Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Bronzata, cu sau fara soare

Bronzata, cu sau fara soare

Tii mortis sa ai pielea aramie, fara sa recurgi la multiple sedinte de solar? Vrei sa te pregatesti pentru o aparitie stralucitoare pe plaja, dar sa eviti expunerea la razele ultraviolete? Ei bine, acum poti sa alegi bronzarea cu spray-ul pulverizator.

Procedeul nu e deloc complicat: se pulverizeaza pe intreg corpul o substanta speciala, dihidroxiacetona (DHA), care se combina cu anumiti acizi proprii tegumentului. In prezent, acesta e cel mai utilizat mod de obtinere a bronzului, fara expunere la soare.

DHA e un compus natural – un zahar incolor – derivat din vegetale precum sfecla sau trestia de zahar. In timp ce compozitia interactioneaza cu celulele moarte, se produce o schimbare de culoare, care dureaza 5 pana la 7 zile de la aplicarea initiala. Nu este absorbita in corp, nu e toxica si nu implica nici un risc pentru sanatate. „Sedintele” de bronzare se repeta la o saptamana sau doua.

  • Inainte de toate: exfoliaza-ti corpul si fata. Evita produsele care contin ulei.
  • Nu aplica deodorant, parfum, crema sau lotiuni!
  • Solutia se pulverizeaza in strat subtire si egal.
  • Compozitia se absoarbe repede in piele. Nu contine ulei sau alcool.
  • Se usuca in aproximativ 10 minute.
  • Rezultatul: un bronz uniform, fara pete si rezistent in timp (cel putin 5 zile).
  • Coloratia dispare treptat si natural. Retine: pielea se regenereaza, iar baile prelungite, dusurile si inotul determina exfolierea ei.

Raspunsuri la posibile intrebari

  • Nu te vei colora in portocaliu, ci vei capata o nuanta aurie extrem de sexi. Tehnologia de pulverizare utilizata pentru aplicarea solutiei de bronzare asigura acoperirea uniforma a tuturor zonelor corpului.
  • Poti sa te bronzezi nud. Daca totusi porti costum de baie, bikini sau orice altceva, ia in considerare faptul ca solutia folosita provoaca patarea permanenta a hainelor.
  • E recomandat sa faci primul dus dupa minimum 4 ore de la pulverizare. In caz contrar, s-ar putea sa diminuezi intensitatea bronzului.
  • Parul se acopera cu o casca de unica folosinta; oricum, solutia nu patrunde in foliculii acestuia.
  • La inceput, produsul se testeaza pe o suprafata mica de piele pentru a descoperi eventualele reactii sau alergii.
  • Daca suferi de astm, aceasta metoda de bronzare se recomanda numai dupa ce iti consulti medicul.


Lasă un răspuns

Sus