Esti aici
Femeia.ro > Featured Homepage > 6 soluții rapide pentru probleme jenante

6 soluții rapide pentru probleme jenante

Aspectul tău bine pus la punct poate fi știrbit într-o clipă și chiar poți să te simți inconfortabil din cauza unor probleme.

Avem parte și de lucruri mai puțin plăcute, care de cele mai multe ori nu țin de noi sau de modul în care ne îngrijim. Atunci când natura ne joacă feste însă, nu tocmai plăcute, înarmează-te cu cele mai bune produse pentru a face față cu brio oricăror provocări, păstrându-ți frumusețea și încrederea în forțele proprii.

1. Problemă: mustață

Fără să fie vorba de hirsutism, firele de păr din zona gurii ne dau bătăi de cap. Câteva fire crescute pe buza superioară și mai ales în colțurile gurii știrbesc din feminitate. Uneori sunt blonde, dar se văd perfect în bătaia soarelui, alteori apar câteva fire negre peste noapte și te trezești cu ele când ți-e lumea mai dragă. Multe femei aleg să se epileze regulat și astfel să prevină aceste momente neplăcute. Însă ceara, mai ales când nu este îndepărtată de o mână profesionistă, poate duce la deteriorarea pielii și la apariția ridurilor în jurul buzelor. Tot ceara poate irita pielea și duce la apariția foliculitei în această zonă.

Sfat: ține la îndemână o pensetă cu care să înlături rapid firele inestetice fără niciun inconvenient. O altă soluție este epilarea cu ajutorul unui epilator electric, dacă suporți, o dată pe săptămână.

2. Problemă: respirație urât mirositoare

De cele mai multe ori este rezultatul unei igiene precare. O periere insuficientă, o infecție sau prezența plăcii bacteriene sunt cauze comune pentru mirosul neplăcut al gurii. Dacă dimineața și seara ne putem curăța dinții, peste zi mâncarea rămasă printre dinți poate favoriza apariția mirosului neplăcut. O gumă de mestecat poate salva situația temporar, dar cel mai bine ar fi să scapi de resturile de mâncare și astfel să previi și apariția cariilor și a plăcii bacteriene. Dieta influențează respirația neplăcută, în special consumul de carbohidrați lenți, care stagnează mult în stomac și fermentația lor de durată aduce mirosuri fetide.

Sfat: ața dentară nu face parte din arsenalul de frumusețe, dar ne ajută să păstrăm respirația proaspătă pe tot parcursul zilei. E mică, încape în orice poșetă și, de cele mai multe ori cu o formulă mentolată, elimină mirosurile odată cu resturile de mâncare. Merele, lămâia, frunzele proaspete de mentă sau pătrunjel sunt alte soluții la îndemână pentru o respirație plăcută.

3. Problemă: transpirație în exces

Te aștepți să transpiri după o zi întreagă de alergătură sau după un efort considerabil, dar nu când stai comod pe scaun în ședință și bluza se pătează la subraț. Transpirația excesivă afectează 10% din populație. Această problemă este prezentă tot timpul anului, nu doar în sezonul cald. De cele mai multe ori însă, e vorba despre o transpirație nervoasă. Psihologii spun că un control al emoțiilor poate fi o soluție pentru o astfel de problemă, însă, până să ne educăm în acest sens, e bine că avem deodorante eficiente, minerale, cu o mare putere de absorție a umezelii, care acționează pentru o perioadă lungă.

Sfat: dacă ți s-a întâmplat de câteva ori să transpiri foarte tare, bazează-te pe un deodorant puternic, dar natural și ține-l la tine. Dacă este nevoie să-l reaplici peste zi, mai întâi șterge axila cu un șervețel umed și apoi aplică deodorantul.

4. Problemă: fire crescute în piele

Facem eforturi să ne menținem picioarele fine, însă de multe ori firele cresc sub piele și uneori apar și mici coșuri. Alteori, din dorința de a elibera aceste fire, poți să-ți faci adevărate răni, urmate de pete inestetice. Firele cresc sub piele atunci când nu sunt smulse, ci rupte. Se întâmplă deseori când folosim aparatul electric sau lama.

Sfat: compresele calde înmoaie pielea și o exfoliere ulterioră poate elibera firele de păr fără mari daune. Dar cel mai bine este să previi acest aspect folosind o lamă bine ascuțită sau exfoliind pielea înaintea epilării. Întotdeauna epilează-te de jos în sus, adică în sensul invers creșterii firelor de păr.

5. Problemă: herpes

Dacă ți-a ieșit un herpes înseamnă că ai virusul herpetic și această problemă poate apărea atunci când ești stresată, când stai mult la soare sau când imunitatea scade. E bine să înveți să-ți manageriezi stresul, să-ți aperi buzele de soare aplicând balsamuri cu SPF și să iei suplimente care-ți ridică imunitatea.

Sfat: când simți deja senzația de arsură, ia o pastilă de vitamina C, piseaz-o și aplic-o direct pe locul respectiv, umezit în prealabil. Și sucul de lămâie este la fel de util pentru a preveni dezvoltarea leziunii.

6. Problemă: unghii galbene

Dacă ochii sunt oglida sufletului, mâinile spun multe despre sănătatea noastră. Unghiile îngălbenite pot fi semnul unei carențe de vitamine sau minerale, în special vitamina B și zinc, că sunt afectate de o ciurpercă, de un lac de unghii sau de un detergent de vase agresiv. Oricare ar fi motivul trebuie să iei măsuri.

Sfat: încearcă să le remediezi aspectul folosind un lac de unghii împotriva îngălbenirii. Acestea au formule care albesc optic unghia și îi aduc luciu. Se poate folosi ca bază înaintea lacului colorat sau singur.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de mai 2018 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns