Esti aici
Femeia.ro > Frumusețe > Nu exista tratament pentru eliminarea vergeturilor

Nu exista tratament pentru eliminarea vergeturilor

Potrivit statisticilor, vergeturile sunt extrem de raspandite in randul populatiei feminine. 90% dintre femeile gravide dezvolta vergeturi in timpul sarcinii, in timp ce 70% dintre tinere sufera de vergeturi inca de la varsta adolescentei.

Explicatia este simpla: vergeturile sunt linii fine ale corpului, care apar ca urmare a distrugerii tesutului subcutanat in urma cresterii rapide in greutate si a intinderii excesive a pielii.

Vergeturile nu implica probleme de natura medicala insa reprezinta o reala problema de natura cosmetica. Acesta este si motivul pentru care putem vorbi despre o adevarata industrie creata in jurul inesteticelor vergeturi: creme, lotiuni, tehnici de masaj, terapii. Cati bani nu sunt dispuse femeile sa aloce lunar numai pentru a scapa de „liniile” proeminente de la suprafata pielii, in schimbul unui corp perfect?

COSMETICELE ANTI-VERGETURI- efectul „intepaturii de albina”

Cu toate acestea, realitatea este diferita de ceea ce credem noi atunci cand apelam la tot felul de tratamente minune pentru a scapa de vergeturi. Vergeturile reprezinta o ruptura in structura de rezistenta a pielii. Aceste fibre nu se mai pot reface, astfel ca putem vorbi despre rupturi permanente!

Tratamentele medicale (minim invazive), precum peeling-ul chimic, lumina intens pulsata, mezoterapia si terapia cu laser nu fac minuni, ci pot oferi doar o imbunatatire a aspectului, o usoara estompare si decolorare a vergeturilor, facandu-le mai putin vizibile ochiului.

„Tratamentele medicale reusesc sa reduca dimensiunea vergeturilor si sa le estompeze culoarea. In aceasta situatie nici nu putem lua in calcul un posibil efect al cremelor anti-vergeturi. In cazul tratamentelor cosmetice efectul este similar cu cel al unei intepaturi de albina: aparatura din saloanele de cosmetica, prin caldura degajata, impreuna cu masajul, nu face decat sa tumefieze zona din jurul vergeturii, facand astfel vergeturile mai putin vizibile. Insa acestea exista si reapar ochiului dupa maximum o luna”, explica dr. Calin Dobos, medic specialist in chirurgie faciala si in chirurgie plastica si competenta in laser chirurgical.

TERAPIA MINIM INVAZIVA- efect de micsorare a vergeturilor

  • Peeling-ul chimic, laser terapia, lumina intens pulsata si mezoterapia actioneaza tintit asupra vergeturilor, realizand o reducere a dimensiunii lor si o decolorare precoce.
  • Efectul acestor terapii este de atenuare a lor, dar nu si a numarului acestora. Numarul sedintelor difera in functie de complexitatea vergeturilor si de reactia corpului la terapie.
  • Unele persoane nu inregistreaza niciun efect in urma primei sedinte, in timp ce la alte persoane efectul este vizibil.
  • O sedinta de terapie minim invaziva impotriva vergeturilor variaza ca pret in jurul sumei de 100 – 150 euro.

LIFTINGUL DE COAPSE SI ABDOMINOPLASTIA – metode chirurgicale de indepartare a vergeturilor

Potrivit dr. Calin Dobos, singurul tratament sigur de indepartare definitiva a vergeturilor este cel chirurgical: liftingul de coapse, atunci cand vergeturile sunt prezente in zona coapselor, si abdominoplastia, atunci cand vergeturile se afla in zona abdomenului. „Vergeturile de pe coapse si de pe abdomen sunt cele mai frecvent intalnite, dar si cele mai suparatoare, deoarece sunt vizibile si expuse privirii. Prin liftingul de coapse si abdominoplastie, vergeturile sunt indepartate complet deoarece se indeparteaza exact pielea care contine vergeturile. Trebuie precizat insa, ca operatiile se indica relativ rar, doar in cazurile in care exista si un exces de piele”, afirma dr. Dobos.

Exista si alte metode terapeutice intermediare, care urmaresc producerea unei contractii cutanate. „Acestea presupun o <ridicare> a pielii de pe tesutul de dedesubt, prin incizii mici, si apoi aplicarea unor pansamente, corsete speciale care sa dirijeze vindecarea pielii in noua pozitie. Vergeturile nu dispar, doar se estompeaza, iar gradul de estompare variaza de la o persoana la alta”, explica dr. Calin Dobos.

MEZOTERAPIA

  • Mezoterapia cu ace presupune traversarea barierei epidermului si injectarea de substante cu efect de strangere a fibrelor rupte din structura de rezistenta a pielii, in derm.
  • Timpul de recuperare e de 1-2 zile.
  • Costul unei sedinte este de 100 euro.

PEELINGUL CHIMIC

  • Dupa o eventuala pregatire a tenului cu o crema speciala se aplica o solutie care contine acizi. In functie de tipul de acizi si de concentratia acestora, peelingul chimic poate fi supeficial, mediul sau profund. Acesti acizi provoaca arsuri la nivelul pielii, la nivelul stratului superficial (epiderma), si provoaca la nivelul dermului reparatie cutanata. Caldura provocata de acizi actioneaza asupra pielii ca asupra unei foi de hartie – pielea se strange si vergeturile se estompeaza.
  • O sedinta de peeling chimic in zona abdomenului sau a coapselor dureaza in medie 30 minute. Nu se poate spune un numar necesar de sedinte deoarece acestea se stabilesc in functie de reactia organismului pacientului.
  • Timpul de recuperare este cuprins intre 5 zile si 2-3 saptamani.
  • O sedinta de peeling chimic variaza intre 100 si 200 euro.

TERAPIA CU LASER

  • In timp ce peelingul chimic actioneaza pe baza caldurii degajate de acizi pe piele, terapia cu laser foloseste caldura furnizata de raza laser.
  • Principiul de functionare este acelasi ca la peelingul chimic, rezultatul final fiind strangerea fibrelor, stimularea colagenului tanar si estomparea vergeturilor.
  • Laserul arde pielea atat la suprafata cat si in profunzime, astfel ca timpul de recuperare este de 2-3 zile.
  • Durata unei sedinte este de 20-30 minute, iar costul acesteia variaza intre 100-300 de euro in functie de aria de lucru.

TERAPIA CU LUMINA INTENS PULSATA

  • Terapia cu lumina intens pulsata presupune o recuperare mai rapida deoarece nu se mai provoaca o arsura la stratul superficial al pielii.
  • Lumina intens pulsata furnizeaza caldura direct in stratul profund al pielii, tehnica dispunand de un mecanism de racire a epidermei.
  • Deoarece este o tehnica mai putin invaziva la nivelul epidermei, timpul de recuperare este redus la cateva zile.
  • Costul unei sedinte variaza intre 100-200 de euro.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns