
Unele legume, fructe şi uleiuri ajută părul să-şi menţină supleţea, strălucirea şi sănătatea, devenind adevărate tratamente extrem de rapide.
Consumul de varză, legume verzi, lapte şi peşte te ajută nu doar în dietă, ci şi la menţinerea frumuseţii părului. O dietă sănătoasă purifică sângele, iar acest lucru previne uscăciunea părului şi chiar apariţia mătreţii. Dacă vrei ca podoaba ta capilară să arate superb fără a face mari cheltuieli cu produse de lux, ai la îndemână puterea naturii. Iată câteva măşti rapid de preparat şi cu rezultate vizibile imediat!
Mască împotriva căderii părului şi uscăciunii
Când părul este deteriorat sau foarte uscat şi şi-a pierdut supleţea, ba chiar a început să cadă într-un ritm accelerat, e bine să-ţi prepari o astfel de mască şi s-o aplici o dată la două zile, timp de două săptămâni.
Amestecă două linguriţe de ulei de ricin, două de miere, două de ulei de măsline şi două gălbenuşuri, aplică această mască pe păr şi masează bine la rădăcină. Înveleşte părul într-un prosop şi lasă masca să acţioneze 1-2 ore, apoi spală părul cu foarte puţin şampon.
Mască reparatoare din iaurt
Acest aliment este unul dintre cei mai buni înlocuitori de proteine pentru păr. Consumă iaurt, dar aplică-l şi pe păr, sub formă de mască. Înveleşte părul într-un prosop pentru 15 minute, apoi spală-l delicat. Podoaba capilară va deveni rapid mai puternică şi strălucitoare.
Mască din miere pentru strălucire
Este una dintre cele mai simple soluţii pentru a avea un păr mătăsos atunci când firul își pierde strălucirea şi are un aspect degradat. Se dizolvă o linguriţă de miere în patru căni de apă, iar soluţia obținută se aplică pe păr după clătire.
Masca din banană pentru un păr puternic
Banana are multe substanţe nutritive care dau forţă părului şi îl fac suplu şi mătăsos. Se pasează o banană bine coaptă şi se amestecă apoi cu lapte până se obține o pastă. Se aplică, se lasă să acționeze o jumătate de oră, după care se spală părul în mod obişnuit.
Mască de ulei pentru supleţe
De cele mai multe ori, pentru părul lung şi vopsit, uleiul este vital. Masajul cu ulei hidratează firul în profunzime şi îi menţine supleţea. În India, este folosit uleiul de susan împreună cu cel de cocos şi de măsline. Totuşi, nu e bine să masezi scalpul, pentru că asta ar putea duce la căderea părului.
Bine de știut
Pieptănatul ajută părul să crească mai repede. Periindu-l cu o uşoară presiune, circulaţia la nivelul scalpului se intensifică, iar asta ajută la creşterea firului. „Tratamentul“ trebuie aplicat de două ori pe zi. Totuşi, e bine să nu piepteni părul când este ud, pentru că e foarte fragil şi se poate rupe uşor.
Dacă vrei ca părul să crească mai repede, trebuie să-l hidratezi foarte bine, fiindcă uscăciunea îi încetinește creşterea.
În lunile de vară, părul creşte cel mai repede.
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.3/22.01.2015
Autor: Luminița Tăbăran
Sursa foto: pixabay
Super utile informatiile!
Multumesc pentru sfat.Vara eu si sotul meu stam la tara unde avem o casa.Eu stau sub un mar mare si frumos.Asta vara , pomul a fost plin de omizi si pe masa unde eu citeam si scriam mult ,gaseam zilnic multe ,,cacareze ,, mici ,dar nu stiam ce sunt alea.Sigur,cadeau si in capul meu – acolo stateam de dimineata pana seara tarziu.Nu mi-am dat seama ,dar parul mi s-a rarit mult de tot, s-a subtiat foarte mult, si nu intelegeam ce se intampla si care este motivul.Mi-am dat seama fff tarziu !dar oricum eu va multumesc din suflet pentru sfaturile dvs.pe care cu siguranta le voim urma. O zi buna si DOAMNE AJUTA !