Esti aici
Femeia.ro > Featured Homepage > Nuami Dinescu: „Nu cred că am început într-un moment anume să fac voluntariat, pur și simplu așa fac de când mă știu“

Nuami Dinescu: „Nu cred că am început într-un moment anume să fac voluntariat, pur și simplu așa fac de când mă știu“

Mereu cu zâmbetul pe buze, caldă și impetuoasă în același timp, sufletistă, jovială, cu o energie inepuizabilă, Nuami Dinescu te cucerește de la prima vedere. Cine o urmărește pe rețelele de socializare știe că este o mare iubitoare a fraților noștri necuvântători, animalele, dar și o inimoasă care gătește bunătăți petru prietenii ei. Înclinația artistică, empatia și inteligența și-au dat mâna în sufletul acestei actrițe care a înțeles că putem face lumea mai bună doar fiind noi buni și iubitori.

Meseria m-a adus aproape de Nuami și drumurile ni s-au intersectat de câteva ori. Ochii sunt oglinda sufletului, se spune, iar ochii ei emanau bucurie de a trăi, curaj și o căldură care te făcea să simți că o cunoști de când lumea. Nuami jonglează cu inteligență și fler printre personajele pe care le joacă pe scenă și pe micile ecrane, iar cine e tentat să îi pună o etichetă e invitat să-i citească cartea, “Eu nu sunt Tanța”, unde va descoperi o femeie plină de umor și onestă. O femeie pentru care voluntariatul este un mod de a fi, care vede în colaborare esența vieții și care se apleacă cu bunătate și inteligență spre cei aflați în nevoie. Inteligența ei este motorul empatiei care o face să rezoneze cu cei loviți de viață și cu animalele pe care le iubește cu abnegație.

În ce mă privește, nu cred că am început într-un moment anume să fac voluntariat, pur și simplu așa fac de când mă știu. Când e o situație pe care eu o pot îndrepta, când cineva are nevoie de ajutor, când sunt într-o împrejurare unde intervenția mea poate ajuta, fac ce simt că trebuie și pot.

De fapt, cred că ceea ce noi numim acum voluntariat e ceva ce în comunitățile mici, mai ales în mediul rural, a funcționat mereu. La o nuntă, de exemplu, femeile se adunau și făceau mâncarea. Fără să ceară ceva de plată. La o înmormântare, exact la fel, se împrumutau pirostriile, tuciurile mari, mesele, uneori vesela, scaune, tot ce era nevoie. Bărbații ajutau și ei la ridicatul cortului, la împodobit poarta sau, după împrejurare, la sprijinit concret familia celui lovit de necaz.  Oamenii se ajutau între ei, era ceva necondiționat, era o înțelegere nescrisă, știai că dacă se întâmplă ceva, vor fi mereu niște vecini care te vor ajuta. Repet, fără să aștepte vreo plată.

Între timp, omenirea a progresat, dar sufletește a intrat în regres. Mentalitățile s-au  schimbat, societatea s-a divizat, au apărut diferențele mari între cei bogați și cei foarte săraci și, probabil, așa s-a implementat noțiunea de voluntariat,  rămasă, cumva, în genele oamenilor cărora progresul, bogăția, puterea nu le-a anihilat partea bună din ei.

Pentru mine, ăsta a fost modelul în care am crescut și, poate, de asta mie nu mi se pare ceva deosebit. Da, mă surprinde nepăsarea și lipsa de empatie și de umanitate uneori, dar continui să cred că dacă eu o sa fac ce-mi dictează mie inima, să întind mâna și să ajut, asta va funcționa data viitoare cu un alt om care își va aminti că și pe el l-a ajutat cineva, cândva. Sau, dimpotrivă, îi va aminti cât de greu i-a fost când nu i-a întins nimeni un umăr pe care să se sprijine și el decide că nu va fi așa, nepăsător, egoist, ignorant, rău, cinic, avar, egoist… Și înteleg din zi în zi că e de datoria mea să fac ce pot eu, ce ține de mine, pentru ca lumea să fie un pic altfel.

Poate primul mare eveniment de voluntariat la care am fost angrenată a fost cu Asociația Învingem Autismul. Am început prin a prezenta evenimente, am mers cu ei la emisiuni, la tot felul de întâlniri, am citit și am încercat să învăț și să aflu mai multe despre tot ce înseamnă autism, cum pot fi de folos.

Mare parte dintre prietenii mei sunt cei cu care am fost la tot felul de evenimente, de exemplu la Casa de copii de la Mogoșoaia pentru care, împreună cu multe figuri publice (Dan Teoorescu –Taxi, Florin Ghioca, fotojurnalist,TNB), am adunat bani pentru ei stând efectiv cu pălăria în mâna pe stradă, vânzând lucruri donate, organizând evenimente.

Dacă e sa spun concret, așa am început să fac voluntariat organizat; apoi m-am implicat în orice situație care mi-a ajuns la urechi (familii cu copii care locuiau într-o singură cameră și aia neîncălzită, bătrâne ajunse la limita sărăciei în prag de iarnă), situatii în care eu am cerut ajutor pentru ei și am făcut tot ce ne-a stat nouă în putință, oameni simpli, fără pârghii financiare sau administrative.

Oamenii știu ce fac mai intens din ultimii ani, voluntariat la Adăpostul care salvează suflete, al Monei Semeniuc; poate ar fi bine de lămurit că dragostea și grija pentru animale nu a exclus niciodată aceeași iubire și interes pentru cei în neputință și fără apărare, copii sau bătrâni.

Am întâlnit-o pe Mona Semeniuc în 2013, în anul acela înfiorător care a decis euthanasia pe bandă a câinilor, din vina incapacității și a lăcomiei umane, și, în decursul timpului, am reușit să o cunosc pe Mona așa cum e; dedicată și loială sufletelor pe care le salvează. Întotdeauna, în spatele cauzelor umanitare, fie că e vorba de copii, bătrâni sau animale, au fost (și sunt) persoane/organizații care doar adună bani și trăiesc liniștiți pe spinarea animalelor sau, așa cum bine am văzut în multe materiale din media, fură de la gura copiilor, câinilor și a bătrânilor, fără nici o jenă. Mi-am dat seama că Mona e mai mult decât cinstită, e corectă și transparentă până la ultimul leu. Banii cu care se susține adăpostul vin din donații de la oameni, fără niciun sprijin de la stat, pe ea nu o interesează decât bunăstarea și salvarea lor. Mona e o femeie de 62 de ani, trecută printr-un cancer agresiv, pe care, așa cum mărturisea adesea, a reușit să-l învingă și grație iubirii ei pentru animale. În cele două cărți ale ei, vândute pentru a aduna bani pentru susținerea adăpostului, povestește cum animalele au salvat-o pe ea, nu ea pe ele.

În toți acești ani, am reușit să o cunosc și pe ea și fetele care vin, de atunci, la adăpost, în singurele lor zile libere, și muncesc câte 14 ore vara și iarna cât ține lumina, pentru cei aproape 300 de câini și câteva pisici adunate de disperare. Sunt ani buni de când simt că duminica mea e duminica lor.  Îmi face foarte bine mie să mă duc acolo, să fac ceva de mâncare pentru voluntarii pe care nu mai vreau să-i văd înghițind repede niște covrigi, mă simt între”ai mei” când facem pauză și mâncăm împreună, vorbim de noi, mai râdem de noi că mâncăm mai mult.

Mi-am dat seama că, de fapt, tot ce facem acolo e ca o famile în care contăm toți, oameni și animale, deopotrivă, că toți voluntarii noi, care vin de curiozitate, se întorc, așa cum a fost cu actorul Istvan Teglas de care toată lumea s-a îndrăgostit. De liniștea și delicatețea cu care a tăiat lemne, a făcut curat la câini, a adunat din țarcuri, a desfundat canalizarea, da, el, actorul uriaș pe care îl puteți vedea pe scena naționalului bucureștean sau în tot felul de producții independente. În capul meu e ca și cum Anthony Perkins vine la Mona la adăpost și se joacă cu câinii…

I-am povestit unui regizor tânăr ce fac eu duminica; s-a uitat așa, lung la mine, și a zis”daaa, uite, ar trebui să mă gândesc că aș putea să fac și eu asta cu viața mea”.

Voluntariatul este, pur și simplu, iubire și dăruire. Ce faci, faci mai întâi pentru tine și abia apoi pentru alții. Iar mulțumirea că tu, cu mâinile tale, cu influența ta, poate cu banii tăi, ai schimbat viața unui suflet, poate chiar ai salvat o viață, împlinirea asta, căldura aia care îți inundă tot plexul solar, bucuria care îți inundă mintea, nu ți le poate aduce nimic altceva. Degeaba ești celebru și puternic dacă nu îți folosești atuurile astea să faci bine. Să ajuți. Sa vindeci. Să salvezi. Au spus-o alții, deștepți și puternici, care au înțeles care e esența și bucuria trecerii noastre prin lume. Eu doar o dau mai departe.

Voluntar – Persoană care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. us, rus. Volent.

FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

Articol de Dana Verescu, aparut in Univers Psihologic nr. 5

 

Comments

comments

Lasă un răspuns