Pe masa de Paşte, stau la mare cinste ouăle colorate, pasca şi cozonacul, friptura de miel şi paharul cu vin roşu. Aşa se întâmplă de când erai copil şi ardeai de nerăbdare să ciocneşti ouăle, apoi să te înfrupţi din pasca dulce şi aromată. Așa se întâmplă de milenii.
Dacă în copilărie nu prea ştiai de ce nu mănânci ouă roşii şi la Crăciun sau de ce nu face bunica drob şi-n miezul verii, cu timpul, ai aflat câte ceva. Dar ştii cu adevărat de ce se vopsesc ouăle, ce semnifică mielul, de ce se coace pasca? Şi, mai ales, ce legătură au toate acestea cu Învierea, cea mai mare sărbătoare a creştinismului?
De la începutul începuturilor
Oul roşu nu este legat propriu-zis de creştinism, ci adoptat de acesta. În China, s-au descoperit ouă roşii (pietrificate) datând cu două mii de ani înainte de apariţia creştinismului. Tradiţia ouălor colorate se găsește la mai toate popoarele lumii. Obiceiul de a vopsi ouă de Paşte îl au toţi europenii, dar şi egiptenii, armenii, georgienii. Explicaţia cea mai la înde-mână este tocmai simbolul oului: mis-terul Creaţiei, al vieţii izvorâte dintr-un „obiect“. Oul cosmic este până la urmă la originea credinţelor omenirii întregi. Oul roşu este oul cosmic trecut prin foc. Pentru că focul, mai mult ca soarele, este purificator, poate alunga răul. Oul roşu, prezent în mai toate credinţele precreştine la ceremoniile de renaştere a vieţii simbolizează Creaţia ferită de rău.
Colorat, încondeiat, creştin
Ouăle încondeiate, colorate sau închistrite, în funcţie de tehnica folosită, se făceau după un tipic anume. Tradiţia a fost preluată de creştinism pe nesimţite, iar vârtelniţa, semnul soarelui, a devenit simbolul crucii sfinte. Ca substitut ritual al personajului sacru, oul este ales la Miezul Păresimilor, miercurea din mijlocul Postului, este colorat şi încondeiat în Joia mare, pentru a fi «ucis» (ciocnitul ouălor) şi mâncat sacramental în ziua de Paşte.“ (Ion Ghinoiu, Zile şi mituri)
Ouă vopsite în toată Europa
Peste tot în această parte de lume există obiceiul vopsirii şi decorării ouălor de Paşte. Ba chiar şi jocuri cu ouăle, pentru copii şi oameni mari deopotrivă. De la ascunsul şi căutatul ouălor până la rostogolitul lor de pe deal (obicei din Saxonia care se mai găsea şi în comunităţile saşilor din Ardeal). Ouăle se mănâncă primele, în prima zi a Învierii, după slujbă.
Franţa: se colorează ouă, dar din ce în ce mai rar. În secolele trecute, francezii pictau ouăle, dar numai pe acelea pe care le dăruiau. Nu există o culoare anume, precum la noi roşul.
Ucraina: ouăle de Paşte ale ucrainenilor seamănă foarte mult cu ale noastre, la încondeiere. Nu se ştie cine de la cine s-a inspirat, dar nici nu are mare importanţă. Ouăle se vopsesc în Joia mare şi se mănâncă în Duminica Paştelui.
Belgia: se spune că, în Joia Patimilor, clopotele pleacă la Roma şi se întorc a doua zi cu… ouă colorate pe care le lasă prin grădini. Copiii se întrec să le găsească şi să le aducă la masa de sărbătoare.
Armenia: se vopsesc ouă roşii şi rareori se desenează. Dacă sunt în doliu, femeile vopsesc ouăle negre. Oul simbolizează chiar Învierea; de aceea armenii se duc la slujba din Duminica Paştelui purtând un ou în mână.
Grecia: se vopsesc ouă roşii şi… cam atât. Dar oul roşu este aşteptat cu nerăbdare de toată lumea.
Există o urare care s-ar traduce cam aşa: 40 de miei şi 40 de ouă roşii!
La curtea regelui francez Ludovic al XIV-lea, Regele Soare cum i se mai spunea, erau la mare modă ouăle încondeiate, care se dăruiau curtenilor de Paşte.
Pasca, pâinea Paştelui
Se coace numai în săptămâna patimilor şi este, astăzi, un fel de cozonac cu brânză dulce. Pasca este pâinea nedospită pe care o mănâncă evreii de Pesah („trecere“, sărbătoare care aminteşte de ieşirea din Egipt), este anafura împărţită de preot după Liturghia Învierii, e pâinea rituală de pe masa pascală. După 400 de ani de robie în Egipt, Moise a primit încuviinţarea lui Dumnezeu să-şi ia poporul şi să plece – în mare grabă, într-o noapte – spre Ţara Sfântă, locul lor natal. În timpul cât au mers prin deşert, evreii n-au putut face decât pâine nedospită. De aceea, la Pesah, Paştele evreiesc, timp de opt zile, evreii mănâncă dar pâine nedospită, asemenea strămoşilor. Influenţată pe de o parte de pâinea euharistică, pe de alta de o pâine dulce cu miere specific grecească ce se mânca în timpul sărbătorilor religioase de primăvară, a apărut pasca, o pâine cu brânză, miere şi stafide şi împletitură în cruce. Pasca se duce la biserică pentru sfinţire, apoi se mănâncă ritual la masa principală din Duminica Paştelui.
Puritate şi curăţenie
Pasca se coace în Joia Mare, în cuptorul curat. Înainte de a se frământa, femeia se spală şi-şi pune haine curate. Apa, făina, brânza, ouăle trebuie să fie curate. Pentru a merge cu pasca la biserică, trebuie să se îmbrace omul curat şi, fiindcă atunci s-au făcut straie de Paşte, se îmbracă în straie noi. „Pasca la sfinţit se duce într-un şervet curat, într-o coşarcă sau pe o tablă, puindu-se două păşti: cea cu cruce, care se aduce înapoi acasă, şi una fără cruce, pentru preot, şi se mai pun o bucată de slănină şi patru ouă roşii.“ (Elena Niculiţă-Voronca, Datinile şi obiceiurile poporului român)
Drojdia, folosită prima dată în Egiptul antic
Egiptenii au folosit primii drojdia de bere ca agent de fermentare şi dospire. Există şi desene făcute cu cel puţin 4.000 de ani în urmă din care arheologii şi-au dat seama că egiptenii făceau mai multe feluri de pâine dospită, dintre care unele îndulcite, servite ca desert.
Articol preluat din ediția de aprilie 2014 a revistei Femeia.
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: Fotolia