Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Moda si stil > (P) Upgrade la garderobă! Cu ce vin nou designerii români

(P) Upgrade la garderobă! Cu ce vin nou designerii români

Facem ochii mari şi spunem ceva ce nu credeam vom spune vreodată: avem mai multe opţiuni vestimentare iarna, decât primăvara sau toamna. Iar dacă hainele sunt presărate cu note suave, de designeri autohtoni, atunci cu atât mai bine.

Bijuterii din aur, Minionette

N-am scăpat de noiembrie oricând de mult am fi vrut. Frigul e din ce în ce mai accentuat, iar dimineţile din ce în ce mai mohorâte. La o prima vedere, am putea crede că nu avem suficiente haine şi accesorii pentru ce ne aşteaptă. Normal, mereu e loc de mai bine.

Designerii de pe Breslo.ro se gândesc la absolut toate nevoile noastre: vrem o ţinută formată din haine mai puţine, dar care, în acelaşi timp, să fie călduroase. Vrem piese unicat, dar care să se potrivească personalităţii noastre. Vrem culori sau nonculori, vrem volume şi croieli care să ne păstreze senzualitatea, chiar şi atunci când purtăm hainele specifice iernii, ceva mai groase.

Creatorii ne arată că se poate şi suntem mai mult decât bucuroşi să vi le aratm şi vouă:

Jachetă croşetată, piesa definitorie pentru această perioadă  

Designerii vin cu ceva nou în acest sezon: jachetele croşetate, cu un design urban-chic. O astfel de jachetă dă tonul pentru restul ţinutei şi nu trebuie să ne ferim să spunem că este o piesă definitorie pentru această perioada.

Sute de modele poţi vedea aici >> Magazin online Larrange

poza-2

Tricoul – oricând, chiar şi iarna!

De ce să renunţăm la tricourile noastre dragi din simplul motiv că… ninge? E complet greşit să spui că nu poţi purta tricouri iarna. Sacoul abia aşteaptă un partener de discuţie, la fel şi puloverul cu nasturi, pe care-l vei purta descheiat. Noi am descoperit pe Breslo un brand care se întoarce la tradiţie şi la tot ce înseamnă românesc. Ne dorim să fie purtate multă  bucurie, mai ales că sunt 100% româneşti.

Descoperă modelele aici >> Magazin online Color Tshirts

poza-3-bis

Bijuteriile din aur, care te trimit până la stele şi înapoi

Le-am descoperit de curând şi deja le-am plasat pe locul I în topul preferinţelor noastre. Create din aur, bijuteriile Minionette sunt acel mic detaliu extrem de important, care face diferenţa. Cu o gamă  diversificată de modele, atât pentru femei, cât şi copii, bijuteriile sunt cu adevărat mici comori pe care să le porţi indiferent de sezon.

Răsfoieşte întreaga gamă  de bijuterii şi comandă-le de aici >> Magazin online Minionette

poza-4

Papionul reinventat, un accesoriu de neratat

Arată-ne ce papion porţi, că să-ţi spunem cât de curajos eşti! Designerii au reinventat complet clasicul papion, iar formele lor sunt din ce în ce mai jucăuşe sau extravagante. Aceste accesorii au devenit în ultimii ani atât de căutate şi de purtate, deoarece designerii le-au reinventat ori de câte ori au avut ocazia.

Dintre toate pe care le-am văzut, acestea rămân preferatele noastre >> Magazin online ClimentArt

poza-5

Bijuterii din nisip pictat – ai marea aproape de tine în plină iarnă

Am stat şi am căutat prin toate magazinele de pe Breslo, exact aşa cum am sta pe o plajă, căutând scoici, fără să avem vreo grijă în lumea asta. Şi am dat peste bijuteriile delicate din nisip, create printr-o tehnică mai puţin cuncoscuta în România, dar fascinantă, cel puţin.

Cu peisaje care să te încălzească în plină iarnă, descoperă-le aici >> Magazin online Gaghitte

poza-6

Despre Breslo.ro – mii de creatori, 8 ani de creativitate românească

Dacă îți dorești ceva original, personalizat, cu design unicat, atunci e musai să arunci o privire pe cea mai mare platformă creativă din România. Pe Breslo.ro , mii de creatori își vând creațiile, de la decorațiuni handmade pentru casă, articole vestimentare și bijuterii, până la accesorii și cosmetice homemade. Ce ne place cel mai mult este faptul că fiecare creator este dispus să personalizeze un produs exact așa cum ți-l dorești și poți vedea cu adevărat cum ideile tale prind viață.

Comments

comments

Lasă un răspuns