea lor impunerea tabuurilor confucianiste, asemănătoare celor care domină încă în societatea occidentală postcreștină.

Taoiștii erau obsedați de nemurire și de alchimia obținerii ei. Dacă europenii practicau alchimia cu retorte și substanțe, ei o practicau folosindu-se de propriul corp, iar unirea substanțelor era evident chiar unirea sexuală (unii specialiști susțin că europenii făceau același lucru, acesta fiind marele secret „alchimic“, despre care nu puteau vorbi decât cifrat, folosind un cod „chimic“). Avem date mai ales de la bărbații chinezi taoiști – pentru că, indiferent cât de liberali pot trece pentru noi acești orientali „hipersexuali“, ei împărtășeau un mare tabu universal: minimalizarea accesului la educație al femeilor și reducerea lor la diverse servituți sexuale, fie prin hiperexploatare, fie prin subexploatare.

Bărbații chinezi practicanți de taoism se temeau grozav de pierderea lichidului seminal: de câte ori ejaculau, simțeau că li se scurge vitalitatea (unii interpretau chiar că femeia absoarbe această vitalitate). Dacă ejaculau, credeau că mai mor puțin, iar ei vizau nemurirea. Așadar, încercau tot ce puteau pentru a nu emite niciun strop de lichid seminal și apoi, prin tehnici de respirație și concentrare, făceau ca energia acestui flux să curgă în sus, spre centrii energetici superiori, unde se transforma în vitalitate.

Construind un astfel de perpetuum mobile în interiorul corpului, ei sperau să atingă nemurirea. După cum ne putem imagina, tehnica era dificil de stăpânit și, ca urmare, au recurs la partenere din ce în ce mai multe și mai tinere, chiar înainte de prima menstruație a fetelor, sperând ei ca astfel să absoarbă și din energia sexuală a partenerei.

Femeile educate în practica taoistă, puține, dar tocmai prin asta înrăite, sperau să absoarbă ele energia seminală a bărbatului și s-o transforme în sursă pentru nemurirea lor proprie, devenind niște adevărate seducătoare, prădătoare sexuale, „tigroaice albe“. Acestor dezordini sexuale și metafizice le vor pune capăt prescripțiile stricte confucianiste și apoi pacea budistă. În zilele noastre, practicanții taoismului vorbesc despre „alchimia interioară“, renunțând la prevalența practicilor sexuale.

Europenilor care nu se pot abține să viseze la grădina deliciilor oferite de aceste practici străvechi și chiar speră să intre în această grădină îmbrățișând formele de multe ori degradate ale acestor practici care ajung la noi le-ar fi de mare folos să se întrebe ce fantasme le împlinesc și ce constrângeri le aduc aceste practici.

Citește și:

Articol preluat din ediția de mai 2019 a revistei Femeia.
Autor: Roxana Melnicu
Foto:pexels.com

Comments

comments

Lasă un răspuns