Esti aici
Femeia.ro > Gastronomie > O reteta din Paris: Crepes Suzette

O reteta din Paris: Crepes Suzette

Vară sau iarnă, în boemul Paris vei găsi mese aşezate afară, pe dalele de piatră ale trotuarelor. Asta, şi pentru că francezilor le place să admire priveliştea indiferent de anotimp, care rămâne la fel de spectaculoasă. Şi ai de unde alege dintre cele cinci mii de restaurante şi bistrouri tradiţionale franţuzesţi. La orice colţ întâlneşti cafenele şi taverne, ale căror preparate inundă străzile de arome îmbietoare. O cafea şi un croasant devin un „must have“ în acest decor plin de savoare. 

Crêpes Suzette

Ingrediente 

250 ml lapte, 2 ouă, 20 g unt, 35 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 125 g făină, sare 
Pentru sos: 50 ml lichior de portocale, 100 g zahăr, 80 g unt, 3 portocale

Mod de preparare

Într-un vas, amestecă cu un tel laptele, zahărul, sarea şi cele două ouă. Încorporează treptat făina şi omogenizează. La final, adăugă untul topit şi răcit, zahărul vanilat. Din compoziţia astfel obţinută prăjeşte clătitele. 
Separat, topeşte untul împreună cu zahărul. 
Toarnă sucul proaspăt de la cele trei portocale. Amestecă uşor, până ce obţii un sos fin, cu consistenţă uşor densă. 
Împătureşte clătitele în patru şi pune-le în tigaie. Lăsă-le să absoarbă sosul circa 2-3 minute, apoi toarnă lichiorul de portocale
Înclină uşor tigaia, astfel ca sosul să intre în contact cu flacăra aragazului. Flambează-le puţin, apoi serveşte-le de îndată.

Trebuie neapărat să guşti

Foie gras se pregăteşte din ficat gras de gâscă sau raţă şi este una dintre cele mai reprezentative reţete franţuzeşti, fiind nelipsit de pe mesele de sărbătoare. 
Ratatouille, un fel de mâncare tipic regiunii Provence, este faimos în întreaga lume şi are „rude“ la fel de gustoase în  întreaga zonă meditereaneeană. Din celebra tocăniţă de legume sunt nelipsite roşiile, ceapa, vinetele şi ardeii.
Micul dejun tradiţional parizian include neapărat un croasant pe care îl poţi cumpără de la o patiserie locală sau brutărie (boulangerie). Tot de aici poţi lua numeroase sortimente de pâine. Cea mai renumită este baguette, dar încearcă şi delicioasele pain au chocolat şi pain aux noix!


Lasă un răspuns

Sus