Esti aici
Femeia.ro > Frumusețe > Gomajul, o etapa de ingrijire esentiala

Gomajul, o etapa de ingrijire esentiala

Gomaj facial

Vrei să ai pielea frumoasă, netedă și catifelată? Aspectul ei depinde de felul în care faci exfolierea.

Gomajul este un tratament de frumusețe important, dar devine un coșmar dacă nu este aplicat cu grijă. Pielea se reînnoiește la 28 de zile. Celulele moarte sunt împinse la suprafață și urmează exfolierea naturală, care uneori este un proces destul de haotic. Alteori, celulele moarte rămân timp îndelungat pe piele și formează un strat impenetrabil, astupând porii. Nici nu-i de mirare că pielea are un aspect tern, este uscată, aspră, iar cremele nu mai dau randament. Putem da o mână de ajutor naturii printr-un gomaj care îndepărtează aceste celule. Vara, pielea are întotdeauna nevoie de acest mic impuls, mai ales dacă vrei să aibă un aspect radiant, iar tratamentele să fie eficiente. Bronzul va dura mult, hidratarea va fi intensă, iar produsele de protecție vor apăra pielea mai cu spor. Iată doar câteva motive pentru care se impune o exfoliere!

Măsura contează!

Dincolo de beneficiile evidente, scrubul sau gomajul (indiferent cum vrei să-i spui) în exces, făcut foarte des sau cu produse prea abrazive, transformă pielea într-un câmp de luptă, iar roșeața, furnicăturile și suferința sunt reversul medaliei curățeniei. Există o mulțime de exfoliante, de la geluri de duș cu particule fine la scruburi, însă cel mai important lucru este să alegi produsul în funcție de tipul tău de piele.

Obiceiuri bune

Exfolierea trebuie să facă parte din ritualul de frumusețe, fiindcă elimină celulele moarte și determină pielea să producă altele noi. Mulți susțin că ea are nevoie de exfoliere zilnic, însă dermatologii nu sunt de aceeași părere. Nu există o regulă de aur, dar se cuvine să ținem cont de faptul că fiecare tip de piele are nevoie de un produs și de un interval anume. Altfel, nu facem decât s-o agresăm. Exfoliată prea des, tinde să se apere și se îngroașă, filmul hidrolipidic protector este îndepărtat, iar pielea rămâne fără apărare în fața fungilor și bacteriilor. Alege varianta cea mai bună și aplic-o în ritmul propriu:
#piele normală: are nevoie de o curățare profundă o dată pe săptămână;
#piele grasă: de două ori pe săptămână;
#piele uscată: la două săptămâni;
#piele sensibilă: o dată pe lună, poți face un astfel de tratament și numai cu un produs destul de moale.

Duș exfoliant

Orice produs ai alege, exfoliantul se aplică doar pe pielea umezită, iar dușul este momentul ideal. Miniparticulele din baza cremoasă a gelului de duș elimină celulele moarte și murdăria, apoi se reface rapid filmul hidrolipidic al pielii. Acest tip de exfoliere este potrivit pentru pielea sensibilă. Dacă simți nevoia de mai mult, adaugă în gelul de duș niște fulgi de ovăz ușor umeziți. La fel acționează scruburile în baze uleioase, chiar dacă particulele sunt mai grunjoase. Sarea pare dură, dar este un adevărat tratament pentru piele, mai ales pentru cea cu leziuni și imperfecțiuni. ei este că deshidratează prea mult pielea și ai nevoie de o loțiune mai grasă, care să refacă stocul de apă. Scruburile cu particule mari sunt ideale pentru pielea grasă și pentru tălpi, dar nu-ți chinui trupul dacă ai pielea fină sau chiar sensibilă!

Aplicare fără greș

Mișcările sunt delicate și circulare indiferent de zona pe care se aplică scrubul. Dacă vorbim de ten, curățarea se face de la interior spre exterior (de la nas spre urechi, bărbie și frunte), apoi se continuă cu gâtul și pieptul. Exfolierea corporală începe de la umeri și coboară spre picioare, insistând pe coate, brațe și genunchi. După exfoliere, clătește foarte bine. Nicio particulă abrazivă nu mai are ce căuta pe pielea ta, nici măcar cele din surse naturale, bio sau eco!

Hidratarea, un reflex indispensabil

Când îndepărtăm celulele moarte, înnoirea celulară este stimulată și astfel se declanșează procesul de regenerare, determinând pielea să rămână mai mult timp netedă și tânără. Exfolierea atacă filmul hidrolipidic care protejează pielea, iar hidratarea devine necesară pentru a-i menține finețea și a restabili protecția naturală. Masca, loțiunea sau crema hidratantă se aplică imediat, într-o cantitate suficientă, ca pielea să-și ia porția necesară de apă.

3 momente-cheie pentru exfoliere

Înaintea unui tratament cosmetic, este indicat să îndepărtezi orice impostor care ar putea să-i diminueze acțiunea, categorie din care fac parte celulele moarte. Deși e bine să apelezi la o exfoliere regulată pentru binele pielii, există momente care impun mai întâi acest tratament. Când?

  • înainte de aplicarea cremelor autobronzante,
  • înainte să pleci în concediu la mare,
  • înainte de epilare.

Articol preluat din ediția de iunie 2015 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: © Syda Productions – Fotolia

Comments

comments

Lasă un răspuns