Esti aici
Femeia.ro > Familie > Sarcină și naștere > Sarcină și naștere > Cum să ai grijă de silueta ta în timpul sarcinii și după naștere 

Cum să ai grijă de silueta ta în timpul sarcinii și după naștere 

În timpul sarcinii, majoritatea femeilor acumulează kilograme în plus, foarte dificil de eliminat după naștere. Pentru ca proaspetele mămici să evite această luptă cu greutatea, este important să adopte un stil de viață echilibrat, încă din perioada în care sunt însărcinate. 

Îmbinând exercițiile fizice ușoare cu o dietă potrivită pentru nevoile sale și ale micuțului, orice femeie poate avea grijă de silueta sa în timpul sarcinii și după naștere.  Te numeri și tu printre graviduțele care vor să se mențină în formă pe perioada sarcinii și după sosirea pe lume a bebelușului? Urmează 3 reguli de bază!

Consumă ce este necesar pentru sănătatea ta și a bebelușului 

Poftele alimentare fac parte dintre manifestările specifice sarcinii. Acestea reprezintă de altfel și principala cauză pentru care femeile gravide iau în greutate, alături de cauzele hormonale. Credința potrivit căreia în timpul sarcinii trebuie să mănânci ”cât pentru doi” ar trebui să rămână doar un mit, deoarece aceasta nu este susținută de argumente de ordin medical. 

Din contră, medicii nutriționiști spun că este important ca graviduțele să dețină controlul asupra alegerilor alimentare. Ceea ce nu știu multe dintre proaspetele mămici este că satisfacerea poftelor alimentare nesănătoase sau evitarea alimentelor benefice pentru bebeluș (de multe ori doar din dorința de a preveni stările de greață) pot genera afecțiuni congenitale pentru micuț sau micuță. 

Ba chiar mai mult decât atât, cercetările au arătat faptul că, o nutriție inadecvată, deficitară, poate avea consecințe care se manifestă mai târziu în viața copilului, de-a lungul dezvoltării sale.  Pentru a evita toate aceste efecte dăunătoare, se recomandă ca în timpul sarcinii și pe perioada alăptării, să se consume constant alimente care conțin proteine, omega 3, vitamina D, Zinc, Calciu, vitamina B12 și fier. 

Efectuează exercițiile fizice permise în timpul sarcinii 

Cu excepția cazurilor în care vorbim despre o sarcină cu complicații, sportul în timpul sarcinii este indicat. Acesta este un bun aliat pentru a preveni acumularea kilogramelor nedorite și oferă o stare de spirit pozitivă mămicii. 

Deși femeile gravide trebuie să evite sporturile de contact, gimnastica sau scuba diving, există anumite categorii de exerciții permise în timpul sarcinii.  Mersul pe bicicleta de cameră sau cea eliptică, jogging-ul (sau chiar mersul pe jos în ritm vioi), înotul sau aerobicul ușor în apă sunt antrenamente ușoare, pe care orice graviduță le poate încerca. 

Revino în formă după sarcină, cu ajutorul unui antrenor personal 

După sarcină, silueta ta are nevoie de timp pentru a reveni la forma inițială. Deoarece, în urma nașterii, principala ta responsabilitate va fi bebelușul, trebuie să te gândești la metode eficiente de a te menține în formă, fără a afecta programul copilașului. Sportul practicat cu un antrenor personal este foarte indicat în acest caz. 

Un astfel de specialist va adapta rutina de exerciții la condiția ta fizică și medicală (având în vedere că va trebui să te recuperezi după sarcină). Un alt avantaj de care beneficiezi, dacă te antrenezi cu un personal trainer, constă în faptul că puteți stabili, de comun acord, un orar de antrenament. Pentru a-ți face o idee despre costurile acestei alegeri, vezi prețuri abonamente sală fitness

Este ușor să ai grijă de silueta ta în timpul sarcinii și după naștere, adoptând un comportament alimentar disciplinat și practicând exercițiile fizice recomandate, cu ajutorul unui antrenor personal.

 

 

Sursă: Digital workforce

Sursă foto: pexels

Comments

comments