Esti aici
Femeia.ro > Gastronomie > Gratin din turta dulce

Gratin din turta dulce

 


Ingrediente

–> 750 g mere sau 2 fructe de mango

–> 2 linguri de zeama de lamaie

–> 1 lingurita de scortisoara macinata (numai daca folosesti mere)

–> 250 g turta dulce mai veche, dar poti folosi si orice alt fel de prajitura mai uscata

–> 2 oua

–> 200 g smantana

–> 4 linguri de zahar

–> 2 linguri de unt si unt pentru uns forma

Mod de preparare

Cureta merele de coaja, scoate samburii si taie-le in felii subtiri. Amesteca-le cu scortisoara si stropeste-le cu zeama de lamaie. Daca folosesti mango, cureta-l de coaja si desprinde cu grija pulpa fructelor de pe samburi. Taie mango in felioare subtiri pe care le vei amesteca doar cu zeama de lamaie.

Incalzeste cuptorul la 180° (sau la treapta 4, moderata). Unge o forma din sticla termorezistenta cu unt si taie turta dulce (sau cozonacul vechi) in felii subtiri. Mixeaza ouale, smantana si zaharul. La aranjarea ingredientelor in forma de copt, ai nevoie de indemanare: trebuie sa asezi feliile de turta dulce si cele de fructe ca si cum ai pune placutele de tigla pe acoperis.

Toarna peste ele crema de oua. Taie untul in bucatele si pune-le peste desert. Baga forma in cuptor, pe sina din mijloc, si las-o aproximativ 30 de minute, pana devine maronie la suprafata. Inainte de a o aduce la masa, las-o un pic sa se odihneasca.

 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus