Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Ingrijire > Ce greșeli faci la plajă

Ce greșeli faci la plajă

Arsurile solare sunt des întâlnite și tot mai numeroase cazuri de cancer de piele ne fac să luăm în considerare cele mai comune greșeli pe care le comitem atunci când ne expunem la soare.

Până și cei mai conștiincioși, care folosesc cu regularitate creme și loțiuni de protecție, pot comite greșeli, iar protecția devine din acest motiv insuficientă. Pentru că au început vacanțele și iar ștrandurile sunt pline de îndrăgostiții de soare, este momentul oportun să stabilim câteva reguli de protecție, ca bronzul să fie durabil și pielea sănătoasă.

O linguriță de cremă

Studiile arată că majoritatea oamenilor aplică un sfert din cantitatea de cremă necesară, ceea ce se traduce printr-o protecție redusă. Spre exemplu, dacă, folosind o loțiune cu SPF 15, aplici mai puțină, protecția este de fapt SPF 8.  Dermatologii ne sfătuiesc să aplicăm o linguriță de cremă pe fiecare zonă: mâni, picioare, spate, bust/abdomen și ½ linguriță pe față.

Pericole: arsuri și îmbătrânire prematură, dar și risc de apariție a alunițelor și cancerului de piele

Alegi crema numai după valoarea SPF

Multe creme au doar filtru UVB. Razele UVA însă sunt cele care pătrund mai profund în piele și duc la apariția cancerului și la accelerarea îmbătrânirii pielii. E bine să folosești cremele care au specificată pe ambalaj inclusiv protecție UVA, ca pielea ta să fie protejată și să-și păstreze catifelarea și aspectul ferm.

Porți tricouri și pantaloni scurți când este înnorat

Este calea cea mai sigură să te alegi cu urme (bronz sau arsuri pe zonele rămase neacoperite) care cu greu pot fi apoi remediate. Norii barează razele cu efect caloric, dar nu și pe cele care ne bronzează. Așadar, mare grijă în ce ținută te plimbi prin stațiune sau stai la terase neacoperite. Chiar dacă nu ți se pare că e cald, aplică loțiuni protectoare! Arsurile căpătate în aceste zile pot duce la apariția petelor pigmentare și a alunițelor, ca să nu mai amintim de afecțiunile grave.

Aplici crema prea târziu

Ingredientele din creme au nevoie de ceva timp pentru a se activa; ca atare, e bine să le aplici înainte de a pleca spre plajă sau măcar imediat ce ai ajuns. Dermatologii spun că 15 minute constituie timpul minimum de care are nevoie crema pentru a începe să-și îndeplinească rolul.

Uleiul de plajă asigură pielii protecție, dar și îngrijire și hidratare. E un tratament perfect pentru a avea o piele catifelată.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr23/09.06.2016
Autor: Luminița Tăbăran
Sursa foto: pixabay.com


Lasă un răspuns

Sus