PDA

Versiunea completa : Parintii vitregi



Izabelutz
18.12.2012, 15:27:37
Dragi miresici,

Doresc sa deschid un nou subiect, pentru ca am cautat in tot forumul dar nu am gasit un subiect asemenator. Daca sunt miresici cu parinti vitregi si doresc sa impartaseasca experientele si relatia pe care o au cu acestia, haideti sa o facem in cadrul acestui subiect.

Ce ziceti? ;-)

Izabelutz
18.12.2012, 16:52:38
Cu ingaduinta dvs., am sa incep eu.

Tatal meu natural a decedat cand eu eu aveam 5 ani. Mama a ramas vaduva, cu mine in ingrijire si multe probleme. A fost o perioada foarte grea pentru noi amandoua, pentru ca la scurt timp a fost disponibilizata, intre timp eu am intrat la scoala si va dati seama cam cat de greu trebuie sa-i fi fost mamei sa se descurce cu toate. Dar s-a descurcat, numai ea stie cum.

Dupa aproape 10 ani l-a cunoscut pe tatal meu vitreg. Ei nu au incheiat casatoria niciodata, dar asta nu m-a impiedicat sa il consider pe el ca si tatal meu. Ca sa spun asa, mama l-a salvat pe el, pentru ca el nu avea o viata organizata, normala, era mai libertin, fara obligatii, ii cam placea bautura, anturajul dubios. Dupa ce a cunoscut-o pe mama, a devenit alt om. A lasat anturajul si bautura (de buna voie, caci altfel mama nu si-ar fi complicat viata cu el), a devenit responsabil si a constientizat ca trebuie sa faca ceva cu viata lui. In acelasi an s-a mutat la noi.

La inceput eu m-am apropiat mai greu de el (stiti cum e cu copilul care beneficiaza 100% de atentia unui parinte... cand mai apare cineva cu care trebuie sa imparta acea atentie, copilul devine gelos si nu foarte prietenos), dar si cand m-am apropiat m-am legat foarte mult de omul asta. In sfarsit puteam spune si eu ca am un tata (chiar daca era vitreg) si eram fericita. Normal ca au mai existat discutii si contraziceri, ca in orice familie, dar eu tineam sincer la el si am simtit acelasi lucru si din partea lui. Cand am plecat la facultate (in alt oras decat cel de bastina) m-am bucurat ca mama nu va ramane singura, ca are si ea un suflet langa sufletelul ei si-asa chinuit de griji si probleme.

Totul a fost bine si frumos (cel putin asta imi spunea mama la telefon) pana acum 4 ani, cand mama s-a stins. A fost o lovitura grea pentru mine, nici acum nu pot spune ca mi-am revenit si nici nu cred ca imi voi reveni vreodata complet, dar un vreau sa va intristez cu asta.

Dupa decesul mamei, domnul respectiv (acum nu ii mai pot psune nici macar tata vitreg si veti vedea in continuare de ce) a ramas in apartamentul mamei (cumparat integral de ea inainte de a-l cunoaste pe el si, natural, mostenit de mine ca singura fiica si mostenitoare), pentru ca eu nu am avut nici o clipa nici o intentie de a-l da afara de acolo, mai ales ca eu m-am stabilit in alt oras si doar nu era sa tin apartamentul ala gol si el sa ramana in strada, Doamne-fereste.

Vreo cateva luni dupa decesul mamei lucurile au decurs normal, in sensul ca vedeam ca are grija de casa, era apropiat de si mine si de sotul meu (la acel moment imi era logodnic), il simteam sincer, ca pe un tata adevarat. Intre timp el a ramas fara serviciu si bineinteles ca noi nu l-am lasat la greu, l-am sprijinit cat am putut, mergem mereu la el cu mancare si cele trebuincioase in casa, i-am lasat si bani ca-l credeam ca nu are. I-am platit si facturile la telefon, de multe ori fara stirea sotului, si credeti-ma ca avea luni cand isi depasea cu mult abonamentul si facea costuri suplimentare si de cate 100 ron (poate nu vi se pare mult, dar in situatia lui, fara job si perspective, nu prea mi se parea normal). Am zis sa-l ajutam, macar pana incepe sa ia somaj, asta am si facut, am zis sa simta ca il sprijinim, etc., intelegeti voi, l-am tratat ca pe un tata si nu l-am lasat la greu. Chiar si socrii mei au cautat sa-l apropie, sa nu se simta singur si abandonat.

Eiiii... totul bine si frumos pana cand omul s-a angajat... a dat de bani si a cam uitat de ajutorul pe care i l-am dat in tot timpul cand n-a avut (fara sa cerem ceva inapoi, Doamne-fereste!). Si a inceput omul sa se schimbe. Nu mai avea grija de casa (desi i-am zis clar ca nu vreau sa fie spital de curatenie, doar sa mentina un minim de igiena si decenta), constant se vaita de bani (desi incepuse sa castige frumusel) si parca devenise alt om, foarte tupeist si cateodata de-a dreptul grosolan. Am pus asta pe seama noului anturaj de la locul de munca si am zis ca mi se pare mie, sa nu fac caz din asta.

Am facut si parastasul de 1 an pentru mama, el continua sa fie schimbat si distant fata de noi. Explicatia am gasit-o curand: cineva (stiu cine, dar nu e rost de detaliu acum) ii bagase lui in cap ca dupa pomenirea de 1 an eu o sa il dau afara din casa :-& dar taman atunci, dupa ce veneam de la biserica si faceam pomana eu ii spuneam sa-si ia lucrurile si sa plece. Cat de tampit sa fii sa crezi un strain si sa nu ai incredere in cei care te-au ajutat atat de mult pana atunci? Mai mult, noua nu ne trecuse prin minte asa ceva, dar vedeti voi ca exista pe lumea asta muuulti "binevoitori" care isi baga coada si profita de credulitateta unora. In fine, atunci am stat de vorba, l-am lamurit cum stau lucrurile, dar am ramas cu un gust amar.

Usor-usor am taiat vizitele la el si "subventiile" care inca mai scapau catre el si distanta si-a facut din ce in ce mai mult simtita prezenta, desi eu l-am rugat sa stea stramb si sa judece drept, si sa vada cine ii vrea cu adevarat binele si cine nu. El tot a continuat sa se vaite de bani, incepuse sa intarzie cu plata facturilor (desi avea serviciu iar facturile nu a intarziat sa le plateasca nici cand era in somaj, deci avea bani mai putini), Mie a inceput sam i se para suspecta lipsa asta a lui constanta de bani, in conditiile in care cu suma de bani pe care o castiga se putea descurca onorabil.

Dupa cateva luni am aflat si de ce nu avea el bani (cel putin nu pentru plata facturilor la apartamentul meu din orasul natal): traia cu o vecina de acolo de pe scara de muuulte luni iar aia ii manca banutii. M-a durut ca n-a fost deschis si sincer si n-a recunoscut ca are pe cineva. Asta in contextul in care i-am si surprins in casa pe amandoi, la 4 luni de la moartea mamei, cu ocazia unei vizite-surpriza pe care am vrut sa i-o facem ca sa nu fie singur, dar atunci m-au dus cu zaharelul si parca nu-mi venea sa cred ca el deja traia cu o vecina in casa mamei mele la 4 luni dupa ce mama mea s-a stins. Pur si simplu refuzam sa cred ca exista atata lipsa de respect fata de memoria mamei. Imediat dupa moartea mamei chiar am avut o discutie cu el pe tema asta si i-am zis clar ca nu am pretentia sa se calugareasca, acum ca mama nu mai e, dar ca am incredere in el ca va pastra decenta necesara vis-a-vis de memoria mamei. Nu am avut nimic impotriva sa isi gaseasca pe cineva, ca stiu ce greu e sa fii singur, insa conditia mea a fost sa nu aduca nici o femeie in casa si patul mamei mele. Nu cred ca am cerut asa mult. Cand colo, el dupa 4 luni deja era cu vecina aia in casa (mai mult, vecina aia fusese prietena la catarama cu mama), pur si simplu am refuzat sa cred atunci ca pot fi asa de nesimtiti si pot terfeli memoria mamei in asa hal.

In fine, am avut o discutie foarte lunga si dura, in care i-am dat de inteles ca trebuie sa-si respecte obligatiile fata de acea casa care a fost a mamei, ca ea n-ar fi tolerat lipsa lui de interes si multe altele. Raspunsul lui: m-a amenintat ca in 2 saptamani pleaca din casa, crezand ca vai, ma sensibilizeaza (el credea ca mie imi pasa de gura lumii, care ma va judeca pt faptul ca eu l-am lasat sa plece sau mai rau, l-am alungat) ;)). Eu nu i-am zis nimic, doar ca o sa revin in 2 saptamani sa iau casa in primire.

Bineinteles ca nu l-as fi lasat pe drumuri, dar vreo saptamana l-am lasat sa fiarba, crezand ca poate isi revine. Dupa o saptamana i-am spus eu sa inceteze cu prostiile ca nu pleaca nicaieri, dar ca am nevoie de mai multa dovada de responsabilitate din partea lui. Rezultatul: sub influenta acelorasi "binevoitori) (intre care si vecina oportunista cu care traia), cateva luni mai tarziu ma ameninta ca el s-a interesat si are dreptul la apartamentul mamei mele si eu nu pot sa-l dau pe el afara de acolo (nu ca as fi avut intentia).

Dupa atata ajutor pe care i l-am acordat neconditionat, dupa ce mi-am calcat pe inima de multe ori cand gaseam casa ca o cocina si curatam dupa el, dupa atatea incercari de a fi aproape de el, am constatat ca el era cu totul schimbat fata de omul care a tinut la mine si la mama mea. Nu mai stiu ce sa cred: a fost fals cat a trait mama si acum si-a dat arama pe fata, sau dupa moartea ei a fost atat de influentat de "binevoitori" incat creierul lui a fost practic spalat cu tampenii. Nu va mai spun ce injuraturi si tampenii am auzit din gura lui dupa ce si-a dat arama pe fata.

Bineinteles ca eu am refuzat sa mai tin in casa mamei mele (si deci a mea) un om care ridica pretentii la acea casa (pretentii total nejustificate), care ma injura si care nu apreciaza ajutorul dat cand ii era greu. Nuuu, pentru el no iam fost doar niste vaci bune de muls si cand i s-a taiat robinetul a inceput sa ma ameninte ca el o sa ma dea in judecata si o sa castige apartamentul. Ce n-a luat el in considerare este ca eu am apelat la un avocat specializat, care m-a lamurit clar ca el nu avea nici un drept asupra acelui apartament, dar si faptul ca el avand buletin la acea adresa eu nu il putem evacua oricum.

Ca sa nu mai lungesc o poveste si asa lunga, pana la urma a plecat din apartament, nu inainte de a ne cere o suma de bani (ca deh, el a investit bani acolo... sincer va spun, in afara de ceva mobila, pe care a fost liber sa si-o ia, nu prea stiu ce-a facut el acolo, in fine). M-a lasat in schimb cu facturi neplatite de vreo 3 luni, de-am crezut ca-mi vine rau cand am vazut ca aproape era sa-mi ia Distrigaz-ul contorul de gaz si aia de la Electrica contorul de curent. I-am dat doar o parte din bani, restul fiind scazuti pentru plata acelor facturi pe care el n-a mai binevoit sa le plateasca. Bineinteles, tot el a fost nemultumit si tot el m-a injurat, m-a blestemat si toate cele. Si uite asa s-a mutat omul la vecina de care va spuneam, adica 2 etaje mai sus. Vecina care, cand a vazut ea ca fraierul nu ma poate face pe mine de bani i-a dat un sut in fund si l-a dat afara si din casa ei.

Ei 2 isi facusera foarte bine socotelile, ca ma jumulesc pe mine de bani, dar au luat o mare teapa.

Si uite asa, omul pe care l-am considerat ca si tatal meu, pe care nu am vrut sa-l abandonez dupa moartea mamei (desi nu aveam nici o obligatie fata de el), pe care l-am ajutat cat am putut (uneori si fara stirea sotului, punandu-mi astfel in pericol linistea din casa), acest om s-a dovedit a fi doar o vipera care voia sa ma muste. Cand a vazut canu poate, si-a aratat adevara fata si coltii si a incercat sa stoarca bani. Toata relatia mea mea cu el a redus-o la un pumn de bani, pe care nici macar nu l-a primit ulterior, drept pedeapsa.

La viclenia lui au contribuit si "binevoitorii" si va spun sincer, m-a durut foarte mult faptul ca el a avut incredere in straini, care mi-au atribuit vorbe si fapte neadevarate si i-au impuiat capul cu tampenii. Acum sta undeva cu chirie, vai de el, in conditiile in care la mine acasa avea toate conditiile sa duca un trai decent.

Noi n-am avut nici o clipa intentia de a-l da afara, voiam sa-si traiasca o batranete linistita si noi sa-i fim aproape, dar daca el n-a vurt, n-am avut ce face. Nu poti sa te milogesti de om cu binele si sa accepti ca el sa te calce in picioare constant. Si ce m-a durut cel mai tare: n-a respectat memoria mamei mele, care l-a iubit si l-a salvat atunci cand viata lui era compromisa si fara sens. Eu cred ca daca el ar fi tinut cu adevarat la mine si la mama, nu s-ar fi comportat asa cu mine dupa moartea ei. Stiti cum e, cum iti asterni, asa dormi.