Esti aici
Femeia.ro > Frumusețe > Lisa Gallo ne spune ce e nou în frumusețe

Lisa Gallo ne spune ce e nou în frumusețe

Lisa Gallo este Global Vice President Product and Process Development Avon, o femeie frumoasă pasionată de îngrijire, dar și de cum se dezvoltă și se creează produsele cosmetice.

De profesie chimist, Lisa are deja o carieră de 23 de ani în industria frumuseții. Este o vizionară, simte puterea moleculelor și le vede beneficiile atunci când sunt combinate. Dar multe din inovații vin și datorită atenției pe care o acordă nevoilor clienților, femeilor din jurul ei. Toate acestea au avut ca rezultat lansarea multor produse cosmetice revoluționare, care ulterior s-au dovedit de succes. Însă trecutul este doar o poartă pentru viitor și noi substanțe așteaptă să fie descoperite sau puse în formule cu efect din ce în ce mai rapid, care să ne ajute să ne păstrăm prospețimea cât mai mult timp. Care vor fi culorile în machiaj în acest an, ce surprize ne aduc noile tehnologii, dar și mici secrete de frumusețe cu efect spectaculos am aflat chiar de la Lisa.

Ce s-a schimbat de la frumusețea bunicii până la strălucirea din zilele noastre?

Evoluția frumuseții a evoluat enorm în ultimii ani și acest lucru este determinat de tehnologii, dar în primul rând de clientele noastre, care-și doresc din ce în ce mai mult de la produsele pe care le folosesc. Ele caută produse de înaltă performanță, eficiența fiind ceea ce contează pentru ele. Un exemplu excelent al acestui lucru este rujul True Color Perfectly Matte. Femeile își doresc un ruj mat, dar în același timp confortabil, care să nu usuce buzele. Multe dintre rujurile de pe piață aduceau finișul mat, dar nu și confortul. Acest produs a fost dezvoltat luând în considerare toate aspectele și nevoile femeilor care-și doresc un astfel de ruj, inclusiv cele referitoare la ambalaj. Iar pentru că am fost atenți și sensibili la aceste cerințe, produsul a fost un succes.

Ce culoare va domina machiajul din 2019?

La începutul anului 2019, dominanta cromatică în machiaj va fi una jucăușă, culori optimiste care să ne aducă bună dispoziție. Puternice, strălucitoare, cum ar fi fucsia sau corai, dar și nuanțe roșii sau portocalii vor fi în top în acest sezon ‒ bineînțeles, alături de nuanțele neutre. Culoarea vine cu profunzime și capătă dimensiune printr-o bogăție de texturi și finisaje care ne pun în valoare chipul.

Dacă în 2018 rujul mat a fost vedetă, care credeți că va fi produsul care va face furori în acest an?

Rujul mat va rămâne în top, dar va continua să evolueze și să se îmbogățească. El aduce un aspect atât de atemporal, încât nu poate fi uitat prea repede. Dar cele mai multe tendințe aduc în prim-plan strălucirea care vine în diverse moduri. Spre exemplu, pentru buze strălucirea va fi una prismatică. Unul dintre rujurile noastre va aduce peste 4.000 de perle prismatice la fiecare aplicare, ceea ce îi permite să ofere o strălucire multireflectorizantă, în care culoarea reflectă lumina în funcție de unghiul în care privim buzele.

Ce ne puteți spune despre tendințele de primăvară din make-up?

2019 va fi un moment interesant pentru frumusețe și reflectă ceea ce vedem în lumea de azi. Eu cred că fardurile sunt calea prin care ne putem exprima și îmbunătăți starea de spirit. Iar acest sezon aduce ceva ludic, fie că e vorba de strălucirea pielii, texturi caleidoscopice sau de măști pentru îngrijirea feței în culori distractive. E vorba de distracție și de bucuria în viața de zi cu zi, dar și despre autenticitate, de mândria de a fi tu însăți și de a te face să te simți frumoasă, fie prin puțină luminozitate adusă chipului cu ajutorul fardurilor, fie găsirea stilului perfect nud, care te caracterizează.

Caviarul, acidul hialuronic și colagenul transformă cremele cosmetice în produse magice. Există vreo substanță nouă cu efecte spectaculoase care va fi lansată anul acesta?

La fel ca aceste ingrediente, care s-au descoperit de foarte mult timp, credem că următoarele substanțe-minune vor fi descoperite chiar în fața ochilor noștri. Cine ar fi crezut acum mulți ani că vitamina C, ceaiul verde și uleiul de shea vor fi atât de bune pentru piele? Le știam cu toții, însă știința ne-a demonstrat câte beneficii minunate au asupra pielii. Ceaiul verde este excelent în game de îngrijire pentru apărarea pielii de poluare, iar untul de shea are beneficii nutritive remarcabile.

Sunt creme care acționează foarte repede, în numai două minute, un fel de baghetă magică. De cât timp este nevoie pentru a crea și a dezvolta un astfel de produs?

Fiecare produs pe care îl dezvoltăm este diferit. Uneori descoperi ceva în laborator, care poate fi gata în 4-6 săptămâni. Așa s-a întâmplat cu masca cu aur. Alte inovații pot dura mai mult timp. Pentru aceste tipuri de inovații, identificăm o problemă a consumatorilor pe care vrem să o rezolvăm, găsim o soluție pentru a rezolva această problemă și apoi vedem cum o punem în practică într-un produs. Și tot acest proces poate dura până la trei ani.

Puteți să ne dezvăluiți câteva trucuri de frumusețe?

Aplicarea și amestecul fardurilor cred că sunt cheia pentru un machiaj care să ne aducă un aspect frumos. Fardurile iluminatoare sunt o modalitate ușoară prin care aducem volum și strălucire chipului. Din câteva tușe, poți avea o față luminoasă și un aspect odihnit. Trebuie doar să-l aplici pe zonele mai înalte ale feței: pomeți, frunte, nas. Apoi, produsele 2 în 1 economisesc timp și bani. Noi avem produse multitasking care oferă un aspect senzațional în câteva clipe. O modalitate foarte bună de a începe rutina de îngrijire a pielii pe timp de noapte este o curățare dublă. Produsele pe bază de apă atrag murdăria și toxinele, în timp ce produsele pe bază de ulei atrag grăsimea de pe piele. Folosind ambele produse pe rând, vom putea curăța profund, permițând cremelor de noapte să penetreze mai bine și să fie mai eficiente.

Care sunt produsele dvs. preferate pentru îngrijire și frumusețe?

Noua gamă ANEW Platinum, pentru că are un complex ce conține exclusiv Phytol, care ajută la creșterea nivelului de colagen, la o mai bună fermitate și are efect de lifting.

Ce stil de machiaj vă place?

Pentru ten aleg o formulă incoloră de gel-pulbere care oferă o acoperire invizibilă, dar care-mi menține pielea mată, netezește vizibil liniile fine și porii. În plus, are SPF 20. Folosesc o mascara pentru volum și un ruj mat.

Care este regula de aur în frumusețe?

Să nu uităm că razele UV sunt inamicul numărul unu al tinereții și că trebuie să asigurăm tenului protecție solară în fiecare zi prin cremele din rutina noastră. Razele solare sunt la fel de intense pe tot parcursul anului și nu sunt filtrate prin sticlă, prin urmare avem nevoie de protecție în fiecare zi, indiferent dacă ne aflăm în interior sau în exterior. Sfatul meu este să alegeți creme cu SPF, dar și cu antioxidanți avansați, care protejează împotriva radicalilor liberi și repară daunele. Putem folosi chiar și un fond de ten care să conțină SPF.

Citește și:

Articol preluat din ediția de februarie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: PR

Comments

comments

Leave a Reply