Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Riduri sau linii fine?

Riduri sau linii fine?

 

Când te uiţi în oglindă, abia dacă le zăreşti, dar îşi fac apariţia la orice zâmbet. Unul ici, altul acolo, ridurile apar parcă peste noapte. Există riduri de expresie, cele care se formează când ne încruntăm, ne mirăm sau râdem, dar, pe lângă acestea, altele mai mici ne dau alarma.

Trei feluri de riduri, trei tratamente

Profunde sau fine, liniile instalate pe piele tot riduri se numesc.
Liniile fine apar din pricina îngroşării pielii şi a deshidratării. Asta se întâmplă mai ales iarna, când pielea se îngroaşă pentru a se apăra de frig şi este uscată de temperaturile scăzute şi de vânt. Slăbirea bruscă are un efect nefast asupra tenului, iar liniile fine apar ca din senin. Chiar dacă sunt discrete, aceste riduri nu trebuie ignorate. În stadiu incipient, pot fi stopate, altfel se vor adânci.
Ridurile dinamice apar odată cu mişcarea muşchilor faciali, fiind numite riduri de expresie. De obicei, sunt profunde şi nu se atenuează doar cu creme.
Soluţia? Singurul remediu rapid este injectarea cu acid hialuronic sau botox. Dacă vrei o soluţie neinvazivă, cremele cu venin de viespe dimi-nuează destul de mult astfel de riduri, acestea fiind considerate o alternativă la botox, însă rezultatele se văd în timp şi, oricum, ridurile nu pot fi şterse, ci doar mult atenuate.
Ridurile statice sunt prezente indiferent dacă mişcăm sau nu muşchii faciali. Dacă n-am reuşit să le prevenim, trebuie să luăm măsuri urgente împotriva lor, măcar să le ţinem pe loc.
Cremele antirid şi masajele cosme-tice diminuează ridurile profunde şi le ţin sub control cât mai mult timp, iar dermabraziunea le reduce.

Soluţiile frumuseţii

Mici schimbări în ritualul zilnic şi în stilul de viaţă te vor ajuta să-ţi recapeţi într-un procent considerabil aspectul tineresc.
Protecţia pielii cu produse cu SPF este extrem de importantă. O astfel de loţiune se aplică dimineaţa, înainte de machiaj.
Hidratarea este obligatorie. Atât apa băută, cât şi cremele hidratante aplicate regulat, de două ori pe zi, menţin tenul neted.
Dacă au apărut deja linii fine, încearcă să le ştergi folosind un ser antiîmbătrânire. Aplică-l insistând pe acele zone. Microdermabraziunea este o altă soluţie rapidă ce înlătură ridurile fine şi le micşorează pe cele adânci.
Alege creme antirid eficiente care să conţină retinoizi, vitamina C, AHA, polipeptide, extracte din plante! Acestea din urmă stimulează sinteza de colagen, redând pielii aspectul catifelat. Retinoizii fac adevărate minuni, însă pot provoca arsuri solare. Prin urmare, dacă foloseşti o astfel de cremă, asigură-te că are şi un SPF pe măsură (peste 20).
Înlocuieşte cafeaua cu cacao! Flavonoidele din cacao protejează pielea de radicalii liberi, intensifică circulaţia şi stimulează hrănirea pielii.
 
Citeste si: De ce ai cearcane

 


Lasă un răspuns

Sus