Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Moda si stil > Trendul anului 2017: rochii mamă fiică identice

Trendul anului 2017: rochii mamă fiică identice

Încă din momentul când o femeie află că va fi mamă, începe să se gândească la toate detaliile în ceea ce priveşte minunea de om pe care o va aduce pe lume, de la nume, până la hăinuţele pe care le va alege.

Bucuria de a fi mamă este cu atât mai mare cu cât va puteţi asorta hainele cu cele ale micuţei dumneavoastră, iar posibilităţile sunt nenumărate. De la rochii de catifea, până la rochii cu imprimeu floral, multe dintre doamne adoră să poarte alături de fiicele lor ţinute identice care să demonstreze legătura specială şi strânsă pe care o au, iar imortalizarea acestui moment creează amintiri care vor dăinui o viaţă.

Se pare că şi designerii din întreagă lume sunt de aceeaşi părere, deoarece în anul 2017 sunt la mare căutare modelele de rochii pentru mamă şi fiică. Tocmai de aceea cei de la HainedeVis au creat o întreagă colecţie de rochii pentru mama şi fiica, la preţuri avantajoase, folosind materiale de calitate atent selecţionate. Puteţi fi absolut convinse că alegând un astfel de set, nu numai că va veţi face remarcate, însă veţi fi şi foarte apreciate.

Vă prezentăm cele mai populare modele de rochii pentru mamă şi fiică pe care le puteţi găsi pe site-ul HainedeVis

  1. Set Rochii Franjuri


Începutul de an este întotdeauna presărat cu evenimente la care trebuie să participaţi. Din gama largă de produse disponibile în categoria de rochii pentru mama şi fiica, optaţi pentru setul Rochii Franjuri, cu care veţi fi un duo apreciat de către toate persoanele din jur. Modelul unicat şi croiul interesant fac din acest set o alegere potrivită şi pentru evenimente formale. Confecţionate din jerse elastic, rochiile sunt accesorizate cu franjuri de piele, care va vor oferi un aspect elegant, dar şi jucăuş, conferindu-va o libertate mare de mişcare atunci când vreţi să dansaţi şi să va simţiţi bine.

2. Set Rochii Lolly


Fie că mergeţi la o cină în familie, fie că aveţi programat un eveniment mai important la care trebuie să luaţi parte, dacă nu vreţi să treceţi neobservate, atunci puteţi conta pe setul de rochii pentru mama fiica Lolly. Acest set îmbină stilul elegant cu comoditatea, graţie materialului lejer, din triplu voal. Fondul negru al rochiei va pune în valoare imprimeul de inspiraţie tradiţională, cu inserţii florale viu colorate, iar volanele dispuse pe umeri vin să dea un plus de unicitate acestui model interesant.

3. Set Rochii Noelia


De foarte multe ori, fetiţele îşi doresc să urmeze exemplul mămicilor şi să se îmbrace exact că ele. Pentru astfel de momente, setul de rochii pentru mama şi fiica Noelia este alegerea potrivită. Realizate din jerse elastic şi având un croi lejer, aceste rochii sunt perfecte atât pentru plimbări relaxante în parc, ieşiri la shopping, cât şi pentru aniversări sau alte evenimente mai formale. Acest set de rochii pentru mama şi fiica se remarcă prin combinaţia inedită de culori, care conferă un aer relaxat ţinutei, având posibilitatea de a le accesoriza atât cu încălţăminte sport, precum balerini sau ghetute, cât şi cu pantofi sau sandale.

4. Set Rochii Kasia


Cine a spus că în toiul iernii nu putem aduce vara înapoi? Acest lucru este posibil, alegând pentru fetiţă şi pentru dumneavoastră setul de rochii Kasia. Acest model de rochii pentru mama şi fiica reprezintă o explozie de culori vii, la modă, care va însenina orice zi mohorâtă. Alegeţi să fiţi în pas cu modă şi regăsiţi entuziasmul copilăriei în aceste rochii cu croi modern, ideale atât pentru ieşiri în oraş, cât şi pentru ocazii mai speciale.

5. Set Rochii Sandra


Setul de rochii pentru mama şi fiica Sandra este o achiziţie ce nu trebuie să lipsească din garderoba doamnelor şi domnişoarelor cochete. Realizate din catifea de culoare bordo, rochiile au un croi lejer şi va oferă un plus de elegantă şi rafinament pentru acele ocazii în care va doriţi să fiţi o apariţie admirată şi complimentată, împreună cu fetiţă dumneavoastră.

Dacă aceste modele v-au atras atenţia, intraţi pe site-ul HainedeVis şi comandaţi-le chiar astăzi! Toate produsele sunt realizate din materiale de calitate, atent selecţionate, în atelierul propriu de creaţie.

Text și foto: HainedeVis

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus