
Cât de des ar trebui să te speli pe cap? – De când șamponul uscat a crescut în popularitate, ritualul șamponării părului și-a mai pierdut din importanță. Pentru că un șampon uscat te ajută să salvezi timp, sărind peste o spălare, și dă părului volum și textură atunci când se îngrașă sau își pierde vitalitatea, acesta ocupă un loc de frunte în rutina noastră de frumusețe.
Și deși există articole care spun că e foarte bine să-i mai dai părului liber de la șamponarea zilnică, se pare că să sari peste spălat (o dată, de două ori, de trei ori) îi poate face părului și scalpului mai mult rău decât bine. Deci, hai să stabilim o dată pentru totdeauna de câte ori ar trebui să te speli cu adevărat pe cap și care-i treaba cu șamponul uscat până la urmă.
Chiar e rău să-ți speli zilnic părul?
Ți se poate părea șocant, dar răspunsul este nu. Șamponarea zilnică e chiar benefică. Scalpul, ca majoritatea pielii, conține multe glande sudoripare și de grăsime, așa că are nevoie să fie spălat frecvent pentru a se menține curat și în stare bună. În plus, sănătatea scalpului este cea care ”decide” sănătatea firului de păr, așa că dacă nu-l cureți cum trebuie, poți să-ți dai peste cap creșterea și strălucirea părului. Așa cum te speli pe față în fiecare zi, așa ar trebui să faci și cu scalpul și părul, pentru că și el este expus zilnic acelorași factori poluanți.
Deci chiar trebuie să-l spăl zilnic?
Cam da. Deși șamponarea regulată este esențială pentru sănătatea părului, că o faci zilnic sau o dată la două zile depinde de mai mulți factori precum tipul de păr, nivelul de activitate și obiceiurile de styling. Ca regulă generală, dacă ai părul subțire, cu tendință de îngrășare, ar trebui să te speli zilnic pentru a evita ca părul tău să se lase și să-și piardă forma. De asemenea, dacă faci sport regulat sau folosești mai multe produse de styling, trebuie să te speli cu o mai mare frecvență. Dacă, însă, folosești doar placa de păr și ondulatorul, te poți spăla o dată la două zile, cu condiția să nu ai probleme cu scalpul, precum mătreața. De preferat ar trebui să-ți lași părul să se usuce natural și, dacă trebuie, să te îndrepți cu uscătorul de păr pe setarea de încălzire minină.
Dacă ai părul creț, foarte des și gros sau nevopsit, șamponarea zilnică nu e obligatorie, pentru că mizeria sau uleiul nu sunt la fel de vizibile pe aceste tipuri de păr, așa că o zi în plus nu are o relevanță chiar atât de mare. Când te speli, alege dubla șamponare, ca să te asiguri că te cureți cum trebuie, dar asigură-te că te clătești complet. Resturile de șampon sunt o cauză comună a părului care se lasă și care își pierde volumul.
Dacă ai părul vopsit sau decolorat, asigură-te că folosești constant balsamul – este un pas critic, peste care nu ar trebui să sari niciodată pentru că decolorarea usucă părul foarte mult.
Dacă ai mătreață, cu atât mai mult trebuie să te speli regulat (de fapt, mătreața poate fi rezultatul faptului că nu-l speli suficient) – și cu un șampon special pentru problema ta, pentru a-l trata, dar a-l și ajuta să se mențină hidratat, strălucitor, bine hrănit și cu volum.
Cum ar trebui să-mi spăl părul?
Gândește-te la cum te spală hairstylist-ul tău. Masajul scalpului nu este doar pentru relaxare, ci pentru curățarea completă a acestuia. Folosește apă rece sau călduță, toarnă șamponul în palmă și folosește-ți buricele degetelor pentru a masa gentil scapula și a distribui produsul pe toată lungimea firelor de păr. E important și să alegi un șampon potrivit texturii părului tău. De exemplu, un șampon pentru părul subțire conține agenți de volum și pentru prevenirea electrizării, în vreme ce un șampon pentru părul des are o concentrație mai mare de ingredient hidratante. Oricare ar fi tipul tău de păr, e important să nu folosești un șampon clarifiant zilnic. Pentru că are o cantitate crescută de ingrediente care elimină resturile de produse de styling, uleiurile și depozitele de minerale, poate să facă mai mult rău decât bine, dezbrăcând părul de uleiurile sale naturale, de care are nevoie pentru a se păstra sănătos și strălucitor.
Asta înseamnă că nu pot să folosesc șamponul uscat?
Stai liniștită, poți să o faci, dar nu în exces. E important să ții minte că nu înlocuiește apa și șamponul normal – e ca șervețelele pe care le folosești ca să înlături excesul de sebum de pe față, adică reduc temporar grăsimea, dar nu-ți lasă tenul curat. Mai mult decât atât, spre deosebire de șamponul obișnuit, care-ți curăță scalpul și părul, șamponul uscat îți încarcă părul, putând produce iritații ale scalpului. Folosește unul care are beneficii și pentru piele, precum unul ce are zinc în compoziție (ajută la reglarea producerii de sebum și înlătură iritațiile), alatonină (te scapă de senzația de mâncărime), bisabolol (un agent anti-inflamator) și particule fine din amidon de orez (adaugă volum și textură).
Citeste si:
- Vopsitul părului fără secrete. 13 detalii esetiale
- 7 trucuri pentru îngrijirea părului iarna
- 5 moduri prin care să îi dai forță părului subțire
FOTO: PR – Free People