
Când frigul îți intră în oase, căldura e cea te face să-ți recapeți starea de bine, dar și frumusețea.
Prea multă căldură poate să deshidrateze părul și pielea, dar, bine drămuită, vom reuși s-o punem să lucreze în folosul frumuseții. Cum vremea ne îndemnă să savurăm o cană cu ceai fierbinte și să stăm cât mai aproape de dogoarea șemineului, o porție bună de căldură va fi un adevărat răsfăț și când e vorba despre trup.
Parafina redă catifelarea mâinilor
Mâinile sunt supuse deshidratării în orice moment al anului, dar mai ales în cel rece. Pielea se usucă și apare senzația de usturime. Baia cu parafină este un tratament mai puțin cunoscut, se face doar în saloane (acasă poate fi destul de periculos). Un astfel de tratament are un efect de zece ori mai eficient decât cea mai bună cremă de mâini fiindcă acționează în profunzime. Se începe cu o exfoliere care îndepărtează celulele moarte și face pielea să absoarbă ingredientele active. Apoi, se masează mâinile cu o cremă hidratantă și se aplică parafina caldă. Se înfășoară în folie de plastic și mănuși termoizolante și se ține în jur de 20 de minute. Imediat după îndepărtarea parafinei, vei simți mâinile catifelate și perfect hidratate. De acest tratament beneficiază din plin inclusiv unghiile.
Mască de păr cu ulei cald
Uleiul aduce numeroase beneficii pentru piele și păr, dar mult mai intense vor fi efectele lui dacă va fi ușor încălzit la utilizare. Până și cel mai uscat păr căpătă suplețe, pentru că astfel este refăcut în profunzime. Acest tratament se folosește foarte ușor și acasă. Există măști speciale care hrănesc intensiv părul. Uleiul se încălzește în apă clocotită (o sticlă ținută la bain-marie) un minut și apoi se aplică pe părul umed. După 15-30 de minute, clătești părul. Poți folosi ulei de măsline, de porumb sau de cânepă. Nu ai nevoie de o cantitate foarte mare, 2-3 linguri fiind suficiente. Dacă ai părul foarte uscat ori deteriorat, folosește ulei cald o dată pe săptămână. Astfel, inclusiv scalpul va fi bine hidratat și hrănit, iar cojițele și mătreața se îndepărtează cu ușurință.
Băi calde
Căldura apei relaxează musculatura, iar adăugând 3-4 linguri de sare grunjoasă, te vei bucura de mult mai numeroase beneficii, efectele fiind similare unui tratament spa. Sarea ajută la reducerea inflamațiilor pielii, ale organismului în general, stimulează circulația, curăță porii și asigură o exfoliere delicată. După o astfel de baie caldă, pielea își dinamizează activitatea și devine tonică, dar și dornică de hidratare. Porii deschiși de căldură și curățați de sare vor primi o cantitate mai mare de nutrienți și de elemente de hidratare din cremele de corp.
Măști la cald pentru ten
Aproape orice ten suportă o doză de căldură. Băile de aburi ajută la deschiderea porilor, iar astfel, măștile aplicate ulterior acționează mai profund. Pentru tenurile grase se poate apela la măștile-saună, cu efect termic. Se găsesc în comerț și se aplică foarte ușor. Imediat după aplicare, încep să se încălzească, înlăturând excesul de sebum, punctele negre și impuritățile pielii. Poți să-ți prepari și tu o astfel de mască încălzind foarte puțin (cât suportă pielea de pe antebraț) la bain-marie o lingură cu ulei amestecată cu o lingură de miere.
Tratament anticelulitic
Pentru a fi eficient, se știe, tratamentul anticelulitic trebuie aplicat atunci când circulația este deja stimulată și porii sunt deschiși, astfel ca ingredientele active să ajungă la locul potrivit. Ideal este să aplici astfel de tratamente imediat după o baie caldă, care să favorizeze absorbția. Prin urmare, căldura este un element important. Înfășurarea în folie alimentară a coapselor, feselor și abdomenului după aplicarea cremelor anticelulitice este un alt truc pentru obținerea unor rezultate optime. Sub efectul de saună produs de folie, pielea se încălzește, porii se deschid și crema intră mai adânc în piele. Transpirația care apare odată cu efectul termic (ușor, aproape insesizabil) duce la pierderea apei din țesuturi, aspect ce poate afecta aspectul pielii, dar putem mări temperatura la nivelul pielii și fără a pierde valoroasa apă. Cum tot e frig și o doză de căldură nu strică niciodată corpului, poți începe lupta împotriva celulitei folosind tratamentele calde, cu efect termic imediat. Avantajele sunt că stimulează circulația, dinamizează topirea stratului de grăsime și drenajul limfatic, iar celulita este astfel mai ușor de combătut.
Sauna, tratament și plăcere
Ca bonus pentru abonați, multe săli de sport oferă saune. Dacă beneficiezi de un astfel de tratament, nu trebuie să-l ratezi. Temperatura pielii crește până la 40 de grade, iar pulsul, cu 30%. Dacă suferi de hipertensiune, e bine ca întâi să consulți medicul, chiar dacă se spune că sauna ajută și la scăderea tensiunii! Aerul uscat și cald sau aburii încinși stimulează imunitatea, purifică pielea, stimulează circulația și eliminarea toxinelor, îmbunătățesc arderile și rata metabolică, te ajută să te relaxezi (sauna este ideală după sport pentru relaxarea musculaturii), îți aduc o stare de bine, iar aspectul pielii are de câștigat!
Citește și:
Trei bauturi calde cu ciocolata
Materiale care iti tin de cald
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.46/19.11.2015
Autor: Luminița Tăbăran
Sursa foto: pixabay.com