Esti aici
Femeia.ro > Featured Homepage > Pune sănătatea ochilor tăi pe primul loc! La OPTIblu ai acum 1+1 Cadou la ochelarii de vedere

Pune sănătatea ochilor tăi pe primul loc! La OPTIblu ai acum 1+1 Cadou la ochelarii de vedere

Tot mai mulți români au probleme cu vederea, iar controlul periodic al vederii nu reprezintă, din păcate, o prioritate pentru aceștia.

De mai bine de un an, pandemia a făcut ca timpul petrecut în fața ecranelor pentru munca la distanță să crească foarte mult, iar ochii sunt cei care pot avea de suferit. Studiile arată că 2 din 5 români recunosc că stau cel puțin 8 ore în fața calculatorului, însă doar 30% dintre aceștia se prezintă la controlul anual de verificare a vederii.

Mai mult decât atât, potrivit unui studiu realizat în 2020, 33% dintre copiii de toate vârstele petrec acum peste 4 ore pe zi în fața dispozitivele electronice cu ecran, în timp ce înainte de debutul pandemiei, acest procent abia atingea o medie de 11%.

Din păcate, 55% dintre copii nu au fost duși la un consult oftalmologic în ultimul an, cifră extrem de îngrijorătoare, în contextul în care mai mult de jumătate dintre aceștia sunt din grupa de vârstă 0-5 ani, adică exact intervalul de vârstă în care se mai poate face ceva pentru a repara anumite vicii de refracție sau alte afecțiuni, dacă acestea sunt descoperite la timp.

OPTIblu Constanța VIVO

De cele mai multe ori, vizita la medic se face doar atunci când ceva nu este în regulă. Potrivit unei statistici realizate în 2017 de Consiliul European de Optometrie și Optică, în ceea ce privește procentul de oameni care poartă ochelari de vedere, România se află sub media europeană, 45% din populația țării purtând ochelari de vedere.

În lipsa unor măsuri preventive, problemele cu vederea pot apărea sau se pot agrava, iar identificarea lor precoce este esențială pentru sănătatea ochilor atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. În acest sens, una dintre cele mai importante măsuri este controlul anual periodic, o responsabilitate a fiecăruia dintre noi și un mecanism important pentru verificarea și menținerea sănătății ochilor.

Prevenția problemelor asociate vederii este esențială, ca atare rețeaua de magazine OPTIblu își propune să crească calitatea vieții clienților, îmbunătățindu-le vederea, oferindu-le o experiență completă. OPTIblu pune la dispoziția clienților expertiza personalului specializat, servicii la standarde înalte, un portofoliu atent selecționat de produse de calitate, 100% originale și aparatură medicală performantă.

OPTIblu Orhideea București

Astfel, în magazinele OPTIblu, până la data de 30.11.2021, la achiziționarea unei perechi de ochelari de vedere (ramă + lentile), cumpărătorul primește CADOU încă o pereche de ochelari de vedere, la alegere dintr-o gamă selecționată, pentru aceeași rețetă individuală de dioptrii.

Campania este valabilă în toate cele 78 de magazine OPTIblu din țară, în limita stocului disponibil și este supusă unor termeni și condiții. Detalii in magazine și în regulamentul disponibil pe www.optiblu.ro.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns