
Aplicarea zilnică a laptelui de corp este o metodă necostisitoare prin care ne putem răsfăţa şi îmbunătăţi starea de spirit. Loţiunile de corp hidratează pielea, ajută la reducerea stresului şi te fac să te simţi mai bine. În plus, vei mirosi mai frumos şi vei avea mai multă încredere în tine, ceea ce te va face mult mai atractivă.
Hidratează pielea
Persoanele care lucrează în condiţii dificile trebuie să-şi hidrateze pielea zilnic. Vântul şi temperaturile extreme sunt factori care afectează bunăstarea pielii (devine uscată şi lipsită de vitalitate). Pielea sensibilă este mai expusă factorilor din mediul înconjurător. Pentru a avea o piele sănătoasă, catifelată şi frumoasă este recomandat să aplici loţiuni şi creme hidratante pe piele după fiecare baie sau duş. Astfel, pielea ta va rămâne hidratată şi suplă şi vei ajuta la prevenirea altor afecţiuni ale pielii, care se pot agrava odată cu înaintarea în vârstă.
Catifeleaza zonele aspre ale pielii
Chiar dacă pielea ta produce în mod normal sebum, există porţiuni mai aspre, precum coatele sau genunchii. Aceste zone îşi pot recapăta elasticitatea cu ajutorul laptelui de corp hidratant. Atunci când sunt aplicate loţiuni după fiecare duş sau baie, insistă în aceste zone şi în câteva zile vei observa diferenţele.
Înmoaie calusurile şi bătăturile
Dacă petreci foarte mult timp în picioare, poţi dezvolta bătături dureroase şi calusuri dizgraţioase. Un lapte de corp delicat poate vindeca aceste dureri ale pielii. Pielea va redeveni suplă, iar celulele moarte vor fi mult mai uşor de îndepărtat. Dacă bătăturile sunt decolorate, umflate şi cu striaţii de sânge, este recomandat să-ţi consulţi mai întâi medicul dermatolog.
Parfumeaza pielea
În afară de beneficiile asupra pielii, loţiunile de corp au un parfum plăcut şi te fac să te simţi bine în pielea ta. Bucură-te de senzaţia de catifelare pe care laptele de corp ţi-l oferă. În comerţ vei găsi o gamă largă de produse cu numeroase arome. Găseşte aroma care se potriveşte personalităţii tale!
Te ajuta să te relaxezi
Chiar dacă pielea ta este hidratată, catifelată şi sănătoasă, nu există motive întemeiate pentru a renunţa la această mică plăcere de a te răsfăţa. Poţi folosi un lapte de corp gingaş, cu arome puternice, care să te relaxeze. Specialiştii sunt de părere că aceste produse reduc stresul şi îmbunătăţesc activitatea cerebrală prin eliberarea hormonilor de bună dispoziţie. De asemenea, prin masajul delicat al corpului, durerile sunt reduse. Laptele de corp stimulează producţia de endorfine, care te ajută să te relaxezi şi să te simţi mai bine.
Îmbunătăţesc calitatea pielii
Folosirea regulată a acestor produse de corp are un impact extrem de benefic asupra pielii şi psihicului tău. Pielea devine mai mătăsoasă, catifelată şi mai strălucitoare. Vei fi mai relaxată, mai încrezătoare în tine şi mai fericită, sporind frumuseţea ta naturală. De asemenea, există produse care oferă pielii tale o strălucire naturală. În momentele speciale din viaţa ta, când vrei să arăţi cel mai bine, să fii încrezătoare şi să te simţi atrăgătoare, nu ezita să foloseşti astfel de produse.
Afla totul despre crema de galbenele