Oraşul de aur este mirific toamna. Apusurile lungi sunt absolut superbe, iar centrul vechi este impresionant. Fie că stai o săptămână, fie că eşti doar în trecere prin Praga, caută cafenelele!
Mai ales cafeneaua lui Havel. Înainte de a fi preşedinte, Václav Havel a fost dramaturg şi filosof. Iar ca orice scriitor care se respectă, Havel avea o cafenea preferată. Chiar în coasta impunătoarei clădiri a Teatrului Naţional din Praga, la parterul unui bloc mai cuminţel ca somptuozitate, este cafeneaua Slavia.
Kafka, Rilke, Havel
Slavia este una dintre cele mai renumite cafenele pragheze, o bijuterie art déco din lemn de cireş, onix şi marmură. Ferestrele mari dau direct spre Vltava, cafeaua este excelentă, iar dacă nimereşti un chelner mai vorbăreţ într-o limbă de circulaţie, afli rapid că-ţi lustruieşti coatele la aceeaşi masă la care au stat Rainer Maria Rilke sau Franz Kafka. Apoi ţi se arată, cu respect şi parcă un pic de tristeţe, masa la care obişnuia să stea Václav Havel, chiar şi după ce devenise preşedinte (cel mai iubit preşedinte al cehilor). Pe lângă cafea şi bere (ce-ar fi Praga fără bere?), ar fi interesant să încerci o raţă pe varză sau nişte cârnaţi de-ai locului, tot pe varză. Măcar să te lămureşti că nu numai la noi se mănâncă bine.
Cafeneaua lui bunicu’
Havel mai este legat de o cafenea din Praga, cea de la parterul palatului Lucerna. Impunătoare, mai degrabă un muzeu decât o cafenea, Lucerna (foto) a fost concepută de bunicul lui Václav Havel, arhitect în plină perioadă art nouveau. Marmură, cristal, feronerie, arcade înalte, de catedrală, parcă prea multă linişte. Un uşor ţipăt de uimire al turistului neavizat când dă cu ochii de celebra sculptură ecvestră a lui David Cerný, suspendată, dincolo de ferestrele cafenelei, în atriumul palatului, chiar sub cupola de sticlă.
Cârnaţi ca-n Ardeal
Nu că aşa s-ar numi, dar bucătăria pragheză seamănă binişor cu cea din inima Ardealului, acolo unde saşii au stat mai mult şi mai stau încă şi azi, măcar câţiva. Crede-mă, chiar dacă mănânci şi acasă, ar fi păcat să ratezi cârnaţii. Un fel de sângereți, dar mai gustoşi mi s-au părut mie, cu varză fiartă, iar cei cu chimen şi seminţe de mărar sunt o nebunie!
Prăjitură ca-n capitală
Capitala Imperiului Austro-Ungar, azi Praga. Am mai mâncat eu prăjitură cu foi cu miere, dar ca medovnik niciodată. Vorba celor care-i făceau reclamă: prăjitura asta este raiul cu unt, nucă şi miere. Blatul din foi cu miere este destul de aspru la o primă degustare, dar crema de caramel şi nucă şi, mai ales, siropul de zahăr şi rom care este folosit fac ca prăjitura să fie absolut divină.
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.43/30.10.2014
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: Thinkstock