Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Ingrijire > Strategiile frumuseții

Strategiile frumuseții

Trăiești într-un oraș aglomerat? Frumusețea trebuie să te preocupe de două ori mai mult.

Civilizația ne oferă un trai mai bun, cu mai puțin efort, dar nu și sigur pentru conservarea frumuseții. Cremele pot remedia multe probleme aduse de poluare și soare, dar mai ai la îndemână și câteva soluții care-ți mențin aspectul proaspăt mai mult timp, iar trucurile de machiaj te pot ajuta să camuflezi rapid micile imperfecțiuni și să ai un aspect de divă în fiecare zi.

Acoperă eficient cearcănele

Puține sunt femeile care se pot mândri cu o privire luminoasă, fără umbre cenușii sub ochi dimineața. Mai ales că, odată cu trecerea vremii, pielea pierde din volum, se subțiază și capilarele se văd cu ușurință. Cremele anticearcăn stimulează circulația și reduc aceste pete, dar nu le șterg total, însă fardurile le pot acoperi. Dacă te confrunți cu astfel de probleme, apelează la un fond de ten cu putere mare de acoperire, apoi aplică un fard anticearcăn într-o nuanță mai deschisă. Cele două straturi de farduri nu trebuie să fie groase, dar sunt necesare pentru ca imediat cearcănele să devină invizibile.

Sfat. Pentru un aspect cât mai natural, alege un anticearcăn lichid cu rol de hidratare, ce nu va încărca zona de sub ochi.

Poartă rujuri de culoare deschisă

Se poartă rujurile în culori puternice, dar, dacă vrei să pari mai tânără cu câțiva ani, e bine să renunți la tendințe și să porți culori deschise, trandafirii. Rozurile și nuanțele de mov-deschis sunt cele care-ți vor aduce un aer tineresc. Nu uita nici de hidratare, chiar dacă alegi formule mate, și ele la modă, multe dintre ele asigură și apa necesară îngrijirii buzelor.

Sfat. Pentru o protecție pe termen lung, mai ales când vine vremea rece, folosește un balsam de buze hidratant în fiecare noapte. Aplică-l la culcare și lasă-l să acționeze cât dormi.

Bujori la orice vârstă

Fardul de obraz este de multe ori omis din machiajul zilnic, din păcate. Un fard în nuanțe de piersică și ușor irizant asigură pielii o strălucire sănătoasă și multă prospețime chipului. Aplică-l chiar pe osatura obrazului și estompează bine – totul trebuie să fie difuz precum o atingere ușoară de soare, fără pete și delimitări.

Sfat. Folosește pentru aplicarea lui o pensulă groasă, ca astfel să fie ușor de estompat.

Conturul care întinerește

Odată cu înaintarea în vârstă, genele se răresc, pielea pleoapelor își pierde suplețea, iar conturul ochiului e mai puțin definit. Însă totul se rezolvă extrem de rapid, cu un contur bine trasat. Trage o linie cu un creion sau un tuș la baza genelor, din linii scurte, pe care apoi să le unești. În acest fel, vei obține o linie perfect dreaptă și cât dorești de subțire. Astfel, completezi golurile dintre gene și ochii capătă de îndată profunzime.

Sfat. O codiță în unghi de 45 de grade are darul de a ridica optic ochiul, aducând astfel mai multă tinerețe privirii.

Definește sprâncenele

Nu oricine se pricepe să dea formă sprâncenelor, dar le poți pensa curățând forma naturală. Sprâncenele mai pline sunt un status al tinereții. Când sunt rare (aproape că nu se văd) ori au mici goluri căpătate din diferite motive, poți da formă și volum folosind creionul de sprâncene. Trasează linii scurte în sensul natural de creștere a firelor de păr și apoi estompează prin periere, pentru un efect extrem de natural.

Sfat. Poți ridica o sprânceană căzută aplicând sub ea un creion sidefat într-o nuanță de alb sau bej.

Spală-te pe față de două ori pe zi

Asta, în condiții normale, dar, dacă transpiri sau te-ai murdărit, chiar mai des. Apa nu strică, ci, din contră, menține prospețimea tenului și curăță porii. Seara, după demachiere, clătește fața pentru a elibera porii de grăsime, care poate produce coșuri. Dimineața, dacă ai tenul gras, îndepărtează sebumul cu apă micelară și clătește din nou cu apă.

Răsfață-ți părul

În timp, nu doar pielea devine ternă, ci și culoarea părului. Pierderea strălucirii nu este doar consecința vârstei: lipsa hidratării și a substanțelor nutritive are acest efect și îți aduce ani în plus pe chip. Iar părul lipsit de strălucire este destul de fragil. Iată câte motive ai ca să-ți intre în reflex un nou ritual săptămânal: aplicarea unei măști hrănitoare.

Mergi în ritm susținut

Mulți specialiști spun că mersul pe jos este un exercițiu la fel de bun pentru păstrarea tonusului precum cele de la sală. Secretul este să mergi în fiecare zi câte 30 de minute în pas vioi. Noi nu suntem atât de stricți, dar îți recomandăm ca orice distanță s-o parcurgi cu pas grăbit. Acest lucru ajută la dinamizarea metabolismului, dar și la o circulație periferică optimă. Pielea și, mai ales, tenul au de câștigat. O mai bună oxigenare a țesuturile stimulează producția de colagen și fermitatea se observă cu ochiul liber!

Consumă varză

Sub formă de salată, crudă sau murată, în supă sau mâncare, varza conține vitaminele C și K și susține producția de colagen, menține capilarele puternice și ajută la vindecarea mai rapidă a leziunilor tenului. Portocalele, fructele de pădure și pătrunjelul sunt o adevărată mină de vitamina C, o vitamină nu doar a frumuseții, ci și a tinereții.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr41/13.10.2016
Autor: Luminița Tăbăran
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns