Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Moda si stil > Christine Cioboată e Fata cu Ie

Christine Cioboată e Fata cu Ie

Christine Cioboată, iubitoare a tradițiilor românești, serbează Centenarul într-un mod cu totul aparte: a purtat ie în fiecare zi, pe tot parcursul anului 2018. Chiar dacă anul se apropie de final, iar ea se pregătește să marcheze 1 Decembrie într-un mod deosebit: nu va renunța la cămășile tradiționale nici după aceea. Colecționează și recondiționează ii de multă vreme și a ajuns astăzi la un dulap cu 150 de piese!

Cum s-a aprins pasiunea ta pentru portul popular?

Cred că a început acum multă vreme, cu plăcerea pentru veșmintele vechi, cusute de mână, cu dragostea pentru artă, povești – incluzând și literatura – și semiotică. Inevitabil, drumul spre portul popular s-a materializat firesc. Costumele populare sunt o manifestare a artei îmbinate cu manufactura de mare calitate. Drumul cânepii sau al inului din spatele curții până la pânza țesută, croită și cusută ne vorbește despre oameni și umanitate. Cămășile au în ele povești, simboluri și îmbinări de formă și culoare. Precum culorile și formele care se îmbină într-un caleidoscop, pasiunile mele se construiesc una pe alta și dezvăluie frumusețea și înțelepciunea lumii.

Povestește-ne despre prima ta ie.

Prima ie care s-a aflat în dulapul meu este o cămașă veche de cânepă pe care am primit-o în Bucovina, pe vremea când eram în liceu, de la o doamnă care cosea. Cele ce au urmat au venit firesc, cumpărate sau primite. Anul acesta ocupă dulapul, mai apoi se vor întoarce în cufărul vechi.

Cămășile mele de suflet sunt cele de Bistrița, pentru că m-am născut acolo. Am început apoi să iubesc în mod deosebit cămășile de Muscel, de Mehedinți și de Bucovina. Dintre toate, încă n-am în dulap o cămașă veche de Bucovina.

Știm că le și recondiționezi. Ne poți povesti despre ia la care ai muncit cel mai mult?

Am în colecție în jur de 150 de cămăși mai noi sau mai vechi, pentru femei și pentru bărbați, purtabile sau în diverse stadii de degradare, ce așteaptă să fie readuse la viață. Unul dintre lucrurile care mă bucură cel mai tare este să readuc la viață cămășile cusute, să împletesc povestea lor cu povestea mea. E ca și cum ai scoate o carte veche dintr-un beci întunecos, o carte pe care n-a mai citit-o nimeni niciodată. Cuvintele autorului, atât de valoroase, sufletul și iubirea lui, energia și înțelepciunea rămâneau pierdute pentru toți dacă acea carte nu era scoasă la lumină. La fel, și iile au sufletul lor.

Cred că fiecare cămașă are dreptul să fie salvată și readusă la viață. Îmi plac cămășile de colecție, cămășile cu fir, cu fluturi sau cu tel, cu cusătura lor măiastră și cu pânza care te face să te simți prințesă. Iubesc însă iile de toată ziua, fără dichis și pretenții, care poartă în ele povești și energie, semne, bucurii și tristeți, efort și înțelepciune.

Îmi place să repar și să port iile obișnuite pe care le poți alătura unei ținute comode, într-o zi în care, dacă ai putea să alegi, ai rămâne în pijamale în pat. Sunt cămășile fără pretenții care te înțeleg și te însoțesc și în care ești în același timp liber, unic și special.

Cămășile din colecție vin din toate regiunile istorice. Nu acopăr însă toate zonele etnografice. Au fost cumpărate, primite și urmează să fie și făcute. Am în plan să-mi cos și eu măcar o cămașă. O cămașă cusută după sufletul meu.

Cos nu doar acasă. Nu atât de mult pe cât mi-aș dori însă. Obișnuiesc să cos în mașină în timpul „excursiilor” noastre zilnice către și de la serviciu. Atunci când dăm o fugă până acasă (se coase perfect pe porțiunile de autostradă) sau pe verandă, cu motanul tolănit pe picioarele mele. Am însă etape: momente în care cos în fiecare zi sau pauze de două, trei săptămâni.

Ai o ie preferată? Care din ele are povestea cea mai interesantă?

Mai curând am o poveste preferată dintre poveștile iilor mele. Aș vrea să vă povestesc despre iile mele ”surori” de Mateiaș (n.r. jud. Argeș). Pentru mine, iile surori sunt cămășile pe care atunci când le așezi una lângă alta și le privești, par identice. Apoi, cu puțină atenție, începi să descoperi o multitudine de diferențe. Partea complicată vine atunci când îți place una foarte mult. Va fi absolut imposibil să n-o iubești și pe cealaltă.

Pentru iile mele de Mateiaș am o iubire specială. Ele au venit cu o poveste și cu o lecție minunată de viață. Îmi doream o ie din zonă și nu reușeam să găsesc una pe măsura mea. Am tot întrebat, am primit cămăși pe care le-am returnat. Într-o zi, am primit un mesaj de la o doamnă pe care nu o cunoșteam și care nu mă văzuse în viața ei. Mi-a spus că are două cămăși și mi-a cerut adresa poștală pentru a-mi trimite coletul. Fără poze, fără garanții, nici de-o parte, nici de cealaltă. Mi-a spus că, dacă îmi vin, să păstrez ce îmi doresc. Am primit pachetul, am probat cămășile bucurându-mă ca un copil. A venit următoarea surpriză, în momentul în care i-am comunicat doamnei că aș dori să păstrez cămășile: mi-a spus că se bucură și că pot să le plătesc atunci când voi avea bani. De atunci le port cu iubire și cu bucurie, pentru că povestea lor îmi aduce aminte de două lucruri foarte importante în viața mea: încrederea în oameni și că, atunci când îți dorești ceva, acel ceva vine spre tine. Încă îi mulțumesc doamnei pentru încrederea acordată și pentru povestea frumoasă pe care a adus-o în viața mea, împreună cu cămășile minunate.

Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Visătoare, autentică, îndrăgostită iremediabil de basme și povești, cu capul în nori și uneori cu picioarele pe pământ, pe drumuri – îmi place enorm să călătoresc și să explorez orizonturi noi –, foarte legată de familia mea, curioasă.

Cum s-a născut proiectul „Fata cu Ie”?

„Fata cu Ie” e mai mult o călătorie, un drum spre mine, spre rădăcinile mele, spre străbunii mei, spre înțelepciunea și darurile trecutului, spre moștenirea culturală lăsată de înaintașii noștri. Proiectul a pornit dintr-o joacă. Colecționez de câțiva ani cămăși vechi și obișnuiam să le port destul de des. La un moment dat, pe la începutul anului trecut, soțul meu m-a întrebat când o să consider că am suficiente ii/cămăși. Răspunsul meu spontan a fost… atunci când ajung la 365, câte una pentru fiecare zi a anului. Plecând de la gluma copilărească, s-a născut ideea proiectului. Și cum ideile bune vin de obicei la momentul potrivit, demersul meu de a purta ie în fiecare zi timp de un an, mi s-a părut cea mai potrivită manieră de a-mi arăta recunoștința față de esența poporului român, de oamenii care au construit România întreagă, așa cum ne-am obișnuit noi s-o privim acum. Pentru mine, la nivel personal, e un omagiu adus României și românilor și jumătății mele românești – sunt jumătate săsoaică și caut încă un costum săsesc pe care să-l prind în povestea mea de anul acesta.

Acum, după aproape un an de când port în fiecare zi cămașa populară românească, realizez că alegerea mea a fost și un Dar pe care mi l-a oferit Universul. Mi-a permis să călătoresc spre rădăcinile mele, spre înțelepciunea și măiestria poporului din care fac parte și mi-a dezvăluit poveștile ascunse de ac în țesătura hainelor de fiecare zi, de mâinile dibace ale româncelor.

Porți o ie pe zi. Cum le integrezi în ținutele pentru evenimente de seară, cocktailuri sau chiar pentru întâlnirile de la birou?

Port ie în fiecare zi. Nu am încă 365 de cămăși. Colecția mea de cămăși este completată în acest an și de cămășile mamei mele (are și ea vreo 50). Pe perioada proiectului mi s-a oferit ocazia să port și cămășile din familie, nu doar pe cele din colecția personală. Tot în acest an am purtat 4 cămăși #deimprumut. O doamnă care citea postările mele (fără să ne cunoaștem) m-a abordat și mi-a spus că și-ar dori să-mi împrumute niște cămăși din colecția ei pentru anul meu. Așa că, timp de 4 zile, am purtat cămăși de împrumut cu cinste și cu mândrie. M-a impresionat enorm gestul doamnei.

La începutul proiectului mi se părea foarte greu să mă îmbrac numai în ie. Aveam deja câteva „rețete” de purtat ie, care știam că funcționează și eram tentată să mă îmbrac în permanență după modelul cunoscut. Acum am început să experimentez, să fac alăturări tot mai curajoase, dar care să păstreze frumusețea și spiritul cămășilor. Am purtat ie în toate mediile, de la întâlniri oficiale și seri la Ateneu sau la teatru, până la ținute de purtat în galerie, la un meci de handbal sau de fotbal. Sunt piese vestimentare versatile și care, combinate cu puțină inspirație, pot scoate din anonimat orice fel de ieșire în lume. Dacă totuși nu vreți să ieșiți în evidentă atunci…nu purtați ie. NU poți să treci neobservat atunci când îmbraci o frumoasă cămașă românească.

Ești o promotoare a culturii românești. Bănuiesc că reacțiile celor din jur sunt diverse. Care au fost cele care te-au motivat să faci asta în continuare?

Atunci când am început acest proiect m-am așteptat la reacții diverse: pozitive și negative. Surpriza mea a fost că, în toată călătoria mea de anul acesta, am învățat foarte mult, am crescut mult, am avut experiențe variate și n-am avut niciodată reacții negative. A fost surprinzător cât de multe întrebări și cât de multă curiozitate a stârnit proiectul Fata cu Ie.

Cât despre motivația mea… în primul rând a fost angajamentul meu față de mine și promisiunea pe care mi-am făcut-o atunci când mi-am asumat să port cămașa românească în fiecare zi. Pe măsură ce treceau zilele, au venit bucurii și emoții din spații diverse, care m-au încurajat și m-au făcut să mă bucur de această experiență.

Te-ai gândit vreo clipă să deschizi un muzeu al iilor? Sau la alt proiect care să le pună în valoare pe termen lung?

Cămășile din colecția mea sunt cămăși obișnuite. Cămăși vechi, de 30, 40, 50, 100 de ani, dar nu neapărat piese de colecție, ce au menirea de a fi prinse într-un muzeu. Știu colecții mult mai valoroase care merită să aibă finanțarea necesară pentru a se transforma într-un spațiu de învățare și conservare.

Am câteva idei de proiecte pentru a duce mai departe povestea începută anul acesta: mi-am propus, însă, să mă bucur de această călătorie până la final și mai apoi să revin cu noile povești și noile provocări. În mod cert, “Fata cu Ie” este o poveste care abia a început și urmează să se dezvolte organic.

Vei purta ii și în 2019?

Da, povestea începută anul acesta a prins rădăcini adânci în mine și în obiceiurile mele. Sunt și voi rămâne Fata cu Ie, la fel ca toate femeile care apreciază și poartă cămașa românească. Am purtat destul de des ie și înaintea anului 2018. Chiar dacă uneori mi-e dor de-o rochie neagră, sunt convinsă că nu voi putea renunța la a purta ie și a pune câte un strop din costumul popular românesc în ținutele mele de fiecare zi.

Ce semnificație au pentru tine sărbătorile naționale?

Sunt româncă. Sunt și pe jumătate săsoaică, un om al Europei și un cetățean al lumii. Cred că rădăcinile noastre sunt piatra de temelie a fiecărui om și diversitatea este motorul dezvoltării umanității. Mă simt româncă oricare ar fi colțul de lume în care mă aflu și în orice zi a anului. Sunt întotdeauna mândră de asta. Sărbătorile naționale aduc pentru mine un strop de emoție în plus, pentru că atunci, mai mult decât în alte situații, ne aducem aminte de noi, de țară și de eroii noștri. În plan personal, emoția vine și de la faptul că, pentru mine, cântecele patriotice și istoria îmi aduc aminte de bunicul meu, căruia îi datorez o parte din ceea ce sunt.

Cum vei marca 1 Decembrie?

Pentru că voi fi în Lisabona, am ales deja de ceva vreme ia pe care o voi purta atunci. Este una cu albastru și portocaliu, în culorile lor.

Cum vei petrece Crăciunul?

Întotdeauna Crăciunul îl petrec acasă, în familie. Vom merge la Cluj la părinții mei, locul din care n-am lipsit în niciun an. Ne-am obișnuit – și eu, și fratele meu – să petrecem sărbătorile alături de părinții și de partenerii noștri de viață, strânși în jurul bradului pe care îl împodobim împreună și bucurându-ne de bucatele minunate făcute de mama.

 

Material preluat din numărul de decembrie al Revistei Femeia.

Text: Corina Matei

Foto: arhivă personală

Citește și:

 

Comments

comments

Lasă un răspuns