Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Coafura > Cum iti alegi samponul?

Cum iti alegi samponul?

Spune drept, concepi sa iesi din casa cu o camasa necalcata? Daca tii la imaginea ta, o sa raspunzi raspicat: „Nu”. Asa si cu parul – trebuie sa arate impecabil mereu, pentru ca este un element definitoriu al stilului tau. Nu e un simplu accesoriu, de care sa te descotorosesti atunci cand nu mai arata bine.

Ai parul normal?

Esti foarte norocoasa. Cum parul tau n-are nicio problema specifica, tot ce iti trebuie este un sampon cu actiune blanda, care sa indeparteze murdaria, dar sa nu afecteze activitatea glandelor sebacee. Ca sa fii sigura ca faci alegerea corecta, invata sa citesti etichetele – pune in cos numai produsele care contin sodium laureth sulfate sau TEA lauryl/laureth sulfate. Sunt singurii detergenti cu actiune blanda, pe care ii poti gasi intr-un sampon clasic. De asemenea, culoarea samponului trebuie sa fie cat mai naturala. Orice nuanta deosebita sau aspect cremos, perlat, inseamna substante chimice in plus, care pot dauna sanatatii parului.

  • Secretul tau natural: dupa ce te-ai spalat pe cap, stoarce zeama de lamaie in apa rece si mai clateste-te o data – vei deveni posesoarea unui par luminos si stralucitor.

Ai parul uscat?

E aspru la atingere si se incurca usor. Varfurile despicate pot fi si ele un semn ca ai parul uscat. Asta inseamna ca glandele sebacee au o activitate scazuta, iar prin samponare indepartezi si putinul ulei pe care aces-tea il produc. Spala-ti parul o data la trei zile, mai des ar putea fi o adevarata tortura pentru pielea capului. In plus, foloseste numai sampoane speciale. Care sunt cele mai bune? Cele care contin o cantitate mare de acizi grasi esentiali. Alege sampoanele hidratante cu actiune blanda, care contin si ingrediente naturale precum: ulei de masline, ulei de migdale, musetel, miere, ulei de jojoba, aloe vera.

  • Secretul tau natural: o data pe saptamana, fa-ti o masca dintr-un ou, o lingura de ulei de masline, doua linguri de zeama de lamaie si una de miere. Aplic-o pe par si las-o sa actioneze 30 de minute.
Articolul complet se gaseste in revista FEMEIA., editia de octombrie 2009. Text: Madalina Mart.


Sus