Esti aici
Femeia.ro > Familie > Să nu te pui cu mamele! – Mama Înțelepciunii

Să nu te pui cu mamele! – Mama Înțelepciunii

A fi mamă pare simplu, firesc, la îndemâna oricărei femei. Și totuși nu de puține ori unele femei devin mame după ani de efort, de încercări, de chin, de speranțe și deznădejdi. A fi mamă înseamnă naști un copil sau să-l crești? Indiferent de răspuns, lupta de a deveni mamă prin naștere sau prin adopție este demnă de admirație.

Timp de doi ani, Alexandra Mănăilă a mers lună de lună în Grecia. Nu, nu meseria îi cerea asta, nici plăcerea descoperii locurilor noi. Îşi dorea cu ardoare un copil.

Un vis împlinit. Alexandra ţine azi în braţe minunea ce poartă numele Sophia. De-a lungul vremii, am auzi nenumărate poveşti ale mamelor ce sunt în stare să urnească munții din loc pentru a avea un copil, dar povestea Alexandrei are atât de multă forţă, îndârjire şi determinare, încât îţi vine greu să crezi că se poate înhăma cineva la acest drum lung, anevoios, cu un final pe care numai Dumnezeu îl ştie. De patru luni, a uitat ce înseamnă un somn odihnitor, o oră de relaxare sau o escapadă alături doar de soţul ei. Dar, în acelaşi timp, au fost cele mai frumoase şi preţioase clipe. Zâmbetele şi gânguritul Sophiei sunt aur pur pentru sufletul ei, care se îmbogăţeşte zi de zi.

Câţiva ani, a fost asistentă medicală pe ambulanţă, timp în care a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie şi Jurnalism. După absolvire, a trecut de cealaltă parte a baricadei, a intrat în presa medicală cu gândul de a face oamenilor bine, prin scris de data aceasta, rămânând fidelă domeniului medical în care se formase. S-a îndrăgostit, s-a căsătorit, şi-au făcut o casă frumoasă, au călătorit, dar copilul pe care şi-l doreau nu apărea. Atunci, Alexandra a făcut ce pe mulţi i-ar fi descurajat numai gândindu-se. Un efort colosal fizic, psihic şi material. Dar nimic nu a împiedicat-o să spere că totul se va aranja ca într-un complicat puzzle, fiecare piesă atunci când îi va veni rândul.

„De mai bine de 10 ani, aşteptam să apară o minune în viaţa noastră, un copil care să ne însenineze zilele”

Câte sarcini ai pierdut?

Trei. După ce am pierdut prima sarcină, la opt săptămâni, mi-am zis că e o întâmplare şi nu m-am descurajat, am mai încercat. Am rămas din nou însărcinată, dar nu am putut ţine nici de data asta sarcina până la capăt. M-am investigat mai amănunţit şi am aflat cu stupoare că sufăr de trombofilie, o boală de coagulare a sângelui, de care nu ştiam. Medicii m-au încurajat spunându-mi: „Mai încearcă, ce dacă ai pierdut două sarcini?!“, dar timpul se scurgea prea iute şi începea să-mi devină duşman. Am încercat şi a treia oară, deja mi-era frică aud că sunt însărcinată gândindu-mă la ce va urma. Am mai pierdut o sarcină.

Cum aţi ajuns la decizia de a face fertilizare?

Prin urmare, am decis să caut cel mai bun medic şi cea mai bună clinică din lumea asta, care să poată ajuta să duc o sarcină la capăt şi să devin mămică. Aşa am aflat de doctorul Andreas Vythoulkas şi de clinica Genesis din Atena cu care lucrează. Rata de reușită din prima este una dintre cele mai mari din Europa, iar acest lucru m-a convins că e o adevărată fabrică de bebeluşi. De la prima întâlnire am simţit că va ajuta să-mi văd visul cu ochii. În clinica din Grecia (acum există una şi în Bucureşti), pereţii sunt plini cu pozele bebeluşilor care au trecut prin această „fabrică“. Când i-am privit, mi-am spus că acolo va sta şi poza copilului meu.

Pierdeai sarcinile din cauza trombofiliei?

Din experienţele mele, am învăţat că infertilitatea nu înseamnă doar că nu rămâi gravidă, ci si că nu poţi duce sarcina la capăt, iar pentru a trata aceste probleme, e bine să te duci la cei mai buni specialişti în domeniu, iar când spun domeniu, mă refer la supraspecializare, deci nu la ginecolog în general, ci la specialist în infertilitate. Se spune că infertilitatea nu doare, eu aş spune că răneşte în adâncul sufletului – de aceea niciun cuplu nu trebuie să sufere în tăcere, ci să vorbească cu specialiştii şi astfel să afle ce şanse şi soluţii există pentru a-şi rezolva problema.

Cu ce speranţe ai pornit pe acest drum?

Mi-am spus un singur lucru: în faţa mea e scopul, acela de a deveni mămică, în spatele meu se află duşmanul, respectiv timpul cu care lupt până în măduva oaselor, în dreapta şi în stânga mă însoţesc prietenii şi doctorii, iar deasupra veghează bunul Dumnezeu. Cu acest gând în minte am pornit la drum şi nu mi-am făcut niciun fel de scenariu. Am luat-o uşor, pas cu pas şi am ascultat întru totul de dr. Vythoulkas.

Fertilizarea a reuşit din prima?

Da. De altfel, simţeam mereu că voi da lovitura din prima. Și aşa a fost. Greul cel mare în cazul meu a fost cu colectarea foliculilor. Cu toate stimulările făcute, nu adunam prea mulţi. Dar chiar şi pentru un singur folicul mergeam în Grecia. Timp de doi ani, am mers aproape lună de lună, ce mai, făceam naveta Bucureşti-Atena pentru a strânge folicul cu folicul şi a ajunge la numărul necesar pentru a putea face procedura de fertilizare.

A fost un efort uriaş, de unde ai avut resurse?

La început, nu a fost uşor, fiindcă mergeam singură într-o ţară străină, nu cunoşteam pe nimeni, trebuia să descurc în engleză cu medicii şi asistentele, dar, ca orice jurnalist obligat să se descurce, am făcut faţă. Drumurile mele erau de pe azi pe mâine, plecam după-amiaza, ajungeam seara la Atena, nu mâncam nimic fiindcă a doua zi urma puncţia sub anestezie. Dimineaţa, mergeam la clinică, făceam puncţia pentru recoltarea foliculilor şi apoi plecam spre Bucureşti, iar în următoarea zi eram la muncă. După 3-4 drumuri, totul a devenit rutină şi jumătate din clinica Genesis Athens a ajuns să cunoască. Mi-am făcut prieteni, mulţi dintre ei români, cupluri din România care veneau pentru acelaşi lucru.

Când ţi-era cel mai greu?

Era mai dificil când aveam de făcut interviuri, filmări sau să moderez evenimente medicale, dar am reuşit, cu voia lui Dumnezeu, să le împac pe toate. Nici din punct de vedere financiar n-a fost uşor, dar mi-am luat două joburi în acea perioadă ca să putem acoperi toate cheltuielile. Visul meu de a aduce pe lume un copil era mai important! Şi, în definitiv, pentru ce muncim?

Cine ţi-a fost suport în această perioadă?

Soţul meu a fost principalul susţinător  – şi cei doi medici Andreas Vythoulkas şi profesorul Konstaninos Pantos, şeful clinicii din Atena, care m-au încurajat chiar şi atunci când nu aveam foliculi buni pentru stocat sau nu mergea bine vreun tratament. În rest, nu am spus nimănui, am păstrat secretul, fiindcă nu voiam să se ştie până când nu avem o finalitate pozitivă.

Cum a fost momentul când ai aflat că eşti însărcinată?

Nu-mi venea să cred că beta-HCG-ul e mare şi nu scade. După câteva zile, am avut curajul să bucur. Totuşi, le-am spus că sunt însărcinată celor din jur mult-mult mai târziu.

Ti-a fost teamă de ceva?

În primele trei luni, am stat cu sabia lui Damocles deasupra capului, mi-a fost frică nu pierd sarcina, dar nu m-am lăsat biruită de temeri, am mers înainte şi am sperat. Nimic nu a contat, că trebuie să-mi fac în fiecare seară injecţii în burtă, că trebuie să iau un pumn de pastile, mi-am pus pielea la bătaie şi am făcut totul de dragul de a avea un bebeluş.

Cum a fost sarcina?

Nu a fost uşoară, dar m-am bucurat de fiecare zi care trecea şi care mă făcea mai încrezătoare că voi ajunge să-mi ţin în braţe bebeluşul. Travaliul a fost îngrozitor pentru că micuţa a ales să vină pe lume mai devreme decât plănuiserăm cezariana, aşa că am intrat în travaliu. Dar am avut noroc cu medicul meu, care a venit într-un suflet la spital şi m-a ajutat să trec peste dureri, să intru în sala de operaţii şi, după cezariană, să-mi strâng la piept fetiţa. După primul ţipăt şi nota 9, mi-a fost pusă la piept şi am stat aşa vreo câteva minute, timp în care am vorbit ca fetele. Ne-am bucurat să ne cunoaştem şi ne-am promis iubire veşnică.

Sophia e un nume grecesc…

Înseamnă înţelepciune în greacă, iar noi am bătut suficient de mult meleagurile greceşti pentru a-i conferi o notă în spiritul acestui popor. În plus, amândoi am absolvit filosofia şi pe una dintre bunicile mele o cheamă Sofia (cu f). Noi am ales însă cu ph, spună cu mândrie că e cu PH.

Cum au fost primele luni cu Sophia?

Grele, dar frumoase. Are 4 luni şi nu e deloc uşor fără ajutoare din afară, dar, cu răbdare şi multă dragoste, ne descurcăm. Mi s-a schimbat total programul de viaţă; acum, cea mică tonul şi după ea se învârte ziua. În funcţie de orele de masă, somn, băiţă, plimbare, se desfăşoară totul. Dar nu e monoton, în fiecare zi se întâmplă ceva nou, Sophia descoperă ceva din lumea asta, învaţă ceva nou, iar timpul zboară mult prea repede ca să putem savura pe deplin clipele de fericire cu ea. Nu mi-am făcut aşteptări dinainte, aşa că las surprinsă în fiecare zi.

Ce fel de mamă crezi că eşti?

Sunt „Mama Înţelepciunii“, deci trebuie să fiu o mamă bună, iubitoare, blândă şi sper să-mi iasă. Dacă s-ar putea, aş vrea să fiu mama perfectă pentru fiica mea, dar perfecţiunea e ceva ce nu poate fi atins. Sper doar ca Sophia să spună despre mine când va creşte că a avut parte de mama pe care şi-a dorit-o, că a primit toată dragostea pe care i-o poate oferi o mamă.

Citește și:

Text: Luminiţa Tăbăran

Foto: arhiva personală


Lasă un răspuns

Sus