Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Trucuri pentru unghii puternice

Trucuri pentru unghii puternice

Toate lumea își dorește unghii și mâini frumoase. Forma, forța și aspectul lor reflectă felul în care te îngrijejești, dar și vârsta. Dacă vrei să-ți păstrezi aspectul tineresc, mâinile trebuie să fie în centrul atenției.

Mâinile vin în contact cu multe lucruri care pot afecta frumusețea unghiilor. Pentru a-ți menține aspectul îngrijit, trebuie să urmezi o rutină specifică, în funcție de nevoile unghiilor.

Dă rezistență lacului de unghii

Când o manichiură nu ține prea mult, nu este neapărat vina lacului. Urmele de grăsime sau praf pot sta la originea acestei probleme. Manichiura ta poate să reziste mai mult timp dacă înaintea aplicării lacului cureți unghiile cu oțet. Umezește o bucată de vată cu oțet și șterge-ți unghiile. Oțetul îndepărtează delicat grăsimea de pe unghii și astfel lacul va face o priză mai bună pe unghie și se va păstra o perioadă mai lungă.

Ai unghii fragile?

Tratează-le cu sare! Adaugă patru linguri cu sare de mare sau sare obișnuită, pe care o pui în mâncare, într-un litru de apă și apoi înmoaie unghiile 15 minute. Sarea aduce minerale unghiilor și le fortifică. După această baie, șterge-le cu un prosop și aplică un ulei pentru cuticule, pentru că sarea le va face aspre și vor avea nevoie de multe substanțe nutritive și hidratare. Există și lacuri care dau forță, asta dacă vrei să alegi calea mai comodă.

Mușețel pentru unghii galbene

Pe cât de delicat este mușețelul, pe atât de eficientă este acțiunea lui pozitivă în această problemă. Pune 2-3 linguri de mușețel uscat în două cești de apă și fierbe-le 20 de minute. După ce s-a răcorit, ține unghiile în acest ceai 15-20 de minute. Fă acest tratament de trei ori pe săptămână și combină-l cu zeamă de lămâie dacă dorești rezultate mai rapide.

Dă strălucire unghiilor în mod natural

Când vrei ca unghiile să-ți strălucească fără să aplici un lac de unghii, poți apela la câteva trucuri pe cât de simple, pe atât de rapide. Un buffer, burețelul fin special pentru unghii, o piele de căprioară sau o banală cârpă din bumbac îți sunt de ajutor. Ia unul dintre aceste instrumente și lustruiește bine fiecare unghie. Prin frecare, uleiul natural de sub unghie migrează în straturile ei cornoase și îi aduce un luciu natural.

Uleiurile aduc catifelare

Când mâinile devin aspre, e semn că și uscăciunea e la cote alarmante. Cremele s-ar putea să nu mai facă față, însă îți recomandăm uleiurile și unturile. Uleiul de jojoba, de argan, untul de shea sau extractul de aloe vor restabili umiditatea și aspectul catifelelat.

Dă-ți cu cremă după ce-ți speli mâinile

Unghiile sunt de zece ori mai poroase decât suprafața pielii și, prin urmare, sunt predispuse la rupere. De fiecare dată când folosești săpun sau apă, ele devin moi și fragile. Pentru a rămâne puternice, obișnuiește-te să aplici după fiecare spălare cremă pe mâini, dar și să insiști asupra unghiilor.

Unghii mai lungi

Dacă îți dorești o creștere mai rapidă a unghiilor, folosește gelatină. Ea le stimulează creșterea, fiind foarte ușor de aplicat. Pune un strat de gelatină pe unghii și lasă-l să acționeze câteva minute. Repetă asta de câteva ori pe zi.

Calciul este important pentru unghii

Dacă unghiile se crăpă și se exfoliază, cauza poate fi deficiența de calciu. Consumă alimente bogate în calciu sau ia suplimente. Vei vedea cum în scurt timp aceste probleme se vor remedia de la sine.

Masca de noapte

Așa cum hrănim tenul sau părul cu ajutorul măștilor, tratamente intens nutritive, și mâinile vor avea de câștigat în procente de frumusețe dacă le răsfățăm în același mod. Dacă nu ai o mască specială pentru mâini, amestecă o lingură de cremă de mâini cu una de ulei de măsline, întinde amestecul rezultat și lasă-l să acționeze vreo 15-20 de minute. Fă acest tratament când te uiți la un film ca timpul să nu treacă atât de greu!

Adio cuticule tăiate!

După manichiură, dacă vrei să scapi de calvarul cuticulelor, începe un tratament intensiv de hidratare. Aplică de două ori pe zi ulei de cuticule. Vei avea cuticule sănătoase, hidratate și unghii cu aspect îngrijit. Bine hidratate, dar și împinse, cuticulele nu se mai lipesc de unghie și nu mai cresc.

Forma indicată

Unghiile ascuțite sunt vulnerabile, se rup foarte ușor. Taie unghiile puțin mai lungi de buricul degetului, în formă pătrată, rotunjită la colțuri, mult mai rezistentă în cazul loviturilor.

Știai?

Acetona înmoaie unghiile și le predispune la rupere. Alege un dizolvant fără acetonă, îmbogățit cu vitamine și calciu.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.29/27.08.2017
Autor: Luminița Tăbăran
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns