PDA

Versiunea completa : Restaurante Botosani

Pagini : 1 [2] 3 4

aquarelle
13.10.2009, 12:02:19
ai facut la sala mare sau cea mica de jos? cate persoane incap?
cum a reactionat lumea la peste? vad miresici destul de nehotarate in privinta lui, dar si la noi a avut succes pestele, in principal pentru ca a fost un fel "usor" in comparatie cu sarmalele, si mult mai special.

o super mare BILA ALBA pentru Rapsodia, chiar au impresionat lumea cu sala lor, in plus pe mine m-au scutit de multe cheltuieli, una a fost cu husele pe scaune care au fost gratis
apoi un meniu foarte fain si nu scump deloc
doamna angela de la sala o super doamna, ne-a ajutat mult si a stat in sala sa urmareasca cum se misca chelnerii

ne-au dat tot inapoi, si cand am dus lucrurile au insistat sa stam la numarat pentru a nu fi probleme... exemplar

meniurile de pus pe mese tot de acolo le-am avut, gratis, eu numai am schimbat hartia pe interior, iar un meniu de ala la tipografie e 2 lei de facut, daca aduni tot iese ceva cheltuiala

la dansul mirilor ne-au intrebat cand sa dam drumul la proiector si au dat cand am vrut noi(in timpul dansului)
am avut peste in meniu si nu s-a simtit deloc miros de peste in sala
nu cred ca am ce sa le reprosez sincer

aryanna
13.10.2009, 12:06:55
am facut sus in sala mare
am avut in jur de 250 de pers

eu zic ca pestele a fost ok, nu am auzit comentarii negative
aveam cativa prieteni de care stiam sigur ca nu mananca peste deloc dar i-am intrebat daca vor ceva in loc ca sefa de sala a zis ca se poate face meniu separat insa ei au zis nu ca-l sar si gata

mi-a placut ca nu a mirosit sala cand l-a adus, si eu chiar l-am mancat, a fost gustos si intr-adevar usor de aia l-am si putut manca , cred ca e singurul fel din care am mancat

ioanacity
13.10.2009, 13:45:26
dar unde ai auzit ca sala ar putea mirosi a peste? deobice se face din ala congelat de aia nu miroase! nu prea am auzit sa fie proaspat! si eu am fost la multe nunti unde sa servit peste dar nu mirosea! iar daca ti-a zis ca pestele e proaspat te minte!!!! e congelat:> :> :> :>

aryanna
13.10.2009, 14:09:34
nu m-a interesat daca pestele e congelat sau nu, am vrut sa fie gustos si sa nu miroase,
nu mai stiu daca am citit aici sau mi-a zis cineva dar imi faceam probleme si ma gandeam sa aleg sarmale, bine ca n-am ales

cred ca sunt unele restaurante unde mai intra mirosul din bucatarie in sala

ioanacity
13.10.2009, 14:47:13
da intra deobicei la salile de cantina! :-B

Creizilup
13.10.2009, 17:04:13
da intra deobicei la salile de cantina! :-B
Nu neaparat, Ioana. Sunt restaurante la care patronii nu dau drumul la aer conditionat "ca e usa deschisa" (citat dintr-un astfel de creier luminat) sau mai stiu eu ce alte motive, usa bucatariei ramane deschisa, ca sa se poata misca chelnerii mai repede si intra miros...

ioanacity
13.10.2009, 17:50:01
ciudat1 dar ce patroni ar ingadui asta?eu chiar nu am avut experiente de genul asta....si cu servire de peste si de sarmale....dar am simtit la o cantina si inca ce miros....pfiuuu

Creizilup
13.10.2009, 18:21:29
ciudat1 dar ce patroni ar ingadui asta?eu chiar nu am avut experiente de genul asta....si cu servire de peste si de sarmale....dar am simtit la o cantina si inca ce miros....pfiuuu
Niste patroni mai "economi" :|

mycaela
05.11.2009, 11:49:08
Eu stiam ca intra pe langa ce ai spus inca o cafea, fructele, piscoturile de primire si intr-adevar apa si sucul. Eram curioasa sa vad daca se mai mentine pretul ca la toate care sunt incluse mi se pare foarte putin 120 lei.
buna, da se mentine pretul, eu am platit 120lei/meniu si intra tot ce ati spus. cat despre prajituri sunt super bune si f proaspete, fructele poti sa le combini cum vrei. vb cu seful, intreaba, da idei sa stii ca poti vb cu el, e dragut. cat despre tortul lor nu pot zice nimic, pt ca eu nu stiam ca au si apucasem sa dau comanda in alta parte.

nannyna
05.11.2009, 16:36:23
fetelor am auzit despre mancarea de la belvedere la o nunta ca a fost rea, initial cine a fost mi-a zic ca a fost ok asa cu jumatate de gura ca au crezut ca doar lor li s-a intamplat dar apoi au auzit si de la altii ca nu s-au simtit bine

cineva a plecat acasa la ora 12 cu taxiul ca nu mai putea, si apoi a revenit, in plus a mers la baie din 10 in 10 min

nu stiu sigur daca ajuns la spital pana la urma, dar bine nu s-au simtit, oricum faza a fost ca era in plina vara si era cam cald, poate de aia

a fost foarte cald si in sala, dar asta nu se intalmpla numai la belvedere

Buna! Nu am intrat de muult de site.....incep prin a spune Casa de piatra! miresicilor proaspat casatorite si Succes!! celor care se pregatesc sa devina miresici.NU este adevarat in legatura cu Belvedere...Eu am avut nunta anul trecut ...si a fost Suuuper!!! TOT !!Si manacare, si servirea si mai ales muzica!!!si nu am fost acolo doar cu ocazia nuntii mele..ci am fost si inainte la nunta unei bune prietene si luna trecuta, octombrie,a avut nunta fratele meu acolo..A fost super...si nici nu e scump.....eu si prietena care am avut nunta acolo avem amandoua cont pe miresici...si am scris ca am fost foooarte multumite...si cel mai importanta...ca finalul nuntii nici nu ne-a fost incarcata factura cum se face deobicei.....bine cel putin a facut-o fara sa o simtim :D .Lumea a spus ca s-a simtit bine la mine si fratele meu la nunta si eu la randul meu m-am simtit suuper la prietena mea la nunta acolo.Bafta tututror!!

nannyna
05.11.2009, 16:49:45
fetelor am auzit despre mancarea de la belvedere la o nunta ca a fost rea, initial cine a fost mi-a zic ca a fost ok asa cu jumatate de gura ca au crezut ca doar lor li s-a intamplat dar apoi au auzit si de la altii ca nu s-au simtit bine

cineva a plecat acasa la ora 12 cu taxiul ca nu mai putea, si apoi a revenit, in plus a mers la baie din 10 in 10 min

nu stiu sigur daca ajuns la spital pana la urma, dar bine nu s-au simtit, oricum faza a fost ca era in plina vara si era cam cald, poate de aia

a fost foarte cald si in sala, dar asta nu se intalmpla numai la belvedere

Este aer conditionat la Belvedere!! Si asta este unul din lucrurile care le-a placut invitatilor mei ..chiar ei mi-au spus ca a a fost ok in sala la cat de cald era afara....si mai ales dupa vreo doua dansuri pe muzica super de acolo si un paharel de vin:D E si evident ca au aer conditionat ..se vede cum intri in restaurant.....stiu ca ati spune ca una e sa il aiba si alta e sa fie deschis..dar a fost de altfel eu m-as fi dus sa le spun.....dar nu a fost nevoie de nimik sa le spun..totul a mers ok...nu am mers in spate in bucatarie decat sa platesc factura dimineata.

nannyna
05.11.2009, 16:56:16
Dar ai ce face Alyna, trebuie doar sa vrei. Toate restaurantele astea cu pretentii care isi afiseaza ostentativ stelele pe firma ar trebui sa porneasca aerul conditionat, special proiectat sa faca fata unui restaurant atat de mare. Insa sunt comozi, ca sa nu spun altfel.
Cea mai recenta nunta la care am fost a fost in Cluj si la un restaurant nu atat de "instelat", unde ne asteptam sa murim de cald si de miros de tigara si mancare si toate cele pe care le mai intalnim pe la nunti. Oamenii si-au dat interesul si au pus cateva ventilatoare din acelea mari in anumite locuri ale salii. Astfel incat, atunci cand am plecat acasa, nu miroseam a nimic, decat a parfumul meu cu care si venisem. Se poate deci...;-)

Belvedere nu este un restaurant mare, e doar frumos .....parerea mea si au aer conditionat care merge si face fata....am fost la o nunta care a fost iulie..si nu mi-a fost cald deloc desi a fost o zi foarte calduroasa.

Creizilup
05.11.2009, 19:48:04

Eu nu vorbeam despre Belvedere, n-am fost la nicio nunta acolo. Generalizam doar....:)>-

Creizilup
05.11.2009, 19:50:01
Buna Alina!! Se pare ca suntem miresici de 2010>:D< ....multumesc mult ptr mesaj o sa merg luni la botosani sa-l vad ...si la Regal vreau sa ajung(apropo stii ceva) ......si inca ceva si eu imi doresc sa am cununia religioasa la rosetti pe bulevard...poopici ....mai vb:x
Buna! Am observat ca ati ales Bella Napoli...cred ca e cel de deasupra La Strada, nu? Daca acela este, sa stii ca am auzit numai de bine despre el ;;)

solmizel
14.11.2009, 16:53:07
Cine a avut nunta la Miorita sus in sala Olimp?

aryanna
17.11.2009, 20:19:20
am micsorat niste poze cu sala de sus de la rapsodia, poze cu si fara ecrane
si cateva poze cu decorul ffacut de noi pentru primul dans

Creizilup
17.11.2009, 21:21:13
am micsorat niste poze cu sala de sus de la rapsodia, poze cu si fara ecrane
si cateva poze cu decorul ffacut de noi pentru primul dans
Foarte frumoasa sala si original decorata ;;)

aryanna
18.11.2009, 22:40:49
dap, de acord ;)) <:-P

aryanna
26.11.2009, 11:47:48
pozele promise de la cumatrie:
poza cu masa de la prezidiu nu vrea s-o ia deloc...

Creizilup
26.11.2009, 12:59:33
pozele promise de la cumatrie:
poza cu masa de la prezidiu nu vrea s-o ia deloc...
Dragut...Poate reusesti sa ne arati si masa de prezidiu;;) Am observat ca scaunele nu au husa?

aryanna
26.11.2009, 13:10:45
da, scaunele nu au husa, am mai vazut practica asta si la alt restaurant vara asta
ambele restaurante sunt noi si cred ca e mai bine asa avand in verede ca scaunele arata foarte bine

uite alte poze, e restaurantul ala de langa cucorani, imperia cred ca se cheama

Creizilup
26.11.2009, 14:16:33

Si eu speram sa nu pun huse insa o sa vedem:-<...Restaurantul pare elegant si a fost decorat dragut :)

aquarelle
27.11.2009, 13:39:41
interesant restaurantul...e langa cucorani sau tine chiar de cel de la cucorani?

da, scaunele nu au husa, am mai vazut practica asta si la alt restaurant vara asta
ambele restaurante sunt noi si cred ca e mai bine asa avand in verede ca scaunele arata foarte bine

uite alte poze, e restaurantul ala de langa cucorani, imperia cred ca se cheama

aryanna
27.11.2009, 19:08:23
e langa, la vreo 50 m dupa ccucorani, tot la strada, deci se vede de la sosea

nunta asta a deschis restaurantul pentru ca au avut ceva probleme de orgaizare si n-au mai apucat sa faca inaugurarea

oricum si mirii au avut un stres din cauza asta nu o nunta
ei in ziua nuntii inca mai faceau curat, sau in saptamana nuntii nu aveau mobila,:mese , csaune, bucataria....jale
oricum a iesit totul bine pana la urma

elenaaa
27.11.2009, 22:02:34
buna, amalia ma numesc ,am nunta pe 24 aprilie la restaurantul lebada...am vazut pareri nu foarte buna despre aceasta locatie...#-o ...as dori sa mai aflu cate ceva...poate de la cineva care a avut nunta acolo si e mai in masura...

Creizilup
28.11.2009, 10:59:12

Nu te mai ingrijora asa ;-) Am inteles ca s-a investit in Lebada si ca n-ar mai fi acele probleme legate de igiena, insa stii cum e o data pusa stampila...greu scapi de ea. Sunt miresici care au avut acolo si te pot informa mai bine. Eu -cred ca am mai zis- am niste fosti vecini care si-au casatorit fiul acolo si singura problema a fost ca au avut prea multi invitati si nu le-a ajuns mancarea :))

Imara
29.11.2009, 01:45:56
Eu am mancat de cateva ori la Lebada si e buna mancarea, restaurantul curat, miroase frumos. Formatia lor nu stiu daca e tocmai potrivita pt o nunta.... Cam acu' un an au renovat.

ramy84
29.11.2009, 20:45:13
Buna! Am observat ca ati ales Bella Napoli...cred ca e cel de deasupra La Strada, nu? Daca acela este, sa stii ca am auzit numai de bine despre el ;;)
Buna Alina ....in prin plan am ales Bella Napoli dar intr-o seara am iesit sa mancam la Imperia unde am ramas total impresionata si a doua zi am incheiat un alt contract .....acum avem 2 sali :D pooop

ramy84
29.11.2009, 20:57:31
e langa, la vreo 50 m dupa ccucorani, tot la strada, deci se vede de la sosea

nunta asta a deschis restaurantul pentru ca au avut ceva probleme de orgaizare si n-au mai apucat sa faca inaugurarea

oricum si mirii au avut un stres din cauza asta nu o nunta
ei in ziua nuntii inca mai faceau curat, sau in saptamana nuntii nu aveau mobila,:mese , csaune, bucataria....jale
oricum a iesit totul bine pana la urma
Buna ARRYANA!! Ce impresie ti-a lasat personalul ca sunt destul de scumpi??..Cum ti s-au parut?? si restaurantul?? ms mult:D

aquarelle
29.11.2009, 20:59:32
e bine...aveti si una de rezerva! la anu faceti licitatie pe cea care ramane libera!:D

Buna Alina ....in prin plan am ales Bella Napoli dar intr-o seara am iesit sa mancam la Imperia unde am ramas total impresionata si a doua zi am incheiat un alt contract .....acum avem 2 sali :D pooop

aryanna
29.11.2009, 21:59:21
Buna ARRYANA!! Ce impresie ti-a lasat personalul ca sunt destul de scumpi??..Cum ti s-au parut?? si restaurantul?? ms mult:D

ha :D
nu cred ca sunt cea mai buna in a-ti da sfaturi, imagineaza-ti ca nunta la care am fost era sa nu se intample din cauza celor de la imperia ca tipa in sapt nuntii nu stia daca vor avea bucatarie, facea calcule pt catering, nu avea mese si scaune, ca in ziua nuntii inca se mai faceau ultimele retusuri

ca cei de la aerul conditionat il instalasera cu cateva zile inainte si noi in iulie cred ca am avut caldura in loc de aer rece...era setat aiurea probabil

nunta in sine a iesit bine si pt cine nu stia detaliile astea era perfect numai ca pt miri n-a mai fost o nunta a fost un mare STRES, in afara de ziua nuntii cand probabil nu i-a mai interesat nimic ca au scapat de nebunia de inainte

stiu ca lor le-a cerut 260 lei de meniu-ENORM pt bt insa am auzit ca au fost inselati de seful de sala si mirii si patroana

nu prea iti pot zice multe de personal...oricum toti erau in prima lor zi de munca si banuiesc ca si-au dat interesul, sau nici macar nu stiu daca erau de acolo sau i-au adus mirii

restaurantul in sine e fain amenajat insa i-am gasit 2 incoveniente, pt ca are etaj multi prefera sa danseze sus si ringul de jos (care e marisor) pare gol

si 2: ca si cucorani, fiindca e departe multi vin cu masina si nu prea beau sau deloc si e cam aiurea ca dupa un pahar 2 , mai multi prind curaj si danseaza mai mult...zic eu

nu inteleg de ce totusi nu da lumea 20 de lei pe un taxi sau cat o fi sa se poata distra, era parcarea plina

chiar si noi am venit cu masina insa pt ca ne-am grabit, eram don'soara de onoare si intarziasem

Creizilup
29.11.2009, 21:59:41
Buna Alina ....in prin plan am ales Bella Napoli dar intr-o seara am iesit sa mancam la Imperia unde am ramas total impresionata si a doua zi am incheiat un alt contract .....acum avem 2 sali :D pooop
Cred ca ai citat mesajul gresit ;))
Cum ramane cu cea de-a doua sala?

elenaaa
01.12.2009, 12:00:51
Nu te mai ingrijora asa ;-) Am inteles ca s-a investit in Lebada si ca n-ar mai fi acele probleme legate de igiena, insa stii cum e o data pusa stampila...greu scapi de ea. Sunt miresici care au avut acolo si te pot informa mai bine. Eu -cred ca am mai zis- am niste fosti vecini care si-au casatorit fiul acolo si singura problema a fost ca au avut prea multi invitati si nu le-a ajuns mancarea :))

ce-i drept cand am fost sa inchiriem sala am tras asa, cu ochiul, sa vedem despre ce e vorba...arata ok...dar stiu si eu ...vorba aia :pe afara e vopsit gardul si inauntru leopardu...speram ca nu, dar...sper sa nu-mi para rau de alegerea facuta ca eu am fost cu ideea restaurantului in afara orasului si mi s-a parut cea mai buna alegere...atunci...e adevarat ca a fost si prima optiune, si ultima (nu am mai cautat in alta parte)...pe sistemul: vazut, placut, semnat...ramane speranta[-o<

Creizilup
01.12.2009, 14:00:34

:)) Stii vorba aia: ce nu stii, nu te poate afecta ;)) Asa ca, gandeste pozitiv si ocupa-te de celelalte lucruri de acum ;-)

irina00
02.12.2009, 21:52:04
ce-i drept cand am fost sa inchiriem sala am tras asa, cu ochiul, sa vedem despre ce e vorba...arata ok...dar stiu si eu ...vorba aia :pe afara e vopsit gardul si inauntru leopardu...speram ca nu, dar...sper sa nu-mi para rau de alegerea facuta ca eu am fost cu ideea restaurantului in afara orasului si mi s-a parut cea mai buna alegere...atunci...e adevarat ca a fost si prima optiune, si ultima (nu am mai cautat in alta parte)...pe sistemul: vazut, placut, semnat...ramane speranta[-o<

Buna,
si eu am nunta la Lebada, doar ca e dupa tine. Oricum, mie-mi place localul si sincer am incredere in sefii de acolo, mie mi-au facut impresie buna... plus ca mai multe persoane care au fost la diferite evenimente acolo anul asta (nunti, cumatrii, etc) mi-au spus doar lucruri bune (mai ales referitor la mancare). Iar referitor la muzica, noi vom aduce DJ, deci nu vom folosi formatia lor... Eu zic sa nu ne facem griji :D

ramy84
07.12.2009, 22:49:48
Bila neagra ptr Lebada ....am fost acum 2 luni sa vedem sala si dumnezeule nu puteai respira cand am trecut prin bucatarie....iar gresia de jos arata f neingrijita.....

oana_mihaela_86
30.12.2009, 11:08:28
BILA ALBA pt. sala de la Imperia - cred ca este cea mai frumoasa sala de nunti din Botosani si cu spatiu mare pentru ringul de dans.

BILA NEAGRA pt. sala de la Imperia - neseriozitate. Am fost la Imperia, am cerut toate informatiie necesare pentru organizarea nuntii iar a doua zi cand am dorit sa inchei contractul, am avut o MARE SURPRIZA: toate preturile crescuse de la o zi la alta. Meniul minim de la 110 RON crescuse la 120 RON, personalul de la restaurant de la 2000 ajunsese 2500 RON, etc. Avansul macar a ramas neschimbat de 2000 RON#-o. Am fost foarte dezamagita pentru ca sala era foarte frumoasa si chiar mi-am dorit sa fac nunta acolo.
Plus de asta, pentru revelion am patit acelasi lucru. Colegele mele au aflat de un pret, eu de altul (diferenta de 3 zile:D)...

oana_mihaela_86
30.12.2009, 12:58:26
Dupa surpriza neplacuta de la Imperia, am hotarat sa facem nunta la Europa (sala de jos de la Miorita). Eu sunt plecata de 8 ani din Botosani si sper sa nu am suprize neplacute:-SS... nu cunosc prea bine locatiile pentru nunti in Botosani.
Ce-i drept nu ma incantat Europa in schimb mi-a placut camera mirilor;))
Poate sunt miresici care au facut nunta la Miorita si imi dau si mie mai multe informatii....

miki_cochi
30.12.2009, 21:31:36

Care e sala europa aia cu bar pe mijloc?

oana_mihaela_86
31.12.2009, 13:25:06
Da. Barul ala pe mijloc strica totul parerea mea...

miki_cochi
01.01.2010, 22:08:33
Da. Barul ala pe mijloc strica totul parerea mea...
Ai dreptate.Noi am fost la o nunta dar la sala de sus,si noi am vrut sa facem la miorita darnu aveau in data care am vrut,si nu am vrut sala europa ca nu imi placea.Oricum mereu sant nunti acolo cred ca e ok.

solmizel
08.01.2010, 14:22:03

Si eu fac la Miorita sala de sus. Spune-mi si mie daca a fost ok la nunta la care ai fost tu.Mersi:*

miki_cochi
08.01.2010, 14:37:14
Si eu fac la Miorita sala de sus. Spune-mi si mie daca a fost ok la nunta la care ai fost tu.Mersi:*
Da a fost ok.,mancarea buna,servirea buna,singurul lucru ca a fost un pic de inghesuiala ,sala fiind de 160pers,la ei au venit mai multi si nu prea aveai loc sa te misti,in rest a fost bine.

florinda_sarah
09.01.2010, 18:32:45
Buna fetelor! Eu am ales locatia pentru nunta....Restaurantul "La bella Napoli", si stiu exact ca am facut o alegere buna. Anul trecut am fost invitata la o nunta acolo. Nu am crezut ca in Botosani voi gasi o locatie asa frumoasa, cu aer conditionat, cu mancare nu buna...ci FOARTE BUNA, cu o servire ireprosabila. Personalul e SPLENDID....si din punct de vedere fizic dar si din punct de vedere profesional. Ce sa zic......TOTUL LA SUPERLATIV. Sper din tot sufletul ca nunta mea sa fie de vis. Nu-mi fac probleme....am vazut si bucataria , baile in timpul nuntii chiar daca erau 200 de persoane la aceea nunta , erau impecabile. Terasa este de asemeni foarte frumoasa, se vede tot pietonalul...este frumos , ce sa mai zic? Voi cunoasteti localul? Pup toate miresucile de 2010, si nu numai.....

aryanna
09.01.2010, 19:13:07
este cel de deasupra la ''la strada''? am fost acolo, e frumos insa localuri frumoase mai sunt in BT, poate chiar mai frumoase
am fost in preajma sarbatorilor acolo insa nu am mancat, totusi mi s-a parut cam scump am vazut o pizza chiar la 65 lei... hmmm, cred ca era cu fructe de mare dar totusi cam scump , celelalte preturi tot maricele sunt

oricum locatia e faina intr-adevar, dar decorul in sine nu m-a dat pe spate

Creizilup
09.01.2010, 21:03:39
;-)Buna fetelor! Eu am ales locatia pentru nunta....Restaurantul "La bella Napoli", si stiu exact ca am facut o alegere buna. Anul trecut am fost invitata la o nunta acolo. Nu am crezut ca in Botosani voi gasi o locatie asa frumoasa, cu aer conditionat, cu mancare nu buna...ci FOARTE BUNA, cu o servire ireprosabila. Personalul e SPLENDID....si din punct de vedere fizic dar si din punct de vedere profesional. Ce sa zic......TOTUL LA SUPERLATIV. Sper din tot sufletul ca nunta mea sa fie de vis. Nu-mi fac probleme....am vazut si bucataria , baile in timpul nuntii chiar daca erau 200 de persoane la aceea nunta , erau impecabile. Terasa este de asemeni foarte frumoasa, se vede tot pietonalul...este frumos , ce sa mai zic? Voi cunoasteti localul? Pup toate miresucile de 2010, si nu numai.....
Bine ai venit! Ar face bine sa te ia agent publicitar cei de la restaurantul respectiv ;;) Si noua ne-a placut si cand mergem acasa, mai mergem si acolo :)

solmizel
10.01.2010, 08:19:39
Singura ocazie cand am comandat de mancare la Bella Napoli nu a fost tocmai fericita.Pizza era arsa si clatitele aveau gust de cauciuc>:P Impresie proaaaasta!!! De cate ori merg nu comand decat suc. Dar poate la evenimente speciale isi fac treaba cum trebuie :D

Creizilup
10.01.2010, 12:06:07

Naspa situatie...mie nu mi s-a intamplat nimic de acest gen, insa cred ca treaba cu arsul se poate intampla oricarui restaurant...Sunt obligati sa ti-o inlocuiasca din cate stiu eu :D

florinda_sarah
11.01.2010, 00:19:10
Singura ocazie cand am comandat de mancare la Bella Napoli nu a fost tocmai fericita.Pizza era arsa si clatitele aveau gust de cauciuc>:P Impresie proaaaasta!!! De cate ori merg nu comand decat suc. Dar poate la evenimente speciale isi fac treaba cum trebuie :D

Eu merg destul de des La Bella Napoli si sincer, sincer, nu am ce sa le reprosez. Sunt o peroana pretentioasa si nu trec usor cu vederea nici micile defecte. Oricum cred ca te inseli in ceea ce priveste preturile. Cred ca nu ai vazut bine.......8-}. Parerile despre o locatie vor fi mereu impartite, frumusetea consta tocmai in asta ........ca suntem diferiti si percepem multe lucruri in mod diferit. Pa fetelor, va doresc o saptamana frumoasa.

solmizel
12.01.2010, 09:24:07
Posibil sa fi fost un accident ce mi s-a intamplat mie. Poate era bucatarul suparat:D Locatia intr-adevar este frumoasa

ramy84
13.01.2010, 22:55:34
BILA ALBA pt. sala de la Imperia - cred ca este cea mai frumoasa sala de nunti din Botosani si cu spatiu mare pentru ringul de dans.

BILA NEAGRA pt. sala de la Imperia - neseriozitate. Am fost la Imperia, am cerut toate informatiie necesare pentru organizarea nuntii iar a doua zi cand am dorit sa inchei contractul, am avut o MARE SURPRIZA: toate preturile crescuse de la o zi la alta. Meniul minim de la 110 RON crescuse la 120 RON, personalul de la restaurant de la 2000 ajunsese 2500 RON, etc. Avansul macar a ramas neschimbat de 2000 RON#-o. Am fost foarte dezamagita pentru ca sala era foarte frumoasa si chiar mi-am dorit sa fac nunta acolo.
Plus de asta, pentru revelion am patit acelasi lucru. Colegele mele au aflat de un pret, eu de altul (diferenta de 3 zile:D)...
Buna Mihaela !!! E adevarat ca administratorul face cam ce vrea el pe acolo ....si apropo eu am incheiat contract ptr la anul si mi-a cerut 3000 ron doar pe personal dar bineinteles ca nu este specificat nimic in contract ....ceea ce este in avantajul nostru;)

Creizilup
14.01.2010, 00:15:49

Unde este Imperia? :-\

Creizilup
14.01.2010, 00:17:37
Buna Mihaela !!! E adevarat ca administratorul face cam ce vrea el pe acolo ....si apropo eu am incheiat contract ptr la anul si mi-a cerut 3000 ron doar pe personal dar bineinteles ca nu este specificat nimic in contract ....ceea ce este in avantajul nostru;)
Si cum o sa procedezi cand el iti cere cei 3000 ron pentru personal?

aquarelle
14.01.2010, 23:56:59
Unde este Imperia? :-\

e imediat dupa Cucorani...pe aceeasi parte.
si noi am ajuns de rev pe acolo...mancare buna...servire ok...formatia a fost ok si ea...dar era loc si de mai bine

Creizilup
16.01.2010, 10:42:39
e imediat dupa Cucorani...pe aceeasi parte.
si noi am ajuns de rev pe acolo...mancare buna...servire ok...formatia a fost ok si ea...dar era loc si de mai bine
Da, acum mi-am amintit ca s-a mai vorbit despre ei aici pe forum si le-am si vazut localul...Sunt o uituca ;))

A_M_C
18.01.2010, 12:14:10
Buna fetelor,
vreau si eu sa va intreb ceva....Ce ati auzit de Pensiunea Bianca?
Astept raspunsurile voastre!
bafta in tot ce faceti!

Creizilup
18.01.2010, 18:07:41
Buna fetelor,
vreau si eu sa va intreb ceva....Ce ati auzit de Pensiunea Bianca?
Astept raspunsurile voastre!
bafta in tot ce faceti!
Am auzit numai de bine! Au deschis vara asta si deja au avut cateva nunti frumoase. Bafta !

rhea1982
19.01.2010, 09:45:41
Bună fetelor:) ! Eu am nunta pe 2 octombrie 2010 la Restaurant Rapsodia. Din păcate nu am găsit pe forum foarte multe impresii despre Rapsodia. V-aș fi recunoscătoare dacă m-ați putea ajuta cu cât mai multe informații: meniuri, servire, decorațiuni, etc....Vă mulțumesc anticipat!;-)

Creizilup
19.01.2010, 09:53:23

Ei, cum sa nu! Chiar una dintre miresicile cu vechime, aryanna -pe care o s-o dam disparuta curand ;))- a avut nunta la Rapsodia si a fost superb si ea a fost multumita. Trimite-i un pm cand faci 10 postari pe forum si ea iti va da mai multe detalii. A, si Bine ai venit!>:D<

Imara
19.01.2010, 15:57:29
Bună fetelor:) ! Eu am nunta pe 2 octombrie 2010 la Restaurant Rapsodia. Din păcate nu am găsit pe forum foarte multe impresii despre Rapsodia. V-aș fi recunoscătoare dacă m-ați putea ajuta cu cât mai multe informații: meniuri, servire, decorațiuni, etc....Vă mulțumesc anticipat!;-)

Si eu am avut la Rapsodia, in sala de jos, si am fost foarte multumiti. Nu am avut absolut nimic de reprosat. E foarte important sa stii ce vrei si sa-i spui tipei care se ocupa de nunta ta ce dorinte ai; o sa-si dea toata silinta sa fii multumita.
Meniul a fost undeva la 120-130 lei de persoana, dar e variat, bogat si delicios si include apa, sucul si cafeaua. Meniul vi-l alegeti voi din lista lor de preparate, va mai ajuta cu indicatii sefa de sala.

La servire trebuie sa stabilesti cu ei, cu cateva zile inainte de nunta, cam pe la ce ora sa aduca felurile de mancare. Va trebui sa platesti separat toti ospatarii si bucatarii care lucreaza in noaptea aceea pt nunta ta; se plateste in functie de cati invitati ai. Noi am dat 1650 lei (adica 16 milioane vechi), dar am avut numai 90 de invitati si la nunta au lucrat 11 oameni.
Ambele sali de la Rapsodia arata foarte bine si nu prea au nevoie de imbunatatiri. Ne-au oferit ei husele si funditele pt scaune, dar exista si varianta de a lucra cu o firma de decoratiuni, in cazul in care nu-ti place ce au ei.
De asemenea iti ofera o camera la hotel pt tine si sotul tau - gratis, si mai ai si reducere la inchirierea altor camere pt invitatii tai. Noua ne-a prins tare bine. Pentru invitati am platit 1 milion pe camera/noapte.

Daca te mai intereseaza si alte detalii nu ezita sa intrebi.
Mult succes!!!

kittyna84
19.01.2010, 18:23:29
Buna Imara,

Am cateva intrebari pentru ca si eu voi avea nunta la sala mica de la Rapsodia.
In primul rand as vrea sa stiu daca Rapsodia pune la dispozitie tot ceea ce e necesar pentru mese: huse, fundite, fete de masa, naproane...
Apoi, ce culoare au husele oferite de ei? Ai vreo poza cu sala aranjata sa-mi fac o idee...Nu sunt hotarata ce culori si flori sa aleg pentru aranjamente.

Multumesc!

Imara
19.01.2010, 18:45:22

Da. cei de la Rapsodia ne-au pus la dispozitie husele si funditele pt scaune si fetele de masa (gratis), insa nu-mi amintesc daca am avut si naproane. Am sa caut printre poze. La masa mirilor napronul era de la Iza - ea ne-a facut aranjamentele. Husele si fetele de masa au fost crem, funditele au fost caramizii. Dupa ce alegi culorile pt aranjamente le spui celor de la Rapsodia ce culoare vrei sa fie servetelele si ei se ocupa de asta.
Pe fiecare masa a fost cate un sfesnic argintiu cu cate 3 lumanari - a fost de efect.
La noi florile au fost in nuante de crem si mov.
Astept si alte intrebari, daca mai ai.
Numai bine! >:D<

Mihai_Botosani
19.01.2010, 22:30:46
oana_mihaela_86 : BILA NEAGRA pt. sala de la Imperia - neseriozitate. Am fost la Imperia, am cerut toate informatiie necesare pentru organizarea nuntii iar a doua zi cand am dorit sa inchei contractul, am avut o MARE SURPRIZA: toate preturile crescuse de la o zi la alta. Meniul minim de la 110 RON crescuse la 120 RON, personalul de la restaurant de la 2000 ajunsese 2500 RON, etc. Avansul macar a ramas neschimbat de 2000 RON#-o. Am fost foarte dezamagita pentru ca sala era foarte frumoasa si chiar mi-am dorit sa fac nunta acolo.
Plus de asta, pentru revelion am patit acelasi lucru. Colegele mele au aflat de un pret, eu de altul (diferenta de 3 zile:D)...

oana_mihaela_86 Nu stiu tu ce ai patit pt ca la acelasi restaurant a avut nunta o verisoara d'ea mea care a plecat foarte multumita in ceea ce priveste costu meniului si suma stabilita pentru personal.Toate acestea au ramas neschimbate ba chiar mai mult in timpul petrecerii a avut surprize din partea conducerii restaurantului "Complex Imperia" , respectiv ia oferit gratuit pentru fiecare invitat cate o panacota.:) :) .La sfarsitul petrecerii toti invitatii au plecat cu o impresie placuta.

Mihai_Botosani
19.01.2010, 22:39:02
Postat de ramy84
Buna Mihaela !!! E adevarat ca administratorul face cam ce vrea el pe acolo ....si apropo eu am incheiat contract ptr la anul si mi-a cerut 3000 ron doar pe personal dar bineinteles ca nu este specificat nimic in contract ....ceea ce este in avantajul nostru;)

Si eu am incheiat contract pentru nunta si intr-adevar m'ia spus ca trebuie sa achit separat personalul pentru acea seara insa am fost la mai multe restaurante care m'ia comunicat despre acest lucru insa sunt unele care includ aceasta suma in costul meniului si daca stai sa socotesti cred ca ar esi o suma mult mai mare , suma despre care unele persoane nu stiu , ori nu isi dau seama pentru ca nu au cunostinta de acest lucru
Eu am lucrat ca barman si de aceea mentionez acestea.Cred ca cei care posteaza acest lucru sunt doar niste .. rau-voitori! L-) L-) L-) !

RoxyRox
25.01.2010, 17:28:03
Buna fetelor!
Acesta este primul meu mesaj:-p
Eu voi avea nunta anul acesta in octombrie la restaurantul Imperia.Am mai citit p forum diferite impresii cu privire la acest restaurant,dar as vrea sa mai imi spuneti cate ceva daca stiti.Eu am incheiat contractul si am platit avansul.Mi s-a dat si o anexa la contract dar nu am completat nimic la acel moment.acum m-am gandit ca ar fi bine sa ma intorc la restaurant si sa trec in acea anexa si cat este pretul minim pentru un meniu(ca sa nu ma trezesc ca pana la nunta se dubleaza),cu cat este platit un ospatar,bucatarul.Am mai auzit discutii ca cei de acolo nu ar fi fost foarte seriosi.De 2 luni acolo s-au schimbat si ospatarii si bucatarul si cei noi veniti sunt chiar buni si cu bun simt.Acum om vedea....

carmen_daniela
25.01.2010, 17:48:45

Bine ai venit!
Sunt sigura ca vei avea nunta visata, restaurantul e foarte frumos, a fost si una din optiunile noastre. Despre seriozitate...fiind la inceput cred ca nu erau inca regulile foarte clare, auzisem ca au fost probleme de organizare.Dar cred ca s-au rezolvat...au deja ceva timp.
:)

Creizilup
25.01.2010, 18:38:52
Buna fetelor!
Acesta este primul meu mesaj:-p
Eu voi avea nunta anul acesta in octombrie la restaurantul Imperia.Am mai citit p forum diferite impresii cu privire la acest restaurant,dar as vrea sa mai imi spuneti cate ceva daca stiti.Eu am incheiat contractul si am platit avansul.Mi s-a dat si o anexa la contract dar nu am completat nimic la acel moment.acum m-am gandit ca ar fi bine sa ma intorc la restaurant si sa trec in acea anexa si cat este pretul minim pentru un meniu(ca sa nu ma trezesc ca pana la nunta se dubleaza),cu cat este platit un ospatar,bucatarul.Am mai auzit discutii ca cei de acolo nu ar fi fost foarte seriosi.De 2 luni acolo s-au schimbat si ospatarii si bucatarul si cei noi veniti sunt chiar buni si cu bun simt.Acum om vedea....
Daca e vorba despre meniu...nici nu aveai cum sa scrii inca de pe acum pretul meniului, pentru ca el se stabileste atunci in apropierea nuntii. Acum e cam devreme sa-l fi stabilit, dar oferta de preturi ti-a fost prezentata probabil...In ceea ce priveste personalul, in cazul nostru de exemplu, l-am platit colectiv si nu pe persoana. Bafta si bine ai venit!:)>-

aquarelle
25.01.2010, 21:05:12
la mai multe! \:D/

pai daca tot ai anexa la dispozitie, trece acolo tot ce vrei sa te asiguri ca sa nu ai suprize. pretul meniului va fi greu sa il treci, pentru ca inca nu stii ce va contine dar un pret estimativ pe ospatari cred ca ar merge (noi am platit pe nr de ospatari + bucatari).
referitor la servire am fost acolo in doua seri si chiar pot spune ca servirea e super ok...iar mancarea foarte gustoasa, cu portii uriase!!!=P~

Buna fetelor!
Acesta este primul meu mesaj:-p
Eu voi avea nunta anul acesta in octombrie la restaurantul Imperia.Am mai citit p forum diferite impresii cu privire la acest restaurant,dar as vrea sa mai imi spuneti cate ceva daca stiti.Eu am incheiat contractul si am platit avansul.Mi s-a dat si o anexa la contract dar nu am completat nimic la acel moment.acum m-am gandit ca ar fi bine sa ma intorc la restaurant si sa trec in acea anexa si cat este pretul minim pentru un meniu(ca sa nu ma trezesc ca pana la nunta se dubleaza),cu cat este platit un ospatar,bucatarul.Am mai auzit discutii ca cei de acolo nu ar fi fost foarte seriosi.De 2 luni acolo s-au schimbat si ospatarii si bucatarul si cei noi veniti sunt chiar buni si cu bun simt.Acum om vedea....

ramy84
26.01.2010, 17:47:18
Postat de ramy84
Buna Mihaela !!! E adevarat ca administratorul face cam ce vrea el pe acolo ....si apropo eu am incheiat contract ptr la anul si mi-a cerut 3000 ron doar pe personal dar bineinteles ca nu este specificat nimic in contract ....ceea ce este in avantajul nostru;)

Si eu am incheiat contract pentru nunta si intr-adevar m'ia spus ca trebuie sa achit separat personalul pentru acea seara insa am fost la mai multe restaurante care m'ia comunicat despre acest lucru insa sunt unele care includ aceasta suma in costul meniului si daca stai sa socotesti cred ca ar esi o suma mult mai mare , suma despre care unele persoane nu stiu , ori nu isi dau seama pentru ca nu au cunostinta de acest lucru
Eu am lucrat ca barman si de aceea mentionez acestea.Cred ca cei care posteaza acest lucru sunt doar niste .. rau-voitori! L-) L-) L-) !
Imi cer scuze Mihai dar cred ca nu vb de acelasi restaurant ....si apropo la restaurant RAPSODIA care are 4 stele mi-au cerut 2500 deci nu aberez si nici nu sunt rau intentionata cand afirm ca cei de la IMPERIA sunt mai neseriosi ...

RoxyRox
27.01.2010, 21:48:17
Multumesc fetelor pentru mesaje si incurajari.Cat despre trecerea in anexa la contract a pretului unui meniu,eu ma refeream la faptul ca as vrea sa trec cat este pretul minim al unui meniu,chiar daca eu voi stabili meniul exact si implicit pretul acestuia cu putin timp inainte de nunta.Mie mi+au spus cei de acolo ca pretul minim al unui meniu pentru nunta este de 110 lei,iar maxim cat voi vrea.ideea este ca as vrea sa trec acest pret minim in contract,pentru ca mai taryiu sa nu creasca acest pret minim,in sensul ca pana in octombrie sa nu ajunga pretul minim la 130 lei de exemplu.Eu nu pot stabili cu ei un meniu sub 110 lei in preyent.Mai mult pot ,dar mai putin nu de atat nu.Ori daca pana in octombrie acest 110 devine 130 se schimba planurile.Sper ca m+am facut inteleasa.
iar in ceea ce priveste cu cat voi plati personalul de acolo voi urma sfaturile voastre si voi stabili un pret unitar,nu pentru fiecare chelner in parte.
Multumesc inca o data pentru sfaturi!

RP85
29.01.2010, 16:46:30
mie mi s-a cerut anul trecut in septembrie cate 150 ron per ospatar....am avrut vreo 24 parca....chiar nu mai tin minte exact...si din cate am mai auzit pretul cam variaza intre 120 si 150 per ospatar....
apropo de imperia....ca locatia e ff frumoasa, arata ff bine, dar ospatarii si mancare pe mine nu m-au impresionat (am fost acolo la o petrecere)

poopsie
30.01.2010, 11:10:57

suntem din saveni/botosani,stabiliti in iasi.deci nu prea avem idee despre ce am putea gasi...
ce capacitate are imperia?avem nunta la anul si suntem in cautare de locatie. din cate am inteles sunt f.putine locatii cu o capacitate mai mare. #-oce imi recomandati?

Imara
30.01.2010, 12:54:54

Cred ca sala cu cea mai mare capacitate e la Agafton insa nu stiu cat de bine arata. La Rapsodia au o sala mare la etaj si daca nu ma insel (daca ma insel ma vor corecta fetele) la Casa Lux mai e o sala in care incape multa lume. Oricum depinde si de cati invitati aveti ca mai sunt sali marisoare.
Bafta la gasit sala!

aryanna
30.01.2010, 12:57:10
ce cu capacitate mare--peste 200-250, pe care le stiu eu si unde sa nu stea lumea ingramadita cred ca sunt, casa lux, imperia (pe 2 nivele), rapsodia (sala mare) si poate cucorani insa acolo sunt salile despartite si parca nu esti la aceeasi nunta(nici nu stiu daca incap 200)

poate or mai fi insa nu stiu eu de ele

dintre cele 4 preferintele mele sunt, in urmatoarea ordine:
-rapsodia (am facut nunta acolo si se merita zic eu)
-casa lux (am auzit si de bine si de rau de ei)
-imperia (destul de neseriosi)
-cucorani (mie nu prea imi place stilul lor ingramadit, cu tavanele joase si cu perdelele alea de lumini pe tavan)

plus ca la ultimele 2 e si distanta destul de mare....

poopsie
30.01.2010, 15:41:38
Cred ca sala cu cea mai mare capacitate e la Agafton insa nu stiu cat de bine arata. La Rapsodia au o sala mare la etaj si daca nu ma insel (daca ma insel ma vor corecta fetele) la Casa Lux mai e o sala in care incape multa lume. Oricum depinde si de cati invitati aveti ca mai sunt sali marisoare.
Bafta la gasit sala!
am auzit ceva,ceva de agafton...dar din cate am inteles e gen cantina,nu?[-X iar invitatii...trec detasat de 300.:-s sper sa gasesc ceva....am auzit iar de complexul europa,care ar avea 3 sali.stiti ceva? :) multumesc,Imara! :)

Imara
30.01.2010, 22:19:59

Din cate stiu Europa nu e un complex, e doar numele unei sali de la Miorita, unde sunt 3 sali, dar una e la etaj iar cele de jos sunt la distanta foarte mare intre ele.Asadar nu cred ca acolo ar fi o solutie.
La Agafton incap 300 de oameni, chiar mai mult. Sala de acolo nu e de lux, dar cred ca se poate aranja cat de cat. Stiu ca acum vreo 3 ani a facut acolo nunta fiica unui afacerist local si ca a fost o nunta frumoasa.

Oricum mergi si intreaba la Casa Lux, au acolo o sala noua, ei o numesc Ballroom si are 400 de locuri. Cred ca alta varianta mai buna nu ai. In plus cei de la Casa Lux iti ofera o camera pt tine si sotul tau pt noaptea nuntii si cred ca fac si ceva reduceri pt invitatii care vor dormi la ei la pensiune. Unde mai pui ca e in oras si nu trebuie sa mai umbli si dupa inchiriat autocar...
Mult succes!

poopsie
31.01.2010, 10:49:14

mda....cred ca am sa merg prima data pe variantele astea.la agafton am sa merg macar sa vad cum e,cine stie?iar casa lux suna tentant...preturi stiti ceva?ca ma gandesc ca au pretentii daca e nou localul si mai e si frumos.:)
intr-adevar din complex europa face parte si salon miorita...am gasit intr-un final pe net.si mai au doua sali.dragutze...insa chiar ma intrebam daca au legatura intre ele.:-?

carmen_daniela
31.01.2010, 13:14:34

La Casa Lux facem si noi si suntem indragostiti de loc, e elegant, si asta cautam.Nu spun ca e cel mai bun, dar pt nunta mea e ideal. Preturile sunt f ok dupa parerea mea, dar acum depinde de dorintele fiecaruia.Eu spun sa mergi sa vezi.Asa sala nearanjata poate nu impresioneaza, dar pregatita de un eveniment e f frumoasa.
O zi frumoasa, si daca mai vrei alte detalii sii pot sa te ajut, cu placere.

aryanna
31.01.2010, 19:05:22
casa lux e o locatie frumoasa si eleganta, nu am fost la nici o nunta acolo insa am vazut poze si da bine sala...
stiu ca meniul e undeva la 160 parca, acum depinde ce alegi, nu cred ca ai bauturile incluse, doar o cafea. poate gresesc... deci nu va bazati pe ce zic.
mai stiu insa ca-ti baga anumite cheltuieli asa-zise ''de pachet'' cum ar fi jocurile laser din sala, si inca ceva dar nu mai retin

carmen_daniela
31.01.2010, 19:29:17

Ai dreptate un meniu mediu e cam 150-160 lei. Meniurile pleaca de la 120, dar asta e cel mai mic. Acum fiecare depinde de ce-si doreste...el poate creste...creste....de nu se mai opreste:)). Eu am mai fost de cateva ori si am mai vazut cum e aranjata sala de firme diferite...si intr-adevar a auzit ceva de jocuri de lumini, dar nu prea am fost atenta la detalii.

aryanna
31.01.2010, 19:38:29
faza e ca-ti cer vreo 100 sau 200 de euro si nu se poate sa nu le iei...
si mai era ceva dar nu mai tin minte#

si eu am platit in plus la rapsodia pentru ecranele de proiectare a pozelor in sala insa a fost la alegere nu impus

mie ce mi-a placut la restaurantul unde am facut noi a fost ca nu mi s-a dat impresia ca ne-au furat la nota...de ex noi am platit in jur de 300 mil nota la sfarsit pentru sala cu tot cu meniuri (254) cu plata ospatarilor si bucatarilor, cu ecranul si ce o mai fi fost ca nu-mi mai aduc aminte
iar in meniuri a fost inclusa mancarea, cafeaua (2-3..cate s-au cerut), sucurile si apa (nu am platit in plus in caz ca depasea o anumita caantitate)

deci la noi a fost meniul de 120 si daca imparti 300 mil la 254 iese mai putin de 120 de fiecare (asta pentru ca unii nu au stat pana la sf si ni s-a scazut din pret

carmen_daniela
31.01.2010, 21:15:15

E super bine cand vezi ca cineva nu incearca sa te fure cu nesimtire..sper sa fie ok si la noi, seful de sala mi s-a parut om cu bun simt.Tata il si stia un pic. Dar na, traim si vedem..sper ca dupa nunta sa fiu la fel de multumita ca tine:smile:.

poopsie
01.02.2010, 13:15:28
La Casa Lux facem si noi si suntem indragostiti de loc, e elegant, si asta cautam.Nu spun ca e cel mai bun, dar pt nunta mea e ideal. Preturile sunt f ok dupa parerea mea, dar acum depinde de dorintele fiecaruia.Eu spun sa mergi sa vezi.Asa sala nearanjata poate nu impresioneaza, dar pregatita de un eveniment e f frumoasa.
O zi frumoasa, si daca mai vrei alte detalii sii pot sa te ajut, cu placere.
multumesc...oricum sunt sigura ca o sa imi fac o parere mai exacta cand o sa le si vizualizez.sunt interesata de detalii...culorile salii...forma meselor...offff cate detalii nu as vrea!! :"> insa nu te stresez...am radbare pana ajung acolo.va anunt si pe voi care mi s-au parut mai ok,din toate punctele de vedere! >:D<

poopsie
01.02.2010, 13:18:38
faza e ca-ti cer vreo 100 sau 200 de euro si nu se poate sa nu le iei...
si mai era ceva dar nu mai tin minte#

si eu am platit in plus la rapsodia pentru ecranele de proiectare a pozelor in sala insa a fost la alegere nu impus

mie ce mi-a placut la restaurantul unde am facut noi a fost ca nu mi s-a dat impresia ca ne-au furat la nota...de ex noi am platit in jur de 300 mil nota la sfarsit pentru sala cu tot cu meniuri (254) cu plata ospatarilor si bucatarilor, cu ecranul si ce o mai fi fost ca nu-mi mai aduc aminte
iar in meniuri a fost inclusa mancarea, cafeaua (2-3..cate s-au cerut), sucurile si apa (nu am platit in plus in caz ca depasea o anumita caantitate)

deci la noi a fost meniul de 120 si daca imparti 300 mil la 254 iese mai putin de 120 de fiecare (asta pentru ca unii nu au stat pana la sf si ni s-a scazut din pret
aproape ca ma convingi ca e locul potrivit si pentru mine!;;)abia astept sa ajung prin zona!cred ca ramane pe saptamana viitoare...sper sa gasesc locuri disponibile,desi nu as vrea sa schimb data nuntii.doamne ajuta! :)) >:D<

aryanna
01.02.2010, 15:01:38
nu vreau sa conving pe nimeni pentru ca fiecare are alte preferinte sau cerinte, eu spun lucrurile numai din punctul meu de vedere
in plus sunt mari sanse sa fie altfel de la caz la caz, ori mai bine ori mai rau asa ca nu e o regula....

oricum anul asta din ce stiu de la cineva nu ar mai fi sambete libere, insa la anu poate ca da

RP85
03.02.2010, 09:17:50
suntem din saveni/botosani,stabiliti in iasi.deci nu prea avem idee despre ce am putea gasi...
ce capacitate are imperia?avem nunta la anul si suntem in cautare de locatie. din cate am inteles sunt f.putine locatii cu o capacitate mai mare. #-oce imi recomandati?
Buna....eu am avut nunta la casa lux si pot sa zic ca am fost fff multumita...m-a ajuns meniul pana la urma aproape 160 de lei cu apa plata, apa minerala, sucul cu acid si sucul natural (din ala la cutie) incluse in pret....si mancare destula...am mai avut de asemenea un frape, o cafea si inchetata incluse....
ei nu te obliga sa iei apa sau sucul de la ei..dar noi am preferat pt ca oricum ni l-a dat la pret de depozit....
cum mai scriai fetele mai sus...rapsodia este iar fff frumoasa...am fost la o nunta si chiar mi-a placut fff mult...
si la agafton nu se mai fac nunti...nu mai da voie sanipidul sau ceva de genul....ca am vrut si noi acolo la inceput ca e mare sala si cand am cautat noi casa lux si rapsodia abia se renovau....si am aflat ca nu se mai da voie pt ca nu sunt conditii de pastrare a mancarii si oricum cica se venea inainte din cate am inteles cu macare de acasa ca acolo nu este bucatarie si nici personal....ca doar inainte era tabara de vara acolo....
spor la cautat si bafta la pregatiri....

emia
04.02.2010, 10:39:35
Bila neagra pt. Rapsodia. Am fost asta-vara la o nunta acolo si au avut mancarea veche. Mi-a iesit urticarie in vreo 3 ore dupa prima inghititura. Numai sarmalele au fost gustoase, friptura pe jumatate cruda si neasezonata.

aryanna
04.02.2010, 19:17:24

eh ..ce ziceam eu
experientele pot fi diferite in functie de eveniment, chiar la acelasi local.
Se poate intampla ca la nunta ta sa fie mancarea super buna si proaspata si la cea de dupa sa fie super naspa, sau invers.
exact aceeasi faza au patit-o niste cunostinte cu belvedere, insa altii mi-au zis ca ei au fost acolo si li s-a parut foarte buna (alta nunta)

emia
04.02.2010, 22:21:00
Probabil depinde si de furnizori. Eu voi avea la Belvedere, sper sa fie ok. Deocamdata am mancat cate ceva pe la ei si a fost gustos de fiecare data. Dar cand e vorba de mancare multa...

Renata_Pavel
06.02.2010, 21:10:23
Buna fetelor
Nu are nimeni de dat nici un fel de bila pentru pensiunea Bianca??? Va rog ...

Creizilup
06.02.2010, 23:22:15
Buna fetelor
Nu are nimeni de dat nici un fel de bila pentru pensiunea Bianca??? Va rog ...
Pentru ca e recent deschisa si pentru ca probabil ca cei care au avut nunti acolo nu intra aici pe forum nu ai gasit nicio opinie. Insa eu stiu pe cineva care a avut nunta acolo vara ce tocmai a trecut si au fost foarte multumiti din toate punctele de vedere. Sper ca te-am mai incurajat putin >:D<

Renata_Pavel
07.02.2010, 11:04:24

Multumesc de incurajare >:D<

mahu_elena
08.02.2010, 10:26:33
am fost si noi si am vizitata acest restaurant,imperia,pt ca ne-a interesat pt o cumatrie,sincer ni s-au parut preturile f ok,si meniul si personalul,acum vom vedea mai multe pe 10 aprilie cand am rezervat sala,fiind o cumatrie micuta vom lua sus pe partea dreapta.
poate cineva sa-mi dea detalii mai multe?am vazut niste fotografii tot aici si mi se pare ca tot de la o cumatri,parca aryana se numea cine a pus pozele
am sa revin si eu cu detalii

josephine1382
12.02.2010, 16:46:46
Salutare! Nunta mea e anul acesta la Casa boema...daca imi puteti spune mai multe pareri...

aquarelle
12.02.2010, 19:16:50
bine ai venit si spor la pregatiri!
eu am facut acolo...ce anume te intereseaza? ca de spus ar fi multe!;;)

Salutare! Nunta mea e anul acesta la Casa boema...daca imi puteti spune mai multe pareri...

josephine1382
12.02.2010, 19:32:37
personalul care serveste la casa boema trebuie platit separat?

aquarelle
12.02.2010, 20:13:12
da! pretul total de plata la sfarsit se va calcula cam asa: pret meniuri (pe fiecare fel in parte...daca de ex friptura se serveste mai putina, doar atat de incaseaza) + bauturi (sucuri, apa sau cafea...depinde ce alegi de la ei..tot asa doar cat se consuma) + bucatari + chelneri + o persoana parca care va fi acolo de paza pentri instalatia electrica, etc.
intreaba inainte cat e pretul pe chelner si iti va spune si cam de cati ai nevoie in functie de nr de invitati!
sa insisti pe ceea ce doriti voi...noi am cerut mai multi chelneri dar el tot cat a stiut el a adus :D

personalul care serveste la casa boema trebuie platit separat?

allanis
13.02.2010, 17:23:32
eu mi-am schimbat sala si acum fac la pensiunea andreea( trebuia sa fac la stejarul) sunt mult mai fericita ca am gasit mai devreme ( pe 3 iulie) si restaurantul e ok!<:-P cum pe patroni ii cunosc mi-au garantat o mancare f buna ! cine a fost la nunti acolo cum sa simtit? eu din pacate am fost doar asa sau cu alte probl...dar nu am fost la nunti sa degust mancarea!<:-P va urez numa reusite la nunta!!!^:)^
si eu am nunta vara asta tot la Pensiunea Andreea, si sunt foarte curioasa sa aflu pareri de la cine a fost acolo la vreo nunta, cum e mancarea, servirea, daca au fost probleme

Creizilup
13.02.2010, 23:26:06
si eu am nunta vara asta tot la Pensiunea Andreea, si sunt foarte curioasa sa aflu pareri de la cine a fost acolo la vreo nunta, cum e mancarea, servirea, daca au fost probleme

Numai de bine am auzit despre Pensiunea Andreea. In privinta meniului sunt totusi mai traditionalisti si nu chiar flexibili, insa sunt convinsa ca vei fi multumita ;-) Bafta!

allanis
14.02.2010, 12:09:00
Numai de bine am auzit despre Pensiunea Andreea. In privinta meniului sunt totusi mai traditionalisti si nu chiar flexibili, insa sunt convinsa ca vei fi multumita ;-) Bafta!
multumesc pt incurajare, sper sa iasa totul bine<:-P

solmizel
14.02.2010, 13:39:08
multumesc pt incurajare, sper sa iasa totul bine<:-P

Eu am fost la o nunta la pensiunea Andreea si a fost ok.

RoxyRox
16.02.2010, 17:05:23
In legatura cu Pensiunea ANDREEA:eu am fost acolo acum 1 an la nunta cumnatului meu si a fost extraordinar de frumos.nunta a vut loc pe 5 iulie si a fost cald ,dar nu exagerat.Lumea a dansat toata noaptea,s-a dansat si pe terasa.In ceea ce priveste mancarea a fost excelenta.Au fost 4 feluri plus desert si tort.Daca mai vreti sa stiti ceva anume,astept ....
Si mai astept pareri despre RESTAURANTUL IMPERIA.Daca marge cineva acolo la vreo nunta sau cumatrie rog sa imi impartaseasca si mie impresii.Multumesc!

allanis
16.02.2010, 19:35:28

sper sa fie si la mine la fel de frumos, in legatura cu Imperia si varul meu are nunta tot acolo vara asta, in august; e foarte frumos restaurantul

anamaria2486
16.02.2010, 21:27:53
Buna imara,
Cum pot vedea si eu niste poze de la nunta ta de la sala?
Ms

Sheena
17.02.2010, 20:47:59
Buna fetelor!
Acesta este primul meu mesaj:-p
Eu voi avea nunta anul acesta in octombrie la restaurantul Imperia.Am mai citit p forum diferite impresii cu privire la acest restaurant,dar as vrea sa mai imi spuneti cate ceva daca stiti.Eu am incheiat contractul si am platit avansul.Mi s-a dat si o anexa la contract dar nu am completat nimic la acel moment.acum m-am gandit ca ar fi bine sa ma intorc la restaurant si sa trec in acea anexa si cat este pretul minim pentru un meniu(ca sa nu ma trezesc ca pana la nunta se dubleaza),cu cat este platit un ospatar,bucatarul.Am mai auzit discutii ca cei de acolo nu ar fi fost foarte seriosi.De 2 luni acolo s-au schimbat si ospatarii si bucatarul si cei noi veniti sunt chiar buni si cu bun simt.Acum om vedea....
Roxy, nu vreau sa te descurajez dar ai mare grija cu patroana de acolo ca nu e cu toate acasa. Am auzit ca se baga unde nu-i fierbe oala si ia decizii in numele mirilor fara sa-i consulte. Asa ca stabileste clar si de la bun inceput ce vrei. Oricum sala e frumusica. Succes!

Sheena
17.02.2010, 20:52:30
Bună fetelor:) ! Eu am nunta pe 2 octombrie 2010 la Restaurant Rapsodia. Din păcate nu am găsit pe forum foarte multe impresii despre Rapsodia. V-aș fi recunoscătoare dacă m-ați putea ajuta cu cât mai multe informații: meniuri, servire, decorațiuni, etc....Vă mulțumesc anticipat!;-)
Eu am avut nunta la Rapsodia si am fost foarte multumita. Intr-adevar e de 4 stele. Totul a fost fara cusur, n-am avut ce sa le reprosez. Am avut sala cea mare si arata ca in povesti (bineinteles in principal datorita firmei de decoratiuni).

Sheena
17.02.2010, 21:18:20
cine are sa vina ,vine si cu criza si fara .Eu asa zic nu cred ca trebuie sa ne facem griji;-)
Sora mea a vut nunta la Cucorani si a fost pe masura asteptarilor. Sa stii ca la mancare nu-i intrece nimeni. Am vazut ca mai scriu fetele de cartifi rancezi sau nu stiu ce nemultumiri. Acu hai sa fim seriosi, se mai poate intampla cate o neplacere de asta. Dar daca vrei parerea majoritatii, mancarea e super, drept dovada ca restaurantul e plin la pranz si seara si e totusi destul de departe de oras. Cred ca asta spune totul. Stai fara griji, ai facut o alegere f buna.

anamaria2486
23.02.2010, 10:45:00
bila alba pentru Rapsodia:
Am fost anul trecut la o nunta la rapsodia si a fost superb, servire ireprosabila si absolut tot f bine organizat, o curatenie de nedescris si o atmosfera de poveste.
In concluzie, recomand acest local cu toata incederea.
As vrea sa aud su alte pareri

poopsie
23.02.2010, 12:32:45
fetelor...am fost si eu in cautarea locatiei perfecte!!:-< offf....greu tareee!!tin sa precizez ca am cautat sala de 350 de persoane,nimic anormal pana aici!numai ca in botosani asta este un adevarat impediment.am vizitat tot ce era de vizitat si am ajuns la concluziile :
rapsodia-bila alba cu lauri!:love:mi-a ramas inima acolo!e absolut superba sala!insa are maxim 300 de locuri!!!:(raport calitate/pret foarte bun!!:)>-
casa lux-bila si atat,nu e neagra,dar alba nu e in nici un caz.mie mi-a dat impresia de sala de sport,hala,discoteca.daca ati fost in costinesti,nu are nimic in plus fata de cortul de la gossip.:Dpoate doar mese rotunde.avantaj:e mare(enorma)si noua.cam atat.raport calitate/pret cam prost.$-)
miorita-bila alba pentru nunti mici.e frumusel insa e impartita in 3 sali,care nici macar nu sunt cat de cat apropiate.pacat!sunt doua jos,despartite de un hol destul de lungut,asta inseamna ca nu au legatura intre ele,si una sus cu iesire la terasa.frumoase dar mici.raport calitate/pret excelent.(chiar m-am mirat!)
complex lebada-bila gri.e bine pozitionata,in afara orasului.interior nici prea,prea nici foarte,foarte.e incapatoare...nu e despartita decat prin usi glisante(2 locatii) care sunt perfect transparente si se deschid.asta e bine.raport calitate/pret bunicel.
sa va zic ce am ales??:-< incantata nu sunt,insa nu am avut de unde alege,am zis-o si o repet.complex lebada a fost alegerea finala,sperand ca vor mai amenaja pana la anu'(asa ni s-a spus) si ca fiind aranjata a la carte va arata diferit.sper!!![-o<
p.s.la cucorani nu am mai mers pentru ca am nunta in mai si nu am de gand sa o fac la terasa![-X daca mai aveti intrebari,va raspund cu mare drag!:*

aryanna
23.02.2010, 12:58:16
de ce nu te-ai dus si la imperia, acolo sunt 2 sali care comunica, sunt la etaj si la parter, poate incap 350, tin minte ca la nunta la care am fost noi mai era un soi de separeu neamenajat care poate-l fac pana in 2011 sau l-o fi facut deja

poopsie
23.02.2010, 14:04:59
de ce nu te-ai dus si la imperia, acolo sunt 2 sali care comunica, sunt la etaj si la parter, poate incap 350, tin minte ca la nunta la care am fost noi mai era un soi de separeu neamenajat care poate-l fac pana in 2011 sau l-o fi facut deja

imperia??unde e asta??;;)

aryanna
23.02.2010, 14:55:26
dupa cucorani, daca mergi spre cucorani la vreo 50 de metri e si imperia, nu ai cum s-o ratezi ca e destul de faina cladirea si parcarea...
e pe partea cu rest cucorani

plus ca e noua si destul de frumoasa sala, chiar am pus niste poze pe aici parca

http://www.botosanilife.ro/etichete/imperia

aquarelle
23.02.2010, 16:50:24
separeul este facut deja...am stat noi acolo la revelion! ;;) si sigur incap acolo cel putin 350 persoane!

de ce nu te-ai dus si la imperia, acolo sunt 2 sali care comunica, sunt la etaj si la parter, poate incap 350, tin minte ca la nunta la care am fost noi mai era un soi de separeu neamenajat care poate-l fac pana in 2011 sau l-o fi facut deja

deea0
24.02.2010, 15:32:55
Buna fetelor.:) sunt noua pe aici,voi avea nunta anul viitor in bt si incercam sa gasim o sala.Imi puteti recomanda ceva? voi avea in jur de 180 de persoane

deea0
24.02.2010, 15:33:53
Nu sunt din Botosani si de aceea intreb

Imara
24.02.2010, 16:56:14
Eu ti-as recomanda Rapsodia - sala de la etaj, desi e putin cam mare (e cam pt 250 de persoane), dar iti ramane mai mult spatiu pt dans. Sala de la parter e prea mica pt 180 de invitati. Poti incerca si la UCA - acolo sunt 2 sali si ar incapea 180 de oameni numai ca nu au mai facut schimbari cam de multi ani. La Maria nu cred ca incap asa multi invitati, plus ca restaurantul e prea compartimentat. La Bella Napoli nu stiu ce capacitate au. La Belvedere cred ca ar fi prea mare ingramadeala, cred ca acolo intra maxim 160 de persoane. Astea sunt restaurantele mai centrale.
Dar sunt restaurante frumoase mai la marginea orasului: Cucorani, Imperia, Lebada, Andreea etc.. iti vor spune celelalte fete mai multe, cunosc ele mai multe detalii.
Oricum recomandarea mea nr 1 ramane Rapsodia daca vrei un restaurant in oras.

crina2010
06.03.2010, 13:01:44
BUNA cine poate sa imi spune cum este restaurantu uca din botosani sum se comporta cheleneri daca se ocupa de invitati.si daca se poate asi vrea sa stiu cat ar costa un meniu si la chelneri cat se plateste?multumesc mult va rog ajutati-ma.pup si spor la pregatiri :)

helena84
12.03.2010, 14:31:38
FETELOR AM NEVOIE SA-MI SPUNETI DACA STITI PE CINEVA CARE A RENUNTAT PENTRU LUNILE IULIE AUGUST SAU CHIAR SEPT. LA RESTAURANTELE RAPSODIA SAU CASA LUX

e cineva care e interesat deoarece vrea sa-si schimbe locatia insa eu una stiu ca atunci cand am cautat noi la rapsodia era luat pana in oct (sambata ca duminica nu vrea)

Buna aryana
am tot vazut ca te interesai de rest rapsodia, eu voi avea nunta la rapsodia in 2011 si vreau sa aflu si eu mai multe informatii privitoare la contract, ospatari, meniu. Daca nunta ta a avut loc la rapsodia te rog sa imi impartasesti si mie (noua )impresii

helena84
12.03.2010, 14:57:16
pozele promise de la cumatrie:
poza cu masa de la prezidiu nu vrea s-o ia deloc...

Buna din nou aryana
Avand in vedere ca ai avut si nunta si botezul la Rapsodia consider ca esti in masura sa imi oferi si mie detalii despre servire, calitatea mancarii si in general atmosfera de aici. Mentionez ca sunt din Suceava si voi avea nunta la Rapsodia in 2011, mai.

helena84
12.03.2010, 15:06:38
Bună fetelor:) ! Eu am nunta pe 2 octombrie 2010 la Restaurant Rapsodia. Din păcate nu am găsit pe forum foarte multe impresii despre Rapsodia. V-aș fi recunoscătoare dacă m-ați putea ajuta cu cât mai multe informații: meniuri, servire, decorațiuni, etc....Vă mulțumesc anticipat!;-)
Salut rhea,
eu voi avea nunta in 2011 si pt ca a ta a fost deja e randul meu sa fiu recunoscatoare cuiva pentru informatiile pretioase despre Rapsodia

Imara
13.03.2010, 02:25:38
Salut rhea,
eu voi avea nunta in 2011 si pt ca a ta a fost deja e randul meu sa fiu recunoscatoare cuiva pentru informatiile pretioase despre Rapsodia

Rhea nu a avut inca nunta, dupa cum chiar ea spune. Nunta ei va fi in octombrie 2010.

Imara
13.03.2010, 02:27:41
Buna din nou aryana
Avand in vedere ca ai avut si nunta si botezul la Rapsodia consider ca esti in masura sa imi oferi si mie detalii despre servire, calitatea mancarii si in general atmosfera de aici. Mentionez ca sunt din Suceava si voi avea nunta la Rapsodia in 2011, mai.

Pozele despre care vorbea Aryanna erau de la o cumatrie facuta la Restaurant Imperia, unde a fost in calitate de invitat.

aryanna
13.03.2010, 22:27:24
Pozele despre care vorbea Aryanna erau de la o cumatrie facuta la Restaurant Imperia, unde a fost in calitate de invitat.

helena, e corect ce zice imara, pozele sunt de la o cumatrie insa am fost invitata nu eu am avut acolo evenimentul

nunta am avut-o in sala de sus, iar la cumatrie am fost in sala de jos tot la rapsodia

A_M_C
14.03.2010, 12:28:58
Buna fetelor.:) sunt noua pe aici,voi avea nunta anul viitor in bt si incercam sa gasim o sala.Imi puteti recomanda ceva? voi avea in jur de 180 de persoane

Cred ca mai poti incerca si la Casa Lux sau Pensiunea Bianca. Bafta multa!

aryanna
14.03.2010, 12:40:19
Buna din nou aryana
Avand in vedere ca ai avut si nunta si botezul la Rapsodia consider ca esti in masura sa imi oferi si mie detalii despre servire, calitatea mancarii si in general atmosfera de aici. Mentionez ca sunt din Suceava si voi avea nunta la Rapsodia in 2011, mai.

stiu ca am vorbit despre rapsodia ori la subiectul asta pe paginile din urma ori in alta parte, insa tot la sectiunea botosani... mi-e cam lene sa ma repet si in plus nu mai e totul chiar asa proaspat in memorie.
eu am fost foaaarte multumita de tot si la nunta mea , dar si in calitate de invitat in sala de jos.
fii si tu mai specifica si zi-mi ce vrei sa stii.
nu am avut probleme cu servirea, mancarea a fost chiar ok, oricum meniul ti-l alegi tu din o gramada de optiuni si in rest atmosfera de obicei e super ca si restaurantul te ajuta, e ochios si chiar face impresie pentru cine nu a mai fost acolo (ma refer la sala de sus)

helena84
16.03.2010, 11:22:37

pe paginile din urma nu prea am gasit de asta te-am si intrebat, poate in alta parte, dar fiind noua pe aici nu prea am citit chiar tot
ma intereseaza servirea (daca personalul e prompt si nu trebuie impins de la spate)dar obs ca nu au fost probleme si sper sa nu fie nici la mine
cei de la rest mi-au spus ca prajiturile, sucul si apa sunt incluse in pretul meniului, asa a fost si la tine?
si inca ceva.. la ce firma din bt ai apelat sa-ti orneze sala?
si cine a cantat la tine cei din formatia Rapsodia sau ai optat pt altcineva?

aryanna
16.03.2010, 13:54:48
de servire sincer nu prea stiu ca eu eram pe val:D, eram mireasa, ma distram
soacrii si parintii au fost mai pe faza si cred ca le-au mai zis una-alta
tin minte ca la un moment dat s-a tipat soacra la ei ca se facuse cald si le zisese sa dea drumu la aerul conditionat si ei cica :''dar e dat drumu'' iar ea : ''sa fie la maaaaxim'' :))

adevarul ca era nevoie de putin aer chiar daca sala e inalta si era in oct. de la dans se facuse cald

sala am decorat-o cu ajutorul fetelor de la ioli, dar am cotribuit si noi mult, adica eu le aduceam poze si ziceam exact ce vreau. am adus poze de decorul pt balustrada de la intrare, pentru ringul de dans (chiar am cumparat noi materialele pe care am si uitat sa le luam, cred ca-s la rest ca si numerele de masa si meniurile--tot de noi facute), pt stalpii de la biserica si apoi pusi la intrare in rest.

tin minte ca ziceam de hortensii la lumanari si cineva de acolo (patroana cred) zice :''pai mie lumanarile cu trandafiri imi plac atat, mi se par cele mai ...'' imi venea sa-i spun ''asa si?, daca-ti plac fa-ti tu''
oricum doamnele de acolo mi s-au parut foarte ok si deschise, m-au lasat sa-mi aleg ce vreau

as mai fi vrut lisianthus in aranjamente si buchet insa era prea fragil pt perioada aia

in pret au fost incluse 4 feluri de mancare+desert(inghetata)+cafea+sucuri si apa+husele de pe scaun fara prajituri. esti sigura ca ai si prajiturile?

la noi a fost o formatie din dorohoi, iar i-am uitat numele

yoana_ok
16.03.2010, 19:46:31
Chiar asa... si eu am facut rezervarea la pensiunea bianca si as fi curioasa. Daca e cineva care ar putea sa ne impartaseasca impresii sau sa ofere bile (sper albe;-)) ... as fi foarte curioasa sa aflu! Multam!

Creizilup
16.03.2010, 21:57:12

Am mai scris ca am auzit de bine de Pensiunea Bianca ;;)

helena84
18.03.2010, 09:14:42
de servire sincer nu prea stiu ca eu eram pe val:D, eram mireasa, ma distram
soacrii si parintii au fost mai pe faza si cred ca le-au mai zis una-alta
tin minte ca la un moment dat s-a tipat soacra la ei ca se facuse cald si le zisese sa dea drumu la aerul conditionat si ei cica :''dar e dat drumu'' iar ea : ''sa fie la maaaaxim'' :))

adevarul ca era nevoie de putin aer chiar daca sala e inalta si era in oct. de la dans se facuse cald

sala am decorat-o cu ajutorul fetelor de la ioli, dar am cotribuit si noi mult, adica eu le aduceam poze si ziceam exact ce vreau. am adus poze de decorul pt balustrada de la intrare, pentru ringul de dans (chiar am cumparat noi materialele pe care am si uitat sa le luam, cred ca-s la rest ca si numerele de masa si meniurile--tot de noi facute), pt stalpii de la biserica si apoi pusi la intrare in rest.

tin minte ca ziceam de hortensii la lumanari si cineva de acolo (patroana cred) zice :''pai mie lumanarile cu trandafiri imi plac atat, mi se par cele mai ...'' imi venea sa-i spun ''asa si?, daca-ti plac fa-ti tu''
oricum doamnele de acolo mi s-au parut foarte ok si deschise, m-au lasat sa-mi aleg ce vreau

as mai fi vrut lisianthus in aranjamente si buchet insa era prea fragil pt perioada aia

in pret au fost incluse 4 feluri de mancare+desert(inghetata)+cafea+sucuri si apa+husele de pe scaun fara prajituri. esti sigura ca ai si prajiturile?

la noi a fost o formatie din dorohoi, iar i-am uitat numele

multumesc mult pentru detalii

deocamdata nu am cum sa fiu sigura ca prajiturile sunt incluse pentru ca nu am semnat contractul am dat doar avansul, dar pana acum am fost de 3 ori acolo si de fiecare data cand am vb despre pretul meniului asa mi s-a spus ca include si prajiturile.

apropo de huse.. eu nu prea agreez husele, in general, iar aici, la rapsodia scaunele chiar arata bine si zic eu ca nu as mai pune husele, tu ce parere ai ? cu sau fara huse?

pe mese as vrea aranjamente florale, dar imi plac si sfesnicele cu 3 lumanari pe care le au ei. nu stiu cum sa fac sa nu aglomerez masa?
ai spus ca ai avut si meniuri facute de tine si nr de masa, eu la nr de masa m-am gandit, dar la meniu...sincer nu, e chiar necesar?

cat despre formatia care a cantat la tine,poate iti amintesti cum se numea ca noi nu prea aven noroc sa gasim liberi pe cei care ne plac si pe care ni-i putem permite, din pacate:(

si inca ceva...tortul miresei, unde l-ai facut? daca te stresez, macar sa o fac pana la capat:"> eu am o foto cum as vrea sa arate tortul si am fost deocamdata la rida la degustat..

aryanna
18.03.2010, 10:19:08
deci...
cu husele nu stiu ce sa-ti spun ca nu stiu cum arata scaunele fara ele sau sala cu scaune fara huse
am vazut o filmare de la sala cu scaune fara huse insa erau niste scaune albastre...nu prea mi-a placut cu arata

sfesnicile sunt foarte frumoase, e adevarat insa noi am avut multa lume si am pus cate 8 sau 10 la masa si sincer daca puneam si sfesnicele si vaze sau ceva floral nu prea mai era loc. daca pui 6 la masa poate e mai bine
am ales sa pune 3 sfesnice numai pe masa mirilor ca era loc.

numere pt mese sa intrebi la rest ca e posibil sa aiba de la fostele nunti, la fel si meniurile... ale mele erau ca niste invitatii si poti schimba foaia din interior pe care o faci singura la imprimanta(asa am facut si eu cu vreo 20 din ele ca le aveau deja)

tortul eu l-am facut la maria, insa eu nu-s pretentioasa ca nu-mi plac dulciurile si nu stiam ce sa caut oricum, fetele pe aici mai vorbesc si de casa dulce (langa iza) mergi si vezi preturi, calitate si apoi te hotarasti
nu am fost dezamagita de tort iinsa imi pare rau ca nu aveau suport de care am vrut eu si tortul de prezentare era tare mic.... ca sa se sustina.

Imara
18.03.2010, 18:35:28
Eu stiu de formatia de la Rapsodia ca e cam slabuta, tocmai de aceea eu nu i-am vrut la nunta mea.
Mie mi-au placut husele lor pt ca nu sunt asa vaporoase si nu ti se incurca picioarele in ele.
Tipa de la Iza face aranjamente faine, eu cu ea am lucrat si am fost extrem de multumita, insa lumea spune ca ar fi mai scump decat in alte parti; eu nu am de unde sa stiu pt ca in alta parte nu am mai intrebat, dar nu-mi pare rau.
Eu am avut tortul de la Rida si le-a placut invitatilor, nasa mea si acuma viseaza la el si abia asteapta sa ajunga in Botosani sa mai manance tort de ala.

Imara
18.03.2010, 19:16:48
Am uitat sa zic ca nici noi nu am avut prajiturile incluse in meniu.
Sfesnicele au fost de efect. Am incercat sa pun 2 poze dar fara succes...

yoana_ok
18.03.2010, 19:18:57
Si eu cred ca mai poti gasi liber la Pensiunea Bianca daca iti place. Sala are o capacitate maxima de 200 de persoane. In februarie cand am fost eu sa rezerv pentru mai 2011 mi s-a zis ca nu era ocupata nici o sambata din mai, asa ca am ales ce am vrut. Cred ca inca mai ai sanse sa gasesti liber la ei. Spor!

krystyna1987
23.03.2010, 10:01:31
:) a facut careva nunta la restaurantul perla?? daca da, va rog sa-mi dati si mie cateva detalii ca nu stiu mai nimik despre el!!!

krystyna1987
23.03.2010, 10:31:25
eu am nunta la restaurantul perla si nici nu l-am vazut. poate cineva sa imi dea vreo informatie???
dau si eu o bila alba la rest. dolce vita am fost la o nunta acolo si chiar mi-a placut mancarea este f gustoasa

A_M_C
23.03.2010, 22:14:17
:) a facut careva nunta la restaurantul perla?? daca da, va rog sa-mi dati si mie cateva detalii ca nu stiu mai nimik despre el!!!

Noi vom merge la o nunta la Restaurant Perla dupa Paste! Am sa-ti povestesc cum va fi!

anamaria2486
25.03.2010, 14:27:46
am micsorat niste poze cu sala de sus de la rapsodia, poze cu si fara ecrane
si cateva poze cu decorul ffacut de noi pentru primul dans
Buna
Cat te-a ajuns meniul cu cafeaua, sucul si apa?
Ai fost multumita de servicii si cam cati invitati ati avut?

aryanna
25.03.2010, 18:43:19
120 lei parca, oricum in jur de atat

Renata_Pavel
26.03.2010, 12:56:29
:) a facut careva nunta la restaurantul perla?? daca da, va rog sa-mi dati si mie cateva detalii ca nu stiu mai nimik despre el!!!

Noi am fost la o nunta vara trecuta acolo. Mie personal nu mi se pare prea reusit restaurantul. Pe masa noastra erau 5 feluri de pahare si vreo 3 de farfurii ... si alte detalii care mie nu mi-au placut. In schimb, mancarea a fost buna. Cine stie, poate s-au mai schimbat de atunci lucrurile.

nicoleta_
05.04.2010, 15:22:00
Ce stiti de Pensiunea Kathleen in BT?

Ati organizat vreo nunta/eveniment acolo sau poate ati fost la vreo petrecere? Cat de incapatoare e sala (numar de persoane)?

Trebuie sa marturisesc ca cele mai multe review-uri pe care le-am citit au fost nefavorabile. Eu caut un loc linistit, atmosfera clada si primitoare, in mijlocul naturii, fara show-off, nazuri sau fite. Caut ceva simplu si romanesc. Astept pareri.

miki_cochi
05.04.2010, 18:45:43

Eu personal nu am auzit lucruri pozitive de aceasta pensiune:D

anuska_dea
06.04.2010, 13:51:01
Ce stiti de Pensiunea Kathleen in BT?

Ati organizat vreo nunta/eveniment acolo sau poate ati fost la vreo petrecere? Cat de incapatoare e sala (numar de persoane)?

Trebuie sa marturisesc ca cele mai multe review-uri pe care le-am citit au fost nefavorabile. Eu caut un loc linistit, atmosfera clada si primitoare, in mijlocul naturii, fara show-off, nazuri sau fite. Caut ceva simplu si romanesc. Astept pareri.
Nu ti-as recomanda-o.

anuska_dea
06.04.2010, 13:53:21
Ce stiti de Pensiunea Kathleen in BT?

Ati organizat vreo nunta/eveniment acolo sau poate ati fost la vreo petrecere? Cat de incapatoare e sala (numar de persoane)?

Trebuie sa marturisesc ca cele mai multe review-uri pe care le-am citit au fost nefavorabile. Eu caut un loc linistit, atmosfera clada si primitoare, in mijlocul naturii, fara show-off, nazuri sau fite. Caut ceva simplu si romanesc. Astept pareri.

Am fost la o onomastica acolo. Mancarea nu mi-a placut deloc. Incap cam max 60 de persoane (in interior). Acolo mie imi place vara la piscina sa ma bronzez si sa mananc inghetata, pentru altceva nu as recomanda-o.

cucush
06.04.2010, 14:23:45
Bila alba pentru Miorita...sala Europa :x am inchiriat.o pentru 2011 si domnul de acolo ne.a spus ca acel perete de lemn, care desparte sala de brutarie va disparea :) si sala se va mari cu 100 de locuri, iar locul pana la acel bar din mijloc va fi separat. e un proiect de.a lor pentru 2011. sper sa fie asa[-o<.
Bila alba: Meniurile facute si care nu sunt consumate nu le platim: daca avem 200 de meniuri declarate, dar la nunta vin 180, atunci platim 180 :) cu restu' se descurca ei :D.

nicoleta_
06.04.2010, 19:10:05
Mercic! Mai caut atunci. Daca stiti un restaurant micut si frumos in mijlocul naturii sa ma tineti la curent!!! (mai jos e mesajul meu ce l-am pus la alt topic, dar poate e mai bine sa il trec aici)

Salutari tuturor,

Sunt din Botosani, acum locuiesc in alt oras, si mi-ar placea sa imi organizez nunta in orasul natal, in Mai 2011.

Ma gandesc la un loc in mijlocul naturii, langa malul unui lac sau ape, plin de verdeata jur imprejur si ciripituri de pasarele. Ok, sa revenim pe pamant, mi-as dori sa gasesc un locusor frumos, in natura, o atmosfera intima si primitoare pentru o nunta de 40-50 de persoane, familie si prieteni apropiati. Acest locusor ar avea si posibilitatea inchirierii a 6-7 camere pentru 2-3 nopti, cu facilitatile corespunzatoare (apa calda, tv etc). Poate fi si in afara orasului.

Sunt la primul mesaj pe forum, am mai rasfoit printre cuvintele voastre din trecut si sunt bucuroasa sa vad cat de multe detalii se pot gasi aici. Astept parerile voastre, si daca puteti sa postati poze ar fi grozav avand in vedere ca nu am o idee clara cum arata multe locuri din Botosani.

Multumesc.
Un Paste Fericit!
Nicoleta

Renata_Pavel
07.04.2010, 18:13:04

Din ceea zici tu, eu cred ca la Pensiunea Andreea ti-ar placea. Nu mai stiu daca au terminat camerele de cazare, dar stiu ca mancarea e foarte buna acolo, lucreaza un bucatar f bun si cred ca fetele care au sau care au facut nunta acolo iti pot spune mai multe.
Bafta multa.

nicoleta_
07.04.2010, 21:29:03
Mercic Renata,

Arata frumos, probabil trebuie sa fie scumpa. Cine a avut nunta acolo, la Pensiunea Andreea? cat a fost meniul? V-a placut?

nicoleta_
07.04.2010, 21:30:10
Renata, vad ca tu ti-ai ales deja restaurant, tocmai pentru Julie 2011. E aglomerat deja cu restaurantele? Esti bucuroasa cu locatia ta? Vad ca e Pensiunea Bianca, daca nu ma insel.

aquarelle
07.04.2010, 21:42:43
si eu am cautat ceva de genul asta...daca gasesti, sa ne spui si noua!
pana una alta daca nu vrei ceva mare, poti sa incerci si la Casa Boema, sa iti faci o idee! >:D<

Salutari tuturor,

Sunt din Botosani, acum locuiesc in alt oras, si mi-ar placea sa imi organizez nunta in orasul natal, in Mai 2011.

Ma gandesc la un loc in mijlocul naturii, langa malul unui lac sau ape, plin de verdeata jur imprejur si ciripituri de pasarele. Ok, sa revenim pe pamant, mi-as dori sa gasesc un locusor frumos, in natura, o atmosfera intima si primitoare pentru o nunta de 40-50 de persoane, familie si prieteni apropiati. Acest locusor ar avea si posibilitatea inchirierii a 6-7 camere pentru 2-3 nopti, cu facilitatile corespunzatoare (apa calda, tv etc). Poate fi si in afara orasului.

Sunt la primul mesaj pe forum, am mai rasfoit printre cuvintele voastre din trecut si sunt bucuroasa sa vad cat de multe detalii se pot gasi aici. Astept parerile voastre, si daca puteti sa postati poze ar fi grozav avand in vedere ca nu am o idee clara cum arata multe locuri din Botosani.

Multumesc.
Un Paste Fericit!
Nicoleta[/QUOTE]

Andutza_85
08.04.2010, 15:36:44
Salut pe toate miresicile si vin si eu cu o intrebare mica ... sper sa primesc si raspunsuri. Voi avea nunta anul acesta in toamna la "Casa Romaneasca". Initial nu am vrut acolo dar ... acolo am ajuns pana la urma. Am vazut ceva poze de prezentare si arata dragut desi zona nu este tocmai una frumusica :|. Meniul ajunge cam la 130 ron cu apa si cafeaua inclusa, fara suc. Mancarea am inteles ca este foarte buna.
Ma puteti ajuta si cu alte detalii va rog ??
Spor la pregatiri.

anuska_dea
08.04.2010, 17:36:01

Ce anume ai vrea sa stii?

Creizilup
08.04.2010, 17:45:52

Unde este situat restaurantul ales de voi?

Renata_Pavel
08.04.2010, 19:51:32
Renata, vad ca tu ti-ai ales deja restaurant, tocmai pentru Julie 2011. E aglomerat deja cu restaurantele? Esti bucuroasa cu locatia ta? Vad ca e Pensiunea Bianca, daca nu ma insel.
Noi am fost in ianuarie anul acesta si am incheiat contractul, pentru ca voiam in august. Avem rude plecate din tara si doar atunci pot veni, asa ca a trebuit sa mergem din timp. Si asa, noi am vrut pe 20 aug, insa nu am gasit loc liber in alta parte. Oricum, locuri libere cred ca sunt destule pt 2011, insa cred ca e mai greu daca vrei un restaurant anume si o data anume. Noi suntem multumiti de alegere ... sper sa fiu si mai multumita dupa nunta.

anuska_dea
08.04.2010, 21:48:23
cred ca vorbesti despre o locatie din Bucuresti...daca e asa trebuie sa intrebi la topicul respectiv! ;-)
Avem si aici in Botosani Casa Romaneasca. E langa gara, langa autogara Apetrans.

nicoleta_
08.04.2010, 22:31:38
Noi am fost in ianuarie anul acesta si am incheiat contractul, pentru ca voiam in august. Avem rude plecate din tara si doar atunci pot veni, asa ca a trebuit sa mergem din timp. Si asa, noi am vrut pe 20 aug, insa nu am gasit loc liber in alta parte. Oricum, locuri libere cred ca sunt destule pt 2011, insa cred ca e mai greu daca vrei un restaurant anume si o data anume. Noi suntem multumiti de alegere ... sper sa fiu si mai multumita dupa nunta.

Hm, o data anume as avea deja, dar o locatie anume am sa am cand am sa o gasesc :) Poate ar trebui sa ma grabesc...

Mult spor la pregatiri (desi suficient timp). Sper sa fii multimta. Sa ne spui :) Asa da planificare!

Andutza_85
09.04.2010, 13:09:15
Avem si aici in Botosani Casa Romaneasca. E langa gara, langa autogara Apetrans.

Da da de respectivul restaurant intreb. Daca stiti ceva ... v-as fi recunoscatoare sa-mi ziceti.^:)^

O zi fumoasa.

Andutza_85
09.04.2010, 13:11:04
Unde este situat restaurantul ales de voi?

Salut,

este chiar in fata garii langa autogara Apetrans.

O zi fumoasa.

anuska_dea
09.04.2010, 16:00:40
Da da de respectivul restaurant intreb. Daca stiti ceva ... v-as fi recunoscatoare sa-mi ziceti.^:)^

O zi fumoasa.
Acolo a fost mai demult o cantina parca. Acum au renovat un pic pe acolo, asa am inteles, si este meniul zilei cu autoservire. Mie sincer nu mi se pare o locatie prea buna, prea frumoasa de nunta, dar na acum depinde si de ce nunta vrei si de cati bani dispui.Parca ai zis ca meniul e 130 de lei. Mi se pare mult pentru locatia aia. De exemplu, la Rapsodia unde e locatia este frumoasa tare si e in centrul orasului meniul anul asta este de 150 lei. Mancarea foarte buna (somon..., inghetata...) si in pretul asta este inclus si sucul, apa si cafeaua. Dar la Rapsodia e frumos tare, acolo mie sincer nu imi place. Dar, cum am mai spus, fiecare cu gusturile sale si depinde in ce buget trebuie sa te incadrezi

Andutza_85
09.04.2010, 16:50:26
:(:(:(
Din pacate asta este de acuma. Intradevar este cantina dar au catering pentru sala si arata chiar bine in poze. Meniul este bun si calitativ si cantitativ.
Localurile frumoase si la 100 de persoane se iau si cu 1 an inainte. Nici bugetul nu este unul stralucit. Am avut anumite motive sa alegem acolo dar ... si zona e naspa :((
Sper sa nu fie cea mai urata nunta.:(

Mersi de parere.

anuska_dea
09.04.2010, 16:56:56

Asta asa e. Eu de exemplu am rezervat sala cu un an si 2 luni inainte de nunta. Aranjata o sa arate bine si la urma urmei conteaza persoanele care vor fi la tine la nunta, daca se distreaza si daca fac atmosfera. Stai linistita ca nu o sa ai cea mai urata nunta, va fi una frumoasa, ai sa vezi. Hai dai inainte cu pregatirile. Te pup si bafta la pregatiri.

A_M_C
09.04.2010, 17:40:21
:(:(:(
Din pacate asta este de acuma. Intradevar este cantina dar au catering pentru sala si arata chiar bine in poze. Meniul este bun si calitativ si cantitativ.
Localurile frumoase si la 100 de persoane se iau si cu 1 an inainte. Nici bugetul nu este unul stralucit. Am avut anumite motive sa alegem acolo dar ... si zona e naspa :((
Sper sa nu fie cea mai urata nunta.:(

Mersi de parere.

Eu zic sa nu-ti faci problema, cel mai mult va conta atmosfera facuta de invitati. Si cand va fi aranjata sala si va incepe petrecerea veti uita si de locatie... Nu trebuie sa te descurajezi! Bafta multa!>:D<

Creizilup
09.04.2010, 17:47:53
:(:(:(
Din pacate asta este de acuma. Intradevar este cantina dar au catering pentru sala si arata chiar bine in poze. Meniul este bun si calitativ si cantitativ.
Localurile frumoase si la 100 de persoane se iau si cu 1 an inainte. Nici bugetul nu este unul stralucit. Am avut anumite motive sa alegem acolo dar ... si zona e naspa :((
Sper sa nu fie cea mai urata nunta.:(

Mersi de parere.
Cum spunea si cineva mai sus, nu trebuie sa te descurajezi! Parca vad ca o sa ne povestesti cat de frumos a fost si ca locatia -pentru tine si cei dragi- a fost cea mai frumoasa si cea mai potrivita pentru petrecerea pe care ati tras-o :D Bafta la pregatiri! :)>-

nicoleta_
10.04.2010, 12:02:14
:(:(:(
Din pacate asta este de acuma. Intradevar este cantina dar au catering pentru sala si arata chiar bine in poze. Meniul este bun si calitativ si cantitativ.
Localurile frumoase si la 100 de persoane se iau si cu 1 an inainte. Nici bugetul nu este unul stralucit. Am avut anumite motive sa alegem acolo dar ... si zona e naspa :((
Sper sa nu fie cea mai urata nunta.:(

Mersi de parere.

Hei, nu are cum sa fie urata nunta, ca doar e nunta ta. O sa fie frumoasa ca in povesti si ai sa ne povestesti cum ati petrecut, dansat si bucurat. O sa fie foarte bine.

Andutza_85
12.04.2010, 09:30:59
eeeee ce idei am :-" multumesc de incurajari eram eu intr-o pasa proasta :D
fiind nunta in octombrie asa am gasit plus ca am sa dansez noaptea si am sa ma distrez sigur

spor la pregatiri si voua
>:D<

emia
15.04.2010, 22:04:30
eeeee ce idei am :-" multumesc de incurajari eram eu intr-o pasa proasta :D
fiind nunta in octombrie asa am gasit plus ca am sa dansez noaptea si am sa ma distrez sigur

spor la pregatiri si voua
>:D<
Parerea mea e ca in ultima perioada se cam exagereaza cu nuntile. Fiecare sa fie mai cu motz, fitze peste fitze, porumbei, caleasca, limuzina, cel mai luxos restaurant, caviar si somon, chiar si 3 rochii schimbate( una la civila, una la biserica, una la petrecere). Conteaza EVENIMENTUL, sa vina invitatii, sa fie buna muzica si mancarea, bunul gust se poate gasi si in ceva simplu.
Eu am fost la o nunta la vestita Rapsodia chiar vara trecuta. Friptura cruda, aperitivele vechi de am facut in cateva ore o urticarie urata. Numai sarmalele au fost bune, tot mancarea noastra romaneasca. Asa ca... oamenii fac nunta speciala.

anuska_dea
15.04.2010, 22:30:27

Doamne fereste! Eu sper sa nu patesc asa! Am fost si eu la 3 nunti acolo dar a fost foarte frumos. Dar cel mai mult conteaza sa se simta toata lumea bine.

Creizilup
15.04.2010, 23:04:01
Parerea mea e ca in ultima perioada se cam exagereaza cu nuntile. Fiecare sa fie mai cu motz, fitze peste fitze, porumbei, caleasca, limuzina, cel mai luxos restaurant, caviar si somon, chiar si 3 rochii schimbate( una la civila, una la biserica, una la petrecere). Conteaza EVENIMENTUL, sa vina invitatii, sa fie buna muzica si mancarea, bunul gust se poate gasi si in ceva simplu.
Eu am fost la o nunta la vestita Rapsodia chiar vara trecuta. Friptura cruda, aperitivele vechi de am facut in cateva ore o urticarie urata. Numai sarmalele au fost bune, tot mancarea noastra romaneasca. Asa ca... oamenii fac nunta speciala.
Ai dreptate, conteaza foarte mult atmosfera nuntii, atmosfera pe care o pot face doar niste invitati multumiti. Insa daca oamenii isi permit- din punct de vedere financiar- diverse lucruri iesite din comun pentru ca asa considera ei ca isi vor aminti mai frumos de nunta lor, fiecare e liber sa aleaga ceea ce il face sa se simta fericit si multumit :)>- Acum nici n-o sa facem totul pe modelul comunist de "uniforma" doar ca sa nu ne judece lumea...

mahu_elena
17.04.2010, 10:30:52
Noi am avut cumatria la Imperia,pana la urma a iesit totul destul de bine,mai au unele lucruri de pus la punct,probabil la o nunta mireasa se implica mai mult decat am fost eu preocupata,ca sa nu se trezeasca cu surprize.Punctul lor forte este mancarea,buna si multa,ca la noi pana la 5 dimineata nu s-au mancat 3 feluri ca a fost f multa...in rest e loc de mai bine

mahu_elena
17.04.2010, 10:55:04
Bila alba pt restaurant imperia-sala f frumoasa,servire buna.Aveti insa grija cu ce stabiliti de la inceput cu seful de sala,sa nu va treziti cu surprize....ca altfel se ajunge la bila neagra...
Bila neagra pt dolce vita,de fiecare data cand am mers acolo,nunta,cumatrie sau simplu la o pizza,n-am rezistat prea mult din cauza fumului de tigara,am avut ochii rosii 3 zile...nu face fata instalatia de aer sau ce au ei...
Bila neagra pt Cucorani,inainte mancam mai bine acolo,acum mancarea are alt gust,plus ca ce am auzit despre bucataria lor ma face sa nu mai mananac cu asa o pofta...pacat...

anuska_dea
17.04.2010, 12:42:01
[QUOTE=emia;3198965]Parerea mea e ca in ultima perioada se cam exagereaza cu nuntile. Fiecare sa fie mai cu motz, fitze peste fitze, porumbei, caleasca, limuzina, cel mai luxos restaurant, caviar si somon, chiar si 3 rochii schimbate( una la civila, una la biserica, una la petrecere). Conteaza EVENIMENTUL, sa vina invitatii, sa fie buna muzica si mancarea, bunul gust se poate gasi si in ceva simplu.

Fiecare dupa cat isi permite. Asta e, unii mai mult, altii mai putin.

Creizilup
17.04.2010, 18:06:46
Intrebare pentru fetele care au avut deja nunta sau care sunt mai informate decat mine: cate persoane poate servi un ospatar ? La voi cum a fost?

aquarelle
17.04.2010, 19:17:18
la noi au fost 5 sau 6 ospatari la 100 persoane...dar cred ca unul in plus ar fi fost mai ok. eu am vrut neaparat o persoana care sa se ocupe doar de bautura, cu aprovizionarea la mese si sa fie atent si la paharele doamnelor sa fie umplute...cum ele sunt mai timide asa...si daca ne lasam doar pe seama barbatilor #-o

Intrebare pentru fetele care au avut deja nunta sau care sunt mai informate decat mine: cate persoane poate servi un ospatar ? La voi cum a fost?

Creizilup
17.04.2010, 20:16:05
la noi au fost 5 sau 6 ospatari la 100 persoane...dar cred ca unul in plus ar fi fost mai ok. eu am vrut neaparat o persoana care sa se ocupe doar de bautura, cu aprovizionarea la mese si sa fie atent si la paharele doamnelor sa fie umplute...cum ele sunt mai timide asa...si daca ne lasam doar pe seama barbatilor #-o

Noi vom avea 5 ospatari insa in jur de 80 de invitati...Din ce ai spus tu cred ca e suficient si sper sa fie bine :D

miki_cochi
17.04.2010, 20:23:20
Noi vom avea 5 ospatari insa in jur de 80 de invitati...Din ce ai spus tu cred ca e suficient si sper sa fie bine :D
Ai invitati si copii la nunta?

Creizilup
17.04.2010, 21:42:33
Ai invitati si copii la nunta?

Da cativa, insa nu i-am numarat in aceste 80 de persoane. Din cate am inteles o sa fie mai multi ziua la biserica, seara merg la nani ca sa se poata distra parintii in voie :D

ELENA05
18.04.2010, 10:41:04
buna miresici,as dori sa imi impartasiti niste pareri cu privire la pensiunea tabu,sunt viitoare miresica si am nunta in 2011 ms...asp parerile voastre>:D<>:D<>:D<

Creizilup
18.04.2010, 10:58:10
buna miresici,as dori sa imi impartasiti niste pareri cu privire la pensiunea tabu,sunt viitoare miresica si am nunta in 2011 ms...asp parerile voastre>:D<>:D<>:D<

Daca ai nunta in 2011 si ai ales deja pensiunea Tabu, probabil ca atat eu cat si miki cochi iti vom spune cu amanunte cum a fost la nuntile noastre...Daca inca nu te-ai hotarat, sala are capacitate de 170 persoane, mancarea e foarte buna si patronii sunt foarte amabili si seriosi in ciuda a tot ce se stie despre ei in Botosani ;-)

anuska_dea
20.04.2010, 17:17:47
buna miresici,as dori sa imi impartasiti niste pareri cu privire la pensiunea tabu,sunt viitoare miresica si am nunta in 2011 ms...asp parerile voastre>:D<>:D<>:D<

Verisoara mea a avut in 2008 nunta acolo. Ce nu i-a placut a fost faptul ca ea a zis initial ca va avea 130 de persoane dar la nunta nu i-au venit decat 110 si cei de acolo au pus-o sa plateasca si restul de meniuri, adica cele 20. Meniurile le-a platit intregi. De exemplu la mine daca la inceputul nuntii vin 150 de persoane si la friptura raman 120, eu nu mai platesc friptura pentru persoanele care au plecat (imi scade din pretul meniului). La ea nu a fost asa. A trebuit sa plateasca meniurile intregi pentru 130 de persoane chiar daca nu au venit 130 sau daca unii au plecat inaintea fripturii. Trebuie intrebat de la inceput ca sa stii la ce sa te astepti.

miki_cochi
20.04.2010, 18:47:55

a gresit si verisoara ta ,daca ei i-au confirmat 130 pers. ,putea foarte bine sa le spuna ca vin 115-120pers pt ca ei au 20meniunri in plus,poate sa fie mereu cineva care iti confirma si nu vine.La majoritate rest. platesti tot meniul chiar daca nu vin toate pers.

anuska_dea
20.04.2010, 18:53:22

Eu m-am interesat si la Miorita, si la Cucorani, si nici aici nu platesti meniul intreg daca iti pleaca persoanele intre timp. Plus ca la aceste restaurante mi s-a spus ca exista o marja de aproximativ 10 meniuri, de exemplu eu zic ca vin 150 si vin 140, eu platesc 140, daca vin 160 platesc 160, le au pregatite. Acum cel mai mult depinde cum te intelegi cu ei de la inceput.

miki_cochi
20.04.2010, 18:58:29
Eu m-am interesat si la Miorita, si la Cucorani, si nici aici nu platesti meniul intreg daca iti pleaca persoanele intre timp. Plus ca la aceste restaurante mi s-a spus ca exista o marja de aproximativ 10 meniuri, de exemplu eu zic ca vin 150 si vin 140, eu platesc 140, daca vin 160 platesc 160, le au pregatite. cumAcum cel mai mult depinde te intelegi cu ei de la inceput.
La miorita platesti doar cate pers. vin si aici 20 meniuri in plus fata de cate pers .ii spun eu;-)

anuska_dea
20.04.2010, 19:11:56
La miorita platesti doar cate pers. vin si aici 20 meniuri in plus fata de cate pers .ii spun eu;-)
Aaa... deci asa te-ai inteles cu ei! FOARTE BINE!

Creizilup
20.04.2010, 19:15:28
Verisoara mea a avut in 2008 nunta acolo. Ce nu i-a placut a fost faptul ca ea a zis initial ca va avea 130 de persoane dar la nunta nu i-au venit decat 110 si cei de acolo au pus-o sa plateasca si restul de meniuri, adica cele 20. Meniurile le-a platit intregi. De exemplu la mine daca la inceputul nuntii vin 150 de persoane si la friptura raman 120, eu nu mai platesc friptura pentru persoanele care au plecat (imi scade din pretul meniului). La ea nu a fost asa. A trebuit sa plateasca meniurile intregi pentru 130 de persoane chiar daca nu au venit 130 sau daca unii au plecat inaintea fripturii. Trebuie intrebat de la inceput ca sa stii la ce sa te astepti.

Noi nu vom pati asa, am stabilit cu ei :) Insa nici foarte normal nu este sa comanzi vreo 20 de meniuri in plus si ei sa ramana cu ele in pierdere. La restaurantele mai mari poate ca isi permit sa faca lucrul asta, pentru ca la baga dupa aceea clientilor ulteriori sau stiu eu ce alte solutii au, insa asta este o pensiune -nu foarte vizitata din mai multe motive mai mult sau mai putin obiective ;-)

anuska_dea
20.04.2010, 19:18:22
Ce am spus eu s-a intamplat in 2008. S-au mai imbunatatit lucrurile de atunci.

Creizilup
20.04.2010, 19:20:51
Ce am spus eu s-a intamplat in 2008. S-au mai imbunatatit lucrurile de atunci.

Sper :D si cred ca nu vom avea probleme. Din cate am vazut sunt oameni cu care te poti intelege ;-)

miki_cochi
20.04.2010, 19:21:20
Noi nu vom pati asa, am stabilit cu ei :) Insa nici foarte normal nu este sa comanzi vreo 20 de meniuri in plus si ei sa ramana cu ele in pierdere. La restaurantele mai mari poate ca isi permit sa faca lucrul asta, pentru ca la baga dupa aceea clientilor ulteriori sau stiu eu ce alte solutii au, insa asta este o pensiune -nu foarte vizitata din mai multe motive mai mult sau mai putin obiective ;-)
E u nu stiu cum sa fac cu meniuri pentru copii,oare au asa ceva?nu am intrebat.

miki_cochi
20.04.2010, 19:22:54
Sper :D si cred ca nu vom avea probleme. Din cate am vazut sunt oameni cu care te poti intelege ;-)
Noua ne-au dat de inteles sa spunem mai putin cu 10-15pers decat stim,,sigur ,, ca vin.;-)

Creizilup
20.04.2010, 19:23:09
E u nu stiu cum sa fac cu meniuri pentru copii,oare au asa ceva?nu am intrebat.
Habar n-am. Ai multi copii?

Creizilup
20.04.2010, 19:23:54
Noua ne-au dat de inteles sa spunem mai putin cu 10-15pers decat stim,,sigur ,, ca vin.;-)

Stiu ei de ce...;-)

anuska_dea
20.04.2010, 19:25:50
Habar n-am. Ai multi copii?
Eu inca nu m-am gandit la copiii ce o sa-i am la nunta. Sper si cred ca nu vor fi multi.

miki_cochi
20.04.2010, 19:27:31
Habar n-am. Ai multi copii?
Vreo 5-6 ,cred ca daca as discuta sigur mi-ar face un meniu pentru copii,dar se obisnieste asa:-? ce in zona noasta?Trebuie sa discut cu nasica sa vedem ce spune si ea.

anuska_dea
20.04.2010, 19:32:07
Vreo 5-6 ,cred ca daca as discuta sigur mi-ar face un meniu pentru copii,dar se obisnieste asa:-? ce in zona noasta?Trebuie sa discut cu nasica sa vedem ce spune si ea.

5-6? Ai destui!

Creizilup
20.04.2010, 19:32:10
Vreo 5-6 ,cred ca daca as discuta sigur mi-ar face un meniu pentru copii,dar se obisnieste asa:-? ce in zona noasta?Trebuie sa discut cu nasica sa vedem ce spune si ea.

Eu cred ca o sa poata face niste meniuri mai reduse cantitativ si oricum cred ca nu rezista copiii pana dimineata...:-?

miki_cochi
20.04.2010, 19:42:01
Eu cred ca o sa poata face niste meniuri mai reduse cantitativ si oricum cred ca nu rezista copiii pana dimineata...:-?
Tocmai asta e ideea ca nu stau pana dimineata,dar nu as vrea sa manance din aceeasi farfurie cu parinti[-X

Creizilup
20.04.2010, 19:44:49
Tocmai asta e ideea ca nu stau pana dimineata,dar nu as vrea sa manance din aceeasi farfurie cu parinti[-X

Nu la asta ma refeream. Ma refeream la faptul ca nu e greu sa faci aperitiv rece si aperitiv cald mai mic decat de obicei ca portie. Ca nu cred ca ajung ei trezi pana la friptura ;))

miki_cochi
20.04.2010, 19:48:20
Nu la asta ma refeream. Ma refeream la faptul ca nu e greu sa faci aperitiv rece si aperitiv cald mai mic decat de obicei ca portie. Ca nu cred ca ajung ei trezi pana la friptura ;))
Am inteles ideea ta,cred ca nu m-am exprimat bine^:)^,o sa luam si camere ca sigur pe la 12 noapte o sa fie rupti de oboseala;))

Creizilup
20.04.2010, 19:52:54
Am inteles ideea ta,cred ca nu m-am exprimat bine^:)^,o sa luam si camere ca sigur pe la 12 noapte o sa fie rupti de oboseala;))
Si noi vom inchiria destul de multe- tocmai de aceea am si ales pensiune- pentru ca avem multi invitati care nu locuiesc in Botosani ...

anuska_dea
20.04.2010, 19:59:41
Si noi vom inchiria destul de multe- tocmai de aceea am si ales pensiune- pentru ca avem multi invitati care nu locuiesc in Botosani ...

Fetelor! In mod sigur ma voi duce sa va vad la nunta! Asa de la distanta sa trag cu ochiul la voi! La cat am vorbit aici si la cat vom mai vorbi cu siguranta ma voi duce sa va vad.

miki_cochi
20.04.2010, 20:01:21
Si noi vom inchiria destul de multe- tocmai de aceea am si ales pensiune- pentru ca avem multi invitati care nu locuiesc in Botosani ...
Noi avem unde sa ii cazam pe cei care nu locuiesc in bt,dar sant doamnele care vor sa se schimbe de rochii ,sant nepoteii asa ca o sa luam 2-3 camere>:D<

Creizilup
22.04.2010, 20:32:50
Pana la nunta mea voi deveni specialista la cate nunti voi spiona:))
Va dati seama, cateva din voi aveti anul acesta nunta dar eu o sa le am si pe miresicile de la anul
Nu iti pune mari sperante in nuntile de anul viitor pentru ca tu vei fi printre primele care vor avea nunta :D

anuska_dea
25.04.2010, 11:26:19
In seara asta mergem la o nunta...Abia astept sa mai dansez un pic\:D/...si sa "spionez", bineinteles ;-) pacat ca vremea e cam mohorata...

Unde a fost nunta ?

A_M_C
25.04.2010, 13:04:27
Distractie placuta!!! Si sa ne impartasesti si noua impresii din activitatea ta de "spioana" ;))

Acu ne-am trezit si noi...A fost foarte frumos! Foarte elegant totul... chair voi tine cont de unele momente...de exempllu la valsul mirilor nu au fost nici artificii si nici baloane de sapun, doar lumanari asezate in jurul ringului... invitatii erau atenti la miri si nu la artificii sau baloane. Nu au fost flori in piept si chiar m-am simtit relaxata , nu stau cu stres ca vor cadea sau ca mi se agata rochita. Muzica a fost super, au avut solista pentru muzica usoara si solista pentru populara, care au tinut invitatii in ring.

A_M_C
25.04.2010, 13:05:21
Unde a fost nunta ?

Nunta a fost in Iasi, undeva in Bucium...

anuska_dea
25.04.2010, 13:31:42
Nunta a fost in Iasi, undeva in Bucium...

Ce au avut in domeniul bauturi? Ce mai merge anul asta?

A_M_C
25.04.2010, 16:55:00
Ce au avut in domeniul bauturi? Ce mai merge anul asta?

Pentru doamne au avut Sheridan's si Martini iar pentru domni JB...

anuska_dea
26.04.2010, 21:00:30
Mmmm bun, bun imi plac amandoua :D \:D/

Dar ajunge destul de mult sa pui pe fiecare masa cate o sticla din bauturile astea.

Creizilup
26.04.2010, 21:12:03
Dar ajunge destul de mult sa pui pe fiecare masa cate o sticla din bauturile astea.

Nu se pun pe masa, le serveste chelnerul cui vrea, pentru ca nu toata lumea bea respectivele bauturi. Noi, de exemplu, avem foarte multe invitate care nu consuma deloc alcool ;;)

Renata_Pavel
26.04.2010, 21:15:08
Nu se pun pe masa, le serveste chelnerul cui vrea, pentru ca nu toata lumea bea respectivele bauturi. Noi, de exemplu, avem foarte multe invitate care nu consuma deloc alcool ;;)

Ce norocosi sunteti ... uite de unde vine economia ;))

Creizilup
26.04.2010, 21:17:04
Ce norocosi sunteti ... uite de unde vine economia ;))

:)) Da...ne punem toata baza in ele :)) Cineva tot trebuie sa conduca inapoi acasa ;))

anuska_dea
26.04.2010, 21:35:12
Nu se pun pe masa, le serveste chelnerul cui vrea, pentru ca nu toata lumea bea respectivele bauturi. Noi, de exemplu, avem foarte multe invitate care nu consuma deloc alcool ;;)

Problema la mine este urmatoarea: la restaurantul meu se pun pe masa: apele, sucurile, palinca, vinul si pt barbati eu vreau sa pun whisky-ul(o sticla de 700 ml la cele 3 perechi de la masa), dar ce fac cu femeile? Ca, de exemplu ii pune o data femeii in pahar crema de whisky dar ea poate mai vrea si ce face? Asteapta sa ii faca semn ospatarului sa-i mai toarne? Poate ospatarul e ocupat cu aducerea mancarii sau poate ei ca femeie ii e rusine sa mai ceara.. eu stiu zic si eu ca aici am o mare dilema.... NU STIU CUM SA PROCEDEZ!

Creizilup
26.04.2010, 21:40:44

La toate nuntile la care am fost, ospatarul-chiar daca erau persoane care nu cereau- venea si intreba daca ne putea servi cu...si ne insira ce avea ;))

anuska_dea
26.04.2010, 21:49:28
La toate nuntile la care am fost, ospatarul-chiar daca erau persoane care nu cereau- venea si intreba daca ne putea servi cu...si ne insira ce avea ;))

Da, dar pentru treaba asta imi trebuie mai multi ospatari... Ca eu am in jur de 30 de mese...

Creizilup
26.04.2010, 21:51:14
Da, dar pentru treaba asta imi trebuie mai multi ospatari... Ca eu am in jur de 30 de mese...

Si cati ospatari?

anuska_dea
26.04.2010, 21:56:06
Si cati ospatari?

Inca nu stiu cati vor fi, dar ma gandesc ca daca ar fi sa fac cum spui tu inseamna ca nici whisky-ul nu trebuie sa-l las pe masa... nici palinca... las doar apa si suc? ... Chiar nu stiu...

miki_cochi
26.04.2010, 22:05:12
Inca nu stiu cati vor fi, dar ma gandesc ca daca ar fi sa fac cum spui tu inseamna ca nici whisky-ul nu trebuie sa-l las pe masa... nici palinca... las doar apa si suc? ... Chiar nu stiu...
De ce nu pui si sticla pentru doamne pe masa?nu e mai simplu:-s

Creizilup
26.04.2010, 22:07:19
Inca nu stiu cati vor fi, dar ma gandesc ca daca ar fi sa fac cum spui tu inseamna ca nici whisky-ul nu trebuie sa-l las pe masa... nici palinca... las doar apa si suc? ... Chiar nu stiu...

Noi nu vom lasa whisky-ul pe masa. Se va servi la fel ca si bautura pentru doamne. Pe masa vor fi vinul, apa, tuica si sucurile, prajiturele si fructe. Cred ca e destul de incarcata oricum...

anuska_dea
26.04.2010, 22:18:32
De ce nu pui si sticla pentru doamne pe masa?nu e mai simplu:-s
Este mai simplu intradevar. Dar sa le pun si crema de whisky si martini e cam costisitor... nu stiu ce sa zic... De exemplu tu cum faci? Ce le dai la doamne?

miki_cochi
26.04.2010, 22:31:01
Este mai simplu intradevar. Dar sa le pun si crema de whisky si martini e cam costisitor... nu stiu ce sa zic... De exemplu tu cum faci? Ce le dai la doamne?
Noi la doamne o sa le dam martini sau garone,inca nu stim;;)

miki_cochi
26.04.2010, 22:32:54
Este mai simplu intradevar. Dar sa le pun si crema de whisky si martini e cam costisitor... nu stiu ce sa zic... De exemplu tu cum faci? Ce le dai la doamne?
La noi o sa fie servite,pe masa o sa fie tuica,vinul ,apa si sucul

Renata_Pavel
27.04.2010, 21:12:30
Eu una ma simt nedreptatita cand merg la nunti, ca tot timpul este tuica sau votca pe masa si eu nu beau nici una nici alta. Mie imi da impresia ca e doar pt barbati pusa bautura acolo. Mai ales daca se mai si aduce vinul mai tarziu la masa, chiar e nasol. Multe probleme am :D ... Pasarele cu cardul ;))

anuska_dea
27.04.2010, 21:24:07

Pai eu din cauza asta intreb ca vreau sa evit nedreptatirea femeilor. Aceasta problema o am si eu cand merg la nunti si nu as vrea la mine sa se intample la fel.

miki_cochi
27.04.2010, 21:42:01
Eu una ma simt nedreptatita cand merg la nunti, ca tot timpul este tuica sau votca pe masa si eu nu beau nici una nici alta. Mie imi da impresia ca e doar pt barbati pusa bautura acolo. Mai ales daca se mai si aduce vinul mai tarziu la masa, chiar e nasol. Multe probleme am :D ... Pasarele cu cardul ;))
Noi o sa aducem vinul imediat dupa aperitiv;-)

solmizel
30.04.2010, 13:03:10
Whisky pt domni si vermouth Cinzano sau Martini pt doamne. Cinzano e putin mai dulce decat Martini. Le-am degustat si vorbesc in cunostinta de cauza;))

medeadeea
04.05.2010, 18:56:20
:) a facut careva nunta la restaurantul perla?? daca da, va rog sa-mi dati si mie cateva detalii ca nu stiu mai nimik despre el!!!
buna, am fost acu ceva timp la perla la o nunta, mancarea e buna iar servirea bunisoara.....problema e k o sa se inghesuie lumea la dans insa depinde de cati invitati ai.
stiu k nu incap mai mult de 120 de pers k si eu am vrut sa facem nunta acolo dar fiind prea mic ne-am razgandit.

medeadeea
04.05.2010, 19:13:08
buna miresci..........m-ar interesa daca stiu cineva.....ceva despre restaurantul luna din bt. Eu am fost si am vb cu patroana si parea f de treaba si dispusa sa coopereze dar as vrea sa stiu si alte pareri.......................deci dk a-ti avut nunta acolo sau a-ti participat la vreo una va rog sa ma informati si pe mine . ms mult>:D<:D

anuska_dea
04.05.2010, 19:34:06

Dar de ce vrei acolo? Seamana a cantina

anuska_dea
04.05.2010, 19:35:37
buna miresci..........m-ar interesa daca stiu cineva.....ceva despre restaurantul luna din bt. Eu am fost si am vb cu patroana si parea f de treaba si dispusa sa coopereze dar as vrea sa stiu si alte pareri.......................deci dk a-ti avut nunta acolo sau a-ti participat la vreo una va rog sa ma informati si pe mine . ms mult>:D<:D

Nu prea am mai auzit in ultimii ani ca cineva sa mai faca nunta acolo. Avem nunta in aceeasi zi???:*

dumank
14.05.2010, 15:07:11
buna miresci..........m-ar interesa daca stiu cineva.....ceva despre restaurantul luna din bt. Eu am fost si am vb cu patroana si parea f de treaba si dispusa sa coopereze dar as vrea sa stiu si alte pareri.......................deci dk a-ti avut nunta acolo sau a-ti participat la vreo una va rog sa ma informati si pe mine . ms mult>:D<:D

vad ca ai in 2011 nunta.Am o cunostinta care are acum in iulie.cica e renovat.mai multe detalii po sa iti dau atunci daca nu o fi prea tarziu

Sellena_mirella
20.05.2010, 14:20:50
Eu una ma simt nedreptatita cand merg la nunti, ca tot timpul este tuica sau votca pe masa si eu nu beau nici una nici alta. Mie imi da impresia ca e doar pt barbati pusa bautura acolo. Mai ales daca se mai si aduce vinul mai tarziu la masa, chiar e nasol. Multe probleme am :D ... Pasarele cu cardul ;))

sal,am si eu nunta la rest botosani stie cineva cum e acolo>am vazut ca au marit si preturile la meniu>ast un rasp de la voi,plz sunt foarte stresata

maya_g
20.05.2010, 15:53:41
:-<:-<
sal,am si eu nunta la rest botosani stie cineva cum e acolo>am vazut ca au marit si preturile la meniu>ast un rasp de la voi,plz sunt foarte stresata

Toate restaurantele maresc pretul meniului de la un an la altul si nu sunt de acord sa treca pretul in contract. Nu ne ramane decat sa speram ca diferenta nu va fi foarte mare :-<

anuska_dea
20.05.2010, 21:08:06
sal,am si eu nunta la rest botosani stie cineva cum e acolo>am vazut ca au marit si preturile la meniu>ast un rasp de la voi,plz sunt foarte stresata

Restaurantul e in centrul vechi al orasului, unde sunt multi rromi in zona. Este un restaurant pe care nu prea l-au mai modernizat in ultimul timp. Este destul de mic, acum depinde de cati invitati o sa ai. Mie una sincer nu prea imi place. Dar, na...

Renata_Pavel
20.05.2010, 22:38:29
sal,am si eu nunta la rest botosani stie cineva cum e acolo>am vazut ca au marit si preturile la meniu>ast un rasp de la voi,plz sunt foarte stresata

Noi am fost anu trecut la o cumetrie acolo. Mancarea a fost buna, am fost multumiti, iar muzica la fel; din cate am inteles sunt cei de acolo de la restaurant. Intr-adevar, e micut, dar mie mi-a placut. E curat, arata bine cand e ornat, asa ca ... distractie placuta! ;)

nicoleta_
22.05.2010, 20:59:49
Dragi miresici,

Apelez inca o data la ale voastre sfaturi.

Ce stiti de restaurantul hotelului Maria pe pietonalul Unirii? Mie mi-a placut hotelul si cum am sa am si invitati din afara Botosaniului cred ca e foarte practic. Dar ce stiti de restaurant, de mancare, de serviciile restaurantului? Cine a facut sau fost la o nunta acolo, ati fost multumite?

anuska_dea
23.05.2010, 09:15:38

Eu stiu ca sala de la Maria este foarte mica. Acolo am fost la o aniversare. Dar mai este si sala Uca. Sincer nu stiu cum se procedeaza la o nunta. Se pun oamenii in 2 sali, separati? Unde se danseaza?

be_happy
23.05.2010, 09:51:25
Sala Uca e cea care are terasa si piscina? Daca da e frumoasa, putin rece sau umbroasa, dar e draguta, nimic de zis

miki_cochi
23.05.2010, 10:23:01
Sala Uca e cea care are terasa si piscina? Daca da e frumoasa, putin rece sau umbroasa, dar e draguta, nimic de zis
Nu cred ca e aia de langa Tra.....,

miki_cochi
23.05.2010, 10:27:52
Eu stiu ca sala de la Maria este foarte mica. Acolo am fost la o aniversare. Dar mai este si sala Uca. Sincer nu stiu cum se procedeaza la o nunta. Se pun oamenii in 2 sali, separati? Unde se danseaza?
nu se pun in cele 2 separeuri,in sala din fata,cred ca se danseaza pe hol,am vazut pe youtube video de la maria,iar cea din spate uca e alta.Am fost si noi cand cautat,sant cateva sali ciudate la noi in oras

be_happy
23.05.2010, 10:28:42
Aha, am inteles. Din cate stiu eu acu ceva ani se cam batea lumea pe sala respectiva, acu, au aparut variante mai bune.:-p

miki_cochi
23.05.2010, 10:34:28
Aha, am inteles. Din cate stiu eu acu ceva ani se cam batea lumea pe sala respectiva, acu, au aparut variante mai bune.:-p
Da ai dreptate,nasi nostri au fost la o nunta si nu au fost prea incantati:D

anuska_dea
23.05.2010, 11:20:41
[/B]
nu se pun in cele 2 separeuri,in sala din fata,cred ca se danseaza pe hol,am vazut pe youtube video de la maria,iar cea din spate uca e alta.Am fost si noi cand cautat,sant cateva sali ciudate la noi in oras

Pe youtube, am vazut la o nunta ca se dansa undeva la receptie.:D

anuska_dea
23.05.2010, 11:22:28
Aha, am inteles. Din cate stiu eu acu ceva ani se cam batea lumea pe sala respectiva, acu, au aparut variante mai bune.:-p

Nu erau altele si oamenii ce puteau sa faca? Dar depinde acum de cati invitati e vorba si despre care sala. Daca sunt putini oameni, na....:D

nicoleta_
23.05.2010, 14:25:48
Hei mercic de opinii!

Noi avem o nunta f mica, 40-50 persoane :) Asta inseamna ca s-ar putea sa fie ok pentru noi sala :) Si poate dansam afara :) Ce ziceti?

miki_cochi
23.05.2010, 14:28:33
Hei mercic de opinii!

Noi avem o nunta f mica, 40-50 persoane :) Asta inseamna ca s-ar putea sa fie ok pentru noi sala :) Si poate dansam afara :) Ce ziceti?
Important e sa iti placa tie,cu atatea persoane cred ca aveti loc si in sala

nicoleta_
23.05.2010, 18:38:16
Important e sa iti placa tie,cu atatea persoane cred ca aveti loc si in sala

Hm, bine ai spus, important e sa imi placa mie. Ideea e ca nu am vazut sala, si nici nu mai ajung in Botosani sa o vad. Ce ziceti voi de sala? E de nota 10 sau poate de 9, sau 7? E frumos sa sa vada toti nuntasii intre ei, sunt stalpi acolo? Se poate vedea lumea de la un capat la altul? Orice parere este super binevenita caci eu nu mai pot sa vad cum e sala (cea mica, nu UCA)...sau poate aveti vreo poza?

miki_cochi
23.05.2010, 18:58:46

Eu imi amintesc ca avea 2 separee,unul mare si unul mic,de unde nu se vedea persoanele intre ele,dar la cate pers. ai tu cred ca iti ajunge cel mare,nu avea nici un stalp,se vedeau toti.Noi am intrat prin buc.si nu stiu cum este intrarea din fata.Trimite pe cineva sa iti faca cateva foto,asa vezi mai bine,nu ai cautat pe internet poate au ceva?

miki_cochi
23.05.2010, 20:30:17
Hm, bine ai spus, important e sa imi placa mie. Ideea e ca nu am vazut sala, si nici nu mai ajung in Botosani sa o vad. Ce ziceti voi de sala? E de nota 10 sau poate de 9, sau 7? E frumos sa sa vada toti nuntasii intre ei, sunt stalpi acolo? Se poate vedea lumea de la un capat la altul? Orice parere este super binevenita caci eu nu mai pot sa vad cum e sala (cea mica, nu UCA)...sau poate aveti vreo poza?
Aici ai cateva video Click (http://www.youtube.com/watch#!v=pH6QSMk_m3c&feature=related)

anuska_dea
27.05.2010, 17:10:42
Hei mercic de opinii!

Noi avem o nunta f mica, 40-50 persoane :) Asta inseamna ca s-ar putea sa fie ok pentru noi sala :) Si poate dansam afara :) Ce ziceti?
Pentru 50 de persoane, eu cred ca merge.

anuska_dea
27.05.2010, 17:12:08
Hm, bine ai spus, important e sa imi placa mie. Ideea e ca nu am vazut sala, si nici nu mai ajung in Botosani sa o vad. Ce ziceti voi de sala? E de nota 10 sau poate de 9, sau 7? E frumos sa sa vada toti nuntasii intre ei, sunt stalpi acolo? Se poate vedea lumea de la un capat la altul? Orice parere este super binevenita caci eu nu mai pot sa vad cum e sala (cea mica, nu UCA)...sau poate aveti vreo poza?
Pentru 50 de persoane e o.k. De nota 9,5.;-)

ioana19
30.05.2010, 14:13:54
e frumoasa dar eu ii dau 8! 50 persoane cred ca ar intra acuma sa aveti unde dansa