Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Moda si stil > Imbraca-te in… tendinte

Imbraca-te in… tendinte

Forme voluptuoase

Opteaza pentru o linie ajustata pe bust si in talie – care intotdeauna subtiaza. In partea de jos alege o croiala evazata, care iti da un aer retro sau mai lunga si cu o linie tip lalea, discreta – à la anii ’30.

Alura baieteasca

Poarta jachetele foarte scurte cu fuste sau pantaloni cu talie inalta; obtii astfel proportia cea mai avantajoasa. „Abordeaza” cu nonsalanta blanurile. Fie ca te atrage stilul flirty, fie ca doresti ceva mai ferm si cenzurat, aminteste-ti sa contrabalansezi piesa „generoasa” cu una mai modesta ca volum.

Bazin lat

Construieste un efect de… clepsidra! Cu un trench, orice alt mantou sau jacheta cu cordon in talie… Talia bine „punctata” contureaza o silueta feminina, in timp ce aspectul de suprapunere si largime (de la trench), deriva din necesitatea lejeritatii.

Forme voluptuoase

In acest sezon abunda linia in A si fustele cu terminatie ampla. E un adevarat „panaceu universal” pentru cele un pic persecutate de ursitoare cu o conformatie incomoda: „aripioare” proeminente, bazin ingust si trunchi minion! Ai de ales intre un stil simplu, feminin si riguros, si stil cu un aer country-urban sic.

Alura baieteasca

Fustele „trompeta” e o gaselnita fericita pentru a feminiza un look androgin. Linia de baza este conica, ajustata pe coapse, la care se adauga o terminatie zglobiu jucausa in jurul genunchiului. „Cupleaza” aceste fuste cu pulovere subtiri, mulate, sau cu bluze purtate in fusta. Poti afisa un astfel de new ladylike look cu elemente frou-frou si spirit retro sau poti compune o alura mai discreta, foarte rafinata.

Bazin lat

Ce e clasic are sanse sa fie vesnic! Ideea s-ar putea aplica si fustei conice, o prezenta la fel de consistenta si consecventa pe podiumuri. Fie ea din satin, casmir sau tweed, fusta confera nu numai feminitate, ci si suplete siluetei. Ce e important? Sa o combini cu jachetele scurte si foarte cambrate.

Forme voluptuoase

Nou si de mare efect – caci ascunde toate surplusurile nedorite – e pantalonul de calarie. Clasici, cu evidente „aptitudini de disimulare” a imperfectiunilor sunt pantalonii putin lejeri si discret ajustati pe coapse. Dau o alura zvelta, pot fi purtati cu absolut orice, se „mariaza” ideal cu pantofii cu toc.

Alura baieteasca

Din nou in lumina reflectoarelor: pantalonii foarte largi, drepti, cu pliuri. Te avantajeaza dacă ai o alura longilina, cu o volumetrie verticala, sau daca ai bazinul foarte ingust si coapse mai accentuate.

Bazin lat

Pantalonii cu croiala barbateasca, drepti si lipsiti de curbura specifica soldurilor feminine iti vin ca turnati. Se ajusteaza „corect” pe posterior si dau un aer „smart” si ingrijit, foarte potrivit tinutelor de birou.

Pe scurt, din tendintele prezentate pe catwalk:

  • talia e foarte accentuata; aproape totul se poate lega cu funde, curele, cordoane sau bentite
  • mantourile sunt stranse cu benzi de satin
  • sacourile sunt foarte cambrate
  • jachetele groase si voluminoase sunt scurtate pentru a „acompania” fuste sau pantaloni bine ajustati pe corp
  • influentele masculine sunt atenuate de piese sexy, pline de feminitate


Lasă un răspuns

Sus