
Mama soţului… Oare de ce priveşte cu un ochi critic tot ce faci? Află câteva dintre secretele unei bune relaţii cu soacra şi situaţia se va schimba! Spre bucuria ta și satisfacţia ei.
Rar se întâmplă ca relaţiile dintre noră şi soacră să fie lipsite de neînţelegeri. Iar situaţia se complică după apariţia primului copil. Încep ofensele, discuţiile în contradictoriu, uneori, chiar şi certurile. Există oare o soluţie constructivă de ieşire dintr-o asemenea situaţie incomodă şi neplăcută? Fireşte că da. Ca din orice altă împrejurare, de altfel. Rezolvarea nu vine însă de la sine și va trebui să depui eforturi în acest sens. Mai exact, să respecţi patru reguli de bună purtare stabilite de psihologii preocupaţi de înţelegerea dintre noră şi soacră.
Fără cicăleală
E o regulă pe care ar trebui s-o respecte în egală măsură atât soacra, cât şi nora. Oricât de nerealistă ar părea această regulă, încearcă s-o respecţi.
Apariţia copilului înseamnă o bucurie pentru întreaga familie, dar şi un stres puternic, produs de schimbarea condiţiilor de viaţă, precum şi a responsabilităţilor. Veriga cea mai vulnerabilă eşti chiar tu în rolul de tânără mamă. Pe lângă grija pentru copil, te confrunţi cu modificările hormonale, din cauza cărora uneori te irită chiar şi cele mai mărunte lucruri, darămite sâcâitoarele întrebări şi sfaturi ale soacrei, nu-i aşa?
Nu pune la suflet îndoiala soacrei în ce priveşte priceperea ta în îngrijirea copilului! Eşti mamă şi, ca nimeni alta, simţi de ce anume are nevoie micuțul. Trebuie să înţelegi însă că în ultimul deceniu s-au schimbat multe în îngrijirea copilului: alăptarea la cerere, renunţarea la înfăşat, dormitul în acelaşi pat, de exemplu. Soacra a crescut copii în alte vremuri şi condiţii. De aceea, are cu totul alte păreri despre toate aceste lucruri. Apoi, este conservatorismul celor de vârsta ei, care nu-i permite să-şi schimbe convingerile cu uşurinţă. Încearcă s-o înţelegi, doar aşa nu vei mai reacţiona atât de dureros. La ce bun adevărul, de vreme ce vă împiedică să trăiţi în armonie?
Citește și: Cheia conflictului etern soacra-nora
Fii diplomată!
Când soacra nu se limitează la un sfat, cel mai indicat ar fi să acţionezi cu mult tact şi diplomaţie. Doar printr-o atitudine politicoasă şi binevoitoare vei reuşi să-ţi impui punctul de vedere, cu blândeţe, fără a genera conflicte. De exemplu, soacra îi dă copilului bomboane, iar prichindelul este alergic la ele sau pur şi simplu nu vrei să fie obişnuit cu un asemenea răsfăţ. Prima reacţie a multor mame într-o asemenea situaţie ar fi să smulgă bomboana din mâna copilului şi să-i pretindă pe un ton imperativ soacrei să nu i le mai dea. Rezultatul? Copilul podidit de lacrimi, soacra bosumflată, iar tu în derută. După un timp, se va adăuga sentimentul de vină, din cauză că nu ţi-ai controlat impulsivitatea. Situaţia poate fi soluţionată şi altfel: „Medicul ne-a spus să nu-i dăm copilului bomboane, chiar şi o jumătate de drajeu poate anula efectele tratamentului pe care îl urmează de șase luni. Am văzut că aveţi mere în sacoşă. Lui Matei îi plac foarte mult“. Soacra se va grăbi să spele și să taie un măr şi va lăsa bomboana deoparte. În cele din urmă, va înţelege şi se va obișnui să-şi răsfeţe altfel nepotul, respectând limitele stabilite de tine şi de soţ. Nu uita: ea este doar o bunică iubitoare, nicidecum duşmanul copilului tău! Aşadar, doar vorba dulce va netezi calea unei relaţii armonioase între voi două.
Ia asupra ta vina unei eventuale dispute!
În loc să răbufnești spunându-i „dumneavoastră ar trebui să…“, spune-i pe un ton blând „nu-mi place când…“ Iată un exemplu. Soacra: „Vineri îl iau pe Vlăduţ să doarmă la mine“. Tu: „Îmi pare rău, nu se poate“. Soacra: „O să am grijă de el. Sau te îndoieşti că aş fi în stare?“ Tu: „Nu, n-am nicio îndoială. Eu sunt de vină. Pur şi simplu încă nu sunt pregătită psihic să mă despart de el. Mă voi frământa tot timpul, îmi voi face griji chiar dacă voi şti că sunt neîntemeiate. Iertaţi-mă, dar ştiu că pur şi simplu nu mă voi putea controla. Trebuie să mai treacă un timp“. Soacra: „În regulă, asta e“.
Citește și: Soacra.Ce sa nu-i spui niciodata
Solicită sprijinul soţului!
Unele probleme pot fi soluţionate cu ajutorul soţului. Esenţial este să-l pregăteşti în aşa fel încât să nu-l stârneşti contra mamei lui, pentru a nu agrava conflictul, dar nici împotriva ta, ceea ce nu este exclus să se întâmple. În loc de „n-ai putea să-i spui mamei tale să stea şi ea măcar din an în Paşte cu nepotul ei?“, spune-i: „Dragule, n-ai putea s-o rogi pe mama ta să stea vineri cu Matei?
Ne-ar fi de mare ajutor“.
- Evită să recurgi la epitete ofensatoare nu doar la adresa soacrei, ci, în general, să vorbești de rău rudele so-ţului. Altfel, nu doar că nu vei soluţiona problemele pe care le ai cu aceştia, ci vei genera altele noi cu soţul.
- Nu te încântă vizitele prea dese ale soacrei? Nu-i poți spune, fireşte, ca să n-o jignești. Tu însă poți să-i zici soţului. Roagă-l să-i spună el că uneori ai dori să fii doar tu cu copilul. Că apreciezi ajutorul ei, dar trebuie să înveţi să te descurci singură.
- La fel, dacă e băgăcioasă. Roagă-l pe soţul tău să-i atragă atenţia că voi doi luaţi toate hotărârile în ceea ce priveşte relaţia de cuplu şi toate problemele din familia voastră.
- Se spune că soacre ideale au doar nurorile ideale. Tu ce părere ai?
Citește și: Ce nu spui niciodata sotului
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.nr.44/06.11.2014
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: Fotolia