Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Ingrijire > Obiceiuri bune pentru tenul gras

Obiceiuri bune pentru tenul gras

Strălucirea în cazul tenului tău nu este o virtute, dar măsurile potrivite îți pot aduce un aspect echilibrat peste zi. 

Dacă ai un astfel de ten, ești predispusă la acnee, puncte negre și pete. ­Luciul apare peste zi orice ai face. Nu-i un capăt de țară, există soluții care pot ține în frâu ­excesul de sebum și problemele care derivă din prezența lui. Câteva sfaturi te vor ajuta să faci față tenului gras.

Spală-te pe față de două ori pe zi

O dată dimineața și o dată înainte de culcare. Poți avea tendința să te speli mai des, dar asta duce la stimularea sebumului într-o cantitate și mai mare. Situațiile în care sunt acceptate mai multe spălări sunt atunci când tenul este transpirat după un efort intens sau dacă te murdărești de praf sau de alte substanțe nocive.

Folosește un demachiant delicat

Apa micelară este excelentă și în cazul acestui ten dificil de îngrijit. În situația în care folosești produse prea degresante, vei înlătura stratul hidro­lipidic și uleiul va fi rapid restabilit. Dacă observi că tenul se irită, schimbă demachiantul cu altul mai blând, dar niciodată cu unul sub formă de cremă. O altă variantă sunt demachiantele sub formă de spumă. Regula de aur este să nu freci niciodată fața, mișcările trebuie să fie blânde: altfel, riști să se îngrașe și mai tare prin stimularea glandelor.

Fondul de ten adecvat

Lichid sau pulbere sunt cele două variante de texturi la care te poți opri. La prima variantă trebuie să adaugi pudră, la cea din urmă nu. Dacă alegi varianta lichidă, e musai să ­fie specificat și că e noncomedogen, respectiv că nu blochează porii!

Exfolierea e obligatorie

O dată pe săptămână este un ritm foarte bun. Exfolierea trebuie să fie și ea blândă, fără grăunțe prea dure. Ea ajută la îndepărtarea nu doar a excesului de grăsime și a celulelor moarte, ci și la curățarea porilor și, astfel, la evitarea formării punctelor negre sau a coșurilor. Poți folosi și masca de albuș sau iaurt pentru o exfoliere delicată. Sucul de fructe sau masca de argilă pot fi variante la fel de bune.

Creme prietenoase

Alege cu grijă cremele. Deși ideal ar fi să ți le recomande un medic dermatolog, crema pentru tenul gras trebuie să fie în primul rând hidratantă, dar nu toate variantele sunt indicate. Textura ar putea să-ți fie ghid. Cele cu consis­tență de gel răspund cel mai bine nevoilor tenului gras. Chiar dacă sunt hidratante, evi­tă-le pe cele uleioase: de bună seamă, n-ai nevoie de acest surplus de grăsime!

Apa tonică, bună sau rea?

Răs­punsul la întrebare depinde de varianta pe care o alegi. Multe femei folosesc o apă tonică degresantă pentru con­fortul pe care-l aduce imediat. Astringentă, ea înlătură grăsimea de pe chip, însă efectul va fi de scurt timp. ­Grăsimea va reveni parcă și mai abundent. Și intri într-un cerc vicios. Alege, așadar, o apă fără alcool și fără ulei.

Protecție solară

Că e gras, asta nu înseamnă că e și puternic. E doar o părere. Tenul gras e predispus la infla­mații la fel ca orice alt tip de ten. Grăsimea nu-l apără nici de roșeață sau ­arsuri și nici de petele pigmentare. Are nevoie de protecție solară în orice anotimp. Totuși, unele produse pot fi prea grase pentru un astfel de ten, așa că alege-le pe cele fără grăsime, creme și lo­ți­uni special concepute pentru tenul gras.

Lucruri de care să ții cont

# Ai grijă ce-ți atinge fața! Dacă ai mâinile murdare, poți dezvolta ușor coșuri. La fel, dacă părul este gras și cade pe față, grăsimea se va transfera pe ten și iată o nouă sursă uleioasă. Păstrează-ți mâinile și părul curate și evită cât mai mult posibil contractul lor cu fața.

# Încearcă să reduci stresul. Dacă ai tenul gras sau acnee, nivelul de stres poate agrava aceste probleme. Respi­rația profundă, meditația, exercițiile fizice sau o plimbare prin natură te ajută să reduci nivelul stresului.

# Peste zi, poți diminua excesul de grăsime folosind șervețele absorbante sau o pudră.

# Aplică pudra cu o pensulă sau cu un tampon demachiant. Folosește mai multe tampoane, astfel încât niciodată să nu introduci tamponul (și nici pensula) de două ori în pudră, ca să previi transferul grăsimii de pe față în formula produsului.

Mit: tenul gras nu are nevoie de hidratare

Acesta este desființat de către dermatologi. Deși pare greu de crezut, tenul gras poate să devină și el un ten deshidratat. Sebumul, sau uleiul caracteristic tenului gras, se varsă la suprafața pielii din glandele ­sebacee aflate profund în piele. El nu oferă însă niciun avantaj în ceea ce privește hidratarea pielii. Aceasta este men­ținută datorită unor lipide produse ca urmare a procesului de înnoire a epidermei la fie­care 28 de zile, care formează o anvelopă de protecție împotriva pierderilor de apă și care au o compoziție diferită de cea a sebumului. Principala moleculă care are rol în hidratare este acidul hialuronic din stratul mijlociu al pielii, care fixează și menține apa în dermă. „Persoanele cu ten gras nu sunt scutite de ritualul de hidratare a tenului, în cazul lor, cele mai potrivite fiind cremele și serurile pe bază de hidroxiacizi, care neutralizează sebumul, combinate cu produse care stimulează producția naturală de acid hialuronic sau intervenții precum peelingurile chimice hidratante sau injecțiile cu acid hialuronic“, explică doctorul Laurențiu Vlădău.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr39/29.09.2016
Autor: Luminița Tăbăran
Sursa foto: 123RF


Lasă un răspuns

Sus