Alungă stresul de pe față! Sfaturi care funționează mereu

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Alungă stresul de pe față! Sfaturi care funționează mereu

Stresul de zi cu zi poate provoca dezastre asupra țesutului cutanat. Rezervând câteva minute pe zi pentru îngrijirea pielii, poți elimina o mare parte din efectele lui negative.

Când suntem stresați, fie că suntem conștienți sau nu, în organism se eliberează adrenalină și cortizol, iar mediul sistemului digestiv devine mai acid. Creșterea producției de cortizol declanșează o creștere a zahărului în sânge, care prin procesul de glicare dăunează colagenului și elastinei.

Pielea devine uscată sau, dimpotrivă, prea uleioasă, cu aspect tern, apar erupții cutanate și cearcăne. Uneori, toate aceste probleme se combină. Stresul alungă și somnul și asta se vede ușor pe chipul nostru.

Părul poate cădea într-o cantitate mai mare, iar unghiile se rup mai ușor. Câteva minute dedicate tenului în trei momente-cheie din zi pot face minuni în aceste condiții.

♥ Exercițiile fizice, mersul cu bicicleta sau o plimbare în parc îmbunătățesc circulația, oxigenarea corpului și reduc stresul psihic. Gândește-te la mișcare ca la un tratament de frumusețe!

Dimineața stresul de pe față se vede cel mai bine

Dacă chipul tău pare răvășit când te trezești, o mască te salvează. Spală-te pe față cu apă călduță și aplică apoi o mască revitalizantă. Folosește măști din comerț care să conțină trandafiri, rodie, miere, fructe de pădure, aloe sau castravete sau prepară una foarte repede, din gălbenuș și miere sau doar din felii reci de castravete. Aplică una dintre aceste măști, las-o să acționeze 15-20 de minute, apoi clătește și vei vedea cum tenul capătă prospețime.

Prânz

Ai alungat stresul de pe chip dimineața, dar e posibil să se instaleze din nou până la prânz dacă ziua începe cu bătăi de cap și situații neprevăzute. Amintește-ți că frumusețea trebuie întreținută și alocă 3-5 minute pentru o sesiune de presopunctură. Spală-te pe mâini și apasă cu degetele zona sprâncenelor, lângă nări, la colțurile buzelor, deasupra buzei, pe bărbie, în colțurile ochilor, pe mijlocul frunții, lângă urechi și pe oasele pomeților. Această presopunctură relaxează mușchii feței, dinamizează procesele pielii și reduce stresul la nivelul capului.

Seara alungă stresul de pe față, adunat peste zi

După o zi agitată, e bine-venită o baie caldă. Nimic nu-ți alungă stresul ca apa caldă în care adaugi o mână de sare. Stai cel puțin 10-15 minute în apă cu ochii închiși și fredonează în minte o melodie plăcută. Iar după ce ai demachiat bine tenul, aplică o cremă de noapte sau un ulei hrănitor și masează 1-3 minute pe față. Chiar și un masaj scurt face minuni.

Citeste si:

Articol aparut in revista Femeia de Azi, mai 2018
Text: Luminița Tăbăran
Sursa foto:pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Prințesa de Wales a vorbit cu o sinceritate rară despre una dintre consecințele mai puțin vizibile ale tratamentului oncologic: dificultatea de a se concentra chiar și asupra unor activități care, înainte, păreau firești. În timpul unei vizite la centrul oncologic The Christie din Manchester, Kate Middleton a povestit că, pe parcursul tratamentului său, nu reușea […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au început o vizită de trei zile în Spania, într-un an cu o semnificație aparte pentru relațiile dintre cele două țări. În 2026 se împlinesc 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania, în timpul domniilor Regelui Carol I și Regelui Alfonso […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp