”Fiul nostru este bucuria noastră. Este căsătorit, are doi copii frumoși, are o soție blândă, bună și frumosă, un serviciu bun, câștigă bine și este fericit. Vorbim aproape în fiecare zi la telefon, dar niciodată suficient, pentru că mereu este pe fugă.
Fiul nostru și familia lui sunt mereu în gândurile noastre, ne rugăm pentru bine lor și vorbim neîncetat despre ei. Marea noastră durere – deși suntem pensionari mulțumiți de viața lor și încă în putere este că-l vedem pe fiul nostru prea rar, prea puțin.
De fiecare dată când ne auzim le telefon sau când trece în fugă pe la noi îl întrebăm cum putem face să petrecem mai mult timp împreună, și de fiecare dată ne facem planuri, dar nu reușim să le împlinim pentru că mereu apare, pentru el, ceva mai important, altceva de făcut. În locul unor zile petrecute împreună, în loc să stăm pe îndelete de vorbă, avem parte doar de vizite scurte, în care stă cu ochii pe ceas sau de dialoguri, de câteva minute, la telefon.
Ultima dată când a venit la noi, tot pe fugă, tot cu ochii pe ceas, i-am pus în buzunar o scrisoare. Fără introducere, fără detalii siropoase. Scrisoarea am scris-o la calculator și am printat-o astfel încât să nu-l impresionez cu scrisul meu.
Ce i-am scris? O legendă.
<<O femeie săracă cu un copil mic în brațe a trecut pe lângă o peșteră din care a auzit o voce care i-a spus:
– Intră și ia tot ceea ce îți dorești, dar să ai grijă să nu uiți ceea ce este cu adevărat important. Ai la dispoziție fix opt minute, nici o secundă mai mult, iar după ce vei ieși poartă se va închide pentru totdeauna și nimic nu o va putea face să se deschidă din nou. Profită, dar nu uită ceea ce este mai important!
Femeia a intrat în peșteră și a găsit multe bogății. A așezat copilul pe o stâncă și strând cât de mult aur și pietre scumpe a putut duce în brațe.
După opt minute, vocea s-a auzit din nou.
– Gata! Cele opt minute au trecut. Ieși afară!
Femeia, încărcată cu aur și pietre prețioase, a fugit afară din peșteră și imediat poarta s-a închis pentru totdeauna în urma ei. Copilul a rămas înăuntru!
Bogăția adunată nu a mai avut nici o valoare, iar disperarea femeii a durat toată viața ei>>.
Fiul nostru a înțeles ce i-am scris doar printre rânduri. A înțeles că cele opt minute din legendă sunt cei aproximativ 80 de ani pe care îi trăim în această lume și că trebuie să trăim mereu cu gândul de a nu uita ceea ce este cu adevărat important pentru noi și pentru cei dragi nouă. Viața este frumoasă, dar prea scură, iar prioritate trebuie să aibă lucrurile care contează cu adevărat.
Fiul nostru a înțeles că timpul nostru este din ce în ce mai scurt și că cea mai mare nevoie a noastră este să-l vedem împărțind timpul lui cu timpul nostru”.
Eu, de fiecare dată când merg la ai mei sau vorbesc cu ei la telefon, o fac fară grabă, pe îndelete. Ceva în mintea mea îmi spune că, inevitabil o să vină ziua când nu vor mai putea face asta, iar fiecare clipă petrecută cu ei, cu părinții mei, este extrem de prețioasă. Și pentru mine, dar și pentru ei!
Tu când ai stat ultima dată pe îndelete cu ai tăi?
Citeste si: Ziduri sau poduri? Tu ce constriesti?
Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: FreeDigitalPhotos