Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > 7 secrete ale fondului de ten

7 secrete ale fondului de ten

Fondul de ten este esențial pentru aspectul impecabil al pielii. Alegerea corectă și aplicarea lui ca la carte transformă orice chip în porțelan fin.

Tipul tenului și nuanța lui impun o anumită textură a fondului de ten și un pigment adecvat. Imperfecțiunile sau ridurile dau măsura puterii de acoperire și dictează ingredientele. Alegerea fondului de ten nu este ceva banal, așa cum pare, ci e chiar o știință. Un simplu fond de ten acoperă, uniformizează nuanța tenului, dar nu te pune în valoare și nu-ți aduce șarmul la care toate femeile râvnesc. Ca rezultatul să fie cel mult visat, îți dezvăluim câteva secrete.

Textura e cheia

Primul lucru asupra căruia trebuie să te decizi este formula fondului de ten. Lichid, cremă, pudră sau spumă? O bună modalitate e să faci alegerea în funcție de tipul tenului.

  •  Tenului gras i se potrivește textura pudrată, pentru că ajută la obținerea aspectului mat. În nici un caz nu opta pentru o astfel de textură dacă ai tenul uscat, fiindcă îl va încărca.
  •  Tenului uscat îi vine bine textura cremă, care să-l hidrateze.
  •  Tenul matur va căpăta catifelare cu textura spumă. Aceasta este ideală dacă vrei să ascunzi imperfecțiunile sau când preferi un machiaj de ocazie, sofisticat, dar nu încărcat.
  •  Versiunea lichidă este potrivită oricărui tip de ten – dacă nu găsești nuanța dorită, cu textura pe care o impune tipul tău de ten, alege-o pe cea lichidă. Se aplică simplu, ca o cremă.

Verifică puterea de acoperire

Odată ce ai găsit formula potrivită, alege gradul de acoperire, pentru că totul se reduce la ce avem de camuflat.

  •  Dacă vrei doar o uniformizare discretă a tenului, alege o acoperire delicată – ai putea opta doar pentru o cremă BB sau CC.
  •  Dacă ai nevoie să ascunzi depigmentări sau pete minore ale tenului, mergi pe o acoperire medie.
  •  Dacă imperfecțiunile sunt vizibile, optează pentru o acoperire completă. Există fonduri de ten care nu doar camuflează aceste imperfecțiuni, ci le și tratează în timp, astfel că, zi după zi, tenul devine mai neted și luminos. Este ideal pentru ocazii, iar în fotografii vei arăta perfect.

Truc: gradul de acoperire se testează foarte ușor aplicând o picătură de fond de ten pe dosul palmei, unde venele sunt la suprafață. Întinde bine și, în funcție de cât de vizibile vor rămâne, îți dai seama cum va acoperi imperfecțiunile feței.

Un tratament în plus

Multe fonduri de ten au și alte beneficii, cum ar fi hidratare, luminozitate, factor de protecție solară sau ingrediente antiîmbătrânire. Un ingredient miraculos este siliconul, care conferă pielii o textură mătăsoasă, umple ridurile și rezistă mult timp pe chip.

Mat sau luminos?

Dacă ai tenul gras, alege un fond de ten mat, care să elimine excesul de grăsime. Altfel, e bine să mergi pe varianta cu luminozitate, care dă prospețime chipului și un aspect mult mai tânăr.

Potrivește nuanța

Culoarea perfectă se alege după ce aplici puțin fond de ten pe linia maxilarului și apoi îl întinzi spre față și gât. Dacă după 2-3 secunde nu mai observi diferența între cele două zone, ai nimerit nuanța. Ca misiunea să fie ușoară, trebuie să alegi din start registrul de culoare: roz sau bej. Dacă pielea este deschisă și cu tente reci, mergi pe tonuri de roz, iar dacă ai pielea în culori calde, bejurile sunt pentru tine!

Truc: dacă deja ai un fond de ten perfect din punctul de vedere al culorii, ia-l cu tine la cumpărături, aplică pe mână o picătură și compară-l cu cel pe care vrei să-l achiziționezi.

Pași importanți înainte de folosire

Îndepărtarea celulelor moarte și a grăsimii este importantă ca fondul de ten să se întindă foarte bine, formând o nouă piele, cu aspect perfect. Curăță fața cu o loțiune tonică sau cu un gel blând, apoi hidrateaz-o cu o cremă de zi, iar la final aplică fondul de ten. Ca să camuflezi foarte bine imperfecțiunile, aplică anticearcănul sau fardul corector înaintea fondului de ten.

Aplicare perfectă

Dacă folosești un fond de ten lichid, aplică-l pe palme, amestecă-l ușor cu degetul, pentru a-l încălzi la temperatura pielii, și astfel se va întinde mult mai bine.

  •  Evită să aplici un strat gros, pentru că pielea se va sufoca. E mai bine să folosești un burete umezit, pentru o acoperire perfectă a zonelor cu probleme (dar fără să încarci tenul) și pentru o rezistență crescută.
  •  Netezește foarte bine, prin tapotare, zona nasului, a sprâncenelor și urechilor.
  •  Pensula pentru fond de ten este ideală, ca și burețelul, însă trebuie să ai grijă să le cureți după fiecare aplicare, pentru a evita apariția coșurilor sau a iritațiilor faciale.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.21/29.05.2014.

Autor: Luminița Tăbăran

Sursa foto: Fotolia

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus