Sunt pasionate de bucătărie și de-a lungul anilor au strâns sute de rețete. Apoi au avut gândul cel bun de a le împărtăși tuturor într-un blog savuros.
Au 50.000 de fani pe blogul savoriurbane.com. Am fost curioasă să aflu cine este în spatele acestei surse de inspirație culinară și așa le-am cunoscut pe Diana și Oana…
Cine sunt cele două femei puternice din spatele blogului Savori Urbane? Ce faceţi atunci când nu vă ocupaţi cu blogul?
Diana: Sunt Diana (din Arad), pasionată de gătit de când mă ştiu, de profesie avocat, lucrez la biroul meu de traduceri autorizate, mamă a unui băieţel de 6 ani, încântat şi el de bucătărie. Când nu mă ocup de blog, stau cu familia, lucrez la birou sau acasă. Încerc să le îmbin pe toate. Blogul oglindeşte ceea ce mâncăm noi acasă, nu gătesc pentru blog, ci gătesc pentru noi şi mă documentez pentru blog. Este o diferenţă. Nu este un gătit „industrial”, cu premeditare. Pe lângă blog, am foarte multe activităţi cu băieţelul şi soţul, suntem extrem de activi, socializăm mult, de preferat în aer liber, ne jucăm, aşa că nu ne plictisim.
Oana: Sunt Oana Igretiu (din Arad). Sunt gurmandă prin structura mea şi nu refuz nicio combinaţie de ingrediente, oricât de exotică ar fi. Gust şi apoi emit verdicte. Nu am inhibiţii sau fobii alimentare. Am studiat medicină generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, am făcut traduceri, am lucrat peste zece ani în vânzări auto, am urmat cursurile HoReCa School, am dobândit diplomele de cofetar şi patiser şi acum… îmi amenajez propriul laborator de cofetărie-patiserie în Arad. Iubesc muzica (jazz, fusion, rock, punk, progressive), călătoresc mult în străinătate în vacanţe şi la concerte (acum o însoţesc pe fiica mea de 16 ani), vizitez castele, catedrale, muzee şi galerii de artă. Sunt fascinată de street food şi de diversitatea lui, de bistrouri şi de mici restaurante, de pieţele gourmet din străinătate (sper să apară şi la noi!), de micii producători oneşti pe care încercăm să-i promovăm prin intermediul Asociaţiei România Culinară, a cărei membră sunt.
De ce aţi ales să construiţi un blog împreună?
Diana: Ne tot ceream reţete una alteia şi le băteam la maşina de scris. Apoi le adunam într-un caiet, într-o mapă, pe care o am şi acum. Când aveam musafiri, la plecare era veşnica problemă cu „scrie-mi şi mie reţeta de la cutare sau cutare preparat”. Noroc cu calculatorul şi imprimanta (în anii ’90), că trebuia doar să listez. Deja aveam reţete organizate în fişiere. Apoi, odată cu internetul, a „trebuit” să trimit reţetele pe e-mail, ulterior am decis să le public pe Facebook – pentru că, astfel, fiecare găsea ce-l interesa. Având deja peste 120 de reţete scrise şi fotografiate, din vorbă în vorbă cu Oana, am ajuns la concluzia că amândouă avem nevoie de un blog. Aveam atâtea de împărtăşit, lumea era dornică să ne afle „secretele”, aşa că, în decembrie 2013, după un brainstorming cu privire la denumire, am făcut blogul împreună. Partea bună este că ne compensăm mult, avem principii clare şi comune.
Oana: Având în vedere că am fost colege de clasă şi am rămas prietene după absolvirea liceului, a fost firesc să colaborăm la Savori Urbane. Mai ales că ne unea pasiunea pentru gătit. Fiecare are reţetele ei de familie şi propriile viziuni asupra reinterpretării felurilor clasice. Ne completăm bine una pe alta.
Aţi fost pasionate de bucătărie din copilărie sau această dragoste a venit pe parcurs?
Diana: Daaa, clar, de când mă ştiu sunt pasionată de bucătărie. Am ajutat dintotdeauna la sărăţele şi covrigei. Eu am fost cea care a tocat vinetele pentru salată, a uns cu ou cornuleţele ori a tăiat rahatul, nucile, ciocolata pentru checul de Crăciun… Primul meu tort a fost Sacher, pe care l-am făcut de ziua mamei, acum 30 şi mai bine de ani. Făceam şi mâncare, dar, evident, ajutam şi la spălat vase, şi la „pus la loc”. Gătesc deci de pe la 6-7 ani în mod constant şi individual, cap-coadă. Mama și bunica mi-au lăsat şi mie un locşor în bucătărie unde să pot învăţa şi le mulţumesc mult. Niciodată nu mi-au spus: „Pleacă de aici că mă grăbesc” sau „nu ai ce căuta în bucătărie, că te murdăreşti”. Nu! Aveam oricând acces şi o făceam cu drag. La fel fac eu cu băieţelul meu, care mă ajută de vreo doi ani.
Oana: Gătesc din fragedă copilărie. Mai întâi printre picioarele mamei, ale bunicilor sau străbunicii, apoi pe cont propriu. La 15 ani, eram în stare să pregătesc un meniu cu zece feluri pentru propria zi de naştere, inclusiv torturi şi prăjituri. Copilăria noastră s-a desfăşurat în anii ’70-80, în plină criză comunistă, când era o penurie generală. Nu ştiu cum reuşeau gospodinele de atunci să pună ceva comestibil pe masă. Şi totuşi, cu puţin efort, se putea mânca foarte bine. Totul era „home made“, de la tăiţeii pentru supă până la mezeluri (cârnaţi, jambon, lebăr), gemuri, compoturi sau prăjituri. Apoi am descoperit bucătăria internaţională, la 17 ani, într-o primă ieşire din ţară – în Franţa, unde am avut şansa să-mi deschid orizontul culinar şi cultural. Atunci am descoperit de la brânzeturile fermentate mâncate cu fructe până la foie gras, fructe exotice, trufe sau stridii. Salate asortate cu rucola sau valerianella, dressinguri fine şi prăjituri delicioase. Am avut şansa de a petrece două săptămâni pe malul Atlanticului (Île d’Oléron) şi am văzut prima piaţă de pește şi de fructe de mare. Aşa s-a deschis larg poarta spre alte experienţe culinare. Până la urmă, gastronomia este o artă şi face parte din patrimoniul cultural al fiecărei naţiuni. Ca să venim în întâmpinarea cititorilor, am creat The Food Connection – Reţete Internaţionale, un proiect care angrenează 24 de bloggeri culinari, prin care descoperim în fiecare lună gastronomia unei ţări.
Fiecare reţetă are la final o piesă muzicală. Care este legătură dintre melodii şi preparate?
Diana: Ascult muzică în timp ce gătesc. În general, ascult Rock FM, dar şi concerte rock, albume integrale sau pur şi simplu ce-mi pică cu drag pe moment. Nu există vreo legătură între melodii şi preparat (cu foarte mici excepţii). Melodie de suflet… foarte greu de spus, pe undeva toate sunt melodii preferate. Dacă este musai să aleg o melodie preferată, hai să fie Queen – Bohemian Rhapsody. Dar am atâtea melodii dragi, că mi-e chiar extrem de greu să aleg. Muzica a avut şi are în viaţa mea un rol extrem de important. În timp ce gătesc, că doar despre gătit este vorba, ascult muzică.
Oana: Muzica de la finalul reţetelor are legătură doar cu starea mea din acel moment. Sunt mare consumatoare de muzică, de la clasică la jazz, rock şi fusion, colecţionară de viniluri şi mare amatoare de festivaluri şi concerte. Am crescut cu muzică fină în casă… cu Hendrix, Led Zeppelin, Cream şi Deep Purple, cu Emerson, Jethro Tull sau Weather Report, Chick Corea etc.
Încep românii să conștientizeze rolul mesei în familiei?
Diana: Cred că în trecut masa în familie era mult mai „la ordinea zilei” decât acum. La noi, de când mă ştiu masa a fost masă, am stat toţi şi am mâncat împreună, la ore cumva fixe. Acum, la casa mea fac la fel: mâncăm împreună. Pe această cale, ţin să mulţumesc familiei pentru răbdarea pe care o are cu mine şi aşteaptă până termin eu de pozat preparatul final. Şi credeţi-mă că sunt momente în care au ceva de aşteptat.
Oana: Duminica era musai masă în familie, la ora 13. Aşa am crescut. Cu masa aşternută cum trebuie, cu aperitiv cald sau rece, supă, fel doi acompaniat de salate, murături sau două garnituri din legume şi desert. Şi acum este la fel. Duminica mâncăm „în cadru organizat” şi nu fac rabat la asta. La fel de sărbători (Paşte, Crăciun) – le petrecem exclusiv acasă, în familie, în cadru festiv.
Călătoriile şi vacanţele sunt o sursă de inspiraţie pentru reţete?
Diana: Cu siguranţă, sunt, chiar din mai multe puncte de vedere. Cum sunt amatoare de dulce şi iubesc bucătăria austro-ungară, pot spune că orice „incursiune“ într-o cofetărie din Viena sau Budapesta a fost memorabilă. Dintr-o vizită în Steiermark (Stiria, Austria) am adus şi reprodus o reţetă grozavă de pastă de şuncă afumată cu semințe de dovleac şi hrean.
Oana: Din toate călătoriile mele vin cu capul plin de idei pe care doresc neapărat să le pun în practică acasă. Un exemplu este Kouign Amann – o prăjitură bretonă cu unt şi zahăr caramelizat, pe care am făcut-o la 17 ani, imediat după excursia din Franţa.
Care credeţi că este ingredientul secret al blogului vostru?
Diana: Pasiunea, calitatea şi răbdarea. Am fost copleşite să vedem cât de multă lume ne-a îndrăgit de la bun început, cât de multă lume a apreciat ceea ce facem. Am citit cu drag comentariile legate de faptul că ne îndrăgesc povestioarele care ne leagă de câte o reţetă. Am primit feedback de la cititori legat de melodiile care se găsesc la finalul reţetelor. Toate pozitive. Cei care ne citesc ştiu deja că ne străduim să găsim reţetele originale la diverse preparate. Cititorii pot lăsa comentarii pe site, pot să ne trimită poze, dar avem şi pagină pe Facebook şi chiar un grup dedicat paginii, „Grupul Savori Urbane” (circa 10.000 de membri), unde acordăm consiliere gratuită cititorilor noştri.
Oana: Nu există ingredient secret şi nici nu „dezvăluim secrete“ în reţetele noastre. Le prezentăm aşa cum le-am gătit, pas cu pas. Este foarte important pentru un începător să vadă exact cum trebuie să arate preparatul în diverse stadii de execuţie. Să nu se panicheze. Cred că lumea ne iubeşte şi pentru că am publicat multe reţete vechi, uitate de alţii, reţete care le evocă copilăria sau alte amintiri plăcute. Alţii ne apreciază pentru exactitate şi corectitudinea ingredientelor (care sunt toate cântărite, nu „la ochi” sau la cană sau „cât cuprinde”) şi pentru reţetele originale – la care
am depus o vastă muncă de cercetare. Din câte am văzut, lumea găteşte mult după Savori Urbane
şi… îi reuşeşte!
Ce sfat legat de bucătărie, ați da cititoarelor?
Diana: Consideraţi bucătăria un prieten şi nu un duşman. Gătiţi cu curaj… Ne bucurăm că cei care au gătit o dată de la noi o fac în continuare. Dacă alegeţi o reţetă de pe internet, documentaţi-vă din mai multe surse şi comparaţi-le.
Oana: Să gătească şi pentru ele (dacă sunt single), dar mai ales pentru familiile lor. Şi eu am fost corporatistă şi totuşi am putut să-mi hrănesc familia şi să mă ocup şi de blog. Să nu se descurajeze după primele eşecuri şi să continue. Să nu facă risipă şi să recicleze mâncărurile rămase. Să implice şi copiii în procesul de gătit!
Citește și:
Cum faci piureul perfect? Afla!
Alina Barbu: Bucataria este o stiinta exacta
Prajitura rasturnata cu piersici
Articol preluat din ediția de octombrie 2015 a revistei Femeia.
Autor: Mariana Fătulescu
Foto: arhiva personală