Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Moda si stil > Poveștile iilor

Poveștile iilor

Pasionată de artă și îndrăgostită de portul popular, Iulia Gorneanu salvează o frântură de Românie și integrează ia în vestimentația modernă.

Regina Maria a României, iubitoare a portului românesc, i-a fost model. Este unul dintre motivele pentru care Iulia abordează un stil vestimentar în care apar frecvent elemente tradiționale. „Am fost prima din București care a purtat paftale și toată lumea mă întreba ce sunt. Acum, văd că din ce în ce mai multe femei împrumută acest stil și mă bucur tare mult.”

Are o colecție impresionantă de ii, dar și de fote, pieptare, marame, jupoane, vâlnice, salbe și multe alte accesorii țărănești, adunate din toate colțurile țării. A avut nenumărate campanii, printre care „Salvează o IE, salvează o frântură de Românie”, prezentări și expoziții de fotografie fashion alături de criticul de modă Alin Gălățescu, expoziții prin care a prezentat piese din colecția personală  („IA – semne și poveste”) sau costume din patrimoniul Muzeului Țăranului Român („Veșmântul țărănesc, veșmânt regal”). A avut mai multe proiecte împreună cu designerul Simona Semen prin care propuneau integrarea creativă a pieselor țărănești  în ținute urbane. L-a inspirat pe celebrul creator de modă Dorin Negrău, ale cărui colecții au fost îndelung aplaudate de fiecare dată la New York Fashion Week. Ultima dintre acestea, colecția primăvară/vară 2016, a adus o reinterpretare în cod contemporan a iei și a fost un omagiu adus Reginei Maria a României, la 140 de ani de la nașterea sa. „Dorin a făcut furori cu cea de-a treia colecție. Și ce mă bucură cel mai mult este faptul că el lucrează cu femei din comunități tradiționale. Iile din ultima colecție sunt din borangic, țesute la război.”

Ce reprezintă ia de fapt?

În urmă cu șapte ani l-am cunoscut pe moș Constantin Rădășanu din Râșca, țăranul care și-a vândut un vițel ca să poată cumpăra o carte rară, omul în casa căruia am văzut una dintre cele mai impresionante biblioteci. De la el am aflat că hainele, la fel ca oamenii, au o soartă. Se referea, desigur, la hainele țărănești. La acele haine care, atunci când le porți, te conectează cu neamul, protejându-ți nu doar trupul, ci și sufletul. Femeile care le făceau spiritualizau actul de creație, realizând un transfer din planul utilului în cel al esteticului și activând magia simbolurilor arhetipale: „dintele de lup” (simbol al invocării spiritului totemic pentru protecţia casei și a familiei), „rozetele” (însemne solare), „coarnele de berbec” (totem de ocrotire a vieţii prin vegherea moşilor de neam), romburile (semne ale fertilității)… Despre acest limbaj țesut vorbește antropologul Cristian Istrătescu Târgoviște în cărțile sale, „Simbolistică, ornament, ritual în spațiul carpatic românesc” și „Credința valahă în spațiul balcano-carpatic românesc”. Înlocuirea semnelor-simbol de pe ii cu flori reprezintă începutul decadenței limbajului despre care vorbeam.

Ia este legătura vie cu trecutul…

Avem nevoie mai mult ca niciodată de poveștile, legendele și semnele noastre, de limba bătrână. Avem nevoie să aflăm și să înțelegem ritualurile moșilor noștri, credințele lor despre lumea văzută și cea nevăzută. În fiecare zi ne vindem lăzile de zestre, maramele, iile, sunt pline târgurile de ele, fără de preț, neprețuite, așteaptă pe tarabă să le luăm acasă, să le deslușim semnele, să ducem mai departe povestea femeii care le-a cusut, o poveste care vine din vechime și care, dacă îi dăm o șansă, poate să fie fără de sfârșit… Doar împreună putem recupera acest patrimoniu țărănesc, neprotejat de nicio lege! Haideți să salvăm, fiecare după puterea lui, o căsuță bătrânească, o fotă, o zadie, un brâu sau o ie! Salvează o IE este îndemnul generic. Salvând un obiect țărănesc salvezi o frântură de Românie. Și nu uita: ia, vâlnicul, fota, covorul, betele… poate au fost făcute chiar de străbunica ta!

Iile erau cusute special pentru anumite evenimente?

Da, există ii de lucru, ii de duminică, ii de sărbătoare, ii de mare sărbătoare (Paște, Rusalii, Sântămărie), ii de ceremonial (de mireasă, de nașă, de soacră-mare, de moașă, de îngropăciune…).  Exista până și o ie ritualică „a ciumei”. I se spunea Cămașa Ciumei și era cusută într-o singură noapte de nouă „femei iertate”, după care era agățată într-un copac din hotarul satului, înainte de răsăritul soarelui. În unele zone, era îmbrăcată cu Cămașa Ciumei o figură construită din paie, în timp ce-n alte părți prin gura veșmântului treaceau toți oamenii din comunitate, pentru a fi feriți de boală.

Cusăturile reprezentau un limbaj, un mod de comunicare?

Aceste ii comunicau, erau un fel de Facebook. Costumul țărănesc, la fel ca împletitura părului sau acoperământul capului, comunică mesaje despre persoana care îl poartă. Până la începutul veacului trecut, atunci când o femeie mergea la biserică își spunea povestea prin costum: dacă e fată mare, dacă își caută perechea, dacă e tânără măritată, dacă are copii, dacă e văduvă și vrea să se mărite din nou sau dacă vrea să-și păstreze statutul de văduvă… Există semne-simbol de unire, de completare, de doliu. Cusăturile constituiau un soi de pre-alfabet prin care femeia își comunica starea de sine, statutul social, clanul căruia îi aparținea.

Dar „coarnele de berbec” simbolizează mai multe lucruri, nu?

Pot fi atât în simboluri erotice (cuplare, unire, unire pe veci), cât și simbol al împlinirii familiei (copii, nepoți, strănepoți) sau al marilor confruntări (moarte, integrare în lumea strămoșilor). În funcție de poziționarea „coarnelor de berbec”, putem afla dacă avem de-a face cu o ie de mireasă, dacă mirele a fost din alt sat, dacă ia a aparținut unei femei cu copii/nepoți sau dacă este o ie de „îngropăciune”. Femeile își împletesc părul sub forma „coarnelor de berbec”, iar bărbații sculptează aceste semne protectoare pe porți, grinzi, rama ferestrelor, pridvor, piese de mobilier și unelte. Geometrizate în diferite feluri, „coarnele de berbec” reprezintă același simbol totemic, despre care se crede că are puterea de a duce mai departe neamul și de a-l apăra.

Sunt ii neterminate sau care au un mic defect, care este semnificația?

Majoritatea iilor autentice sunt neterminate. Femeia din comunitatea țărănească a considerat că perfecțiunea îi aparține doar lui Dumnezeu, că lucrul încheiat și desăvârșit este de sorginte divină.  Astfel, cusătura nefinalizată sau intervenția cu alt model sau culoare este deliberată. Asta am aflat de la lelea Năstăcuța a lu’ Niculae a Cosmii din Libotin, Țara Lăpușului. Tot ea mi-a povestit că femeile din satul ei își pregătesc din vreme ia pe care o vor purta pe ultimul drum. Credința lor este că numai în IE vor fi recunoscute de neam și vor putea fi primite în lumea strămoșilor. O altă femeie mi-a spus că ea vrea să fie îngropată în ia de mireasă. Bărbatul ei murise în război, la scurt timp după nuntă. „Amu îs bătrână și hâdă (urâtă), amu numa’ după cămeșă m-or putea cunoaște…” Am în colecție o ie foarte specială, de la începutul secolului trecut. A ajuns la mine prin colecționara Diana Lazăr din Cluj. Este prima ie pe care am descoperit, alături de semne-simbol, un text brodat – „Te iubesc. Cu drag”. La noi, în limbajul țesut, nu există un simbolism care să exprime declarații de felul acesta. Iubirea nu se comunica, nu era declarativă, se simțea, se trăia. După semnele cusute,
eu cred că este o ie de mireasă. Și cred că a fost cusută de o mamă pentru fiica ei, că mesajul este de la mamă la fata care urmează să treacă un prag, cel al căsătoriei.   

Mulți cred că o ie veche vine și cu energia persoanei care a purtat-o…

Categoric. Și este o energie bună. Ne conectează cu toate femeile din neam. Purtând o ie veche, autentică, participăm la o manifestare spirituală ce străbate timpul, prin care se poate redefini o istorie mitică. Conștientizând aceste lucruri, am început să adun ii vechi de peste tot și să îndemn femeile să le caute prin cuferele bunicilor, prin târgurile de vechituri, prin magazinele de antichități. Cred că femeia care a cusut ia pe care o port eu, acum, se bucură că dumneavoastră îi admirați creația, că munca ei este valorizată și apreciată după mai bine de o jumătate de veac, că ia, așa cum spunea moș Rădășanu, își urmează soarta…

Citește și:

In doi pe motor, in jurul lumii – un proiect 100% romanesc

Doamnele zborului romanesc

Pantofii cu siret, ultima moda

Articol preluat din ediția de decembrie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Luminița Tăbăran

Foto: arhiva personală


Lasă un răspuns

Sus