Esti aici
Femeia.ro > Carieră > Să fii campion olimpic…azi cu Elisabeta Lipă!

Să fii campion olimpic…azi cu Elisabeta Lipă!

Ivana Iancu a stat de vorbă cu câțiva dintre marii noștri campioni, cu câțiva români fericiți care în trecut au ascultat imnul cântat pentru ei la Jocurile Olimpice. Azi, când la Tokyo ajunge din nou flacăra olimpică, deschidem aici un serial al aurului olimpic.

Găsiți întreaga panoramă a campionilor noștri în revista Cărticica Practică, numărul 7, pe piață din 22 iulie!

Ne-am bucurat alături de sportivii noștri care de-a lungul anilor au concurat la olimpiade, am suferit, am sperat și, mai ales, în timpul intonării imnului național, am fost mândri că suntem români. De la 10 pentru Nadia la Jocurile Olimpice de la Montreal, la pagaia de aur a lui Ivan Patzaichin și până la cele opt medalii ale Elisabetei Lipă, recordurile au venit – și vin încă! Secretul performanței? Muncă, inteligență , capacitate strategică și de adaptare, toate la superlativ.

O medalie olimpică se poate câștiga în câteva minute… Dar în spatele ei se ascunde un efort fizic, psihic, emoțional pe care doar ni-l imaginam. Patru ani de antrenamente aduc medalia – sau nimic. Miza este uriașă. Caractere tari, suflete frumoase și generoase, așa sunt campionii. Avem o istorie olimpică bogată! Aș face un capitol și în manuale cu biografiile marilor noștri sportivi. Nu sunt doar modele, ci personaje de legendă.

Elisabeta Lipă: „Sunt un om de echipă!“
cea mai medaliată canotoare din istoria Jocurilor Olimpice, 8 medalii olimpice.

Evident, prima medalie olimpică nu se uita niciodată. Am și acum, în minte, detalii de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, 1984, prima participare la Jocuri, prima medalie olimpică. Am fost răsfățații Jocurilor Olimpice, România fiind singura țară din blocul comunist care nu boicotase această competiție! Eram păziți non-stop, aveam gardă de corp, iar când mergeam la baza de canotaj, aveam antemergător, dar și urmăritor, în laterale, ca la președinții de stat. Acestea sunt lucrurile inedite.

Eram foarte tânără și totul mă încânta, aveam doar 19 ani. Mai târziu, am perceput ediția Jocurilor Olmpice de la Los Angeles ca pe ultima ediție cu suflet. După aceea, treptat, Jocurile Olimpice au devenit un business sportiv și atmosfera s-a schimbat. Totul a devenit o industrie. Am mai fost în SUA și la Jocurile Olimpice de la Atlanta, în 1996, dar deja lucrurile se schimbaseră.

Am devenit campioană olimpică la edițiile Jocurilor Olimpice de la Los Angeles, la Seul, Barcelona, Atlanta, Sydney și Atena. Opt medalii olimpice, dintre care cinci de aur.

Am spus întotdeauna că un sportiv nu se poate numi “de performanță” dacă nu ajunge la Jocurile Olimpice. Eu nici macar nu am visat că voi ajunge să particip la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice, însă rezultatele au venit cu sacrificii, renunțări, durere, dar şi cu determinare, încredere și speranță.

Nu aș fi putut reuși niciodată de una singură. Chiar și când am câștigat în simplu, în spatele meu a fost o echipă de profesioniști. Eu sunt om de echipă. Cea mai dragă îmi este medalia obținută la Atena, în 2004, în barca de 8+1. Aveam aproape 40 de ani și presa nu îmi mai dădea nicio șansă. Am concurat în echipaj cu două tinere care aveau, la un loc, vârsta mea. A fost ambiție, tenacitate, noroc…Am făcut hora mare după ce am primit medaliile, am dansat și am cântat “Fetele lu tata”, i- am făcut o baie în mare domnului Tiriac care pe atunci era președintele Comitetului Olimpic Român.

Cu Atena, mi-am încheiat cariera de sportiv de performanță. Am plâns mult, am râs mult, mi-am făcut prieteni și fiecare medalie este prețul unui efort de care nu știam că sunt capabilă. Performanța este ca o morișcă. Astăzi câștigi, mâine o iei de la capăt. Dar fac parte dintr-o generație care pleca în competiții să se bată doar pentru AUR!

Comments

comments

Lasă un răspuns