Esti aici
Femeia.ro > Gastronomie > Cum faci sa-ti placa alimentele sanatoase

Cum faci sa-ti placa alimentele sanatoase

Nu trebuie sa renunti la anumite alimente doar pentru ca nu-ti place gustul lor, mai ales daca sunt din categoria celor care au primit titlul de super-alimente. Iata cateva trucuri, sfaturi si combinatii inspirate care te vor face sa-ti placa alimentele sanatoase. Mai da-le o sansa – cel mai adesea, conteaza foarte mult si cum le prepari.

Broccoli. O fi sanatos, anticancerigen si sursa de vitamine si minerale, dar nu-ti place si pace! Fiindca nu prea are gust si nici culoarea nu te atrage. Ei bine, daca in privinta culorii, nu prea ai ce sa-i faci (chiar ea e responsabila pentru anumite beneficii ale acestei legume), cand se pune problema gustului, lucrurile se pot imbunatati. Nu te multumi sa fierbi broccoli (Stiai ca broccoli se mai numeste si leguma femeilor?). Da-i un pic de atitudine stropindu-l cu un dressing usor de usturoi, ulei de masline si condimentele preferate sau, daca nu esti la o dieta stricta, cu un strop de unt topit ori o lingurita de maioneza.

  • Cum pregatesti supa perfecta

Usturoi. Daca nu-ti place, e intr-adevar o mare problema, fiindca el da personalitate multor feluri de mancare prin aroma sa puternica. Daca tocmai faptul ca „nu trece neobservat“ nu iti este pe plac, nu-l exclude definitiv din farfuria ta. Gateste-l inabusit in loc de calit ori crud. Vei observa diferentele: usturoiul gatit doar va da o tenta felului de mancare, in loc sa-l acapareze cu totul. Si cand nu poti depasi bariera de tipul „nu suport usturoiul“, mai gandeste-te si la beneficiile lui: te protejeaza de infectii si raceli, iti curata arterele de colesterol si este un detoxifiant extrem de eficient.

Linte. Doar cand auzi ca se vorbeste despre supa de linte, incepi sa strambi din nas. Complet gresit. E cazul sa reevaluezi acest aliment plin de proprietati benefice pentru organism. Alinta-ti papilele gustative cu o supa crema de linte – ea contine nu doar linte (daca nu ti-a placut la un restaurant, incearca sa-ti faci tu acasa, punand legume dupa bunul plac), ci si cartof, morcov si alte verdeturi, care ii imbogatesc gustul.
 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus