Esti aici
Femeia.ro > Featured Homepage > Morții cu Moșii și viii cu Halloweenul!

Morții cu Moșii și viii cu Halloweenul!

Copiii fac acum cunoștință încă de la grădiniță cu un soi de carnaval de toamnă, în care regula e să fii cât mai înspăimântător și obligatoriu să fie pe undeva un dovleac. O modă venită via occident care îi deconcertează pe unii părinți și bunici. Ce ne facem cu Halloweenul? Răspunde la întrebare Ivana Iancu!

Halloweenul are niște rădăcini străvechi pe care le putem detecta și în moștenirea noastră culturală. Ivana Iancu deslușește ițele acestei moșteniri, arătându-ne că nu trebuie să ne speriem de Halloween, și totodată cum putem explica Halloweenul copiilor noștri. Cât despre comerțul cu costume de carnaval, ține de fiecare cât de mult îi dă frâu liber!

Sărbătoarea de Halloween a luat amploare în SUA, dar are origini europene, mai precis celtice: este vorba despre festivalul numit Samhain, care se ținea pe 31 octombrie și care era de fapt un soi de sărbătoare a recoltei: culesul recoltelor avea semnificația morții și renașterii. Lumile comunicau, spiritele umblau liber și trebuiau îmbunate cu daruri dulci.

Pe de altă parte, darurile dulci atrag spiritele. În esență sărbătoarea era despre felul în care omul poate ține pacea între lumi: pentru ca morții să stea cu morții și viii cu viii, din când în când lumile lor trebuie să comunice și să-și asigure pacea. O astfel de ocazie este noaptea de Halloween.

Halloween (cuvânt folosit pentru prima dată în secolul al XVI-lea, în Scoția) este prescurtarea de la All-hallow-evening (Ziua tuturor sfinților). Are origini păgâne, dar a fost acceptată de biserica catolică și protestantă, deoarece aceste culte celebrează ziua tuturor sfinților pe 1 noiembrie.

De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de simboluri și obiecte artizanale asociate sărbătorii de Halloween. Dovleacul provine, spune legenda, de la un irlandez pe nume Jack O’Lantern, atât de afurisit încât a reușit să-l scoată din pepeni pe însuși Diavolul. Când a murit, Jack nu a fost primit nici în Rai, dar nici în Iad, așa că și acum rătăcește între lumi, având drept călăuză un dovleac cu felinar (recunoaștem aici un soi de Ivan Turbincă…)

Ziua Morților a pătruns și la noi sub numele de Luminație, adusă de catolici în regiunile din Nord-Vestul și Sud-Vestul teritoriului românesc. În bisericile occidentale, cea Romano-Catolică, cea Anglicană și cele Protestante, sărbătoarea Tuturor Sfinților se ține în ziua de 1 noiembrie, după calendarul gregorian. În bisericile orientale, anume cele Ortodoxe și cele Greco-Catolice, prima duminică după Rusalii este Duminica Tuturor Sfinților, echivalentul sărbătorii Tuturor Sfinților din calendarul apusean.

În zonele de interferență apuseană credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Luminația în seara zilei de 1 noiembrie. Cu acest prilej, preoții romano-catolici, greco-catolici și ortodocși oficiază slujbe de pomenire a morților. Simbolul sărbătorii ”Luminației” este lumânarea. Cimitirele sunt luminate și populate de rudele celor dispăruți. Acesta este și un prilej de întâlnire și comunicare cu rudele și prietenii, dar și aducere aminte de cei morți.

Biserica Ortodoxă face pomenirea morților sâmbăta, așa că unii credincioși ortodocși sărbătoresc Ziua Morților nu pe 1 noiembrie, ci în prima sâmbătă din luna noiembrie. Conform tradiției, în noaptea Luminației, porțile dintre cele două lumi se deschid și numai acum cei plecați dintre noi pot veni să ne viziteze. Din acest motiv, proverbul „despre morți, numai de bine” se respectă cu sfințenie, cel puțin la cimitir. Indiferent de religie, credincioșii ies în întâmpinare rudelor și prietenilor adormiți, cu flori și lumânări.

Chiar dacă este sărbătoare catolică, Ziua Morților este celebrată și de preoții ortodocși care, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletul răposaților.

Oricum ar fi, Luminația e o zi deosebită, prilej de meditație și de rugăciune, de respect pentru cei morți, iar imaginea cimitirului iluminat te îndeamnă la reculegere și aducere aminte, te face să te gândești că moartea nu este moarte, ci e tot viață, dar altfel.

Desigur că tot ce ține de cultul morților are rădăcini și aici în spațiul românesc. Moșii sau pomenirea morților se celebrează aici, se pare, din timpul geto-dacilor. Această tradiţie este sărbătorită în fiecare anotimp: „moşii de primăvară” (mucenici), „moşii de vară” (sâmbăta ce precede Rusaliile), „moşii de toamnă” (celebraţi la Ziua Crucii, la Sfânta Maria Mică) şi „moşii de iarnă”.

Această sărbătoare nu are o dată fixă. A fost aleasă ziua de sâmbătă, deoarece este ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul s-a coborât în iad pentru a-i elibera pe toţi drepţii adormiţi. Biserica Ortodoxă a ales această zi de pomenire atât pentru drepţii din Vechiul Testament, care au „adormit” fără să-l vadă pe Hristos, cât şi pentru cei care au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea necesară.

Credincioşii obişnuiesc să se roage sau să pomenească în această zi pe toţi cei adormiţi din neam.

Tradiția spune că în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, spiritele traversează granița dintre lumi.
Comemorarea strămoșilor face parte din cultura tuturor populațiilor. Există în ființa umană acest impuls de a descoperi că nu e singur ci cu toți moșii și strămoșii lui pe care-i are în genă. Ca sens comunitar, respectul pentru cei plecați, într-o lume neștiută, îi face pe cei din același neam să se reunească. Însăși masa care se oferă celor plecați și din care se înfruptă cei vii este semnul că viața și moartea pot sta la o cină unde sufletele celor duși și sufletele celor din lumea asta pot sta laolaltă.

Sacrul și profanul și-au găsit calea de comunicare. Chiar dacă semnificațiile sunt de mult uitate, simpla comemorare a neamului te maturizează, te face mai atent la valori și la ceea ce ai moștenit. Cât despre copiii care se îmbracă în strigoi de Halloween, sensul gestului lor este în însăși inocența lor.

Dacă o fac în joacă, gestul lor nevinovat are darul de a speria răul. Nimeni însă nu ar trebui să le impună participarea la astfel de celebrări, după cum nimeni nu ar trebui nici să-i critice și nici să-i sperie că fac ceva rău.

Ziua Morților în Mexic

Día de los Muertos este una dintre cele mai importante sărbători ale mexicanilor și poate chiar mai spectaculoasă decât Halloween. Ziua Morților se sărbătorește în fiecare an pe data de 2 noiembrie, cu flori portocalii, costume colorate și parade.

În centrul Mexicului, în apropiere de Puebla, se adună femei și bărbați îmbrăcați tradițional, cu flori în păr și pictați pe față înspăimântător, dar folosind nuanțe cât mai colorate. Aceștia se plimbă pe străzile decorate cu flori portocalii care răspândesc un miros intens.

Pentru Ziua Morţilor, familiile se adună în jurul mormintelor şi a unor altare special construite, ca să se roage şi să lase ofrande rudelor și prietenilor decedaţi. Tradiţia spune că, în aceste zile, morţii revin printre cei vii.

Rudele oferă „pan de muerto” (pâinea morţilor), „mezcal” (băutură alcoolică din agave) şi „calaveras” (cranii de zahăr), precum şi fructe – pentru a potoli foamea morţilor, apă – pentru a le potoli setea, şi lumânări aprinse pentru fiecare suflet amintit.

Potrivit credinţelor populare, petalele de Cempasuchil păstrează căldura soarelui şi întruchipează divinitatea. Numele plantei provine de la cuvântul „cempohualxochitl”, care înseamnă „20 de flori” în limba indigenilor nahuatl.

Aztecii foloseau aceste flori pentru a decora altarele şi mormintele, pentru a vopsi chipurile prizonierilor de război înainte de a îi sacrifica, dar şi ca tratament împotriva unor boli.

Articol de Ivana Iancu
Credit profimediaimages.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns