Esti aici
Femeia.ro > Gastronomie > Ciocolata pentru zodii

Ciocolata pentru zodii

Cremoasă, cu lapte, neagră sau glasată… Fiecare dintre noi apreciază ciocolata și în funcție de semnul astral.

Berbec

Între două sesiuni de lucru, Berbecul face o pauză și se răsfaţă cu ciocolată. Presat de treburi sau prea comod, alege variante mai rapide. Deși nu se dă în lături nici de la alte dulciuri, le apreciază pe cele care au măcar glazură de ciocolată.

Negresă glazurată

Ingrediente

150 g făină, 250 g unt, 100 g ciocolată neagră, 200 g zahăr, 50 g cacao, 150 g mascarpone, 3 ouă, esență de vanilie, sare. Pentru glazură: 200 g ciocolată topită, 100 ml smântână pentru frișcă, 50 g unt, nucă zdrobită

Mod de preparare

Topește untul și ciocolata. Încorporează zahărul și cacaua, ouăle, esența, făina, un praf de sare și brânza mascarpone. Toarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Dă la cuptorul încins pentru 35-45 de minute. Pentru glazură, amestecă ciocolata cu smântâna și laptele încălzite separat, apoi adaugă nuca. Toarn-o peste negresa răcorită, apoi dă la rece pentru câteva ore.

Taur

Ca un adevărat semn de pământ, Taurul apreciază orice rod al acestuia când vine vorba de dulciuri, iar ciocolata este luxul suprem care-i încântă papilele. Plăcerea este și mai mare când ciocolata fondantă e acompaniată de fructe.

Pere în sos de ciocolată

Ingrediente

4 pere, 100 g zahăr, 150 g ciocolată neagră, 150 ml smântână pentru frișcă, o linguriță cu unt

Mod de preparare

Pune pe foc 750 ml de apă cu zahărul. Când siropul dă în clocot, adaugă perele și fierbe-le 20 de minute. Scoate-le și lasă-le la răcorit. Pentru sosul de ciocolată, pune la fiert smântâna și ciocolata și lasă până ce se omogenizează. Adaugă untul, iar când sosul e neted și lucios, dă-l deoparte. Așază câte o pară într-o farfurie puțin adâncă și toarnă deasupra sosul cald de ciocolată.

Gemeni

Pentru Geamăn, ciocolata este un simbol al libertății și al sărbătorii. Îl poți cuceri cu o bomboană învelită-n staniol sau un mic baton alături de o cafea. Fiind un iubitor al verii, el va aprecia întotdeauna o savuroasă înghețată de ciocolată.

Înghe]ată la cornet

Ingrediente

60 g ciocolată, 4 gălbenușuri mari, 100 g zahăr tos, 480 ml smântână pentru frișcă, 35 g cacao, 1½ lingurițe cu extract de vanilie

Mod de preparare

Freacă zahărul cu gălbenușurile. Cerne cacaua, toarnă smântâna pentru frișcă, amestecă și pune pe foc mic. După ce s-a încălzit bine, toarnă peste crema de gălbenușuri, amestecând încontinuu. La final, încorporează ciocolata topită. Pune toată compoziția pe foc mic și lasă până ce ajunge la 70ºC. Dă deoparte și toarnă crema într-un castron rece. Adaugă exctractul de vanilie și dă la congelator. Servește înghețata în cupe de napolitană.

Rac

Nostalgic și romantic, Racul asociază gustul ciocolatei cu sărbătorile din familie și cu alintul mamei. Dacă vrei să-l cucerești, tortul de bezea sau macarons cu cremă de ciocolată sunt variantele cu care nu vei da greș.

Pavlova neagră

Ingrediente

4 albușuri, 300 g ciocolată, 150 g zahăr, 1½ linguri cu cacao, 1 linguriță cu oțet balsamic, 400 ml smântână pentru frișcă, 50 g unt, sare

Mod de preparare

Bate albușurile spumă cu un praf de sare. Adaugă zahărul treptat, apoi oțetul, cacaua și 50 g de ciocolată topită. Trasează cercuri pe tava tapetată cu hârtie de copt și pune compoziția de bezea în ele. Dă tava la cuptorul încins pentru 90 de minute. Topește 200 g de ciocolată cu 200 ml de smântână și untul. Servește pavlovele cu sos și frișcă deasupra. Decorează cu ciocolată rasă și câte o cireașă glasată.

Leu

Dacă alte zodii se mulțumesc cu bucățele clasice de ciocolată, vanitos și cu distincția ce-l caracterizează, Leul o va căuta pe cea mai rară, rafinată și scumpă. Apreciază o ciocolată un pic amară, dar, dacă vrei să-l dai gata, trufele sau tartele de ciocolată sunt perfecte.

Tartă pofticioasă

Ingrediente

175 g ciocolată neagră, 100 ml lapte, 300 ml smântână pentru frișcă, 2 linguri cu zahăr, esență de rom, 2 gălbenușuri mari, fulgi de migdale. Pentru blat: 50 g biscuiți cu ciocolată, 100 g biscuiți digestivi, 50 g alune (migdale sau nuci), 90 g unt nesărat

Mod de preparare

Pentru blat, zdrobește într-un mixer biscuiții, alunele și amestecă-le cu untul. Tapetează o formă de tartă și dă-o la cuptorul încins pentru zece minute. Pentru cremă, pune pe foc laptele, smântâna și zahărul. Când s-a încins, dă deoparte și pune ciocolata. Amestecă și încorporează gălbenușurile și romul. Toarnă crema de ciocolată în tava de tartă și dă la cuptor pentru un sfert de oră.  Servește cu fulgi de migdale.

Fecioară

Sub aparența ei austeră, Fecioara ascunde o gurmandă ce apreciază deserturile fine cu ciocolată. Va alege sufleurile de ciocolată, dar și înghețata rafinată. Ciocolata topită va înnobila orice fruct, tartă sau altă prăjitură banală.

Choco lava

Ingrediente

400 g ciocolată menaj neagră, 200 g unt, 3 ouă, 3 linguri cu făină, 3 linguri cu zahăr, esență de rom. Pentru forme: unt, zahăr pudră

Mod de preparare

Amestecă ouăle cu zahărul și făină până ce obții o compoziție cremoasă și fină. Topește separat untul și ciocolata, apoi încorporează treptat în amestecul ouă. Aromatizează cu esență după gust. Unge cu unt formele de copt și tapetează-le cu zahăr pudră. Toarnă compoziția de ciocolată, bate formele cu baza de masă pentru a scoate bulele de aer și dă la cuptorul preîncălzit pentru 10-12 minute, la 200ºC. Nu le coace mai mult, pentru că altfel interiorul nu va ieși precum ciocolata. Servește choco lava cu înghețată, frișcă ori fructe de pădure.

Balanță

O personalitate sedusă de culoare, Balanța nu poate alege între ciocolata neagră și cea albă, o rețetă care să le combine fiind prăjitura ideală pentru ea. Budincile, tartele sau chiar banala tabletă trebuie să fie mereu în alb-negru ca o Balanță să lipăie de plăcere.

Budincă fină

Ingrediente

50 g ciocolată cu lapte, 2 linguri cu cacao, 400 ml lapte, 25 g amidon, 1 linguriță cu extract de vanilie

Mod de preparare

Pune pe foc mic 300 ml de lapte. Dă ciocolata pe răzătoarea mică și introdu-o într-o crăticioară cu fundul gros. Adaugă amidonul, zahărul, cacaua cernută și restul de lapte. Toarnă laptele fierbinte, vanilia și amestecă până ce budinca se încheagă. Pune-o în pahare și lasă la răcit. Servește budinca de ciocolată cu frișcă deasupra. Încearcă aceeaşi reţetă folosind ciocolată albă în locul celei cu lapte.

Scorpion

Senzualul Scorpion profită de virtuțile afrodiziace ale ciocolatei și se lasă pradă acestui desert în orice moment. Ca să stârnești pasiunea Scorpionului, nimic nu-i mai bun decât un fondue cu fructe proaspete sau o cupă de înghețată cu topping de cafea.

Fondue de ciocolată

Ingrediente

180 g ciocolată, 4 linguri cu smântână pentru frișcă, 2 linguri cu espresso (sau nes), 1 linguriță cu extract de vanilie, sare de mare, fructe proaspete

Mod de preparare

Topește la bain-marie ciocolata ruptă în bucăți sau dată pe răzătoarea mare. Adaugă smântâna pentru frișcă, un praf de sare de mare și extractul de vanilie. Amestecă până ce obții o cremă fină și omogenă. Transferă totul într-un vas de fondue pentru a menține caldă compoziția cremoasă de ciocolată. Taie fructele în bucățele, cât să le iei dintr-o înghițitură, înfige-le pe bețe și tăvălește-le prin ciocolata caldă și aromată.

Săgetător

Când vrea să-și recapete rapid starea de bine, își va prepara o ciocolată caldă. Nu-i place să gătească, așa că o tabletă de ciocolată și câteva ingrediente îi sunt suficiente pentru a improviza un desert rapid, impresionându-și asistența prin creativitate.

Ciocolată caldă

Ingrediente

200 g ciocolată cu lapte, 100 ml lapte, 100 ml smântână pentru frișcă, 1 baton de scorțișoară, fulgi de chili (facultativ)

Mod de preparare

Rupe ciocolata în bucăți și pune-o la topit în cuptorul cu microunde pentru 5-6 secunde, cât să se înmoaie și s-o poți omogeniza, sau pe baie de aburi. Când ciocolata a devenit cremoasă, încorporează treptat smântâna pentru frișcă, apoi laptele încălzit în prealabil împreună cu batonul de scorțișoară. Pune totul pe foc mic și lasă să dea într-un clocot. Dacă ciocolata este prea groasă, adaugă lapte călduț până ce ajunge la consistența dorită. Servește ciocolata fierbinte în căni de ceramică. Presară scorțișoară deasupra, dacă-ți place gustul, ori un pic de chili.

Capricorn

Acest perfec-ționist răsfoiește cartea de bucate pentru a găsi desertul cu ciocolată care să-i ofere un adevărat regal culinar. Pudoarea sa îl împiedică să-și exprime sentimentele, dar își va cuceri partenerul cu cele mai savuroase prăjituri cu ciocolată.

Ruladă bicoloră

Ingrediente

5 ouă, 150 g zahăr pudră, 150 g făină, 30 g cacao, 50 g ciocolată. Pentru cremă: 250 g iaurt, 2 foi de gelatină, 2 plicuri cu zahăr vanilat, 50 g ciocolată albă, 250 ml frișcă, 100 g căpșune

Mod de preparare

Freacă ouăle cu zahărul, pune făina, ciocolata rasă și cacaua. Tapetează o tavă cu hârtie de copt și răstoarnă compoziția. Coace 10-15 minute. Răstoarnă foaia de pandișpan pe o cârpă umedă și rulează. Pune gelatina la înmuiat în 100 ml de apă rece. Când s-a umflat, pune-o pe foc cât să se încălzească. Amestecă iaurtul scurs de zer, vanilia, ciocolata rasă și frișca, apoi pune gelatina. Desfă foaia, unge-o cu cremă, presară câteva căpșune tăiate și rulează. Pudrează cu zahăr.

Vărsător

Este gata să militeze pentru salvarea adevăratei ciocolate. Semn de aer, Vărsătorul va găsi în ciocolata aerată, în sufleuri sau chiar tiramisu deserturile ideale. Întotdeauna, crema de ciocolată va fi ingredientul ce va înnobila orice desert pe care-l va găsi… fără sare și piper.

Tiramisu

Ingrediente

4 gălbenușuri, 120 ml vin dulce, 500 g mascarpone, 400 ml espresso, 2 linguri cu cacao, 250 ml smântână pentru frișcă, 100 g zahăr, 200 g ciocolată cu cafea, pișcoturi

Mod de preparare

Freacă gălbenușurile până ce devin spumoase. Încorporează zahărul și vinul și pune totul la bain-marie. Lasă până ce amestecul devine lipicios și spumos, apoi dă deoparte. Separat, bate smântâna pentru frișcă, iar brânza mascarpone omogenizeaz-o cu o lingură nemetalică. Încorporează cele două ingrediente în crema de gălbenușuri răcită. Topește ciocolata 4-5 secunde în cuptorul cu microunde și toarnă una, două lingurițe în fiecare pahar. Adaugă cremă de ouă, pișcoturi înmuiate în espresso și alternează straturile.

Pești

Acest semn de apă preferă formele rotunde și textura cremoasă, moale, chiar fluidă pentru desertul cu ciocolată. Adoră torturile îmbrăcate în cremă de ciocolată, dar și bomboanele cu nuci, alune, biscuiți sau nucă-de-cocos. Mousse-ul de ciocolată este preferatul Peștilor.

Trufe

Ingrediente

500 g ciocolată neagră, 200 g ciocolată cu lapte, 425 ml smântână pentru frișcă, un vârf de linguriță de scorțișoară, 2 boabe de enibahar, 10 cuișoare, ½ linguriță cu chili, cacao

Mod de preparare

Pune pe foc smântâna cu mirodeniile și încălzește-o, dar fără s-o dai în clocot. Strecoară, toarn-o peste ciocolata ruptă în bucăți și omogenizează. Dacă vrei să fie mai lucioasă, adaugă 30 g de unt în compoziția de ciocolată și smântână. Pune totul într-un castron și dă la rece. Când a început să se întărească, ia cu lingurița și modelează mic sfere. Dă-le prin cacaua cernută și pune-le la rece până în momentul servirii. Ca să-ți fie mai ușor, toarnă compoziția de trufe într-o tavă tapetată cu folie și dă-o la rece. Taie apoi cubulețe și tăvălește-le prin cacao.

Articol preluat din ediția de octombrie 2014 a revistei Femeia.

Autor: Luminița Tăbăran, Mariana Fătulescu

Sursa foto: Fotolia


Lasă un răspuns

Sus